3,598 matches
-
Își trăgea din cînd În cînd mucii. M-am alarmat, neștiind ce s-a Întîmplat, l-am Întrebat de ce plînge - nimic, nimic, dar nici nu plîng, nu-ți face probleme, sunt doar un pic răcit - apoi, nemaiputîndu-se stăpîni, izbucni În hohote, Își ceru scuze, mărturisind că mi-l „furase“ pe Pablo și, Împreună cu el, subiectul romanului aceluia grozav pe care avea de gînd să-l scrie... Și Închise brusc, fără să mai salute. Complet gol, cu părul În sfîrșit pieptănat și
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
tocmai din cauza acelei prime Încercări nereușite, am izbucnit În rîs. Dar nu oricum și nu orice fel de rîs. Am explodat pur și simplu Într-un rîs nervos, necontrolat care descărca toată tensiunea acumulată de-a lungul acelei zile, cu hohote isterice, aparent nemotivate, și repetînd printre sughițuri niște cuvinte fără sens: tu și toți cei ca tine - mă Înecam și tușeam, dar continuam să rîd, nu mă puteam opri, iar În acest timp, văzîndu-l pe Pablo cum mă privea, serios
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
trupele la graniță, chipurile pentru a se apăra de vreo agresiune venită din partea noastră dacă lucrurile ar scăpa de sub control. Sînt cu ochii pe noi și vesticii, și rușii, abia așteaptă să se spargă buba. Îți vine să rîzi cu hohote cînd te gîndești cît de importanți am devenit dintr odată pentru toată lumea. Avem și noi Armata noastră, spune Sena, nu plătim din buzunarul nostru zeci de mii de militari, ca să ne apere în caz de nevoie? Nu pentru asta s-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
mine În asta? Credeam că sîntem prieteni! N-am făcut-o, n-am făcut-o, sîntem prieteni! se roagă Bladesey de mine și apoi cedează nervos. Na-ham-făcuuut-o... Na-ham-făcuuut-o... se sufocă el, mușcîndu-și mîneca hainei lui În carouri ca să-și Înăbușe hohotele de plîns. E patetic să vezi cum un om În toată firea plînge În felul ăsta. N-are pic de mîndrie. Mă vezi tu pe mine că cedez așa nervos ca o tîrfuliță de căcat cu tot rahatul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
ajunge pentru o halbă de bere. Mă simt ca un vagabond de rahat cînd merg prin bomba asta micuță de crîșmă. E un salonaș separat alături, despărțit printr-o placă din lemn și niște sticlă opacă. Din spatele lui pot auzi hohotele de rîs măgărești ale unei ștoarfe de patru ture, iar eu nici măcar n-aș putea să i-o trag o singură dată vacii. Îmi iau halba de bere și cît ai zice pește dau pe gît două treimi din ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
ca o nicovală, iar lacrimile ne umplu ochii și sunetul ascuțit al durerii ni se Întinde pe față și ne lovește În centrul creierului și apoi un șir de crize respiratorii cu intensități variabile, un freamăt În pieptul nostru, jumate hohot de plîns, jumate vomă. Singurul lucru la care putem reacționa este durerea. Nu mai putem vedea sau simți nimic altceva. Cum te-a făcut să te simți SÎntem altfel decît cred ei Unde-s Întăririle alea de rahat? SÎntem poliția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
să ne mișcăm. Gardul viu crește peste un gard cu țepușe, iar o țepușă a trecut la cîțiva centimetri de capul nostru. Nu ne putem mișca, nu sîntem În stare decît să ne gîndim la Carole și să plîngem În hohote. Plîngem de mila noastră, nu pentru ea. E important să ne aducem amintem că noi Întotdeauna plîngem de mila noastră. Of Carole, sînt un prost Carole e nimic vezi tu, eu sînt prostul. Săracul de mine. Apoi auzim voci. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
Întorci și vezi cum preț de o clipă o strălucire electrică o Învăluie cînd e lovită de un fulger. Alergi cei vreo cincizeci de metri care sînt pînă la ea prin semi-Întuneric, cu ploaia biciuindu-te. Nu poți auzi decît hohotul strangulat de plîns din pieptul tău și nici măcar nu poți s-o strigi pe nume0000000000000000000 00000000000000000000000000000000000000000000000000000000000 Rhona! Carole! Stacey! Scot fotografia ei și o pun la loc pe bufet. Obișnuia să poarte aparat dentar, mititica de ia. Chiar i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
o balenă lehuză, o frunză moartă, o grindină, un perete de mucava, un denunț, un sex de limax, o căpușă, o baie de sânge, o libarcă.... -Ești nebună, oprește-te odată! Apoi tare, din ce În ce mai tare se aude plânsul ei În hohote isterice. Închid fereastra și mă afund În fotoliul În care Îmi place să somnolez ca o pisică și realizez că tot ce a spus partea feminină a cuplului Îmi este cunoscut cuvânt cu cuvânt cu o familiaritate promiscuă. În atâtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
toată dimineața. Sărmana, Împărțim același palier și ne suportăm de ani de zile. Nu are nici o rudă. Treisprezece iunie N-am visat nici un ozene, În schimb am visat-o pe ea Îmbrăcată Într-o rochie de frunze și râdea În hohote, arătându-mă cu degetul unei mese pline cu bărbați amețiți de băutură. Am fost atât de rănit, Încât mi-am pierdut orice control și pur și simplu m-am repezit să o strâng de gât. Atunci m-am trezit, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
N-ai avut altceva mai bun de făcut, decât să mori ca un laș, lăsându-mă singur? Antoniu Începe să râdă, un râs pe care i-l trimite lui Kawabata, ca pe un mesaj al prieteniei, mai bine zis un hohot de râs uriaș, apocaliptic, de care cimitirul răsună, ca ca de un strigăt izbăvitor, de eliberare a durerii. Douăzeci și cinci Vânzătoarea de ziare a scos capul pe micul hublou al chioșcului și Îl cercetează pe Antoniu, cu vădită curiozitate. ,,Ce ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
are un moment În care ar sfărâma toate obiectele din Încăpere, după care se liniștește brusc și calm, Îi spune tinerei redactore: -Am să-i povestesc totul lui Kawabata. O să se Înfurie ca și mine, după care o să râdă În hohote, tot ca și mine. Antoniu Începe să râdă, și râsul lui inundă Încăparea, holurile, clădirea În care se află editura, după care face Înconjurul ghetoului, al orașului, revenind ca un bumerang În urechile tinerei redactore. -Dumneata, ești nebun? Kawabata e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
lui Georgie, iar eu i-am făcut semn să o ia înainte. Când Palmer s-a îndreptat spre Antonia, am împins-o pe Georgie spre ușă. Antonia scoase un vaiet lung, tremurător, sfâșietor și se lăsă pe scaun într-un hohot de plâns. Am condus-o pe Georgie afară, lăsându-l pe Palmer să-i aplice Antoniei cele mai noi metode psihologice de a liniști o femeie isterică. 13 Pur și simplu trebuia să o văd pe Antonia din nou. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de la colțul străzii. În această zi de Rosh Hashanah, însă, totul e pe dos și, dacă taică-meu plânge în bucătărie, acolo unde ar trebui să fie mama - și dacă o face fără a se pune la adăpostul ziarului, cu hohotele astea jalnice - e din cauză că mama zace în spital, în convalescență după o operație: acest detaliu explică singurătatea lui apăsătoare din ziua de Rosh Hashanah și faptul că tânjește așa de mult după afecțiunea și supunerea mea. Totuși, în acest moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
dăm mari cu poante gen - a cărui mamă era cea mai sufocantă, care avea cel mai tembel babac, cu mine ți-ai găsit nașul, ticălosule, ține umilință pentru umilință, rușine pentru rușine... vomatul căznit din WC-uri de după mesele zilei, hohotele de râs isteric, ca de muribund, ce se înalță din cabine și lacrimile vărsate cât ai clipi - ici o băltoacă de lacrimi de căință, colo o băltoacă de lacrimi de indignare - trupul unui bărbat (cu mintea unui copil) se înalță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
arată cu degetul sub scaunul meu. — Ce-i asta, musiu, vreun banc tâmpit, de licean? mă ia tata la trei păzește - ce caută chestia aia neagră, de plastic, pe dușumeaua din bucătărie? Nu-i din plastic, zic eu izbucnind în hohote de plâns. E chiar a mea. M-am umplut de sifilis, de la o italiancă de op’șpe ani din Hillside și-acum nu, nu, nu mai am p-p-p-penis! — Puțulica, se-apucă să zbiere maică-mea, pe care i-o gâdilam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
țăcănitul și Lukici răsuflă ușurat: — Ăsta cel puțin s-a oprit. Soldatul se opri brusc din făcutul cărților și spuse cu o voce nesigură: — Sunt bucuros că n-am fost la Belgrad. — Să lupți, băiete! spuse funcționarul de la mesagerie, În hohote de râs. — Da, spuse Ninici timid, dar erau și ei, nu-i așa, concetățenii noștri. Nu e ca și cum ar fi fost bulgari. — Ucizi sau ești ucis, spuse funcționarul de la mesagerie. Haide, Împarte cărțile, Ninici, băiete! Ninici Începu să le Împartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
În seara aia cartofi piure cu usturoi. Cred că orice fată ar trebui să aibă o dată În viață o Cuplare cu un Mogul, doar ca să știe ce nu pierde. Când ajunse aici cu povestirea, toată lumea din atelier deja râdea În hohote. Numai că, brusc, atitudinea obraznică a lui Lauren dispăru. —Ce e? am Întrebat-o, simțindu-i starea posomorâtă. Mi-a zis că dacă nu sunt de acord să am o relație cu el, s-a terminat cu prietenia. — Ce bizar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
nu ți-a spus Încă? M-am uitat la Lauren, apoi la Giles și, În cele din urmă, din nou la Hunter. Eram atât de uimită, Încât, văzând expresia de pe fața mea, Giles și Hunter Începură imediat să râdă În hohote. — Păi nu ți-am zis eu că o să le fac lipeala și că se vor căsători? zise Hunter. Acel prieten misterios din facultate era Giles Monterey? Nu-mi venea să cred că nu mă prinsesem mai demult de asta. —Hunter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
rând, îi ceruse să nu se îngrijoreze. „Băiete“, îi șuierase bătrânul și multicolorul doctor, „nu ai o problemă cu băutura. Nici un bărbat nu are o astfel de problemă până când nu bea mai mult decât medicul său!“. Și încheiase cu un hohot de râs răutăcios și duhnitor. Acum, medicina este religia modernă și doctorii sunt niște șamani, posesori ai unor cunoștințe misterioase și ai înțelepciunii necesare, ai unor puteri incomensurabile ce le permit să descifreze mesajele augurilor, să asmută asupra noastră bolile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
ce s-a întâmplat cu ginecologu’ care a operat cea mai mare pizdă din lumea asta? Așa-i...? — Da! Da! Da! zbiera belicos publicul de bețivani. L-a făcut cavaler când a ieșit din cabinet! Răspunsul fusese întâmpinat cu un hohot de râs. Razza Rob se simțise încurajat, ba chiar susținut, să meargă și mai departe cu satira. — Și cu ginecologu’ militar care a rămas cu mâna băgată în pizda nevestei comandantului? Așa-i că vreți să știți ce s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
mișca încoace și încolo ca un cărucior de cumpărături. Punga minusculă dintr-un material cu picățele, care avea ghinionul de a conține organele sale genitale, oscila cu furie. — Hai că să spun. A fost „lăsat“ la vatră! Publicul izbucni în hohote. Bull o porni spre bar să mai ia un Pils. Și apoi s-a mai dus după un Pils, și încă un Pils și încă un Pils. Asta până când nici n-a mai băgat de seamă că, pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
neplăcută a cunoașterii relative. Articulă cu o voce gâtuită: — Cancer, nu-i așa? Alan se simțea atât de puternic și de protector! El era cel care controla această ciudată procedură de seducție și nu se putea opri să nu râdă. Hohotul de râs îl propulsă din scaunul pe care stătea și acum râdea din toată inima, aplecat cu o solicitudine dubioasă asupra nefericitului redactor de divertisment. Într-un târziu, se calmă și spuse: — Nu, John, nu e vorba despre cancer, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Juniper. Încă nu-și dădea seama ce era mai rău - să se uite la el cum mănâncă sau să-și ferească privirile, știind însă ce face. — Furculițe pentru împuns. La asta te referi? Hă, hă, hă! Era normal ca sunetul hohotelor comediantului obscen să fie sugestiv pentru subiectul glumelor pe care le făcea. — Știi ce, Razza, am venit să-ți iau un interviu, așa că hai să vorbim despre numărul tău, nu despre viața mea sexuală. — Mda, fie, da’ eu știu, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
nu va ajunge în statul Chu. "Nici o grijă, am în buzunar mulți bani pentru drum", a răspuns omul. I-am spus că nu contează cât de mulți bani are, tot nu se îndreaptă spre statul Chu. El a râs în hohote și mi-a spus: "Ce dacă? Sunt foarte priceput la condusul căruței!" Maiestatea voastră, el nu mi-a ascultat sfaturile și și-a continuat drumul spre nord. Ascultând povestea, regele statului Wei nu și-a putut stăpâni râsul și a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]