522 matches
-
și acordul organului de partid”. Din cele citate până acum reiese că muncitorii nu trebuiau să afle că sportivii se distrau la mare În timp ce ei trăgeau din greu la șaibă. Astea erau etica, echitatea și egalitatea trâmbițate din mii de goarne și pe mii de canale de către mincinoșii activiști ai partidului comunist român. a.r. Dugheana și antrenamentul rugbiștilor Următoarea „Notă de sesizare” a cenzorului bârlădean a fost trimisă Bucureștiului abia pe 7 februarie 1967 și prima intervenție fusese făcută pe
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
am, nu pot fi decât general. - Ai auzit, locotenent Darie? Ți-ai refuzat cinstea să dai mâna cu un general! Marș de-aici. Când eram în țară, la regiment, Moș Coajă venea cu trăsura cu doi cai. Gornistul suna din goarnă “sosirea comandantului” iar ofițerul de serviciul dădea raport de câtă trupă activă, rezervă, cai, căruțe, harnașamente, etc, etc. Colonelul ducea mâna la caschetă să spună gărzii “bună dimineața, băieți” iar ei să răspundă în cor:”Să trăiți, domnule colonel”. și
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
elefanți, pentru urșii Panda, ar trebui să creem rezervații și pentru mica minoritate pe cale de dispariție a "domnilor domni". O minoritate în scădere, evident. Majoritatea acestor domni și doamne se află la "Eternitatea". Acolo sunt atât de mulți încât la goarna Învierii va fi încurcătură la inventarierea înviaților. Va trebui un expert în trecute vieți de doamne și domnițe, un iubitor pătimaș al acestor personagii, care să ajute oficialitatea. Până atunci, singura treabă a domnilor este să dispară. Noi nu avem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
este rîndul dumneavoastră să acționați ca să obțineți arestarea sa de către autoritățile italiene...". Însă în această privință Cochefort era sceptic întrucît hoțul era chiar ginerele șefului poliției din Neapole, un sportiv, care poseda cai de curse și o diligență, ale cărei goarnă și cai îi înnebuneau pe copii. Printr-o fericită întîmplare, Președintele Consiliului, ministru de Interne, era pe atunci un piemontez, generalul Pelloux, care se arăta foarte hotărît să înfrunte camorra pînă o va extermina. Anunțat de Legație, își trimite oamenii
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
cunoscut ca un cal breaz. Dar de dus, în România tot nu se duce. — E adevărat, nu se prea duce... — E greu și pentru voi! — Pentru cine? Pentru voi, scriitorii români. Vai de cozonacul vostru! Cotidianul, 13-14 iunie 2002 De la goarnă la poezie Nu-l cunoșteam, nici nu auzisem de el, când mi-a dat telefon, nu mult după zguduitorul an ’89, la Paris. Voia pur și simplu 200 de franci. - De ce? - Pentru țigări. În general nu mă las tapat, lui
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
București, la Salonul cărții, pe terasă. La „Motor”. Nu mai țin minte cum era deghizat în anul acela: în costum de la 1900, cu papion și joben sau în clovn. Oricum, avea cu el nelipsita trompetă sau, mai bine zis, o goarnă care probabil servise cândva pentru a suna deșteptarea în cine știe ce amărâtă cazarmă din Vaslui („Plecat-am nouă din...”). Scotea din ea tot felul de sunete guturale, într-un scop foarte clar și vechi de când lumea: să atragă atenția. Nu era
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
-și permite, imitându-l pe Cărtărescu, să afirme că valoarea literară e impusă de piață, fără să-mi dau seama că de fapt era ironic, se juca, mai mult: era în plină farsă, la televizor ca și pe terasă. Oare goarna m-a împiedicat să ajung la poezia lui? Ar fi o scuză facilă. Pe vremuri, „golănia” unui Ion Nicolescu nu mi-a ascuns dadaismul poetic al aceluiași (ce-i drept, bietul de el, a sclipit scurt și s-a stins
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
vede cât de colo că e un „domn” - delirant, dar nu fără măsură -, adică un adevărat poet. Dar ca să vezi asta, în primul rând trebuie să-i citești poezia. Cum să trec de la gorană la poezie, dacă nu vedeam decât goarna și nu-i citeam poezia!? Poate că singura mea scuză e pur și simplu faptul că nu-mi oferise nici un volum al său, așa cum îmi ofereau nenumărați alți colegi, în general, mai puțin înzestrați. Ce să fac, așa am fost
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
și harnicul poet-editor, a prezentat cu ocazia Salonului cărții, la „Lăptărie”, volumul antologic al lui Paul Daian intitulat (parcă pentru mine!) Softwin. I-am cerut. Mi l-a dat. L-am citit. Iar înțelegerea mea a evoluat: de la omul cu goarna la poetul zguduitor. Ca să mă răscumpăr - în ochii mei, în primul rând - pentru întârzierea și încetineala acestei receptări, de mai multe zile în șir stau cu volumul sub nas, recitesc și traduc în această limbă nu prea primitoare care e
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
cultură strămoșească ce le stă în cap precum jarul pe limbă! Scandalos este faptul că istoricii și arheologii nu suflă un cuvînt despre imaginile existente pe tava rotun- dă. Ca să le dovedesc ce secături sînt, am să-i dau pe goarnă descriind patera cu pricina așa cum se poate vedea din unele fotografii. Tava este în fapt un platou cu marginile ridicate în sus, iar în mijloc se află o statuetă care reprezintă o femeie ce stă pe un fel de tambur
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
sute de ani de istorie și trăiam câteva clipe acolo în contact cu vechii soldați și arcași ai lui Ștefan și însuși cu el. „Ca un glob de aur”, cântecul lui Mihai Viteazul, cântecul lui Avram Iancu „Să sune iarăși goarna”, cântecul Școlii Militare de Infanterie de la 1917, „Sculați, români”, compus de Iustin Iliescu și de Istrati pe care l-am proclamat Imnul Legiunii etc. Pentru a putea să cânți îți trebuie o anumită stare sufletească. O armonie în sufletul tău
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
animal amețit de o lovitură de cap”. Pentru a-l scuti de peregrinările prin sanatorii, părinții Închiriază pentru fiul lor, În primăvara lui 1935, o mică locuință la Roman. „Strada, dincolo de cazărmi - povestește Sașa Pană - era din liniște ciuruită de goarne. Se chema Costache Morțun. O casă cu cerdac larg, primitor, Împrejmuită de scânduri și, În față, o livadă.” Când Își Întâmpină prietenul, glasul lui Blecher părea că vine de departe... „Clătinat, ca și privirea albastră, mătăsoasă, din orbitele Înfundate. Sub
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
bolta frunții, vedea de jur-împrejur, colți de lup, lupi prădalnici și flămânzi și mai departe dincolo de munți, spre soareapune, vedea steaguri multe, cete multe care se luptau cu fiarele pădurilor. Teascul pieptului Căpitanului se umflă năpraznic și apoi presând asupra goarnei gâtlejului începu să hăue spre asfințit un chiot prelung și puternic încât se clătinau și piscurile înălțimilor. Un chiot nu ca de la om la om ci ca de la frate la frate.... A fost grozava epocă a încercării numită de Căpitan
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
a râului, își întindeau gâturile și devorau fructele roșiatice ale copacilor. Când s-a lăsat amurgul peste oraș, am urcat în turnul de control dinspre zidul de vest ca să văd ritualul adunării animalelor. S-au strâns laolaltă când au auzit goarna paznicului. Acesta a suflat o dată lung și de trei ori scurt. Semnalul de adunare. Când am auzit goarna, am închis ochii și m-am lăsat pătruns de sunetele ei care nu semănau cu nimic altceva. Alunecau pe străzile crepusculare ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am urcat în turnul de control dinspre zidul de vest ca să văd ritualul adunării animalelor. S-au strâns laolaltă când au auzit goarna paznicului. Acesta a suflat o dată lung și de trei ori scurt. Semnalul de adunare. Când am auzit goarna, am închis ochii și m-am lăsat pătruns de sunetele ei care nu semănau cu nimic altceva. Alunecau pe străzile crepusculare ca niște peștișori străvezii, trecând peste pietrele de pavaj și zidurile din piatră care împrejmuiau casele aliniate de-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ca niște peștișori străvezii, trecând peste pietrele de pavaj și zidurile din piatră care împrejmuiau casele aliniate de-a lungul râului. Sunetele din aer au pătruns liniștit în fiecare colțișor al orașului, dislocând segmente de timp imperceptibile. Când a sunat goarna în oraș, animalele și-au înălțat capetele de parcă le-ar fi trezit amintiri străvechi. Toate cele peste o mie de animale și-au îndreptat deodată atenția spre direcția din care venea chemarea. Unele au renunțat reverențios la frunzele de grozamă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de soare. Oare ce-o fi fost în capul lor în momentul acela? La ce se uitau? Toate priveau în aceeași direcție, încremenite. Au ascultat și n-au clipit până nu s-a stins, în lumina amurgului, ultimul ecou al goarnei. Apoi, deodată, au pornit în aceeași direcție de parcă le-ar fi făcut cineva un semn. Vraja s-a risipit și străzile răsunau de copite. Îmi imaginam șuvoaie de spumă ce răzbăteau la suprafață din rărunchii pământului, inundând aleile, invadând gardurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
lacătul. După câte știam eu, poarta de vest era singura cale de acces înspre și dinspre oraș. Acesta era împrejmuit de un zid înalt de șapte-opt metri, peste care doar păsările puteau trece. Dimineața, Paznicul deschidea iar poarta, sufla din goarnă și, după ce animalele intrau, încuia poarta la loc. — Adevărul e că n-ar fi nevoie de lacăt, îmi explică Paznicul. Chiar dacă nu este încuiată, în afară de mine nu o poate deschide nimeni. Nici măcar dacă pun umărul mai mulți. Dar regulamentul e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
-l pot cuprinde cu privirea în întregime. Iată ce am constatat din vârful dealului: Zidul împrejmuiește orașul, râul îl traversează de la nord la sud, apusul face ca râul să capete o nuanță plumburie și va fi curând învăluit de sunetul goarnei și de copitele animalelor. Ca să-mi dau seama de forma Zidului, va trebui să parcurg tot drumul pe jos. Dar cum eu n-am dreptul să ies din casă decât după ce se înserează și în zilele înnorate, va trebui să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mai adâncă. Nervii nu mă mai ajutau. Mă mai opream din când în când să-mi trag sufletul și să-mi adun forțele. Învăluit în beznă, am simțit ceva apăsând greu deasupra capului meu. Am avut chiar impresia că auzeam goarna în pădure, dar nu m-a afectat cu nimic. A trecut doar prin subconștientul meu. Am ieșit în cele din urmă din pădure și am ajuns la râu. Nici o dâră de lumină nicăieri, nici urmă de lună, nici măcar o stea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
S-a întors și a privit spre poartă. — Ai venit la țanc! zise el. Poate ar merita să urci în turn. Cred că vei avea ce vedea de-acolo. Un mic spectacol de început de iarnă. Am să sun imediat goarna, așa că fii atent! — Spectacol de început de iarnă? — O să vezi. Am urcat în turnul de lângă Poartă fără să știu la ce să mă aștept. Am privit dincolo de zid. În livada cu meri se adunase zăpadă multă, de parcă ar fi suflat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
lumina soarelui. Am rămas în picioare, în turn, și am privit încântat peisajul din jur. Lumina nu mi se părea mai puternică decât a unui proiector. Așteptam cu nerăbdare micul spectacol promis de Paznic. A deschis Poarta și a sunat goarna. O dată lung, de trei ori scurt. Animalele s-au trezit de la primul apel. Și-au îndreptat capetele spre locul de unde venea chemarea. Respirația lor anunța începutul unei zile noi. La ultimul apel erau deja în picioare. Și-au îndreptat coarnele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
a închis ochii de parcă ar fi vrut să se gândească profund la ceva. — Când nu sunt în apele mele, privesc păsările, spuse Umbra. Îmi face foarte bine. Ele n-au nici o legătură cu perfecțiunea orașului. Nu le interesează Zidul, poarta, goarna... Gândește-te și tu la ele când ești abătut. Am auzit vocea Paznicului. Se încheia întrevederea mea cu Umbra. Nu mai veni o vreme pe la mine, îmi șopti Umbra pe când mă pregăteam să plec. La nevoie, voi găsi eu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
1946 și 1948, e actor la Petroșani și București. Este redactor și reporter la revista „Flacăra”, redactor la „Scânteia”, redactor-șef adjunct la „Luceafărul” (1961-1962). Ca poet, debutează în revista lui G. Călinescu „Lumea”, în 1945, iar editorial, cu volumul Goarnele inimii, apărut în 1949. A murit înecat în Marea Neagră. Primele versuri, incluse abia mai târziu în volum, arată înclinație spre confesiune și meditație: toamna, peisajul aburit al serii, melancolia tinereții fugare, în formele de expresie ale unui sentimentalism cenzurat. Începând
DESLIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286739_a_288068]
-
el însuși practicând sportul), s-a încercat și în teatru (o farsă poetică), fără însă a persevera. Istoria literară îl reține ca poet cu o evoluție dintre cele mai spectaculoase și totodată ca pe un caz dramatic de conștiință. SCRIERI: Goarnele inimii, București, 1949; Cântec pentru Legea cea Mare, București, 1949; Lazăr de la Rusca, București, 1949; Poezii. Cântec pentru slava lui Gheorghi Dimitrov, București, 1949; În numele vieții, București, 1950; Minerii din Maramureș, București, 1951; Versuri alese, București, 1953; Cuvânt despre sergentul
DESLIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286739_a_288068]