21,683 matches
-
de ani în comuna Glimboca - Pe vremea aceea era o comună înapoiată - Astăzi toate saltelele sînt pline cu puf!” (Moraru Nicolae -p. 54). Viața în puf, à l’eau de rose, a socialismului pare scoasă dintr-o reclamă de prost gust a CENTROCOOP -ului. Metoda “reporterului” este aceeași ca în Caractere: investigația seacă, impersonală (de fals interes profesional); introducerea unor rezumate tip CV înaintea “transcrierii” interviului; folosirea limbajului oficial (în special apelativele “tovarășe” sau “tovarășă”). Dialogurile se înfiripă stupid și scrîșnit
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
genurilor. Sînt amestecate, ce-i drept, dar greu de digerat. Liga (The League of Extraordinary Gentlemen) a avut, se pare, cronici proaste și încasări și mai proaste atunci cînd a ieșit pe ecranele americane... Mi-e greu să înțeleg de ce: gustul american pus deoparte, ce mă miră este că nu s-a găsit nimeni să remarce că, în comparație cu “blockbusterurile” la modă, Liga este un film stilat. Manierat. Ba chiar elegant. Numai că eleganța - vai! - nu mai e la modă... Tot spiritul
Clubul personajelor dispărute by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/13245_a_14570]
-
am citit: „Défense d’afficher selon la loi de 1880!”; * au și francezii kitsch-ul lor, cateva buticuri din Place de Clichy, cu obiecte made în Chină, arătau exact precum cele din Crângași; * berea de cidru din Montmartre seamănă la gust cu livejul de mere din zona Horezului; * o clătita cât shaworma din Grozăvești costă 12 euro; * în ciuda antiamericanismului pronunțat, francezii merg la McDonald’s și au chiar un lanț de restaurante fast-food propriu, numit... Quick; * am întâlnit cele mai frumoase
Parisul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13243_a_14568]
-
mai știu o groază de români ce au aceeași opinie ca mine!) că C. V. Tudor e un „intelectual foarte elocvent” și cu atât mai puțin nu cred în „vasta lui capacitate intelectuală”. Dar, la urma urmelor, e o chestie de gust: eu, „editorialist de colțul mesei”, Vadim, „intelectual elocvent”! Dar dacă lucrurile stau așa, îi rog să mă scutească de insinuarea jenantă că m-aș apropia „de tribun” prin ceea ce scriu. S-ar putea ca beneficiarul flatantelor epitete să se supere
Monitorizare sau defăimare? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13275_a_14600]
-
vioi, ziaristic, format în redacție și în cafenea, cu simțul actualității și al proporției de moldovean bucureștenizat, care nu suspină numai după trecut și răzeșie, ci pune și probleme și, mai ales, știe să le îndrăgească pentru a fi în gustul publicului grăbit.” Ziarist, el conduce publicația săptămânală „Duminica Universului”, supliment al ziarului „Universul”, primele șase luni ale anului 1931, alături de V. Voiculescu, Gh. D. Mugur, Al. P. Necșești, Cristobald. Dacă despre un roman, cum este cel intitulat Cohortele morții, plasat
Istorie patetică by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13303_a_14628]
-
singură carte și de la ea așteaptă totul. Jurnalul îl domină, îi tot cere versiuni, una mai bună decât cealaltă, îi actualizează criteriile în virtutea cărora, frazele citite de o sută de ori sunt păstrate sau aruncate ca sarea care-și pierde gustul. Chiar dacă îi asistă crizele, teoriile, chiar dacă îi moșește devenirile, scriitura este prea fardată pentru intimitatea de care vorbeam. Am fost tentat să văd în Mai nimicul nostru o doză însemnată de narcisism. Fie că amintește de părinți, de Dumnezeu, prieteni
Jurnalul unei vieți by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13279_a_14604]
-
orală, populară, într-una scrisă, cultă sau “de autor”, după expresia franceză, Perrault a înfăptuit-o alături de povestitoare celebre ale epocii - Dna d’Aulnoy, Dra Lhéritier, Dra de la Force, Dna de Murat și altele, care i-au dat, în funcție de stilul, gustul și fantasmele lor, dar și de presiunea și amprenta inevitabilă a epocii, o haină galantă, alegorică, barocă, prețioasă, rococo sau de alt fel. În vreme însă ce mulțimea de povestitoare, care începuseră a spune povești prin saloane, îmbogățind astfel și
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
care reapar Zîna Liliacului dar și măgarul ce produce aur. Cînd, din întîmplare, tînărul prinț găsește în trezoreria regală rochiile faimoase primite în dar de către mama sa, lipsită cu totul de sensibilitate la feeric și miraculos, odrasla exclamă doar: “Ce gusturi proaste avea mama!” Motivul rochiilor, extins la cel al modei, pare să rețină atenția și altor “repovestitori”, ca să spunem așa, ai lui Perrault. Într-un volum colectiv de la începutul secolului al XXI-lea, Poveștile lui Perrault revăzute de ... (Geneviève Brisac
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
și autoficțiune - în textul publicat numai cu cîteva luni în urmă, cu titlul Pielea-de-Măgar, un fel de “capriciu”, în care autoarea romanului Incestul rezumă viața de eșecuri a neînțelesei tinere, numită din fantezia părinților Pielea-de-Măgar, raportînd-o aproape sarcastic la moda, gustul și mentalitatea diverselor momente, de la anii cincizeci încoace, pentru a ajunge la concluzia ironică: “Hotărît lucru poveștile cu zîne nu există!”. O ironie mai senină și spumoasă colorează, la sfîrșitul veacului al XIX-lea, parodia lui Anatole France, Cele șapte
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
regia năstrușnice ale lui Alexandru Dabija, poftit din nou la Nottara. Teatrul unde a lucrat și pînă în ’89, cu mari actori, unde a întîlnit și mari regizori, ca Dan Micu, căruia i se dedică această montare, foarte tare pe gustul inteligentului, talentatului, vulnerabilului și neconvenționalului artist care a fost. Poate și de asta mi se pare că punerea în scenă strînge cumva energii, gînduri, poante, ceva din tot ce a fost bun și profesionist aici, ca o încercare de chemare
Ce zic bobii? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13309_a_14634]
-
lui Avram Rotenberg e una comparativă, vecină deseori cu studiile de imagologie etnică și de istorie a mentalităților. Dar cartea e , în mare măsură, și un discurs identitar, fie și numai prin faptul că pornește, oarecum proustian - dar amintirea are gustul dureros al Holocaustului -, cu evocarea unui tablou atîrnat pe unul dintre pereții din casa bunicii, care îl înfățișa pe „jidovul rătăcitor“. Primele capitole ale cărții sînt consacrate studiului comparativ al izvoarelor și posibilelor surse ale legendei despre Ahasverus. E remarcabil
Despre moarte, cu erudiție by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13319_a_14644]
-
Tudorel Urian Nu e nevoie să fii o fire paseistă pentru a savura cărțile cu gust de sarailie despre Bucureștiul aflat la cumpăna dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea. Este lumea lui Caragiale și a lui Claymoor (Mișu Văcărescu), a saloanelor simandicoase și a mahalalelor veșnic înglodate, cu străzi aflate în stăpînirea cîinilor
Parfum de Belle Époque by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13320_a_14645]
-
pictat ca nimeni altul high-life-ul, lumea balurilor simandicoase și a spectacolelor la care participa înalta societate. Mult mai puțin celebru pentru cei de azi decît Caragiale, Claymoor a fost între 1875 și 1903 un arbitru al modei și al bunului gust, fiecare articol al său din „L’Indépendence Roumaine”, fiind așteptat cu sufletul la gură și comentat în cercurile înalte ale societății. Cine era acest Claymoor în epocă ne spune Dan C. Mihăilescu: „Personaj fabulos, dandy scandalos în toate, pederast notoriu
Parfum de Belle Époque by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13320_a_14645]
-
savoare pe fundalul statisticilor care indică căderile umanității. Fără ton ironic, capitolul Te iubesc, de pildă, în care României (imaginii alegorice a lui Rosenthal) i se face o declarație de dragoste în genul lui Marius Ianuș, este de un prost gust antologic. Diferențele dintre Constantin Popescu și colegii lui de generație romancieri devin astfel evidente: nu are inteligența și decența scriiturii lui Sorin Stoica, nici tehnica narativă rafinată a lui Florin Lăzărescu, nici eleganța stilistică a lui Lucian Dan Teodorovici. Cititorul
Proză cu ph-ul scăzut by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13336_a_14661]
-
intuiește labirinticele căi dintre aparența și esența fenomenelor, cu atît mai tulburătoare cu cît ele aparțin zonei abandonate, perimate: „Iubito din bucătăria noastră dispare treptat/ mirosul metafizic al legumelor însăși perdeaua/ asistă atentă la transformările umbrelor calme/ persistă pretutindeni un gust de sare umedă/ se întunecă pîinea frumoasă a zilelor/ iar peștele verii bolește în fîntîna din cer/ auzi cum clopoțeii de lemn pe sfori de vînt/ anunță o trecere și mai adîncă? dispare treptat/ urma de argint a păianjenului de pe
Poezia lui Petre Stoica by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13341_a_14666]
-
iresponsabilă, care trăiește din plin boema proletcultistă. O carte pe alocuri scandaloasă, dar obligatorie pentru toți cei care se mai întreabă cum a fost posibil ca scriitori importanți ai epocii să se pună, adesea cu masochistă voluptate, în slujba prostului gust și a imbecilizării programate. Nina Cassian, Memoria ca zestre, Editura Institutului Cultural Român, București, 2003, 370 pag.
Zburdălniciile inimii și ale minții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13360_a_14685]
-
minunat, cu un spațiu marin esențializat și perfect funcțional, un spectacol care îl readuce în atenție pe Oniga după cîțiva ani buni. Și nu oricum. Matur împrospătat, în formă, disponibil la relecturi și reinterpretări pe texte grele, cu miză, cu gustul provocator al teatrului pe cerul gurii. Un spectacol care anunța spiritul unei trupe noi, încărcată de o energie specială, de ambiții constructive, coagulată și susținută pînă în pînzele albe de directorul ei, Mihai Constantin Ranin. Și, nu în ultimul rînd
Fericire? Nefericire? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13350_a_14675]
-
cânte faptele de vitejie ale neamului nostru... toate acele persoane din căruntele veacuri... neajungerea limbii neîngăduindu-i nici unui autor să facă față unei asemenea provocări, s-a recurs la un fel de... jucărea, vrând a forma ș-a introduce un gust nou de poesie românească... urmând ca tinerii învățați, cândva, în viitor, și când limba noastră se va fi perfecționat, să pătrundă, eventual, și ei în desișurile unde locuiesc musele lui Omer și Virghil... Leonachi, constatând limitele graiului și culturii noastre
Tabăra țiganilor (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13385_a_14710]
-
George Banu Oedip la Opera Națională Gustul pentru grandoare Între Oedip cu David Ohanesian, montat în 1958 de Jean Rânzescu și acela din septembrie 2003 (reluat la deschiderea stagiunii), Opera Română a mai produs încă 5 alte versiuni. Toate - le-am văzut, le-am ascultat - aureolate de
Două perspective by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13371_a_14696]
-
fortifica expresia terifiantă a tragediei. Libretul de Edmond Fleg, concentrază intensitatea emoțională a surselor dramatice, legendele Labdacizilor, piesele Oedip rege și Oedip la Kolonos de Sofocle. Muzica acoperă imperfecțiuni și împinge textul lui Fleg în spasmele și spaimele dramaturgiei antice. Gustul pentru grandoare, pentru șocurile dramatice formidabile în străvechea anchetă criminală sunt în ființa spectacolului de acum. Varietatea sentimentelor, de asemenea. Bogăția psihologică, mai puțin. Din toată această masivă desfășurare de forțe s-ar putea desluși fragilitatea izbânzilor omenești, demnitatea omului
Două perspective by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13371_a_14696]
-
în Ștefan Ignat - Oedip. El are tinerețea, fizicul, mobilitatea și înainte de toate glasul bun, rezistent, timbralitatea care îl susțin de-a-lungul acestui parcurs excepțional. Atât de bine cântă secvența cheie “Il est un breuvage a double saveur” (Cunosc o otravă cu gust îndoit), lirismul ascuns în materia dură a rolului, încât perspectiva cizelării în timp îi este deschisă. Cred că poate realiza o vocalitate netezită, dincolo de încrâncenare și violență, o aprofundare nobil nuanțată. Pronunția în limba franceză - se aude că a fost
Două perspective by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13371_a_14696]
-
la fel de "coregrafiate" ca cele ale dansatorilor. Și Marchizul de Sade e tot un film bazat pe o piesă: cea a lui Doug Wright. Dar marchizul (Geoffrey Rush) a fost "ciopârțit" în așa fel încât să personifice o figură grotescă, pe gustul publicului. Ca filmul să-ți dea și gustul depravării fără a oripila spectatorii. Lungmetrajul face să fie evident că de Sade se chinuie să scrie exclusiv de dragul pornografiei pe care o produce în valuri. Oricum, este arătat producând obscenități relativ
Lungmetraje anti-Valentine's Day by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12011_a_13336]
-
de Sade e tot un film bazat pe o piesă: cea a lui Doug Wright. Dar marchizul (Geoffrey Rush) a fost "ciopârțit" în așa fel încât să personifice o figură grotescă, pe gustul publicului. Ca filmul să-ți dea și gustul depravării fără a oripila spectatorii. Lungmetrajul face să fie evident că de Sade se chinuie să scrie exclusiv de dragul pornografiei pe care o produce în valuri. Oricum, este arătat producând obscenități relativ cuminți. Cine nu mă crede să citească Filozofia
Lungmetraje anti-Valentine's Day by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12011_a_13336]
-
colegii de internat cu "origine sănătoasă", primește de bunăvoie "implantul-cenzură pe cortex" pentru toată viața, admite că sistemul nu are nevoie de oameni care gîndesc cu mintea lor, ci de instrumente de propagare a dogmei partidului unic. Așa prinde el gustul puterii și al frazelor prefabricate. Detașat, încă înainte de terminarea școlarizării, ca redactor politic la un ziar al Partidului, încadrat în aparatul de agitație și propagandă, face ceea ce a fost învățat, cu zel de neofit, aspirînd să ajungă la nivelul cadrelor
Un roman autobiografic by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/12008_a_13333]
-
să emigreze. în scopul obținerii pașaportului e scoasă din mînecă în ultimul capitol o franțuzoaică ce își plătește cu viața generozitatea de a-l ajuta, fiind ucisă de Securitate (pe parcursul cărții mai sînt și alte episoade cu ingrediente picante pe gustul popular occidental, de la o sugestie de homoerotism la practici oculte). Nouă și interesantă e însă perspectiva asupra epocii și oamenilor, din punctul de vedere al comisarului politic, deși, recunosc, mi-ar fi plăcut mai mult o memorialistică cinstită decît un
Un roman autobiografic by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/12008_a_13333]