467 matches
-
frumos mai era primăvara când albea Cutarida de flori de salcîm! Și mirosea, mirosea... Da căldura așa, ca o mînguere. Copiilor rebegiți de cu iarnă, ce le mai plăcea! Se opreau lângă bordeiul lui Grigore și se așezau turcește lângă gunoieri. Haidacii beau țuică. - Bun basamac! făcea Tănase, unul de se uita cruciș. 120 Oprică, cu ochii pe sticla lui. - Voi luați, mă, o gură? se milea gunoierul. - Luăm, nene. - Na, mă, da să nu vă-mbătati! Sorbeau câte o înghițitură, pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai plăcea! Se opreau lângă bordeiul lui Grigore și se așezau turcește lângă gunoieri. Haidacii beau țuică. - Bun basamac! făcea Tănase, unul de se uita cruciș. 120 Oprică, cu ochii pe sticla lui. - Voi luați, mă, o gură? se milea gunoierul. - Luăm, nene. - Na, mă, da să nu vă-mbătati! Sorbeau câte o înghițitură, pe rând. Oprică fura încă o sorbitură, striga la ceilalți și se ridicau. - Să-mi aduceți raci, mă, auziți voi, că d-aia v-am dat țuică! striga
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-napoi, c-avem treabă! Peste trupul înțepenit al mortului ningea. > Pe poarta larg deschisă intrau niște boi falnici, goniți de bicele bouarilor. Mugeau de se cutremurau zidurile. 4 j Ramazanul Peste râpele gropii curgeau frunzele rotunde ale salcâmilor. Pe la cinci, gunoierii aprindeau focuri înăbușite și un fum albastru plutea deasupra pământului sterp. Seara cădea, deodată, rece. Sub maluri sclipeau flăcări. Furiș, octombrie urca încordat ca o fiară. Hoții își duceau avutul puțin la ibovnice. Iarna era aproape și presării nu-i
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
blândă, poleită parcă, așa cum au sfinții. Nu se supăra. O lua tîrîș-tîrîș spre buza gropii, într-acolo unde-ar fi vrut să-și cumpere peticul său de loc, și se oprea la rampă, cu mâinile în 176 buzunarele nădragilor peticiți. Gunoierii îi învățaseră damblaua. Cum aveau puțin timp să răsufle de la descărcatul resturilor din camioane, se apropiau de el și-l întrebau: - Ce-ți mai face dușmanul, Mielule? Prostul râdea câtva timp și pe urmă, ca și când și-ar fradus aminte, se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe când vântul, ehe, lui nu-i nici cald, nici rece, pătrunde oriunde, nu-l poate opri nimeni... și eu vânt o să fiu, și pisică. Iar dușmanul meu, broască și șoarece, să-l chinui cum m-a chinuit el pe mine... Gunoierii se întorceau cu spatele, să nu le vadă prostul rouă din ochi... Sinefta Era într-o sâmbătă. Prin mahalale, ieșiseră femeile cu împărțitul pentru sufletul morților. Lângă o poartă, pungașii dădură cu ochii de o fetișcană, năltuță și făcută bine
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și se reparau gardurile. Cerul se subția. Primăvara venea neștiută. Sub garduri încolțeau mărăcinii. Râpile galbene se umpleau de câini. Erau o ceată: al lui Gogu, al lui Chirică, ai mecanicului, ai lui Stere și d-ăi fără căpătu, ai gunoierilor. Javrele, cât vițeii, nu te-apropiai. În frunte, că mergeau ca la nuntă, grămadă, al tâmplarului, flocos și întunecat, numai colți. Adulmecau gunoaiele și cu nasul tot sub coada cățelelor din jur. Dulăul rotea ochii la ăilalți. Ceata se oprea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Plecau pe urmă mai departe. Mahalaua creștea spre Filantropia, și-ntr-acolo apucau, pe sub gardurile negre, pe la grădinile oltenilor, pișîndu-le verzele putrezite, apoi se întorceau spre groapă, coborând pe drumul îngust. Se lăsau pe malul gârlei, unul după altul, hămesiți. Gunoierii descărcau sus, pe mal, camioanele, și din fundurile lor se rostogoleau resturi grase. Zăvozii se năpusteau scormonind. Aveau boturile ascuțite și ochii fierbinți de poftă. Nemâncați, ca stăpînii! Albi, roșcați, negri, cu spete mari, urcau malurile. Al lui Chirică rămânea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
sete: -Na! Javra a icnit, dar omul nu s-a îndurat decât după ce-a rupt prăjina pe el. Aglaia ieșise din bordei și se ruga de bărbat să nu-l ucidă. Degeaba, sângele câinelui înroșise zăpada. - Ce făcui? scuipase gunoierul. Și, de necaz, a plecat la Stere să se îmbete. Altfel, nu făceau nici un rău jigodiile. Mai croiau vreun crac de pantalon, mai murea câte unul otrăvit, și cum venea februarie, dădea strechea în ei... Întâi le apuca un pârjol
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ținuse gura. Strigă la Gheorghe: - Treanță! -Ei? - Sîntem, mă, boieri? - Sîntem. - Avem, mă, ce ne trebuie? - Avem! - Sîntem cumnații lui Dumnezeu-piele goală? - Sîntem! Râdea Paraschiv, râdea Sandu. Ăsta era hazul lor. Vântul primăverii spulbera focul în toate părțile. Dinspre rampa gunoierilor cădea un miros greu de floare de salcâm, dulce și parșiv. Și-au tras ciolanele mai lângă flăcări. - Ar trebui să luăm Grivița asta de la un cap la un cap... spuse starostele. De mult pusese el geana pe negustori. - Să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lună păguboasă... Aia mică Pe Veta, fata domnului Aristică Mîrzu, de la Tramvaie, o știau mahalagiii, tot așa, un năpârstoc de fată de nu mai creștea, cât moțul mălaiului, iute ca o zvârlugă, prin salcâmii Cuțaridei toată ziua, sau lângă focurile gunoierilor, pe groapă. Nimeni nu-i dădea cincisprezece ani și un vecin îi zisese în glumă aia mică și aia mică i-a rămas numele. Taică-său lucra în depou pe Ștefan cel Mare, repara motoare. Era unul dârz, cu privirea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
regele Arthur, coborând în goană malurile gropii, acoperit de zalele sale cenușii, cu mantia-i roșie fluturând pe spate ca o flacără. Numai când se lăsa noaptea, se ridica parcă ostenită, ca după o caznă lungă. Ajunsă sus, la bordeiele gunoierilor, se trezea din visare. Luminile oarbe ale Cuțaridei o chemau cu grăbire. Ii era frică să nu fi venit taică-său mai devreme de la munci și să n-o găsească acasă. Odăile lor erau alături de biserică. Prin geamurile deschise ale
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în boșarii goi, acoperindu-i cu palmele, să nu se stingă lumina. Bătea un vânt rece și șui, și băieții se strânseră cu pepenii la un loc, să vadă al cui e mai frumos. Au nimerit în spatele casei lui Tănase. Gunoierul era plecat, că altfel nu i-ar fi lăsat. Cum au nimerit, tocmai unde avea omul o magazie plină cu paie uscate pentru caii primăriei. Copiii au 264 răsturnat în joacă un felinar de bostan, și focul, gata. Au dat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lucrurile. Focul a trecut în spate, hrănit de furia vântului. Cerul se luminase de pălălaie. Vflvătaia roșie se întindea. - Arde! Arde! strigau zidarii. Trâmbe lungi de fum înecăcios se lăsau prin curți. Se simțea bine fierbințeala care venea dinspre casa gunoierului. Parcă răsărise soarele. Vecinii alergau la pompă cu căldările să le umple. Nu putură să oprească focul. Șuvoaiele flăcărilor se întindeau și se încolăceau pe buruienile maidanului, aprindeau gunoaiele de prin curți și urcau stflpii cătrăniți ai porților. Tot malul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
întoarcere. Vetei îi venise să râdă. Tot o mai credeau un copil. Era o zi senină și friguroasă. Fata privise Cuțarida. Străzile, pustii. Prin curțile vecinilor se auzeau gramofoanele. În bătătura lui Tănase niște meșteri ridicau altă casă din bârne. Gunoierul dădea ajutor cu nevastă-sa. Se întoarse. În ușa lui, ieșise Procopie, numai într-o flanelă strânsă pe gât. Privea soarele alb, lucios, care aluneca peste maidan. - Ce faci? o întrebă cu glasul său plăcut. i - Ce să fac, uite
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
rară. Sub streașină caselor scunde luceau pânzele albe și alunecoase ale păianjenilor. Vântul spulbera frunzele corcodușilor și le arunca pe maidan. Copiii băteau turca, scuipând în palmă. Lemnul ascuțit se înfingea în noroiul drumului. La rampă se strângeau lopețile, și gunoierii, băuți, ciupeau muierile, înghioldindu-le spre camioanele deșertate. Făcuseră focuri alături, și fumul atârna destrămat peste crestele gropii. Aglica pierise. Mai rămăsese o creastă de ciulini uscați și buburoși. - Uite câinii, Paraschive! spuse ăl bătrân. Dulăii urcau în goană poteca
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lui Zavaidoc, care se suise pe capra trăsurii, și copitele cailor: trap, trap, trap, trap... Priveghi Mai muriseră. Până s-o bage și pe ea în pământ, Aglaia spălase morți, le mâncase din pomană. Întâi trecea spărgătorul de lemne. A gunoierului îl simțea de departe, cu sufletul. O dată se împosoca. - Grigore, nu știu ce mi-e. Am o inimă rea... In capătul străzii care se sfârșea la rampă, șeful zărea umbra mătăhăloasă a lui Tudose. Mergea agale, cu toporul său înfipt într-o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o cruce mare, cu fața la răsărit. - Ptiu, parcă-i a cu coasa, uită-te la el! Tudose se pierdea în lumina aurie a după-amiezii de toamnă. Nu i se mai auzea decât glasul gâtuit, îndepărtat: "Sparg la lemn'! Sparg la lemn'!" Gunoierul se întoarcea către Aglaia: - Că și tu, te iei după prostii d-astea, muiere bătrână și proastă! - O să vezi, mare minune dacă n-or bate până diseară clopotele la Sfânta Vineri! Spărgătorul de lemne cădea rar în Cuțarida. Nimeni nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nu mai avea. Punea leu pe leu, să strângă o sumă mare, să-și cumpere un loc cu vad în Grivița. Dar până atunci mai era! Trebuia să toarne apă mai multă în vin, să nu ia în seamă strâmbăturile gunoierilor. Ce-i păsa? Mila nu face casă bună cu pricopsiții. Și pielea ar fi luat-o de pe clienți, bani să iasă, că fără cincizeci de mii de lei nu mai scotea capul din Cuțarida! Iarna, uda lemnele cu un furtun
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Stere căuta pricină, ba nu-i plăcea cum măturaseră băieții, ba că lipseau din banii prăvăliei, n-avea cum să-l împace, că, dacă bărbatul vrea să găsească cusur, îl găsește! Nevasta s-a speriat. A vorbit și cu a gunoierului: - Ce-i fac, coană Aglăițo, că s-a pus nebunul pe capul meu, de mă pisează în bătăi. Cum vine de la drum, nu se mai uită la mine! Bătrâna s-a gândit ce s-a gândit, a clătinat din cap
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Bărbatul n-o mai ascultă. Se ridică în capul oaselor și își aprinse luleaua. Chemă găinile: - Hai la tata, domnișoarelor, haide, că scăparăm și de iarna asta... Cocoșii bătură din aripi și scoaseră câteva strigăte ascuțite. - Așa, tată, așa! zise gunoierul. Mai dă un țignal... Muierea trânti o căldare și se apucă să mormăie: - Na, că iar trece Tudose! Grigore privi și nu-l văzu pe spărgătorul de lemne. - Ce ți-e ție, muiere? Se așezase pe un scăunel și privea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Mariam să fie soția mea, mama copiilor mei. ANUL PETRECUT LA MARISTAN 913 de la hegira (13 mai 1507 1 mai 1508) La ospiciul din Fès există șase infirmieri, un slujitor care se ocupă de lămpi, doisprezece gardieni, doi bucătari, cinci gunoieri, un portar, un grădinar, un director, un asistent și trei secretari, cu toții convenabil plătiți, plus un mare număr de bolnavi. Dar, Dumnezeu mi-e martor, nici un medic. Când sosește o persoană suferindă, este instalată într-o cameră cu cineva în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
restul. Se repezi înapoi în bucătărie. —Ticălosule, în cutiile alea erau... scrisorile și fotografiile mele... toată viața mea nenorocită și tu le-ai aruncat pur și simplu? Maggie ieși în goană pe ușa de la intrare. Dar simțind, cu siguranță, pericolul, gunoierul își luase tălpășița. Apăsa încontinuu pe butonul liftului, înjurând. „Haide, haide“, mârâi cu fălcile încleștate. Odată înăuntru, nu-și dorea decât să ajungă mai repede jos. Imediat ce liftul se opri la parter și ușa se întredeschise, se strecură prin acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nerăbdător să o vadă închisă în camera de consultații dimineață. Și ea care credea că voia pur și simplu s-o ajute să-și înceapă ziua conform programului. Chiar îi mulțumise pentru asta! În realitate, tot ce voia era ca gunoierii să-și facă treaba înainte ca ea să-i poată opri. Pentru prima oară îi întâlni privirea. Încet, ca și cum n-ar fi fost în stare să-și creadă propriile cuvinte, îi spuse: Vrei să-mi distrugi identitatea. Îi aruncă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ei suntem rahat, atunci hai să fim până la sfârșit, umăr la umăr, și din acest rahat care suntem ceva îi va stropi și pe ei. A doua zi se confirmă zvonul, camioanele pentru curățenia orașului n-au ieșit pe străzi, gunoierii s-au declarat în grevă totală și au făcut publice unele revendicări salariale despre care purtătorul de cuvânt al primăriei se grăbi să afirme că sunt total inacceptabile, și cu atât mai puțin în acest moment, spuse el, când orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
din același motiv, a treia zi au ieșit în stradă lucrătorii de la salubritate. Nu purtau uniforme, erau îmbrăcați civil. Spuneau că uniformele erau în grevă, nu ei. Ministrului de interne, care dăduse ideea, nu-i căzu deloc bine faptul că gunoierii se întorseseră în mod spontan la lucru, atitudine care, în optica sa de ministru, mai mult decât o demonstrație de solidaritate cu femeile demne de admirație care făcuseră din curățirea străzii lor o chestiune de onoare, fapt pe care nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]