2,190 matches
-
Pag. 47. Numim pe Marat. Acest gazetar, sub pana sa înveninată, denunța pe oamenii de talent în modul următor: "Aceste talente sânt o crimă mai mult, căci ating principiul egalității". Cine nu-și aduce aminte de tonul ce-l țin gazetari și gazete de a doua mână față, cu Alexandri. C-o frivolă ușurință vorbesc de scrierile lui ca de-ale unui egal, de-ale unui coleg al dumnealor. pag. 48. Acum nu se mai scriau cărți, căci nu era om
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
Franța beatitudinea reformatoare a d-lui Jules Ferry, care a găsit numaidecât imitatori la redacția "Romînului", reproducem următoarele din "Revue des deux mondes", scriere periodică care desigur nu poate fi bănuită nici că colaboratorii ei ar fi ignoranți, precum sânt gazetarii noștri cari propun reforme, nici că apără latineasca din cauze politice. {EminescuOpXI 297} Iată dar ce se zice în cronica numărului de la 15 august: Dacă e vreun om satisfăcut de sine însuși, dacă e vrun exemplu viețuitor al acelei amăgiri
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
și caracterului se umple cu idei nihiliste de răsturnare a tot ce există, de intervertire a ordinii sociale cu susu-n jos. Mai e nevoie să vorbim de societatea noastră, de cumularzii, de vânătorii de funcții, de alergătorii după reversibilitate, de gazetarii și advocații, de politicii cei eminenți și de altă tagmă patrioticească? Daca ne vom uita bine vom vedea că prototipurile luminoase ale cumulardismului sânt tocmai oameni cari nu și-au bătut mult capul cu latineasca și greceasca, ci cari au
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
o înclinație spre consemnarea unui anumit hedonism erotic, ele pun în scenă povești de dragoste sau aventuri amoroase, consumate în medii „moderne” și „mondene” ale citadinismului anilor ’60-’70. Personajele, care lucrează în institute de proiectări ori sunt balerine, pictori, gazetari etc., se preocupă de vestimentație, de confortul lor domestic și de amenajarea rafinată a locuinței, dau - sau se duc la - petreceri dansante, la care se bea neapărat whisky Black & White și se dansează după ultimele șlagăre ale momentului, unele au
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285680_a_287009]
-
, Tiberiu (pseudonim al lui Tiberiu Oprea; 21.I.1900, Tohanu Vechi, azi Zărnești, j. Brașov - 21.III.1975, București), prozator, dramaturg și gazetar. Urmează la Cluj liceul și doi ani Facultatea de Drept. Pretor la Prefectura județului Ciuc, notar la Prefectura județului Făgăraș (1921-1923), mai târziu devine șeful serviciului administrativ (1942-1943), apoi director general (1944-1948) al uzinelor Malaxa. A colaborat la „Adevărul literar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290644_a_291973]
-
aceea, având un destin asemănător, adică foarte vitreg). Laitmotivul acestei publicistici îl constituie adevărul ca emblemă a patriotismului. Atât Bolintineanu cât și Eminescu resping mutilarea ființei prin dogmatismul agresiv al intereselor personale și de grup: Vom spune adevărul se îndârjește gazetarul -, vom anunța prăpastia către care țara merge fatalmente, destrucțiunea societății ce a început, și dacă vom fi ascultați și nu se vor lua măsuri de îndreptare, dacă guvern și guvernanții vor stărui pe calea de pieire, ei bine! peară o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pieire, ei bine! peară o societate care nu voiește să trăiască! Noi cel puțin, ne-am făcut datoria de jurnaliști". Cum se vede, cele de mai sus și ce vor urma se instituie și ca un scurt tratat pentru uzul gazetarilor. Ziarele liberale îl acuză pe Bolintineanu de "reacționarism", punând starea de lucruri, evident dezastruoasă, pe seama guvernării trecute, a lui Cuza. Dar altele sunt cauzele năpastei dezvăluite de publicistul nostru (cum va proceda și Eminescu). Cea fundamentală este sistemul. Apoi, schimbările
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
propus de V. Nemoianu, în locul celui eminescian, este, trebuia să fie un filosof "complet" anume... Mihai Șora! Blaga, Mircea Florian, C. Rădulescu-Motru nu pot fi recuperați decât citindu-i prin grila Șora! Cam aceleași "idei" vehiculează și ceilalți defăimători ai gazetarului Eminescu, campanie de fapt concertată împotriva modelului cultural național. Cartea lui Theodor Codreanu nu este o simplă răfuială cu detractorii lui Eminescu. ci o nouă, pertinentă și energică demonstrație a tezei din Eminescu Dialectica stilului: modernitatea poetului despre "deconstrucția conceptului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de N. Georgescu (1994), și Misterul morții lui Eminescu, de Ovidiu Vuia (1996), în jurul cărora s-au purtat discuții controversate, căci autorii lor avansează, cu argumente demne de toată atenția, ideea unui asasinat moral, în primul rând, asupra marelui scriitor (gazetar). Iată că o nouă carte, datorată unui alt reputat eminescolog, Theodor Codreanu Dubla sacrificare a lui Eminescu (Editura Macarie, Târgoviște, 1997) vine acum să adaoge acestor depoziții, o autentică... pledoarie la bară în favoarea cauzei lui Eminescu, încercând o interpretare critică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
un stat puternic național. Primul studiu, din cele două ce alcătuiesc sumarul volumului, intitulat De la moartea civică la moartea fizică, nu își propune să aducă prea multe elemente noi privitoare la momentul declanșării crizei celei mari, din 1883, a poetului / gazetarului Eminescu, mergând însă la nuanțe și subtilități de interpretare a datelor concrete pe care cele două cărți ale lui N. Georgescu și O. Vuia, dar și ale altora, cum spuneam le avansează. Rezultă de aici un amplu discurs eseistic speculativ
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
moral sau la asasinatul în sensul propriu al cuvântului?" Toată pledoaria ce urmează vine în susținerea primei ipoteze și demonstrația celei de a doua, prin legarea, într-o logică plauzibilă a elementelor și evenimentelor politice ale epocii în caruselul cărora gazetarul, omul de cultură Eminescu, era implicat profund, atât de profund încât angajarea sa (și nu singulară), disturba, dejuca manevre politice de interes național ale guvernanților. Theodor Codreanu sintetizează rezultatele cele mai recente în privința reconsiderării diagnosticului referitor la boala lui Eminescu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Soveja și publică faimoasa biografie Titu Maiorescu, cu un portret din tinerețe, Ed. Cartea românească, 1925, "biografie" scrisă de însuși... Titu Maiorescu! și reprezintă prețul pe care l-a încasat marele critic pentru livrarea în cămașa de forță a marelui ... gazetar M. Eminescu. Firește ca olimpianul "cu cap rece" nu uită conjunctura în care a fost repus în drepturi de către liberali și glosează impersonal pe aceeași pagină (79): "Față de atâta abnegare, cei ce vor scrie în viitor istoria acestei epoce se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și se înalță din adâncul și din puterea Limbii Materne. Totodată, criticul de la Huși admite ipoteza că Grigore Vieru nu s-a mulțumit doar cu ideea de a fi o personalitate rezistentă prin cultura limbii și a poeziei sau un gazetar și tribun incomod pentru regimurile care s-au perindat la putere, ci, mai mult, a căutat să restaureze tezaurul arhaic al poporului său, "scormonind" în folclor cele mai frumoase cântece și idei. De aici Mihai Cimpoi va identifica în poezia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
tot mentorul junimist este principalul executor al conjurației anti-Eminescu, declanșată de o "gașcă feroce", cum formulează exegetul, în frunte cu P.P. Carp care, din motive politice, ceruse ca Eminescu să fie potolit! Oscilând între credință (pentru poet) și tăgadă (față de gazetarul indezirabil), Maiorescu dirijează din umbră, diabolic, această stupefiantă conspirație care va duce la "moartea civilă" a poetului, din 1883 până la moartea propriu-zisă în 1889. Eminescu e un geniu "impus" artificial, de "direcție nouă", zice Grama și, după el, epigonii. "Geniu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Maiorescu, are convingerea nezdruncinată că geniul eminescian reprezintă "cea mai înaltă manifestare a inteligenței românești din toate timpurile". Nebunia ereditară, opinie lansată de însuși întemeietorul cultului, este invocată de toți contestatarii, dar mai cu seamă de "partidolatrii" exasperați de violența gazetarului care nu iartă nici pe liberali (nu liberalismul ca atare, admirându-i pe Kogălniceanu și Cuza!), nici pe conservatori, deși conducea ziarul de această orientare, "Timpul". Singurul "partid" slujit de Eminescu era România. Pentru asta a trebuit să plătească prea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sună profeția maioresciană -, devenit "erou eponim" (cf. Ilie Bădescu) este azi un obstacol, țintuindu-ne "la porțile Europei". De unde și tăcerea, întinsă pe lungimea măcar a unui deceniu, pe care o recomandă profesoral E. Negrici, supunându-l pe poet și gazetar (îndeosebi) unui ciudat embargou. În fond, canonicul de la Blaj punea în discuție, cu "furie iconoclastă" (Th. Codreanu, lucr. cit., p. 323) tocmai cultul pentru cel care nu era "nice barem poet". Eminescu, "geniu impus", un biet poetastru era beneficiarul presiunilor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a ideologiei "political correctness" în postmodernism este aceea a națiunilor (considerate "anacronic-tribale" și "antiglobaliste"), susținând pe de altă parte minoritățile etnice, homosexuale, feministe etc. Însăși "teoria secundarului" a lui Virgil Nemoianu devine o armă de luptă împotriva naționalului prin demonizarea gazetarului Eminescu, cel care numise "antitezele monstruoase" din societatea noastră. Echilibrul, armonia și depășirea antitezelor nu poate fi decât transmodernistă pentru că, spune profesorul Codreanu, "transmodernismul se fundează pe antitetică pe care o întrevăd ca filozofie a viitorului", cu o certă pledoarie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
instituții de prim rang din cultura și politica românească. Acuzați de mancurtizare sau de indiferență față de destinul României, politicienii postdecembriști au parte de un tratament dur (unul dintre capitole se numește "cleptocrația"), care amintește, mutatis mutandis, de atitudinea necruțătoare a gazetarului Eminescu față de contemporanii săi. Cine privește cu obiectivitate câmpul intelectual românesc postbelic (fie el comunist sau postcomunist) va constata polarizarea taberelor în jurul ideii naționale. De o parte stau adepții internaționalismului, de cealaltă cei ai naționalismului, concept pe nedrept blamat în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fapt, reacționarismul de care este acuzat tot mai insistent Eminescu înseamnă, de fapt, salvarea ideii naționale. Re(a)dus la intenția sa originară (pe care i-o atribuia poetul însuși) conceptul definește o reacție firească, de apărare a unui organism. Gazetarul nu este un incapabil să accepte modernizarea societății românești, ci un antimodern, în sensul teoriei lui Antoine de Compagnon. Privite deci în lumina adevărului și raportate la contextul care le-a generat, articolele eminesciene sunt, în spiritul lor, străine de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
un dublu referențial, fără a manevra exclusivist doar referențialul nebuniei. Or, "spargerea referențialului unilateral" (vol. cit., p. 73) presupune a conjuga perspectivele (patologică și ideologică), luând în calcul conjunctura geopolitică și implicarea masonică. Înțelegem de ce, citit în rama epocii, incomodul gazetar, "stricat cu toată lumea", trebuia anihilat, "uitat", purtând stigmatul nebuniei. Evident, publicistica l-a epuizat, procurându-i adversități ireconciliabile; după cum predispoziția ereditară părea a-l fi condamnat unui "drum prescris" (recunoștea poetul, într-o epistolă din 3 mai 1880), asumându-și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
O frază pe care o așternea (imprudent?) Dimitrie Vatamaniuc, prefațând investigațiile lui Călin L. Cernăianu, anume că Eminescu ar fi fost "deținut politic", a trezit numeroase reacții și suspiciuni, activând însă frontul celor interesați a cerceta "viața politică" a marelui gazetar, chemat irezistibil de sirenele jurnalismului. "Absorbit" de programul eminescian, N. Georgescu anunța, încă în 1994, acea "altă viziune", impunând în eminescologie un nou curent, ilustrat de câteva prestigioase nume, așa-zișii "cercetători indisciplinați". Printre ei, desigur, în primul rând, Theodor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
al dr. Șuțu sub pretextul de a fi înnebunit subit, conform "diagnosticului" soției lui Slavici (Catherine Magyarosy Szöke), cea care, pe cartea de vizită trimisă lui Maiorescu, la o oră matinală, îl anunța că incomodul său chiriaș e "foarte reu", gazetarul tipărea în Timpul un vitriolant editorial, denunțând intenția guvernului "de a-și subjuga presa". Și cerând sprijinul caracterelor tari, ieșind la luptă. Or, neîndoielnic, Eminescu a fost un caracter tare, frânt până la urmă, "depus" la acea casă de sănătate fără a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
schimbările întâiului editor"); ulterior "debarcării" și internării, criticul voia a-l ști plecat "așezat în Iași" (6/18 aprilie 1884), sechestrându-i manuscrisele și asigurând tutela asupra ultimului Eminescu, pe baza unei înțelegeri verbale cu tatăl său. E limpede că gazetarul a plătit pentru un "delict politic", fiind sacrificat. Războindu-se cu teza vidului spiritual, Theodor Codreanu, cu o "veracitate greu de desmințit", aprecia cu ani în urmă Zoe Dumitrescu-Bușulenga, fisura imaginea oficială a anilor "eclipsei", apărată cu cerbicie. Curios, N.
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cu diagnosticul oficializat (vezi "Războiul diagnozelor") supunându-l pe "bolnavul exemplar" (cf. Ilina Gregori), devenit cobai, unui tratament inadecvat (cura mercurială, dubla eroare a dr. Iszac etc.). Și, nu în ultimul rând, evidențiază aranjamentele de culise tentativele de descotorosire de inflexibilul gazetar conducând la moarte civilă: trădarea unor carpatiști măsluirile lui Titu Maiorescu în propriu-i jurnal, cabala francmasonică etc. Cartea lui Theodor Codreanu, rod al strădaniilor exploratorii întinse pe câteva decenii se citește pasional, ca un veritabil roman polițist; dar dincolo de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
p. 63) Totuși, senzația mea este că eminescologul se lasă furat de propria-i teză, supralicitând rolul Basarabiei, când, de fapt, "sacrificarea" lui Eminescu s-a produs din cauza atitudinii față de Transilvania, așa cum Theodor Codreanu însuși susține referindu-se la arestarea gazetarului și la desființarea societății "Carpații". Ceea ce nu înseamnă însă că Basarabia nu e importantă. Ba chiar foarte importantă, dar o asemenea idee nu trebuie absolutizată într-o publicistică atât de complexă cum este cea eminesciană, care acoperă o sumedenie de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]