492 matches
-
făcut câțiva ani de închisoare. De-acolo nu mai revenise în cătun. Într-o zi se zvonise că fusese zărit la o fereastră a azilului, iar Profetul rătăcise câteva săptămâni prin bălării, spionând. Pe el nu-l mușcau câinii care hălăduiau pe-acolo. Îngâna cu ciotul lui de limbă sunete nearticulate pe care însă câinii, se pare, le înțelegeau, ca și în cazul Hingherului. Dar n-a izbutit să afle nimic și cu timpul nimeni n-a mai crezut în zvonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
când, ca o încununare a patimilor lui, actualul Pontif al Poeților înnebunește... La douăzeci de ani, sub privirile înfricoșate ale puținilor apropiați - doi la număr - mama și sora, Cristi Popescu își abandonează trupul în ghearele unei aberații nervoase. Spiritul său hălăduiește pe tărâmuri secrete, unde deprinde cuvinte care fac metalele să crească, precum plantele. Cuvinte care vindecă bolnavii de amețeala pe care o dă nostalgia. Și cuvinte care însuflețesc manechinele și statuile, momindu-le și încurajîndu-le să se ridice și să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
clasicii marxism-leninismului. Și cum se învifora vocea, când hârâită, de boșorog, când aprigă, de bărbat tânăr, a lui Ceaușescu. - Unde te-ai pitit, până acum, îngropăciune?!... Din mansarda dumitale vine hărmălaia asta?!... Ce mai faci tu, duhușor? Pe unde mai hălăduiești tu?... Iar ai ajutat să traverseze strada bunicuțele? Care mai e viața ta? - Ceac-pac... încercă să împingă discuția, într-un domeniu evaziv, Spiridon, proaspătul anti-botezat. 203 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Sau dădea o mână de ajutor la strâns
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Calomfirescu, prin șoferul lui Arvinte, Spînzu, un țigănuș agil și devotat. Numai de-un metru jumătate. Făcut parcă doar din pielițe și cartilagii de liliac. Nu deschisese gura decât cât să le vândă pontul... Ei trei, rămași în Buzești, nu hălăduiră aiurea pe străzi. De scârba patrulelor, se strecurară într-un subsol de bloc de pe Doctor Felix, peste drum de cârciuma "Fîntînica", traseră tutun, haliră alune din buzunarele cât căruța, ale lui Arvinte. Și, din bârfă în bârfă, până la mijirea zorilor
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
poate Închega. Sunt Încordat ca un arc. Închid ochii. Caut febril În spațiul memoriei un loc În care să pot urla nestingherit. Beznă. Frânturi de imagini. Apoi lumină limpede. Găsesc o vale Înflorită dintr-o primăvară târzie, prin care am hălăduit cu mulți ani În urmă. Aer cristalin, parfumat de salcâmi. Îmi trântesc spiritul peste un dâmb verde, acoperit cu iarbă grasă. Urlu. Mai Întâi un geamăt, un țipăt isteric, prelung, urmat de un urlet Înalt, negru. Cerul se clatină. Iarba
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
în trecut? " Ci el cu mâna face semne Că nu-nțeleg ce el a vrut. "Măria Voastră-nsetoșează. "De sânge negru și hain? " El capu-și clatină, oftează: "De vin, copilul meu, de vin". {EminescuOpIV 350} Cînd eram Vodă la Moldova "Hălăduiam pe la Cotnariu. "Vierii toți îmi știau slova "Ș-aveam și grivne-n buzunar. "Pe vinul greu ca unt-de-lemnul Am dat mulți galbeni venetici; Aici lipsește tot îndemnul. În lume mult, nimic aici. "La voi în lumea ceealaltă, Fiind cu milă și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
apropiat. Pe culmea Chițocului, În Vărărie, În Poiana rusului, pe Dealul-Jdoginei, spre Bogdana, Blănaru, Florești și mai departe, În acel final de vară, pădurea oferea privitorului, iubitor de frumos, același verde-plin. Victor intrase deja, cu ochii minții În profunzimea pădurii, hălăduind pe drumuri și În locuri numai de el știute, având sufletul doldora de amintiri copleșitoare care Îi străfulgerau coșul pieptului. O asemenea retrăire avu puterea să-i umezească ochii albaștri iar În colțurile lor să-și facă apariția, stând gata
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Victor a reușit cu greu să adune ceva bani și după șase luni, ajutat fiind și de prieteni săritori, a ridicat o căsuță cu două camere și În două ape, În care s-au și mutat mai apoi. Vara, Va hălăduia cu alți copii prin Împrejurimi, avea șase ani și plecau În marginea pădurii și aducea câte o „schinari di lemni”, circa două brațuri de găteje cu care Maria făcea focul pentru a găti În serile târzii, când Va ațipea. Mergea
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
lui Măguță ...pe urmă În horă se mai prind ...Dona Alba ... Niță și Cleopatra ... hora s-a Întins din marginea satului până În marginea pădurii ... la urmă intră În horă și ... minunea de țâștar... fluturi ... flori de oleandru ... sfor-sfor! Va a hălăduit prin imperiul moșului cel bun, care leagănă copiii În vis și leagănă visele copilăriei transformându-le În amintiri greu de Înlocuit de trăirile de mai târziu ale adulților, până În după-masa acelei zile. L-a trezit Lupu, câinele Ochenoaiei, care schelălăia
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
de alta șoseaua Vaslui-Bacău, a tresărit la revederea pădurii dinspre Ceresteie, apoi satul Pușcași situat pe dealurile joase și râpele care-i sporesc frumusețea, Fântâna Pușcașului și cea a Moșneagului, dealul până la cooperativă și ograda bunicului Ghiorghi. În timp ce privirile-i hălăduiau cu interes peste locuri și oameni, mintea lui Va era cotropită de o durere a sufletului, un sentiment de mare pierdere, de imposibilitate și lipsa soluțiilor ca cele două sate, Cățălești și Poiana să fie unite, iar el să poată
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
schițe, căci simetria ei simplă și senină reprezenta o tentație mult mai puternică pentru creionul meu desenând pe furiș, decât vaza cu flori sau rața Împăiată de pe masa din fața mea, pe care trebuia să le desenez. Dintr-odată, atenția mea hălăduia și mai departe și poate că abia atunci puritatea unică a glasului ei ritmic Își Împlinea adevărata menire. Priveam un copac și foșnetul frunzelor lui Împrumuta acel ritm. Egor se Învârtea printre bujori. O codobatură făcea câțiva pași, apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
mirarea mea a crescut În mod plăcut când am recunoscut În nefericitul călăreț pe Mojuhin, pe care Tamara și cu mine Îl admirasem de atâtea ori pe ecran. Filmul Hadji Murad (după povestirea lui Tolstoi despre acea căpetenie vitează care hălăduia călare prin munți) se turna pe pășunile acelui lanț muntos. „Oprește afurisitul ăla de animal! (Derjite prokliatoe jivotnoe!)“ rosti el printre dinți când mă văzu, dar În același moment, Într-o avalanșă de pietre care se sfărâmau și trosneau, doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
fiind. Nu am avut niciodată relații duplicitare cu ego, nu mi-a transmis niciodată ceva atât de minunat, care să mă facă să rămân îngândurat pe buza sufletului meu. Am ocolit metafizica, înfricoșat de nonșalanța cu care aș fi putut hălădui printre adevăruri ultime, pe pajiștile cunoașterii. Mi-a plăcut și am crezut doar în ceea ce am văzut cu ochii larg deschiși. Tainele de dincolo de privire mi-au fost și îmi sunt indiferente. Nu mă fascinează absconsul. Nu am humor suficient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să o întreb ce era cu Mocofanul acela. Într-o seară ieșisem cu Ester de la Operă și intraserăm la „Tosca“. Veneam din când în când acolo spre a zăbovi îndelung în fața unor cafele și în preajma unor umbre care încă mai hălăduiau prin fumul cafenelei, plină de alți studenți, de alt zumzet și de alte iluzii și vagi chemări. Teodora se așezase în seara aceea la masa noastră. Nici nu se uită la mine. O privea lung, ca într-o fascinație, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a ceremoniei de lansare a avut loc, cum era și firesc, la „Tic-Tac“. Mi-a fost lene să scriu. Nu voi reuși niciodată să scriu ceea ce vreau. Ficțiunea e mai puternică, atotputernică, mai ales când folosesc vocea unui narator care hălăduiește prin mine... După ce m-am deșertat, am adormit fără nici o remușcare. Totuși, simt nevoia să scriu. Nu din nu știu ce deznădejde creatoare, ci doar pentru că îmi place. Descopăr jocul literaturii, altul și altfel decât cel de până acum. O altă libertate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de a mă sui în el și de a mă lăsa dus. Conți, de parcă nimic altceva nu ar fi avut de făcut decât să aștepte să o sun și să o chem, la cele mai imprevizibile ore, indiferent pe unde hălăduiam, răspundea mai întotdeauna și venea ca și cum numai asta și-ar fi dorit să facă, pentru asta se pregătea întruna. Știam și nu știam câte ceva despre ea. După cum nici pe ea nu o interesau prea multe despre mine. Ne cunoșteam parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
despre timpul meu, îmi dau seama că viețile noastre nu sunt decât continue reveniri. Că trăim priponiți de astfel de umbre și obiecte și, când vine timpul reîntoarcerii, oricât de depărtați am fi trăit, oricât de împrăștiate drumuri am fi hălăduit, dintr-odată reperele acelea ne cheamă și prind a-și dezveli comorile adunate. Constați că pe aceeași bancă din Cișmigiu ai stat în dimineața când ai venit cu Pu, fata cunoscută în tren, dezorientați, neștiind amândoi ce urma să faceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de ani, când am început să mă familiarizez cu Biblioteca, în vraja ei. Eram precum un copil neastâmpărat care zburdă într-un ținut cu minunății, cu ademeniri, cu bucurii și uimiri ascunse, speriat, derutat de neputința alegerii. Mulți ani am hălăduit în Bibliotecă trufaș, cu o semeție a ignorantului. Sfidam tainicele ei legi, credeam că ignoranța mea este mai puternică decât misterul ascuns, că voi putea zburda la nesfârșit, în necuprinsul ei. Că nu mă voi pierde niciodată. Că voi sfârși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Puținul pe care eu l-am început. Abia atunci, poate, eu voi deveni punctul visat, râvnit. Locul de unde un altul va începe drumul, își va urma și el coborârea întru Luminare. Am fost, totuși, un ins al crâșmelor, al pașilor hălăduind fără țintă și hotar, al frunzelor risipite doar de frumusețea toamnelor care tot vin. Acum, ajuns aproape de acest capăt de viață, îmi place să-l preiau pe cel ce am fost cândva, să-l preumblu pe unde odinioară a rătăcit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aerul satului meu, pădurea și balta cu respirațiile lor, zumzăiala curții și tihna grădinii, cerul ocrotitor și respirația devălmășită a acelor ulițe, case și trupuri între care reveneam ca o picătură de ploaie revenind pe pământ după ce fusese abur și hălăduise cine știe pe unde. Și am mai dormit astfel, adânc și uitat în mine, când am băut o jumătate de alcool dublu rafinat. Crezusem că-i votcă „Scandic“. Venisem deja beat acasă și, cum îmi era obiceiul, am intrat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
plecat de acolo cu o colecție de toarte de felurite oale și ulcele. Din tot ce spărsese istoria străveche, strămoșii mă ademeniseră cu cioburile acelea, tocmituri ale țărânii, dintr-un tărâm cândva împoporat, acum devenit goliciune de stepă și pustiu hălăduit de scaieți. Toarte vechi, păstrate ca printr-o minune a veciei, spre a aminti încă de mâini care le-au purtat, care le-au dezmierdat. Uneori, ștergându-le de praf, simt parcă, încă vie, căldura strânsorii mâinilor de peste timp. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
e în ordine. Beat mort, mă-ntorc acasă“, adăugam plin de mândrie. Multe nu erau în ordine pe străzile acelea, în viețile acelea, în Țara mea, în multilateral dezvoltata noastră tot mai peticită. Preferam să beau, să nu văd, să hălăduiesc în căutarea bucuriei din fiecare clipă, atâta câtă era, amăgitoare bucurie, chiar dacă, mai apoi, tot șirul acela de clipe, de zile, de luni sau de ani, adunate, nu lăsa decât amăreala unei poșirci din care tot ai băut, cu disperare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
subtile cu subsolul amintirilor, apoi am făcut ceea ce știam prea bine să fac când mă năpădeau frica, amintirile, remușcările, tristețile, mâlul vremii. Am închis ochii și am tras o dușcă, urmărind cum puturoșenia aceea îmi descoperă și-mi descrie interiorul. Hălăduia prin mine, de parcă gonea în căutarea sufletului. Dinspre Sf. Ilie Gorgani băteau clopotele. Chemau la cea de-a doua Înviere. 32tc "32" Nu știam atunci, discutând cu Trombă, că eu însumi, peste mulți ani, aveam să dau, din pură întâmplare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
măi Fanachi, poate că știi, este un fost sat răzășesc din Ținutul Fălciului, care până nu demult se numea Brăițenii de Sus... Stă înșirat pe coasta unei văiugi pe Valea Elanului, numită astfel, deoarece în vremuri vechi, prin acești codri hălăduiau turme de Elani<footnote Elanul, este cel mai mare dintre cervide. Răspândirea lui este în nordiul Eurasiei și Americii de Nord. În număr mare se găsesc în Suedia și Norvegia. A trăit și la noi. footnote>. Sus pe un dâmb, străjuia priveliștea
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Aproape, sânt șî Epurenii, șî Bogdăneștii șî Berezenii... tăti sate răzeșești din Țânutul Fălciului, cel mai românesc țânut din țară. ...Șuletea, altădată Brăițenii de sus, stă înșirat pe Valea Elanului, vale numită așa, pentru că în vremurile străvechi, prin acești codri hălăduiau turme de elani. A vorbi de satul răzeșesc Șuletea, ori Epureni, ori Obârșeni ș.a, unul din pâlcul de sate răsfirate pe dealurile Fălciului, înseamnă a elogia răzeșimea și dragostea de vatră strămoșească, înseamnă a elogia statornicia firii românești. A
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]