496 matches
-
el, iar eu i-am replicat: „Și dacă te mai visez o dată?“, el: „Nu poți visa de două ori același vis. Dacă o să visezi iarăși și-o să crezi că sunt eu, eu am să fiu altul.“ Altul? Cum m-a hăituit și mă mai hăituiește acest altul! E de-ajuns să vezi tragedia mea Celălalt. Cât despre posibilitatea de a-l învia pe don Quijote, cred că pe cel al lui Cervantes l-am readus la viață și cred că-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
am replicat: „Și dacă te mai visez o dată?“, el: „Nu poți visa de două ori același vis. Dacă o să visezi iarăși și-o să crezi că sunt eu, eu am să fiu altul.“ Altul? Cum m-a hăituit și mă mai hăituiește acest altul! E de-ajuns să vezi tragedia mea Celălalt. Cât despre posibilitatea de a-l învia pe don Quijote, cred că pe cel al lui Cervantes l-am readus la viață și cred că-l readuc la viață toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
curând o rutină, o mimică, necesară aparențelor. Întrebi de ce nu găsesc alt salariu, alt serviciu, alt oraș. Ar fi posibil, cu siguranță. Nu mai e chiar ca în anii ’50... Aș găsi un serviciu, da. Chiar dacă ar continua să mă hăituiască prin prea numeroșii săi complici profesioniști, viclean și răzbunător cum este. Dar am și eu dreptul să văd spectacolul până la capăt. Acum, când a devenit mai echivoc și sleit. O întruchipare! Slujește unei instructive contemplații. Pot urmări mai bine amploarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
tratau ce-a mai rămas din Gardieni. Parcă se mișcau cu încetinitorul. Nu le vine să creadă că tocmai au luat bătaie, spuse pe un ton amar. Va trece ceva timp până când vor veni din nou. Până atunci ne vor hăitui. Avea dreptate. Mândria Guvernului, încrederea Ministrului suferise o înfrângere. O mână de copii respinsese un atac al Gardienilor. Ce se întâmplase cu lumea? Vladimir, unde sunt cadavrele? L-am întrebat pentru că nu erau. În schimb, pământul era acoperit de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
urmaș al preotului Ionică a poruncit ca Ajunul să rămână ca seară pentru rugăciune, iar, în prima seară de Crăciun, sticlărenii să se desfete cu colinde și petreceri lumești. Roata norocului Badea Vasile se trezise posomorât, cu noaptea-n cap, hăituit de un vâjâit al urechii. „ Pesemne, m-o tras curentul asară, la cazanul popii” își spuse el, înciudat, în timp ce și țesăla mândrețe de boi ungureni. Nevastă-sa, Maria, mulgea vacile, cu mâinele sumese, uitându-se, cu coada ochiului, la tovarășul
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
mă opresc pe aleea ce iese din plajă, unde "mamele" s-au oprit să privească prin gardul de sârmă, care desparte grădina de poteca ce duce către centrul satului. Un grup agitat de oameni încearcă să prindă un măgar. Îl hăituiesc din toate părțile și-l strigă zeci de glasuri. A scăpat din grajdul lui și pesemne avea să distrugă grădina. Din gloată nu se mai distinge care sunt vilegiaturiști și care localnici sau stăpâni ai măgarului. Sunt îmbrăcați sumar, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
în hohote de râs. S-a făcut târziu și mâine trebuie să mă prezint la răsărit, că mă așteaptă omul cu banderolă roșie. Altă cascadă de râsete urmează... Visul. Din nou creionul. Dezîntristarea mamei Adorm instantaneu. Mă visez spre dimineață hăituită de măgar, ce nu mă slăbește din ochi cu privirea elevului din clasa a șasea, care, la rându-i, e urmărit de omul cu banderolă, ce încearcă să-l prindă cu lasoul. Măgarul se împiedică și cade îngenunchind pe picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cu trunchiurile și crăcile enervate. Un univers calm, ondulat se deschide în fața ochilor, un spațiu cristalin, desfășurat într-un timp paralel, încetinit, dilatat; un spațiu al umbrelor și al spectrelor ce se mișcă relaxat, fără grabă, la ralanti. Fugărit și hăituit din toate părțile, odată ajuns în acest fund de lume, descoperi dintr-o dată că ai foarte mult timp. Pentru că aici nu e nimic care să te streseze sau să te mâne din urmă, pentru că aici nu consumi din timpul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
lui Laban și, doar înclinându-și puțin capul, a spus cine e. - Unchiule, sunt fiul Rebecăi, sora ta, fiica lui Nahor și a Milcăi, așa cum și tu ești fiul lor. Mama m-a trimis la tine, fratele meu m-a hăituit până la tine, tatăl meu m-a izgonit către tine. O să-ți povestesc totul când o să fiu curat și cuviincios înaintea ta. Mă aflu în căutarea ospitalității tale, care e faimoasă pe aceste meleaguri. Rahela a vrut să spună ceva, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
despre mine. Nu înțeleg, făcu el. — Crezi că sunt anormal? A râs atunci. Nu, deloc. Eu sunt anormal În noaptea aceea, am avut niște vise urâte care m-au trezit de două ori din somn. Se făcea că Dinu mă hăituise pe mine, silindu-mă să intru în mlaștină. Că eu eram vânatul, iar el vânătorul. Ridica pușca, mă ochea, ducea degetul pe trăgaci, mi se usca limba în gură și așteptam să mor din clipă în clipă. Apoi, izbucnea într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de a se obișnui cu moartea, treptat, învățând să devină mut. Nu ascund că am avut momente în care aproape m-am rușinat comparându-mă cu unii dintre bătrâni. Și primul la care mă gândesc spunând asta e Hingherul care hăituise toată viața câinii prin praful străduțelor dosnice, care purta acest păcat în varicele mari, ca niște lipitori vinete, dar care iubea acum câinii cu o căldură și un devotament ce-l făcuseră în ochii mei aproape un sfânt. Mila mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
șoptit Domnul Andrei. I-a făcut acolo un culcuș, l-a legat de un lanț și îi duce mâncare”. Și a adăugat aproape admirativ: „Nu știți ce poate un hingher îndrăgostit de un câine. Toți câinii pe care i-a hăituit scâncesc acum în inima lui” Puțină vreme după asta, Alfa a fost găsit otrăvit. Cineva pătrunsese noaptea pe furiș în bălării și îi dase câinelui carne otrăvită. Și fără să avem nici un indiciu, toți l-am bănuit pe individul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
avem nici un indiciu, toți l-am bănuit pe individul cu mers de pisică. Nouă, celorlalți, Hingherul ne impunea respect și teamă. Într-un fel, chiar îl admiram pentru curajul de a se întoarce împotriva propriei lui vieți, iubind ceea ce altădată hăituise. Când a reapărut în azil, după ce a îngropat hoitul câinelui, Hingherul avea ochi de ucigaș. Nimeni n-a îndrăznit să-l întrebe ceva, dar Domnul Andrei, care-l spionase, povestea lucruri uimitoare; că Hingherul a săpat pământul cu mâinile, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
artă, foamea de realitate ireală sau de irealitate reală care este viața artei. Devenisem oarecum și prizonierul lor, pentru că așa e publicul, sau cel puțin așa era auditoriul meu din azil, admiră și devoră cu aceeași plăcere insațiabilă. Bătrânii mă hăituiau să-i mint, nu-mi puteam permite prea multe crize de creație. O dată sau de două ori jocul mi s-a părut o corvoadă, o cruce pe care numai vanitatea mă ținea pironit, dar am aplicat și eu, ca să ies
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mlaștină. Ca de obicei, pescarii se strânseseră la marginea cătunului și se uitau. Au văzut cum a fost împușcat primul cerb. Apoi al doilea. Dar Dinu își pierduse parcă mințile. Din pricina beției? A fricii? Era disperat? Nu știu. A mai hăituit doi cerbi. Noroiul se umpluse de sânge. Când Dinu a gonit alți doi cerbi din pădure, Profetul s-a desprins dintre pescarii care urmăreau nemișcați, tăcuți, masacrul, a înaintat cu pași grei, l-a luat în brațe ca pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
AI ORAȘULUI BUCUREȘTI care vă vorbește, de operație chirurgicală. Dar se numără. Vă mărturisesc că, nici acum, după aproape cinci ani, nu m-am dezmeticit din extazul în care m-au revărsat tactica și strategia degeneraților... Până în acel moment ne hăituiseră, toropindu-ne și îndrugîndu-și grețoasele aiureli despre cei nu știu câți regi ai orașului București. Când ne-au simțit cu vigilența mai anesteziată, s-au repezit!... În lumina subnutrită a flăcăruiei ce a aprins-o imediat terchea- berchea, necunoscuta se zvârcolea cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
la momentul sincopei îl plictisea pe domnul Vânător cu povestea lui preferată, spusă deja de o mie de ori, care era unul din motivele poreclei de „Cale-Bătută“. Povestitul repetat, obsesiv, era celălalt. Cale-Bătută Peckenpaw își petrecuse cândva secole din viață hăituindu-l pe corespondentul american al lui Yeti - Bigfoot. Nu-l prinsese niciodată. Istorisirile lui pline de melancolia agresivă a eșecului, erau născociri sterile despre felul cum uriașul reușea să scape. Acceptase povara nemuririi tocmai pentru a-l prinde pe Bigfoot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
te urmăresc cum mă cauți, cum mă spionezi, cum te enervezi, cum abandonezi apoi o iei de la capăt la cel mai mic semn al meu. Ca o vânătoare în care vânătorul nu vrea să ucidă prada, ci doar să o hăituiască, iar ea să-i simtă prezența, să-l adulmece, să-l pândească. În cazul nostru, cu siguranță m-ai fi ucis dacă ți-aș fi căzut în gheare, când erai rănită. Dar, ai avut ocazia să mă înfrunți, să mă
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
livadă. Nu mai zic că puteam foarte bine să nu le văd. Sau de-asta a apărut planorul? — Eu conduceam planorul, spuse Andersson, ridicînd brațele și mimînd apucarea barei de control. Te-am ghidat către chei, pe urmă te-am hăituit ca s-o iei În jos spre cimitir. Paula aștepta pe Kawasaki. — Paula? Tu erai În costum de piele, cu aerul ăla amenințător? — Am vrut să te speriem, să te facem să pricepi că Estrella de Mar e un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
o rentă lunară. Acum Îi scrie mamei cuvintele Încărcate de reproș și trufie, rămase celebre: „Când ai un fiu ca mine ș...ț nu te recăsătorești”. Culme a umilințelor, care nu se Încheie Însă aici: cămătarul Arondel Începe să-l hăituiască, sălbatica „Venus neagră”, iubita Jeanne Duval, Îl vede sărăcit, somațiile curg, portăreii mișună. Urmează Muntele de pietate, schimbatul locuințelor, Împrumuturile disperate, mizeria, vagabondajul, alcoolul, cafeaua, tutunul, hașișul, cânepa indiană. Totul trăit demn, refuzând compromisuri, onoruri, recunoaștere, căci ar Însemna un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
în mâinile lui Tumanbay care, fără a pierde nici o clipă, le porunci partizanilor lui să pornească în urmărirea trupelor de ocupație prin toate cartierele din Cairo și să nu ia prizonieri. Stradă după stradă, capitala a fost recucerită. Circazienii îi hăituiau pe soldații otomani, cu ajutorul activ al populației. Victimele, devenite călăi, se dovedeau nemiloase. Am văzut eu însumi, nu departe de casa mea, torturarea unui grup de șapte turci care se refugiaseră într-o moschee. Urmăriți de vreo douăzeci de cairoți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vom chema atunci alături de noi, ca să împărțim onorurile așa cum tu ai împărțit cu noi primejdiile. Până atunci, eu mă voi afla în Persia, unde, în lipsa unor prieteni, Bayazid îi va avea măcar de partea lui pe dușmanii celor care-l hăituiesc. Ți-o las pe Hayat. Ți-am purtat fiica așa cum tu ai purtat taina mea, și a venit vremea ca fiecare să-și ia înapoi ceea ce îi aparține. Unii vor zice că sunt o mamă nedemnă, dar tu știi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
este că nici ce-aș fi putut câștiga nu-mi era clar, totuși, În pofida eșuării tentativelor anterioare, ușa cu numărul 3 mă atrăgea prea intens ca să-mi mai caut și justificări pentru gest. Am Întins mâna, privind ca un animal hăituit În jur, și am Început să Învârtesc Încet mânerul rotund al broaștei spre dreapta. Mergea. Când rotația s-a terminat, am Împins lent dreptunghiul metalic al ușii, ca și când mi-ar fi fost frică să nu scârțâie, și miracolul s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mă pierd, de parcă aș fi fugit de mine însumi. Nu m-am întrebat însă niciodată dacă, într-adevăr, chiar am vrut să fug vreodată de mine... Îi pândeau nu numai haitele de țigani, bântuind în miez de noapte piețele. Îi hăituiau și milițienii, patrulând în căutarea unor veșnic neaflați borfași. Le luau femeile, chipurile să nu fie atacate de vagabonzi, și le regulau, acolo, în dosul magaziilor, în baraca domnului Mielu de la sticle. Știau că ăsta-i prețul, că nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
era legea. Intuiam că nu mai este iertare. Coboram și căutam cu privirea un local deschis. O votcă mi-ar fi limpezit gândurile. Închis peste tot. În față la „Gambrinus“ se strânsese ceva lume. Obișnuiții nerăbdători, glorioșii vânători ai cinzecilor hăituite de la prima oră. Abia la brutărie, la „Spicul“, era deschis. La dulciuri, n-aveau decât lichior de cafea. Una dintre cele mai mari rușini ale băuturilor naționale - lichiorul de cafea! Asta născociseră comuniștii spre a-i umili pe bețivanii autentici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]