467 matches
-
la el umilința este ceva obișnuit. Probabil că și la servici e un slugarnic și un lingușitor iar acasă n-ar fi exclus să facă pe stăpînul, am mai văzut cazuri dintr-astea. Așa sînt bărbații timizi, cînd scapă o dată hățurile o fac lată de tot. Oricum merita o lecție, că și prostia se pedepsește; dar poate nici nu e atît de vinovat, că așa e omul făcut să rîvnească la ce nu are. 7. Nici cînd era copil nu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
care numai el, cel care o prevăzuse de mult, suferea cu adevărat. Femeia păru să Înțeleagă prima despre ce e vorba și alergă desculță după căruță. Bărbatul Îi aruncă jumătate din buchetul de flori, lăsă caii să meargă Înainte cu hățurile agățate de loitră, Își scoase pălăria și veni În spatele căruței. Ridică un preș care se afla tot timpul acolo În spatele căruței și În locul descoperit așeză florile. Femeia Începu să bocească În urma căruței și abia atunci voi, toți copiii de sub umbrar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
plecare și ea în altă parte, fredona un cântec, ca niciodată, și înălțase brațele, voind să cuprindă soarele. Buraticul tăcuse deodată, observându-l poate de pe frunza lui nevăzută. În tăcerea cuprinsurilor porni mormăitul depărtat al unei batoze. Își călăuzi din hățuri calul pe lângă grâie în care începuse secerea. Linii de secerători erau împânziți prin ploaia de lumină; se înălțau, se aplecau, făceau să strălucească instrumentele grațios curbate ca un craiu nou, agitau o clipă deasupra capului un mănunchiu de spice. O
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
Învălmășeală și doar doi cai ieșiră din ea pe lateral și continuară să alerge; ceilalți trei erau căzuți unii peste alții. Nu-l vedeam nicăieri pe bătrân. Unul dintre caii căzuți se ridică pe genunchi, iar jocheul Îl trase de hățuri și-l Încălecă plesnindu-l cu cravașa ca să se plaseze măcar. Celălalt se ridică și o luă la goană singur, smucindu-și capul și cu hațurile atârnându-i de-o parte, În timp ce jocheul se-mpletici spre marginea pistei și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
să fugă din ring. — Să te lași greu pe el, Manos. — O să mă las. Ce durează atâta? — Iese imediat. Zurito stătea acolo, cu tălpile Înfipte În scări, strângând calul Între picioarele protejate de armura acoperită cu piele de bou, cu hățurile-n mâna stângă și sulița-n dreapta, cu pălăria largă trasă pe ochi, ca să-i protejeze de lumina reflectoarelor, privind poarta Îndepărtată a torilului. Urechile calului tremurau. Zurito Îl mângâie cu mâna stângă. Ușa roșie a torilului fu smulsă Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
după un 4 Iulie, În căruța mare, alături de Joe Garner și familia sa, Nick trecu de-a lungul drumului pe lângă nouă indieni beți. Reținuse că erau nouă pentru că, mergând În lumina amurgului, Joe Garner trăsese la un moment dat de hățuri, oprind caii, apoi sărise din căruță și-l târâse pe unul dintre ei la marginea drumului. Indianul adormise cu fața-n nisip. Joe l-a târât Între tufișurile de pe margine și apoi s-a urcat Înapoi În căruță. — Și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
am ajuns. Stau deoparte ca un neputincios”. Să te ajut să urci în căruță, Toadere? Lasă că am să încerc singur - a răspuns Toaibă, opintindu-se din greu să urce. După ce Maranda a scos căruța în drum, i a cerut hățurile: Ia să văd eu cum merge căluțul nostru. De mult n-am mai mânat un cal. 93 După ploaia de alaltăseară, drumul era greu, dar calul, odihnit și bine hrănit, mergea fără dificultate... Ajunși în târg, au găsit cabinetul doctorului
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
se abătu apoi spre pădure, îndoind vârfurile copacilor. Totul se întunecă, petalele florilor căzură, zăpada se pătă de sânge, câteva păsări își fluturară aripile prin fața lui, înghițite de furtună. Calul începu să necheze, iar Valerius trebui să-l prindă de hățuri și să facă mari sforțări ca să-l țină, fiindcă se ridica speriat pe picioarele dinapoi. Prevestirea unor întâmplări îngrozitoare părea să zdruncine lumea chiar sub ochii lui. Pe lângă el trecură în galop, aproape fără să atingă pământul, trei călăreți, siniștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
multe ori spre pădure și înapoi spre Valerius, până când acesta își învinse teama și înțelese că Lurr voia să-l ducă undeva. Sări în șa. Calul o porni la galop printre copaci în urma lui Lurr, înainte ca Valerius să apuce hățurile. Valerius se ținea de coamă și strângea cu putere trupul calului între genunchi, să nu fie aruncat din șa. Vântul se potoli, crengile copacilor nu se mai clătinau. O liniște adâncă se lăsă peste pădure. Valerius coborî de pe cal în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
un semn al lui Julius, cavalerii săi înconjurară eșafodul. — Nimeni să nu se atingă de Valerius Galul. Se întoarse spre comandantul gărzilor: — Sunt sigur că Vitellius mă așteaptă. Du-mă la el. Mulțimea se dădu înapoi. Julius Civilis trase de hățuri și se îndepărtă încet de eșafod. Nimeni nu părăsi piața. Tăcuți, oamenii așteptau ca regele batavilor să se întoarcă după întrevederea cu împăratul. Așteptarea nu fu lungă. Luna încă nu răsărise când Julius Civilis ieși din Pretoriu. Calul său alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ancylae, Marte nu ține seama de tradițiile religioase, când pacea Imperiului e amenințată. Dar știi poate că, la plecarea lui Otho din Roma, au fost mai multe semne funeste. Mi s-a spus că statuia Victoriei de pe Capitolium a lăsat hățurile să cadă, în Etruria un bou a vorbit, statuia lui Julius Caesar de pe insula Tiberina s-a întors dinspre apus spre răsărit... — Prezicătorii spun că statuia lui Caesar a privit spre răsărit ca să-l îndemne pe Otho să lupte împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
acestea în tăcere, dar inima îi creștea ca o pâine. Că Pâcu își pusese în gând să-l „înmoaie” pe Cocoșitu se vedea și astăzi, când îi ședea în coastă oriunde se ducea... Inserarea abia își mai putea ține în hățuri puzderia de stele gata să dea buzna peste purpura asfințitului. Seara se arăta liniștită și prietenoasă. Doar o limbă de nour se așezase ca o geană purpurie. Măi Dumitre, ce mai spune cocoșul acela al tău? a întrebat Pâcu, privind
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
odihnește- te în odaia mare din față, și dimineață, odihnit, o vei lua din loc.“ El, nu și nu, că vrea să ajungă acasă mai repede. Obosit, nițel băut, cred c-a adormit în căruță. După o vreme, caii nemaisimțind hățurile întinse, se opriră să pască pe un tăpșan cu iarba deasă. Păscând, stăteau firesc, cu capetele aplecate, iar opritorile de pe gât alunecară până căzură. Când musafirul meu se trezi, neștiind de opritori, dar supărat de oprirea cailor, i-o fi
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
opritorile de pe gât alunecară până căzură. Când musafirul meu se trezi, neștiind de opritori, dar supărat de oprirea cailor, i-o fi lovit cu biciul. Caii odihniți au luat-o la fugă spre malul văii cu stâncile prăpăstioase, omul trase hățurile, sperând să-i oprească. N-a reușit. Mergând mereu la vale, căruța îi lovea peste picioarele din spate, întărâtându-i și mai rău. A doua zi oamenii din sat găsiră, împrăștiate prin iarbă, bucăți din corpul musafirului meu, din corpurile
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
îl excită instantaneu. Se desprinse cu greu din îmbrățișare, îi puse mâinile pe umeri, o privi direct în ochi și o întrebă: - Lucia, spune-mi sincer, am murit? Mă duceai către cimitir, într-un dric tras de patru cai, iar hățurile erau în mâinile unui magician? Râsul ei îl atinse ca o adevărată binecuvântare. - Încă nu, dragul meu. Dar poate că vei muri. De plăcere. Mai încolo. Iar hățurile le voi ține eu, n-avem nevoie de magicieni sau de costume
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Mă duceai către cimitir, într-un dric tras de patru cai, iar hățurile erau în mâinile unui magician? Râsul ei îl atinse ca o adevărată binecuvântare. - Încă nu, dragul meu. Dar poate că vei muri. De plăcere. Mai încolo. Iar hățurile le voi ține eu, n-avem nevoie de magicieni sau de costume de magicieni, deși nar fi, poate, o idee așa de rea. Așa că hai să ne grăbim, micul meu pervers, mi-e o foame de lup. De tine. Te
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
reflectau în câteva bălți. Până și mașinile se împuținaseră, dintr-o dată, iar bărbatul din mijlocul străzii întinse mâinile în fața sa și țipă:Lucia, spune-mi sincer, am murit? Mă duceai către cimitir, într-un dric tras de patru cai, iar hățurile erau în mâinile unui magician? Fu cuprinsă de un fior. Nu înțelegea nimic. Bărbatul privea către ea, dar era evident că nu ei i se adresa. Se trase doi pași înapoi și blestemă în gând absența unui taxi și acea
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
tandrețe; peste toate acestea însă se vădea că se așezase praful gros al uitării. Efectul scontat întârzia să se arate. Olga își spunea adesea: Am fost o proastă! Fetele din ziua de azi, cum se mărită iau în mâna lor hățurile și își asumă în mod serios rolul de conducătoare a vieții de familie. Eu am lăsat totul pe seama lui Victor și uite unde am ajuns!? Voi încerca să recuperez ceea ce am pierdut, să preiau controlul căruței, dar caii aleargă așa
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
pe linia Costești-Roșiori, aștepta brișcă galbenă, cunoscută, de la Amara. Când opri trenul, un băiețandru se repezi la vagonul în ușa căruia se arătase Grigore Iuga, strânse bagajele și le duse la trăsură. Vizitiul Ichim, bătrân și sfătos, ținea strâns din hățuri pe cei doi telegari neastâmpărați, care-și rodeau zăbalele și scormoneau cu copitele pietrișul. ― Bine-ați venit, conașule! ― Bine v-am găsit, Ichime! răspunse Grigore, suindu-se lângă tânărul Herdelea. Toate bune pe aici? ― Toate, conașule, și sănătate! ― Ei, dă-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
acuma și pe Titu, care nu-și pierduse cumpătul, zicînd: ― Doamnă, doamnă, nu e nimic, fiți liniștită! Încercă să zâmbească, parcă i-ar fi fost rușine de spaima trecută. Petre, cu spinarea îndoită ușor înapoi, țeapăn ca o stâncă, strângea hățurile, repetând lin și totuși poruncitor: ― Hohoho!... Hohoho!... Privindu-l, Nadina parcă vedea cum i se încleștează mușchii brațelor ca niște căngi de oțel și cum îi cresc mereu puterile, cu cât își înfige picioarele mai dârz în pământ. Își recăpătă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pe care vinișoarele subțiri nu puteau să-l încapă. Pupilele negre erau apropiate de rădăcina nasului, concentrate să privească într-un singur punct. Iar pieptul îi tresălta, mai-mai să se spargă, dintr-o bărbăție adunată fără folos și scăpată din hățuri. Rada era zveltă, chiar dacă mijlocul îi era puțin îngroșat. Avea un aer adolescentin, cu șoldurile înguste, cu sânii mici, cât să umple o cupă de șampanie, cu bretonul prins, școlărește, sub bentiță. Pomeții îi ridicau coada ochilor, încât culoarea verde
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
trece. Vrea să fie aleasă pentru ea însăși și pentru nimic altceva decât pentru ea însăși. Și de vreme ce acest Făt-Frumos pe care îl așteaptă cu atâta nerăbdare întârzie să apară și să o izbăvească, va pune ea însăși mâna pe hățuri și va lupta cu înverșunare ca să-l cucerească. Înainte de Alexandre de Larderel și de Paul de Cassagnac, încă din 1875, tânăra încercase să-l prindă în mrejele sale pe Émile d'Audiffret, un aristocrat din Nisa a cărui familie se
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
orice concesie și slăbire a vigilenței sînt aspru sancționate. Maleabilitatea și supraviețuirea cu orice preț sînt cele mai proaste instrumente cu putință. Cedînd asupra unor puncte aparent minore, ne trezim că le pierdem și pe cele esențiale. Cum slăbim puțin hățurile, cum ne trezim împinși în valurile călduțe ale supunerii. V În această primă parte a lucrării, am trasat harta și am schițat peisajul mental al psihologiei maselor. Am dorit să furnizez cîteva date despre originea ei, despre fenomenele pe care
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
ultimele case din Aix-en-Provence se sfârși, Tommaso se simți îngrozitor de singur și avu senzația că este, cine știe de ce, alungat încă o dată din Calabria. Se oprea în poieni să doarmă, înfășurat în vechea și uzata sa manta. Mârțoaga, priponită cu hățurile de copac, își vedea de treabă adulmecând văzduhul și cercetând iarba care nu-i prea era pe plac. Se odihnea cât putea, își dezmorțea oasele când soarele era deja sus, pe cer, căuta un pârâu să bea oleacă de apă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
infracțiune. Oricînd poate fi manevrat un "grup de oameni ai muncii" care, cu o rinoceristică mînie, să osîndească abaterea de la morală și atentatul la "tihnă, echilibru, liniște". Liniștea castratoare a unei societăți ținute în chingi. El n: fată dragă, strîneg hățurile. Nu-l lăsa chiar de capul lui. E prea liber, înțelegi? Și cînd omul e prea liber, nu prea mai știe ce-i aia libertate. Nemaiștiind ce e, nici n-o mai caută și asta pentru că a ajuns să nu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]