722 matches
-
amândoi au lipite de prenume niște patronime insolite cărora le ignoră originea, sensul și motivația. Ar fi probabil nemulțumiți dacă ar afla vreodată că algor înseamnă răceala intensă a trupului, care vestește febra, și că gacho nu e altceva decât grumazul boului pe care șade jugul. Cel mai tânăr are uniformă, dar nu e înarmat. Cel mai vârstnic poartă haine civile și pantaloni mai mult sau mai puțin pe măsură, o cămașă închisă sobru la guler, fără cravată. Mâinile care țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
am luat de jos cartea. Am recunoscut ultimul rând citit: „Humanitas, Felicitas, Libertas erau cuvintele înscrise pe monedele din timpul lui Hadrian”. Ba chiar am zâmbit amintindu-mi de visul lui Caligula, ca întreaga omenire să fie redusă la un grumaz întins cuțitului. Humanitas. Apoi am continuat testul: m-am plimbat puțin prin cameră, mi-am încălzit un ceai, am deschis fereastra, am făcut gimnastică și am respirat aerul înviorător. Deodată m-a pufnit râsul: „Nu rezolv nimic așa. Pot foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
suntem! Atunci am priceput de ce Moru avusese nevoie de un ucigaș pentru călătoria asta, of, of. Am sărit la cel ce mă luase peste picior, iar ăla, ca orice șmecher, numai gura de el! Aș fi putut să-i frâng grumazul, dar m-am mulțumit să-l izbesc de un copac. Trebuia să audă vestea trimisă de Moru, nu să moară de mâinile mele. - Așa-l Întâmpinați voi pe fiul Tatălui? Ce v-a spus Vindecătorul când ați pornit pe urmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
alții, că-și pierd ei puterea. Ei știu vorba lui Tatăl și doar ei vor s-o știe, nu și ăilalți. Dar oamenii au prins gustul vorbei și atunci vrăjmașii vor să-i Încurce, așa, ca să le țină piciorul pe grumaz. Asta spune la Krog și dă-i asta, fiule, și dat la mine scoica și spus că la tine place mai mult Selat decât Dilc. Ca să știe Krog că eu fiul lui Minos și nu alt om. Acum, știi, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
faci?! murmură Iliuță. Hai, scoală-te de-acolo. Scoală-te măi, ai să-ți faci blana harcea parcea. Uite ce blană frumoasă ai, nu-i păcat de ea? Iliuță se apleacă spre câine și încet, cu grijă, îl mângâie pe grumaz, pe piept, pe burtă, apoi cu amândouă mâinile îl trage în sus de labele de față. Câinele se supune și se ridică, dând din coadă. Ochii îi scânteiază a joacă. Sunt al tău, să știi. Am fost dintotdeauna al tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
la fel de puternică precum a mea, pentru că și eu te doresc, orbule, și eu vreau să fim iar una și să reaprindem focul dorinței, suntem tineri, Silviu, suntem frământați, suntem oameni, în definitiv, de ce te complici atât, pune-mi mâna pe grumaz, dovedește-mă, fii bărbat, la naiba, ia ceea ce ți se cuvine, acționează, acționează. - Și ce mai faci? am întrebat-o. Ea a tras un fum și s-a uitat o clipă la baterist. Cavalcada de sunetele percutate devenea insidioasă, bubuielile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
sunt convins că în alte vremuri beai, fumai marijuana și te dădeai în bărci cu toate fufele, dar acum ai intrat în elita orașului și nu cadrează, vax) - este un călău care te așteaptă pe eșafod pentru a-ți tăia grumazul ( Detectivul făcu ochii mari, la rândul său... Am ajuns într-un cartier de artiști, numai mie mi se putea întâmpla. Moșule, ziceai că nu bei? Ha, ha, ce-ai mai vrea niște uischeane sorbite de pe țâțele unor fătuci, deghizat în
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
reci de sudoare îi inundă fruntea. Mai privi o dată în urmă, spre mormânt, murmurând cu glas sugrumat: Sărmana mea Fată, dormi în pace!... Ceva murise și în el odată cu ea... Și se depărtă sprijinit în baston, cu capul înțepenit pe grumaz, purtând parcă pe umeri povara întregii lumi... Părea a fi un fel de stindard zdrențuit al unei lumi care era pentru totdeauna sfârșită... - Vasilica a fost tot ce mi-a dat viața mai bun!... murmură el ieșind pe poarta cimitirului
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
vacile în interstițiile caldarîmului). Ostenea prin curțile stolnicului Gligorașcu, prin grădinile de zarzavat ale fraților Șantalioru, adunîndu-și puterile pentru a se revărsa, printre gropile de lut ale polcovnicului Zamfir, pe primele pojghițe de pietre cubice ce placaseră, parcă în glumă, grumajii Uliții Vergului (Calea Călărași). De unde nevătămata Bucureștioară, pîrîiașul-mireasă, se scurgea (cînd nu primise încă antonimul nume de familie de Căcata) prin copăile mahalalelor Olari și Olteni, prin cele ale nărăvașei Uliții a lui Vasilache (strada Labirint) și mai la vale
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de spermă, cățărate pe două picioare. Mai fierbinți decât fierbătoarele electrice pe sub cârpele lor. Și când, dintr-o solidaritate petrecăreață de bucureștean, has-Satan sări plictisit între ele, în pijamaua lui alb-verzuie, cu prohabul lui căscat, prin fanta căruia se ițea grumazul gros al sculei belite, iconița atârnată de el și capul bărbos al unui popă de țară. Cap, 132 DANIEL BĂNULESCU câteva secunde de catargul cișmelei, o examinară, înconjurînd-o și ciupindu-i pleoapele și pulpele cu boturile lor de ogari lăcrimoși
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
primăvară, frunzele se-ngălbeneau și picau. Valurile se destrămau. Chinurile și năpasta își cunoșteau și ele sfârșitul. În basmele amerindienilor, preafericiților prinți, convertiți și excomunicați în aceeași zi, li se retează dintr-o singură lovitură gulerele, cărțile de rugăciuni, lănțișorul, grumazul. Toți se chinuie puțin, se agită pentru o clipă, asudă, transpiră, dar se trezesc apoi în fotoliul de piele scos pe verandă, bând coniac albanez și numărîndu-și degetele. Doar Celestin era profund supărat de câte șuturi în fund continua să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și resemnare. Treceau țicniții pe uliți, ca prin calupul de unt. Ultima porțiune, dinspre noul Zgîndăreni, către dărâmăturile vechiului conac, au parcurs-o strângând între pulpe niște diavoli de țapi, care, spre deosebire de cei blânzi și împăciuitori ai Cooperativei, își bâțâiau grumajii și scoteau, la vale, bășini drăcoase, ce 282 DANIEL BĂNULESCU Veneau muieri de la șapte sate din jur, ca, numai uitîndu-se la dânsul, să-și și avorteze pruncii nedoriți. În aceeași noapte, lăsîndu-se pe burlanele și prin debaralele numai de el
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
că și dânșii nu evitaseră. Coborî din autobuz pe șoseaua Olteniței. O luă agale pe Stoian Militaru. Deschise portița celui de-al doilea rând de case al proprietăresei, pus pe strada Perone. Madama părea să nu fie acasă. Vârând numai grumazul, Doru mătură c-o ocheadă camera ei și nu-i mai strigă nici binețe. Evident, gazda sa romanțioasă nu era acasă. Când era, și înnobila cu prezența sa cel de-al doilea rând de case, profesoara se retrăgea, de obicei
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în această încăpere. Acum însă sprințara sa gazdă se trăsese probabil undeva să îmbătrînească, se va întoarce cu toate mirosurile sale normale puse la loc și încăperea va putea fi dinamitată. Dacă nu dinamitată, măcar aerisită. Dădu să-și retragă grumazul, și abia atunci observă că nu numai gazda lipsea de la locul ei. Lipsea și încăperea. Cel puțin, lipsea sub aspectul sub care el o cunoscuse. Devenise o odaie dintr-un cu totul alt secol, de pe o cu totul altă planetă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Mi-a dilit unul o labă peste muie de nu mai vedeam. -Lam împuns nițel, da tu veniși de mult? - Să fie un ceas, două. - Te-a ginit careva? - Nici dracu nu era pe drum. Bătrânul înconjură caii, le pipăi grumazurile și dădu din cap: - Marfă proastă. Trebuie să-i ținem la îngrășat ca să luăm ceva. Ăia știu să scoată sufletul din ei, și-atît. Încolo, paște, murgule, iarbă verde! Mama lor de nemîncați! Păi animalul, bă ucenicule, se ține cu socoteală
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nu s.e mai văzuse, și pe Marin Pisică îl înconjurase o gloată de vitișoare care suflau cu boturile lor pe mâinile sale. O mie de ochi, negri și buni, îl priveau, și parlagiul înțelegea graiul lor mut. Le mângâia grumazurile și le simțea nădușeala cu miros plăcut. Bine mai era așa... La capătul Griviței s-a trezit din visări. Vântul umfla firmele negustorilor și s-auzea un muget de tablă zgâlțâită. A grăbit pașii, scuipând. - Ptiu, uite ce-mi face
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a latul, se loviră una de alta, pieile lor murdare se frecară și un miros greu umplu hala. Animalele asudară de spaima morții, se buluciră spre mijloc, pierdute, cu priviri rătăcite. Tăietorii le trecură lanțurile lor scurte și reci peste grumaji și le traseră în țarcurile de beton, scoțând cuțitele. Strigătele se amestecară cu înjurăturile și parlagiii tăiară scurt. Boii cădeau. Cu mișcări iscusite, oamenii despărțeau capetele de trunchiuri și trăgeau pieile. Ultimul animal pe care-l tăiase Marin Pisică era
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
glasul înecat și amar *... căci toată cugetarea ei se-mprospătase amar *... toate visele ei revenise splendide și doritoare de viață... și numai atâta ținea minte că el n-o voise, că el n-o iubea, dar simțindu-i brațul împrejurul grumazului ei, i plăcea a crede că el fusese un copil ce se-nșelase pe el însuși. IX 2255 Ei se simțeau inocenți ca-n ziua cea dendîi. Era mai multă copilărie decât vină în dezmierdările lor și jăraticul din cămin
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el... Ea râdea, dar nu spunea nimica. Era chilioara lui parcă din monastirea de călugări, înfrumsețată însă atât de mult și îndulcită de prezența iubitei sale... El se coborî din patu-i, îngenunche lângă iubita lui, îi cuprinse cu o mână grumazul, cu alta mijlocul, ea râdea mereu, dar tăcea ca piticul... - O, cunoscu-ți gura ta, șirato! zise el surâzând, ce-mi taci, copilo... ah! floarea vieții mele, îngere! Glasul lui tremura de emoțiune, el plângea de amor... Ea-i cădea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a pănurei negre spânzura un canaf alb de-un șnur asemene alb... {EminescuOpVII 200} Ioan apropie un scaun de-al meu și [s -*] așeză astfel încît pieptul îi venea drept în umărul meu cel drept, apoi, încungiurînd c-un braț grumazii mei, iar cu celălalt pieptul, el își plecă fruntea pe umărul meu drept și-mi șopti la ureche: - Azi rump orce legătură cu viața, azi rump legătura de amicie cu tine, legătura de amor cu umbra, cu aducerea - aminte a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-și gura și plecând ochii cu atâta grațiozitate încît numai pe sub gene se uita la mine. - Șezi ici pe pat, zisei eu, apucînd-o-n brațe și punînd-o să șadă ca pe-un copil obraznic... eu mă așezai alături cu ea, i-ncongiurai grumazul cu brațul meu și începui să-i povestesc amorul meu și nenorocirile mele. Ea asculta c-un fel de seriozitate și c-o atențiune copilărească - și când se uită drept în ochii mei, ai ei se împlură de lacrimi. - Sărmanul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de nerăbdare. Ce putea fi neci că-mi trecu prin cap. În câmp mă întîlnii cu voinicii mei, între cari și Ioan. Ce frumos era el în acea sară... mi-aduc aminte parc-ar fi acu. Cu țundra îndoită pe la grumaz și dinainte, asta [fel] încît pieptul alb se vedea sub cămașa de in, fața palidă, dar dulce și plină de bunătate, ochii mari, albăstrui priveau cu melancolie, iar părul cel blond și lung i cădea pe umeri, acoperit de-o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
amorului, nebunule! De ce te-njosești înaintea mea [? ]... - Nu mă-njosesc de fel... dar eu sunt om... Lasă-mă să recapăt putere asupra simțurilor mele crude... Ea râse tare, s-aruncă în brațele lui, îl răsturnă într-un jilț, îi încleștă grumazul și-ncepu să-i netezească părul, își puse gura deschisă pe ochii lui, parec-ar fi voit să-i soarbă, îi netezi fruntea, îl sărută... O voluptate nespusă îi cuprinse tot corpul... inima lui tremura... era slab, ar fi voit să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și nu rămase deloc scandalizat, ba ea îl ținu de mână pe bietul băiat și-l trase după sine în budoarul ei, îmbrăcat în vioriu și alb. Fără nici o jenă ea-ncepu să se dezbrace și, când el îi încunjura grumazul gol și alb cu brațele, ea zâmbea și se uita în ochii lui atât de adânc și cu atâta nespusă fericire și dragoste ca și când l-ar fi cunoscut de zeci de ani... {EminescuOpVII 290} Dar lui însuși purtarea aceasta nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
diluată se schimbă în structură concentrată în jurul unui ins. Rari sînt cei care rezistă sau măcar își dau seama de ce se întîmplă. Ca și cum masele și-au găsit bucuria și satisfacția într-un soi de impuls inconștient de a-și pleca grumazul. Cît despre Tarde, el afirma fără reticență: "S-a spus de nenumărate ori era o temă favorită a oratorilor că nu-i nimic mai îmbătător decît sentimentul de-a fi liber, eliberat de orice supunere către celălalt, de orice obligație
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]