826 matches
-
filozoful, sper că îmi vei scuza libertatea pe care mi-am luat-o - dacă e o libertate - de a te chema să asculți ceea ce am a-ți spune. Tom simți o împunsătură de teamă pe care o recunoscu ca un ghimpe de vinovăție. Nu-i trecuse prin minte, pe parcursul ipotezelor pe care le ticluise pe drum, că John Robert ar putea să-l acuze de ceva. Dar ce săvârșise? Ce putuse el face care să-i dăuneze, să-l ofenseze, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
tatăl copilei trăia, dar disprețul filozofului față de Whit Meynell îl elimina pe acesta din urmă cu totul din scenă, într-un fel în care nu-i fusese cu putință s-o elimine și pe Amy. Amy fusese o pată, un ghimpe, o excrescență oribilă, chiar sinistră. Whit Meynell era nimic. Nu figura nici măcar ca o umbră în tabloul în care începuse să strălucească Hattie. Totuși aneantizarea lui Whit, deși o făcuse pe Hattie mai vizibilă, nu o făcuse și mai accesibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
gardurilor vii se prefăcuseră în adevărați monștri, înalți de patru metri. Frânturi de piatră de pavaj, de statui, de urne și de balustrade, zăceau pe jumătate îngropate în iarbă și în mușchi, iar arcade uriașe de trandafiri agățători, plini de ghimpi, se curbau brambura, în toate direcțiile. Din depărtare se auzea un cuc. Ciocârlii invizibile cântau sus de tot, în văzduhul albastru. — Uite o mână! strigă Hattie. Dintr-un hățiș de mărăcini, extrase o mână de piatră, de mărime naturală. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sta locului, ideea de „a mânca ceva“ nici nu mai exista. Bău puțin whisky și ronțăi o coajă de pâine uscată. Se gândea că ar trebui să plece la Londra, dar nu putea părăsi Ennistone-ul până nu-și scotea toți ghimpii și cleștii din inimă. Trebuia să-și ușureze povara, deși, neînțelegând prea bine ce se întâmplă cu el, nu știa nici ce ar trebui să facă. La un moment dat, avu o idee: „Am să mă duc la William Eastcote
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ne-om dumiri cum stau treburile cu închinarea mănăstirilor... ― Așa am să fac, părinte. Noapte bună . ― Noapte bună, fiule. Când bătrânul mi-a vorbit de mâncare, întrebarea cine mi-o va aduce s-a înfipt în mintea mea ca un ghimpe. “Cine? Cine?” mi se învârtea în cap ca un carusel. Chiar de la intrarea în cameră, m-a întâmpinat miros de lucruri proaspăt spălate și frumos așezate. Toate cele erau la locul lor... Am lăsat bagajul la ușă, cu gând că
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
primejdiei cu simțurile neațipite. Asta s-a întîmplat demult, în copilărie. Mă pierdusem într-o pădure din care nu mai găseam nici o ieșire. Alergam în toate direcțiile, orbecăind, lovindu-mă de mărăcini, dând la o parte cu mâinile însîngerate de ghimpi crengile de trandafiri sălbateci și, când credeam că voi ajunge în sfârșit la un luminiș, totul se încurca din nou. Mă întorceam și porneam în direcția opusă. În zadar. Pădurea se strângea în jurul meu, înlănțuindu-mă cu toate tentaculele și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Mai târziu am dat de mărăcinișuri. Ne feream cât puteam picioarele și mâinile, dar tot ne-am umplut de zgârieturi. Trebuia să fim atenți și la mărăcinișurile târâte pe jos în iarbă și la crengile mai agresive, adevărate bice cu ghimpi, pe care le îndepărtam cu mâna ca să ne facem loc. Am coborât după aceea într-o vale. Mărăcinii se împuținau. Erau și mai rari și mai scunzi, iar printre tufe se lățeau mari pete negre. Treptat, mărăcinii au dispărut aproape de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
sorți, s-o luați în stăpînire după semințiile părinților voștri. 55. Dar dacă nu veți izgoni dinaintea voastră pe locuitorii țării, aceia dintre ei pe care îi veți lăsa, vă vor fi ca niște spini în ochi și ca niște ghimpi în coaste: vă vor fi vrăjmași în țara în care veți merge să vă așezați. 56. Și vă voi face și vouă cum hotărîsem să le fac lor." $34 1. Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: 2. "Dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85128_a_85915]
-
și octogenari, care mai de care mai atent, mai participativ, mai seducător încruntat. Nu se termină festivalul național de teatru și începe cel al operetei, cu „Viața e frumoasă“ ca slogan, urmate fiind de miniturneul Naționalului ieșean (unde stau pe ghimpi să văd Noaptea furtunoasă montată de Alexandru Dabija) și Târgul de carte Gaudeamus. Din „Zilele G. Călinescu“ de la Onești, colocviile Transilvaniei, Zilele revistelor Familia sau Convorbiri literare, dai în „Zilele Lipatti“, în cutare conferință de la UBB-ul clujean, ori la
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
Multe, multe flori ca într-o asemenea zi. Cadrele didactice, prin natura funcției lor, au doar două zile cu flori - e vorba de începutul și sfârșitul anului școlar - iar restul zilelor sunt cele ce aduc slujitorilor școlii doar reproșuri și ghimpii unor suave flori de trandafiri care de drept li s-ar cuveni în toate zilele anului școlar. Cu multă amabilitate mi se dă cuvântul și la microfon rostesc, cu adevărată emoție de dascăl, câteva cuvinte, ca sfaturi și îndemnuri pentru
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
-l chinuie un gînd ciudat: mai mult ca sigur, Cano se căia. Trebuie să mă duc sau nu? S-ar putea să nu mai vrea să mă duc și să n-aibă curaj să-mi spună. Julius stătu ca pe ghimpi toată ziua de vineri, frămîntîndu-se și uitîndu-se mereu la Cano, să vadă dacă nu-i făcea cumva un semn În sensul ăsta. Nimic. Cano continua să stea Închis În el. În sfîrșit, cînd au terminat orele, Julius Își spuse: acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
nu´s implinite. Mă ostenesc cu Universul la taifas, Să-mpiedic Haosul să mă cuprindă. De a trecut o Eră dau un ceas Tot nu văd Destinul în Oglindă. Înconjurat de grelele ispite Mai zăbovesc în iarna tainicelor stele, Fierbinții ghimpi din tălpile rănite Mă´ntoarnă iar în cugetele mele. Colind buimac prin vechile ruine, Mă regăsesc pe un meleag bizar; Par toate rânduite așa de bine Și totuși, totul e un imens bazar. Muncesc să ies din a Tenebrelor capcană
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93383]
-
A fost prima mea ieșire și a fost foarte apăsătoare. Îi lăsasem lapte acasă, dar știam că Eva nu lua biberonul, mi se părea că se prăbușește lumea în cele trei ore cât aș fi lipsit. Am stat ca pe ghimpi, am ieșit din sală de cum a început să curgă genericul. Nu s-a întâmplat nimic, dar acest sentiment de panică, libertate, dependență, goliciune și dor - greu de scris, de descris și greu de definit - a rămas cu mine și apare
Non-stress test. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Elena Vlădăreanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1784]
-
tăcerii uriașe din orașul cufundat În somn și În noapte, n-au simțit oare făgăduințele nelimitate, aspre și sigure ale acestei țări? Oare n-au fost sfîșiați, ca și noi, de dureri ascuțite și patimi nerostite, de veninul timpului, de ghimpele primăverii, de țipătul ascuțit și fără grai? Oare nu și-au spus: — Ah, sînt femei În răsărit... și tărîmuri necunoscute, dimineți și un oraș strălucitor! SÎnt nori uitați, de fum luminos, ce se Înalță și peste Manhattan, o pădure de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
așa cum am simțit și noi, misterul nopții și al lunii aprilie, prezența uriașă și atotputernică, promisiunea tainică și sălbatică a pămîntului sălbatic, singuratic, veșnic, găsind, așa cum am găsit și noi, toate ușile Închise și fiind sfîșiați, ca și noi, de ghimpele primăverii, de țipătul ascuțit, fără cuvinte, oare n-au purtat și ei - acești tineri din trecut, Garfield, Arthur, Harrison și Hayes -, așa cum am purtat și noi, În micile lor sălașuri de oase, sînge, țesuturi, sudoare și agonie, Întreaga povară insuportabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
prize de energie. Se afla prins complet precum cel mai obișnuit dintre oameni. Barele grilajului, subțiri, erau separate de zece centimetri. Puteau fi îndoite de un tip voinic. Dar un tip voinic inteligent nu ar încerca. Metalul era încrustat cu ghimpi. Mii de ghimpi. Se dădu înapoi învins, apoi se aplecă și examină racordul grilajului la sol. În partea de jos a barei transversale, nu erau ghimpi, dar cele de sus o protejau. Gosseyn se ridică și se întoarse spre singura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
Se afla prins complet precum cel mai obișnuit dintre oameni. Barele grilajului, subțiri, erau separate de zece centimetri. Puteau fi îndoite de un tip voinic. Dar un tip voinic inteligent nu ar încerca. Metalul era încrustat cu ghimpi. Mii de ghimpi. Se dădu înapoi învins, apoi se aplecă și examină racordul grilajului la sol. În partea de jos a barei transversale, nu erau ghimpi, dar cele de sus o protejau. Gosseyn se ridică și se întoarse spre singura lui nădejde care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
tip voinic. Dar un tip voinic inteligent nu ar încerca. Metalul era încrustat cu ghimpi. Mii de ghimpi. Se dădu înapoi învins, apoi se aplecă și examină racordul grilajului la sol. În partea de jos a barei transversale, nu erau ghimpi, dar cele de sus o protejau. Gosseyn se ridică și se întoarse spre singura lui nădejde care-i mai rămăsese - patul. Dacă ar putea să-l rezeme de zid, ar reuși să ajungă la fereastră. Era un sistem metalic cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
simți ridicat. Efortul de a se menține necesita toată forța brațelor și degetelor sale. Suprafața de care trebuia să se agațe nu era mai mare de trei centimetri grosime și se îndoia incomod peste el. Dar se prinsese bine sub ghimpi, sub această fantastică încâlceală de ghimpi, și n-avea decât să țină bine. Se ținu bine. Când ajunse în dreptul ferestrei, văzu exteriorul. O curte în prim plan, un grilaj înalt destul de apropiat, făcut din sulițe ascuțite de oțel, și dincolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
menține necesita toată forța brațelor și degetelor sale. Suprafața de care trebuia să se agațe nu era mai mare de trei centimetri grosime și se îndoia incomod peste el. Dar se prinsese bine sub ghimpi, sub această fantastică încâlceală de ghimpi, și n-avea decât să țină bine. Se ținu bine. Când ajunse în dreptul ferestrei, văzu exteriorul. O curte în prim plan, un grilaj înalt destul de apropiat, făcut din sulițe ascuțite de oțel, și dincolo, pomi. Gosseyn abia văzu peisajul. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
fluxul dinamului și nici a pilei atomice. Automat, o similariză pe Leej pe zona memorizată înapoia lui, dar nici nu se uită să vadă dacă-l urma. Ajunse la grilajul înalt și văzu că sulițele impresionante, erau încrustate cu aceiași ghimpi ca și grilajul din celula pe care o părăsise. Trei metri de metal imposibil de trecut - dar putea să vadă printre bare. Urmă lungul moment obișnuit - prea lung - pentru memorizarea unei zone, dincolo de grilaj. De fapt, nu era vorba aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
îl aprobă băiatul, dar nu într-o luptă. Lanark descoperi că brațul îl fascina. Nu era chiar negru, ci de un verde intens. Părea ceva bolnav pentru că se dezvolta la un om, dar, luat în sine, pielea rece și lucioasă, ghimpii roșii de la buricele degetelor și de la cot, ghearele curbate ca niște lame de oțel păreau foarte sănătoase. începu să cultive fantezii despre cît rău putea face. Se imagina intrînd la Elite, ducîndu-se drept spre clica lui Sludden, cu mîna vîrîtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vin? întrebă el cu umilință. îi răspunse. Cînd sunetul nu-i mai zgîrie dureros urechile, își dădu seama că spusese: — Gol, cu capul înainte. I-a venit greu să-și scoată paltonul și haina, căci într-o parte îi crescuseră ghimpii ce-i pătrunseseră prin țesătură. Le sfîșie și le aruncă la pămînt, apoi se uită la gura deschisă care îl aștepta răbdătoare. Se frecă pe față cu mîna sănătoasă și zise: Mi-e teamă să intru cu capul înainte. O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
toate aparențele, un cavaler în armură gotică, întins în efigie pe o piatră de mormînt. Imaginea deveni mai clară și văzură mai curînd o șopîrlă preistorică pe o masă de oțel. Pielea îi era neagră, iar la încheieturile noduroase avea ghimpi roz și violet, o tufă de spini purpurii îi ascundea organele genitale și un șir dublu de țepi de pe spinare îi țineau corpul la douăzeci de centimetri deasupra mesei. Capul nu avea gît, nici bărbie, și, pornind de la claviculă, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
spuse el. O să-i arăt mai mulți pacienți. Vorbi în microfon, și pe ecran apăru un cadru cu dragoni pe mese metalice. Unii aveau pielea lucioasă, unii aveau carapace asemenea țestoaselor, unii aveau solzi ca peștii și crocodilii. Majoritatea aveau ghimpi, spini sau țepușe, unii aveau coarne uriașe ca de cerb, dar toți erau monstruoși prin prezența unui detaliu, un picior uman sau o ureche, sau un sîn ieșind din armura de dinozaur. Un doctor stătea pe marginea unei mese și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]