KorAP: Find »[drukola/base=gnostic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...17 18 19 ...36 >

885 matches

Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192

a religiilor, al cărei purtător de cuvînt este În cazul de față Wilhelm Bousset, Sophia-Barbelo (după toate probabilitățile un cuvînt semitic, considerat Însă de Bousset ca o deformare a grecescului parthenos, atributul Zeiței Fecioare) n-ar fi altceva decît echivalentul gnostic al Marii Zeițe-Mame din Orientul Apropiat, una și aceeași sub multiplele ei Înfățișări: Ishtar, Atargatis, Cybele, Anaitis (Anahita) sau Astarte 74. Astfel, influența școlii germane de istorie a religiilor se Întrevede În spatele ipotezei că, la originea ei, Sophia n-a

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
per ignotius, un lucru neînțeles printr-unul și mai neînțeles. După cel de al doilea război mondial a devenit predominantă o altă teorie: teoria originilor iudaice ale Sophiei. Unul dintre pionierii acestei interpretări, Gilles Quispel, a echivalat-o pe Sophia gnosticilor cu biblica Hokmah, Ennoia la Simon Samariteanul, căreia i se atribuiau În Samaria puteri cosmogonice 76. Într-un articol din 1953, Quispel a Încercat să reconstituie evoluția mitului Sophiei plecînd de la o formă iudeo-gnostică „primitivă”: „Dumnezeu Îi creează din Haos

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
atunci cînd afirmă că izvoarele iudaice nu conțin nimic asemănător cu povestea căderii Sophiei 82. 7. Hermeneuticile creatoare ale mitului Sophiei În 1979, Rose Horman Arthur a scris o disertație, iar Elaine H. Pagels și-a publicat controversatul best-seller The Gnostic Gospels; În amîndouă se susține același lucru: că religia gnosticilor a fost o religie a Mamei, În opoziție cu creștinismul (și iudaismul) - religii ale Tatălui - și că, În consecință, femeile au ocupat În comunitatea gnostică postùri de autoritate care li

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
cu povestea căderii Sophiei 82. 7. Hermeneuticile creatoare ale mitului Sophiei În 1979, Rose Horman Arthur a scris o disertație, iar Elaine H. Pagels și-a publicat controversatul best-seller The Gnostic Gospels; În amîndouă se susține același lucru: că religia gnosticilor a fost o religie a Mamei, În opoziție cu creștinismul (și iudaismul) - religii ale Tatălui - și că, În consecință, femeile au ocupat În comunitatea gnostică postùri de autoritate care li se refuzau În creștinismul majoritar*83. Teza Elainei Pagels a

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
timp, alți specialiști au răsturnat ipotezele anterioare, atribuind gnosticismului În general o atitudine negativă față de femei, În baza evidenței statistice a negativității Sophiei Înseși. 8. De ce căderea? Am Încercat să arăt, În mai multe eseuri, că Sophia ocupă În mitul gnostic, ca personaj, o poziție care intervine În multe mituri dualiste ale lumii, cea de Trickster feminin 97. Nu am intenția de a prezenta aici numeroasele variante ale mitului Tricksterului feminin, de care m-am ocupat cu alte prilejuri. O serie

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
29.4. 10. Iren. I.30.3-4. 11. Hipp. V.26.19-21. 12. Vezi Soeren Giversen (ed. și trad.), Apocryphon Johannis, Prostant Apud Munksgard, Copenhagen, 1963, p. 284. 13. Vezi Anne Pasquier, „Prouneikos: A Colourful Expresion to Designate Winsdom in Gnostic Texts”, În Karen L. King (ed.), Images of the Feminine in Gnosticism, Fortress Press, Philadelphia, 1988, pp. 47-66, articol urmat de replica lui Marvin W. Meyer. 14. Vezi cartea mea Gnosticismo e pensiero moderno: Hans Jonas, L’Erma di Brettschneider

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
1979. Pentru o abordare judicioasă a SJ și Eug., vezi Pheme Perkins, „Sophia as Goddess in the NH Codices” În King (ed.), Images of the Feminine, ed. cit., pp. 96-112. 58. Deirdre J. Good, Reconstructing the Tradition of Sophia in Gnostic Literature, Scholars Press, Atlanta, GA, 1987. 59. P. XIII.45. 60. VII.21. Caracterul falic al demiurgului sethian a fost documentat de Giovanni Casadio, „Antropologia gnostica e antropologia orfica nella notizia di Ipolito sui sethiani”, În F. Vattioni, Sangue e

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Shambhala, Boston, 1991, cap. 8. 61. VII.35. 62. I.60. 63. BG 27. 11-13, p. 94 Till. 64. Vezi art. meu „Feminine...”, loc. cit., pp. 81-82. 65. Origen, In Iohann, II.14.21. Vezi lucrarea The Johannine Gospel in Gnostic Exegesis: Heracleon’s Commentary on John, Abingdon Press, Nashville and New York, 1973, În care Elaine H. Pagels a urmărit, În primul rînd, să respingă teza lui Hans Jonas că Origen ar fi fost influențat de gnosticism. 66. Vezi. U. Bianchi

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
der Vierten Schrift des Codex Jung” În Ugo Bianchi (ed.), The Origins of Gnosticism, Brill, Leiden, 1967, pp. 205-214. 74. Wilhelm Bousset, Hauptprobleme der Gnosis (FRLANT 10), Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen, 1907, p. 26. 75. Idem, p. 43. 76. Gilles Quispel, Gnostic Studies I, Nederlands Historisch-Archaelogish Instituut in het Nabije Oosten, Istanbul, 1974, p. 163. 77. Gilles Quispel, „Der gnostische Anthropos und die jüdische Tradition”, ibidem, p. 178. 78. Idem, p. 191. 79. Hans Martin Schenke, Der Gott „Mensch” in der Gnosis

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Der Gott „Mensch” in der Gnosis: ein religionsgeschichtlicher Beitrag zur Diskussion über die paulinische Anschauung von der Kirche als Leib Christi, Vandenhoek & Ruprecht, Göttingen, 1962, pp. 72 sq. 80. Idem., p. 32. 81. George MacRae, „The Jewish Background of the Gnostic Sophia Myth”, Novum Testamentum 12 (1970), pp. 86-101. 82. Idem, p. 99; vezi și Kurt Rudolph, „Sophia und Gnosis: Bemerkungen zum Problem «Gnosis und Frühjudentum»”, În K.W. Tröger (ed.), Altes Testament - Frühjudentum - Gnosis, Berlin, 1980, pp. 221-237 și În

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
82. Idem, p. 99; vezi și Kurt Rudolph, „Sophia und Gnosis: Bemerkungen zum Problem «Gnosis und Frühjudentum»”, În K.W. Tröger (ed.), Altes Testament - Frühjudentum - Gnosis, Berlin, 1980, pp. 221-237 și În special, pp. 227-228. 83. Elaine H. Pagels, The Gnostic Gospel, Random House, New York, 1979, pp. 42-61. 84. Elaine H. Pagels, „Pursuing the Spiritual Eve: Imagery and Hermeneutics in the HA and Gospel of Philip” În King (ed.), Images of the Feminine, pp. 187-206, citat de la, pp. 187-188. 85. Eugen

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Mittelalter: Die Frauenbewegung in Rahmen des Katharismus und des Waldensertums und ihre sozialen Wurzeln (12-14. Jahhundert), Akademie, Berlin (Est), 1962. 89. Jean Duvernoy, Le Catharisme: La Religion des Cathares, Privat, Toulouse, 1976, pp. 264-265. 90. M.A. Williams, „Variety in gnostic Perspective on Gender” În King (ed.), Images of the Feminine, ed. cit, pp. 2-22. 91. Karen L. King, „Sophia and Christ in the AJ”, ibidem, pp. 158-176. 92. idem, p. 171. 93. Vezi În special art. meu „Feminine...”, loc. cit

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
6. 109. Iren. I.29.4. 110. TT I 77.18 sq. 111. PS 31, p. 28 S.-T. 112. P XIII.45 113. PSem VII.21. 114. Iren. I.30.3-4. 115. Hipp. V.24.14sq. Capitolul IV Mitul gnostic 2: demiurgul ignorant Gnosticismul a fost o teorie a abaterii, de aceea este un model necesar pentru orice teorie contemporană asupra influenței ca abatere creatoare. Harold Bloom 1. Apariția, Înfățișarea, numele lui În majoritatea miturilor gnostice, Demiurgul lumii este expulzat

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Bloom 1. Apariția, Înfățișarea, numele lui În majoritatea miturilor gnostice, Demiurgul lumii este expulzat, În cadrul unui episod de maternitate nedorită, de o Mamă cuprinsă de Îndoială. Există și excepții: „protognosticii” (Simon, Menandru, Saturnin, Carpocrate); Cartea lui Baruh, a lui Iustin Gnosticul; Tratatul Tripartit, unde Sophia este Înlocuită prin entitatea masculină Logos, un „Tată” care manifestă, În ciuda masculinității, un tip de slăbiciune care În alte scrieri pare a fi apanajul entităților feminine; scrierile lui Ipolit, ale sethienilor și PSem, unde ipostazele sînt

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
este menit să furnizeze o explicație a existenței Întunericului și a Materiei care, aici, nu este văzută ca un al doilea principiu, ci ca o emanație la originea căreia se află Însăși Sophia. Astfel de stratageme sînt frecvent utilizate de gnostici În polemică directă cu Gen. 1:1-2, unde este sugerat că Dumnezeu a creat cerurile și pămîntul, Însă n-a creat Haosul (tôhû-wa-bôhû), Întunericul și Apele. Gnosticii dau dovadă de o remarcabilă consecvență În interpretarea primului verset al Genezei ca

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
originea căreia se află Însăși Sophia. Astfel de stratageme sînt frecvent utilizate de gnostici În polemică directă cu Gen. 1:1-2, unde este sugerat că Dumnezeu a creat cerurile și pămîntul, Însă n-a creat Haosul (tôhû-wa-bôhû), Întunericul și Apele. Gnosticii dau dovadă de o remarcabilă consecvență În interpretarea primului verset al Genezei ca mărturie a unui anumit dualism, potrivit căruia la Început au fost Dumnezeu și alte principii: Haosul, Întunericul, Apele. Soluția dată de gnostici acestei probleme, care În ochii

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Haosul (tôhû-wa-bôhû), Întunericul și Apele. Gnosticii dau dovadă de o remarcabilă consecvență În interpretarea primului verset al Genezei ca mărturie a unui anumit dualism, potrivit căruia la Început au fost Dumnezeu și alte principii: Haosul, Întunericul, Apele. Soluția dată de gnostici acestei probleme, care În ochii lor nu era numai nondualistă, ci și În mod clar antidualistă, arată că, În general, gnosticii erau platonicieni, căci nu au nici un fel de obiecție la coexistența dintre Dumnezeu și Haos (spațiul vid al platonicienilor

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
unui anumit dualism, potrivit căruia la Început au fost Dumnezeu și alte principii: Haosul, Întunericul, Apele. Soluția dată de gnostici acestei probleme, care În ochii lor nu era numai nondualistă, ci și În mod clar antidualistă, arată că, În general, gnosticii erau platonicieni, căci nu au nici un fel de obiecție la coexistența dintre Dumnezeu și Haos (spațiul vid al platonicienilor, chora), Însă resping cu energie posibilitatea ca Întunericul și Apele să fie coeterne cu Dumnezeu. După cum vom vedea imediat, gnosticii „moderați

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
general, gnosticii erau platonicieni, căci nu au nici un fel de obiecție la coexistența dintre Dumnezeu și Haos (spațiul vid al platonicienilor, chora), Însă resping cu energie posibilitatea ca Întunericul și Apele să fie coeterne cu Dumnezeu. După cum vom vedea imediat, gnosticii „moderați” au văzut În cartea biblică a Genezei un text maniheist (avant la lettre, evident) și au condamnat maniheismul, oricît de ciudat ar părea, drept o erezie iudaică. Revenind la scenariul ofiților, Demiurgul este zămislit ulterior de Pistis (aici Sophia

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
ektroma) al Sophiei 14, „stupid și nebun”15. Cu toate acestea, el nu este Vrăjmașul, Diavolul, ca la Carpocrate 16, și nici Tatăl Diavolului, ca la arhonticii lui Epifaniu 17. Numele creatorului lumii este, În cele mai multe dintre cazuri, Ialdabaot. Unii gnostici, cum ar fi arhonticii și un alt grup anonim menționat de Epifaniu 18, preferă să-l numească Sabaot, cel care, În unele texte copte, este pandantul pocăit al Demiurgului (vezi mai jos). Perații 19 lui Ipolit Îl numesc „asasin”, cum

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
captura energia spirituală a Pistis-Sophiei23. După ce-i Îngurgitează Lumina-dynamis, o metaforă ambiguă a violului, monstrul cu cap de leu se poate reproduce, dînd naștere lui Ialdabaot, alt demon alcătuit din Foc și Întuneric 24. În excentrica scriere a lui Iustin Gnosticul, Cartea lui Baruh, Demiurgul, În aparență nezămislit, este biblicul Elohim 25. Sabaot este În Tanakh unul dintre numele lui Dumnezeu. Iar numele Adamas, apropiat de Adam, a făcut obiectul unor speculații etimologice la naasenii lui Ipolit 26, unde nu este

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
derivă din expresia aramaică valda behût, „Fiul Rușinii”29. Ignorant, arogant, Înfumurat, disprețuitor, prost, nebun, asasin: acest ticălos cu chip de leu care Își va exercita talentele derizorii În detrimentul umanității pare a fi o țintă ideală pentru ura și disprețul gnosticilor. Însă mitologia Demiurgului prezintă aproape tot atîtea variante cîte doctrine gnostice sînt. De aceea este o naivitate să se afirme că, pentru gnostici În general, Demiurgul cel rău al acestei lumi se confundă cu Dumnezeul Vechiului Testament. Dacă o asemenea

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Își va exercita talentele derizorii În detrimentul umanității pare a fi o țintă ideală pentru ura și disprețul gnosticilor. Însă mitologia Demiurgului prezintă aproape tot atîtea variante cîte doctrine gnostice sînt. De aceea este o naivitate să se afirme că, pentru gnostici În general, Demiurgul cel rău al acestei lumi se confundă cu Dumnezeul Vechiului Testament. Dacă o asemenea identificare se petrece, Într-adevăr, de cele mai multe ori, numai În foarte puține cazuri Demiurgul este rău, Într-o manieră simplă ori strictă. 2

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
ticăloși: locul uitării! Privește căderea dintru Început și ruptura dintru Început!”73. Încă un element se mai adaugă acestui ultim și cel mai jalnic dintre actele de creație ale Arhonților, un element ce capătă o importanță deosebită nu numai la gnostici, ci și la neoplatonicienii tîrzii: antikeimenon pneuma (spiritul rău) sau, mai corect, antimimon pneuma - „spiritul contrafăcut”. 5. Spiritul contrafăcut Desemnat În mai multe locuri din A.J. (BG, II), precum și În alte texte gnostice, drept antimimon pneuma, spiritul contrafăcut, această

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
reprezentat și sub forma Arborelui Nedreptății, chintesența legăturilor Fatalității astrale și, În același timp, ca factorul cel mai puternic În determinarea destinului personal. El poate fi recunoscut cu ușurință În spatele „accesoriilor”, „apendicelor” (prosartemata) la care se referă, potrivit lui Clement Alexandrinul, gnosticul creștin Basilide 79. Aceste apendice sînt concrețiuni planetare ce ademenesc și Împing sufletul la rele. Tot Clement mai citează și titlul unei scrieri pierdute a lui Isidor, fiul ori poate discipolul preferat al lui Basilide 80, intitulată Peri prosphyous psyches

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]