745 matches
-
căruia suntem de acord: că intervenția legislatorului pentru a nivela averile luând unora ceea ce este necesar pentru a gratifica pe ceilalți înseamnă comunism, este moartea oricărei munci, oricărei bunăstări, oricărei justiții, oricărei societăți. V-ați dat seama că această doctrină funestă invadează sub toate formele jurnalele și cărțile, într-un cuvânt domeniul gândirii, și în cartea dumneavoastră o atacați cu vigoare. Eu însă cred că recunosc penetrarea anterioară a acesteia, cu asentimentul și asistența dumneavoastră, în legislație și în domeniul practic
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
înseamnă oare administrarea de către public a lucrului public? Unde nu putem ajunge la uzul judicios al acestui drept? Credem că ambiția politicii este sursa multor lupte, cabale și facțiuni? Nu depinde decât de noi să privăm de hrană această pasiune funestă, diminuând profiturile și numărul funcțiilor salariate. Este industria în ochii noștri împiedicată să se dezvolte, administrația prea centralizată, învățământul jenat de monopolul universitar? Nimic nu ne împiedică să refuzăm banii care alimentează aceste obstacole, această centralizare, aceste monopoluri... Vedeți, domnilor
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
răscumpărarea forțată a tuturor industriilor, de remiterea în mâinile statului a tuturor proprietăților, de organizarea atelierelor sociale, de crearea unuia sau mai multor miliarde de monedă de hârtie, etc. etc. Bastiat nu a încetat nicio singură zi să combată aceste funeste reverii, fie în presa cotidiană, fie în Liberul schimb, care apărea atunci în ultimele sale numere, fie în Jurnalul economiștilor, fie în micile pamflete al căror succes, grație Cerului, a devenit popular. Și să adăugăm următorul fapt, spre onoarea economiștilor
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
politice, un rezultat supărător și pe care Bastiat nu l-a vizat cu siguranță câtuși de puțin. Armoniile economice trebuiau să aibă un al doilea volum. După ce a expus armoniile binefăcătoare ale legilor economiei, Bastiat dorea să facă tabloul perturbărilor funeste pe care aceste legi le-au suferit în toate timpurile; dorea să demonstreze că relele care mâhnesc umanitatea provin nu din legile naturii, ci din infracțiunile pe care oamenii, în ignoranța sau în perversitatea lor, le-au comis față de aceste
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
încredințeze mai degrabă harul libertății cu care această nefericită făptură se naște pe lume." ― Și oamenii s-au bucurat că sânt din nou minați ca o turmă și că, în sfârșit, inima lor a fost ușurată de povara unui dar funest care le adusese numai necazuri." Ei bine, eroarea intelectualilor umaniști în anii care s-au scurs după decembrie '89 este că au mizat pe acest "dar funest" într-o lume educată sistematic vreme de patru decenii în "generalizarea supunerii". Ei
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și că, în sfârșit, inima lor a fost ușurată de povara unui dar funest care le adusese numai necazuri." Ei bine, eroarea intelectualilor umaniști în anii care s-au scurs după decembrie '89 este că au mizat pe acest "dar funest" într-o lume educată sistematic vreme de patru decenii în "generalizarea supunerii". Ei au plecat, ca orice umaniști, de la o premisă abstractă, de la ideea de om și omenire care ar avea ca determinare "harul libertății" așa cum fiecare om vorbește sau
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
demonilor răi. La rând vin Platon, Xenocrate, Chrisippos și Democrit 1, acesta din urmă atunci când Înălța ruga să nu Întâlnească decât «apariții» frumoase. În acest fel dădea să se Înțeleagă că știa el ce știa despre apariții de altă factură, funeste, dotate cu intenții și tendințe perverse. În ceea ce privește moartea făpturilor de acest gen, iată ce am auzit de la un om care nu era prost, nici limbut, și anume retorul Aimilianos 1, al cărui tată a fost Epitherses, compatriotul și profesorul meu
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
multe ore deznodământul. Dar la Camil Petrescu nu mai e de glumă! Ladima se împușcă. La fel și Gelu Ruscanu, ca și tatăl său, mai demult. De Fred Vasilescu nu putem băga mâna în foc că n-a făcut gestul funest plonjând cu aeroplanul. Un soi de demers sinucigaș este cel al lui Danton, care nu poate dezerta luând patria pe tălpile pantofilor, după celebra formulă. Astfel că rămâne să fie judecat și ghilotinat. De la Camil, singurul care scapă după o
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
România interbelică, accesul la armele de foc era lesnicios. Chiar în timpul dictaturilor regală și antonesciană, oricine putea dispune de pușcă sau pistol, practic fără restricții. Ce făceau cu ele, se vede din literatură. Sinucigașii literaturii române preferă pentru gestul lor funest singurătatea și intimitatea propriului iatac. Excepție face sinuciderea demonstrativă și eșuată a lui Andrei Pietraru. Chiar în mijlocul naturii, totul se petrece discret. La Radu Petrescu se produce Sinuciderea din Grădina Botanică. Tot într-un parc pustiu se sinucide un necunoscut
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
disperării. Jurnalul modulează, nuanțează, explică și - În cel mai bun caz - sancționează o decizie anterioară (sau exterioară) existenței sale intrinseci. Din punct de vedere al practicii sinuciderii, jurnalul intim e, În exclusivitate, un formular pregătitor, fără legătură directă cu gestul funest În sine. Dar, ca experiență mentală, el este Însăși substanța dorinței de a dispărea. Lăsând În loc urma de cerneală, scriitorul sinucigaș devine un simplu schelet acoperit cu semne. Nevroze, violențe Surprinzător e că majoritatea pasajelor despre sinucidere din jurnalele intime
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
maladii mentale, maniaco-depresivitate, narcisism, transfer, voință 21, sinuciderea ocupă un loc distinct, undeva Între conceptele nevrozei și cele ale violenței. Caracterul brutal al sinuciderii provine, fără Îndoială, din brutalitatea intrării În moarte și nu neapărat din mecanicitatea nediscriminatorie a gestului funest: la urma urmelor, atâtea sinucideri se produc prin metode gingașe! (Antologică rămâne tentativa poetului care a Încercat să se sinucidă umplându-și dormitorul cu flori de crin!) Sancțiunea finală a unui proces pe care nici nu l-a declanșat și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
decât să dovedească existența - ori măcar obsesia lui. Ceea ce, În ultimă instanță, e unul și același lucru. Dorința sinuciderii nu poate fi trucată, pentru că ea se leagă prea direct de brutalitatea morții și de imposibilitatea revenirii la situația anterioară gestului funest. Sinuciderea conotează irevocabilul, marcând neputința Întoarcerii nu numai la existență, ci chiar la text. Sinuciderea curmă, așadar, simultan, atât urma vieții, cât și libertatea textelor jurnaliere de a prolifera. Ea devine, contrariind așteptările, o barieră În fața operei, mutilată și comprimată
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
se situează sinucigașul: Într-o percepție nemediată, pe tot parcursul hotărârii de a-și lua viața, sinucigașul e un stăpân al morții. El domină moartea prin simplul gest al invocării ei. Prins În tensiunea iscată de evocarea obsesivă a gestului funest și fatalitatea anulării acesteia prin Însuși actul sancționării practice, scriitorul se opune tocmai suferinței de a-și fi descoperit o putere pe care și-o ignora: de a decide singur asupra propriei soarte. Odată rezolvată această tensiune, survine un alt
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
purtate Într-un peisaj dezolant, amintind de lumina palid-cadaverică a tablourilor lui de Chirico, fie de fantasmele maladive, Înecate În lichiditatea putredă a unui Albion Înfricoșător, ale Virginiei Woolf sau de cavalerismul tragic, de hotărârea irevocabilă, În numele unui Înalt (și funest) principiu moral, la Drieu la Rochelle, accentul cade pe negarea sistematică, obsesională, coborând până În universul tulbure al dorinței (sau, mai degrabă, al refuzului) de a trăi. Scriitorul sinucigaș demonstrează, În aproape toate cazurile, nu de ce vrea sau trebuie să moară
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
dus la Îndeplinire. Drieu detesta bătrânețea cu un soi de oroare metafizică, fără explicații și fără a accepta vreo nuanțare. Iluminarea avută Încă de la șapte ani Îi furnizează, poate, cel mai puternic alibi pentru a Împiedica orice modificare a deznodământului funest. Notațiile sale se Încarcă, desigur, cu o aură de tragism, validând retrospectiv ceea ce, la cei mai mulți dintre scriitori, e simplă vorbărie neurmată de transpunere practică. Jurnalul lui Pierre Drieu la Rochelle, acoperind un segment extrem de dramatic din existența europeană și, firește
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Recunoscându-se În descrierile freudiene ale impulsurilor sinucigașe, Sylvia Plath are, de fapt, revelația că aparține unui teritoriu al certitudinilor. Ea descoperă, altfel spus, că nu e singură Într-o lume dominată de prozaismul celor care se zbat să supraviețuiască! Funestele certitudini sunt confirmate. Perfect și inutil manual al sinucigașului, freudianul Doliu și melancolie Îi furnizează liniștea metafizică a celui care se știe protejat de autoritatea imprescriptibilă a Cuvântului. Nimic mistic, totuși, În liniștitul ei drum spre moarte. Imaginile captate de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
la o parodie bine închegată a îndepărtatelore nenia, cântece funerare "cu origini străvechi, care erau intonate în onoarea decedatului de către bocitoare care însoțeau cortegiul funerar"153. Îndemnul serios din primele rânduri, "Mii de lacrimi vărsați,/ Trist izbițivă-n piept,/ Numai vaier funest/ Să răsune în For", este de îndată completat prin înțepături satirice și fine ironii, care dau substanță parodiei printr-un umor de calitate, adesea ironic: "Cum s-a stins de sublim/ Cel atât de mintos" sau "Jeluiți pe bărbatul/ Care
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
sa (Annales, XV, 44, 3) manevrele diversioniste ale lui Nero (54-68) care a atribuit incendierea Romei, se pare la sugestia unui evreu, comunității creștine. În asemenea context, după aluzia la condamnarea lui Cristos, este făcută observația semnificativă potrivit căreia superstiția funestă, momentan reprimată, izbucnea iarăși, nu doar în Iudeea, originea acestui rău, ci și în Roma. Descoperirea creștinismului, din motive obiective, nu poate evita scrierile autorilor păgâni, chiar dacă acestea îl prezintă într-o manieră confuză: superstiție funestă. De fapt, printr-o
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
semnificativă potrivit căreia superstiția funestă, momentan reprimată, izbucnea iarăși, nu doar în Iudeea, originea acestui rău, ci și în Roma. Descoperirea creștinismului, din motive obiective, nu poate evita scrierile autorilor păgâni, chiar dacă acestea îl prezintă într-o manieră confuză: superstiție funestă. De fapt, printr-o părere personală, Tacitus nu face altceva decât să exprime opinia populară, sens evidențiat de citirea textului în lumina categoriilor religioase parvenite; în superstiție se poate vedea opusul față de o religie considerată genuină. Termenul de superstitio desemna
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
acolo multe nelegiuiri; căci agită popoare liniștite: și trebuie să ne temem ca nu cumva, așa cum se întâmplă de obicei, când va sosi momentul, să încerce, prin blestematele obiceiuri și prin crudele legi ale perșilor, să umple cu veninul lor funest blândul și liniștitul popor roman și întreaga noastră lume. După cumpănirea mai multor cauze și situații, care l-au convins pe Dioclețian să se decidă politico-religios față de creștini, s-a pregătit psihologic și pentru persecuția generală, încurajată și susținută la
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
considerată fundamentală, societatea reacționează și dă legi pentru a se proteja. Nu putem spune orice despre evrei, arabi sau africani. Avem o lege care condamnă rasismul și xenofobia. Asta se întâmplă deoarece trecutul nostru încă recent ne amintește ce rezultate funeste au aceste pasiuni. De când anumite țări occidentale au fost victimele atentatelor teroriștilor islamiști, predicile imamilor extremiști sunt supravegheate, iar aceștia pot fi expulzați din țara în care propagă ura. La drept vorbind, fiecare societate elaborează un ansamblu savant de norme
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
la suprafață. Luarea în derâdere Am enumerat umorul printre criteriile auxiliare în diagnosticarea valorilor actorilor care sunt în conflict (partea a III-a). Luarea în derâdere, care este mai puțin nevinovată decât umorul, ne ajută să scoatem la iveală consecințele funeste ale unei judecăți de valoare, dacă aceasta ar fi pusă în practică. Se poate aplica și în cazul propriei persoane. Belgienilor le este asociat darul de a se lua singuri în râs. Sigur că o opinie, o judecată sau o
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
s-a întâmplat cu sumele împrumutate. A prezenta o situație drept mai gravă decât este viciază judecata. În loc să descriem datele problemei ținând cont de toate elementele constitutive, am anunța catastrofe. Dezbaterile ecologice (despre armamentul nuclear, încălzirea climei) abun-dă în predicții funeste. Coloratura ghidează alegerea cuvintelor, pentru a de-semna un fenomen. Să luăm cele trei concepte de concurență, competiție, emulație. Acestea conferă subiectului dezbaterii o coloratură diferită: concurența ne face să ne gândim la lupta necruțătoare dintre firme pe piață, competiția
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
perspectiva unei posterități care știe că Holocaustul s-a petrecut, ci încerc să-l judec întotdeauna pe Eliade în epoca sa. Dar, pe de altă parte, e imposibil să disociezi total prezența lui Eliade în apropierea Mișcării Legion-are de consecințele funeste ale legionarismului, de trendul istoric în care legionarismul era înscris. Pe de altă parte, al doilea tip de refuz al istoriei este încercarea de a importa cu totul democrația occidentală, ajunsă la senectute postistorică: democrația postmodernă "multicultural dezvoltată" (cum a
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
celor care, precum mama Monicăi Lovinescu, sfârșesc inuman în infernul închisorilor comuniste reprezintă o axă a capitolului biografic. În grade diferite doar prin rezultat tragic sau malefic, deși eșuat sunt prezente experiențele traumatizante ale mamei și fiicei, într-o corespondență funestă. Istoria atentatului asupra Monicăi Lovinescu se reconstituie din toate mărturiile existente, aparținând episoadelor Undelor scurte sau paginilor confesive ale Jurnalului. Studiul inventariază formele de rezistență în viziunea Monicăi Lovinescu și le confruntă cu "triada consacrată disidenți, rezistenți, obedienți". Tabloul revulsiv
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]