931 matches
-
aramă. Din neîmpliniri unde se cunună umbre de-amintiri, dulce corn răsună. Din al meu amar pururea în zbucium plânge tot mai rar al speranței bucium. Din uscatul crâng al neîndurării se zbuciumă-n tâng bufnița uitării. Din bătrânul dor hoinărind risipe ultimul meu zbor murmură-n arìpe. Din ce i-a rămas sufletului faur tânguios prind glas clopote de aur. Pare prea târziu Pare prea târziu, dar sufletul meu sapă-n tot ce-i viu spre-a afla alt eu
POEME de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1584 din 03 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/379771_a_381100]
-
poetului? Rătăcirea printre „plopii fără de soț”, prin codrul stingher, pe cărări pustiite, chiar după ce „paznicul închide porțile”. Teo Cabel trăiește, paradoxal, drama „alergătorului de cursă lungă”, în căutarea acelei iubiri care se stinge pe măsură ce se aprinde. Poate de aceea spune: „Hoinăresc / dintr-o galaxie / în alta” (Picături de cer). De ce hoinărește omul? Fiindcă nu se simte în largul lui acasă și i se pare că în lume, lucrurile ar sta altfel. Nu stau. Aceleași drame pretutindeni. O continuă căutare, neobosită și
LUMEA VĂZUTĂ PRIN CEL DE-AL TREILEA OCHI. RECENZIE LA CARTEA LUI TEO CABEL TABLOURI FĂRĂ SEMNĂTURĂ (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 850 din 29 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/374684_a_376013]
-
cărări pustiite, chiar după ce „paznicul închide porțile”. Teo Cabel trăiește, paradoxal, drama „alergătorului de cursă lungă”, în căutarea acelei iubiri care se stinge pe măsură ce se aprinde. Poate de aceea spune: „Hoinăresc / dintr-o galaxie / în alta” (Picături de cer). De ce hoinărește omul? Fiindcă nu se simte în largul lui acasă și i se pare că în lume, lucrurile ar sta altfel. Nu stau. Aceleași drame pretutindeni. O continuă căutare, neobosită și obositoare. Acel ceva nu se lasă lesne găsit. Spre final
LUMEA VĂZUTĂ PRIN CEL DE-AL TREILEA OCHI. RECENZIE LA CARTEA LUI TEO CABEL TABLOURI FĂRĂ SEMNĂTURĂ (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 850 din 29 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/374684_a_376013]
-
zări. Prim anotimp? Nicicând nu va mai fi... Doi refugiați în aspre sihăstrii, Suntem noi doi, himeră, cânt și zbor, Sub rece fald, în hibernal decor. Tu, roșu, delicat fir de lalea, Eu, bard, întroienit de vremi și nea, Vom hoinări fără de loc sau timp, Doi călători, în ăst ne-anotimp. Înlănțuiți, fierbinți, la ceas târziu... Vom resădi în noi, candid și viu, Lud ghiocel înfiripat din fulgi, Cald amalgam de ger cu clipe dulci. Tablou floral vom " ninge " prin poieni
IARNĂ PE VECI ( II ) de MUGUREL PUŞCAŞ în ediţia nr. 2304 din 22 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/371732_a_373061]
-
a servit o prăjitură ( după preferință). Mereu poezia... Poezia este un mijloc de delectare intelectuală și spirituală. Este armonie, frumos, magie. Când citești o poezie te desprinzi de lumea reală, pătrunzi într-un nouă dimensiune, mai rafinată, locul unde gândul hoinărește liber, acompaniat de muzica universului. Auzim adesea expresia: ”Ce zi minunată! Astăzi m-am plimbat prin parc și parcă am simțit că am renăscut, că sufletul îmi este mai senin.” Iată poezia! Această vibrație a sufletului, la frumosul din jurul nostru
ZIUA MONDIALĂ A POEZIEI) de VALENTINA BECART în ediţia nr. 1907 din 21 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379247_a_380576]
-
Autor: Stejărel Ionescu Publicat în: Ediția nr. 2059 din 20 august 2016 Toate Articolele Autorului era târziu și-n seara aceea, în seara în care mă așteptai eu am uitat acasă cheia și-am luat trăsura cu doi cai, am hoinărit prin București și-am depănat multe amintiri și poate cândva îmi amintești de fostele mele iubiri, și am pierdut noaptea-n pustiu într-o trăsură c-un birjar, mai beam mai rar câte un rachiu să uit de pot de-
AMINTIRI de STEJĂREL IONESCU în ediţia nr. 2059 din 20 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/379281_a_380610]
-
neputința peste culmi”, adăugând picături de elixir intelectual, cuvintele prin viață, din nou, se dezlănțuie într-un univers poetic feeric, cu metafore deosebite, voluptate a trăirilor, ascultând cum ” Plânge rouă de lumină / Peste trupuri sângerânde, / Iar în noapte blânda lună, / Hoinărind pe boltă, râde.” ( Lumină și destin). Revenind la factorul ”timp”, cel pe care este așezată întreaga construcție a volumului de poezie ”Călător prin anotimpuri”, putem sesiza cu ușurință cum imaginile poetice se înfășoară asemenea unei plante agățătoare, asemenea iederii viguroase
RECENZIE. CĂLĂTOR PRIN ANOTIMPURI”, AUTOR TITI NECHITA. de VALENTINA BECART în ediţia nr. 2123 din 23 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379236_a_380565]
-
care ani la rând - și nu puțini - ni se scurgeau ochii încărcați cu speranțe deșarte și mulțumindu-ne în cele din urmă doar cu imaginea de basm a cățeilor vestici ținându-și cu mândrie cozile erecte pline cu covrigi în timp ce hoinăreau îmbuibați și nepăsători pe bulevardele inundate de strălucirea fascinantă a duiumului reclamelor luminoase inundate în valurile de lapte și miere care se prelingeau domol la canalele stradale. Și iată că, în loc să ajungem noi la ei occidentalii s-au revărsat deodată
CE-AŢI FĂCUT DIN ŢARA MEA, NEMERNICILOR?! de CONSTANTIN ŞTEFAN ŞELARU în ediţia nr. 1974 din 27 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/369216_a_370545]
-
a trecut, am tot spus: Mai adun!... Azi, din nou ai venit, drag Ajun de Crăciun Și mă aflii, sperând... n-am puteri de-nceput, Dar colinzi repetând, cu Isus s-a născut!... Îmi rechem amintiri, când copii noi eram, Hoinăream satu-ntreg și frumos colindam!... Ce ușor învățam și cuprinși de fiori, Dragi colinzi cu Isus și cu cei trei păstori Iar mămuca, mereu cu un glas tremurat, Câte, câte colinzi ne cânta pe-nserat! Noi, smeriți și cuminți și cu sufletul
IONEL DAVIDIUC [Corola-blog/BlogPost/377604_a_378933]
-
an a trecut, am tot spus: Mai adun!...Azi, din nou ai venit, drag Ajun de Crăciunși mă aflii, sperând... n-am puteri de-nceput,Dar colinzi repetând, cu Isus s-a născut!...Îmi rechem amintiri, când copii noi eram,Hoinăream satu-ntreg și frumos colindam!...Ce ușor învățam și cuprinși de fiori,Dragi colinzi cu Isus și cu cei trei păstoriIar mămuca, mereu cu un glas tremurat,Câte, câte colinzi ne cânta pe-nserat!Noi, smeriți și cuminți și cu sufletul bun
IONEL DAVIDIUC [Corola-blog/BlogPost/377604_a_378933]
-
făceam,o Doamne! Cu inocentă și rele și bune. Și cea cu părul bălai și ochi de mărgean Mi-apare în minte că întâiași dată. În rochia ei de școlărită,de la ore chiuleam, Pe sub plopi și castani,fără să știm,hoinăream. Mă așez pe o bancă în parc,lăcrimând uitându-mă în apropiere, Trece ceva,ca o părere,purtandu-si bereta în vânt. Și iarăși gândul mi-o ia razna în depărtări M-i se perinda prin fața,în mii de culori
AMINTIRI de EDI PEPTAN în ediţia nr. 1765 din 31 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377786_a_379115]
-
străbătuse deja în grad mare pînă la greci, știm că și lor le erau cunoscuți gymnosofiștii, oameni pioși care, dedicați unei vieți contemplative, duc o viață exterioară abstractă, renunțînd din această cauză la orice trebuințe, întocmai ca și cinicii, și hoinărind în bande. Aceștia au devenit cunoscuți ca filozofi îndeosebi grecilor, întrucît este considerată ca filozofie și această abstracție prin care se face abstracție de toate relațiile vieții exterioare. Această abstracție este o trăsătură fundamentală, pe care trebuie s-o scoatem
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
fi văzut îngeri într-un copac din Peckam Rye și pe profetul Ezekiel pe un cîmp. A avut o copilărie liniștită, lucru certificat o dată în plus și de faptul că nu a fost dat la scoala, astfel fiind liber să hoinărească prin Londra, de multe ori ajungînd în zonele rurale din imediata apropiere a Londrei. Alexander Gilchrist, primul biograf al lui Blake (Life of William Blake, 1863), povestește că tocmai într-una dintre aceste hoinăreli a avut Blake experiență să neobișnuită
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
socoteală 145 Faptele tale toate din trecut; ascúltă ce îți spun! bagă de seamă! ține minte! Această lume-n care locuiești este A Ta; aceea dinăuntrul sufletului, Acel întunecat și groaznic infinit unde în sus și-n jos fără de țintă hoinărește Gîndul, Este Al Meu, si într-acolo mergi cînd cu o-Înțepătură-a limbii mele Înveninata te rostogolești spre înăuntru la locul cel din care eu ieșit-am15". 150 Tremurînd, ea răspunse: "De ce m-am născut, si ce sînt eu? Tristețe și frica
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
dulci suiau și aburi 85 Rătăcind chiar pîn' la Cuburile de lumină 86 și căldura, însorite, 255 Căci multe ferestrui împodobite cu súave podoabe Dădeau spre a lui Tharmas Lume, unde-n șiroaie necurmat Talazurile-i se rostogolesc, unde dihanii hoinăresc pe căile-nspumate. Pe nori Fiii lui Urizen priviră Ceru-n jur zidit; Ei cumpănit-au și pus-au ordine în totul, si mîngîiat fu Urizen să vadă 260 Lucrarea minunată cum curge înainte precum cele văzute din cele nevăzute
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
și-un Univers De Peșteri, din foc mistuitor, văzu; caii lui Urizen Aici legați de iesle-nvăpăiate, furioși copitele de aur își izbesc, Scoțînd teribile scîntei din lanțurile lor de-aramă; cumplit leii săi Urlă în hrubele ce ard; tigrii săi hoinăresc în fumurile revărsînde 10 Prin codri-ai suferinței; și a dreptății cumpănă de diamant Arzînd într-ale indurării cándele ce-s mînioase, se varsă-n rîuri. Sfîntul ulei190 se mînie prin toate hrubele de stîncă; sălbatice văpăi Pe rîuri și
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Cărțile lui Urizen cu zgomot groaznic se desfac; încolăcitul Șarpe Al lui Orc începu să (se) Mistuie în aprig foc vîlvîitor; aprigele-i flăcări 35 Pe toate părțile ieșit-au, si in volume ce prind viața adunînd putere, În depărtare hoinărind pe toate vînturile, mugind tare, împurpurîndu-se-n Irezistibile coloane de văpaie rostogolindu-se mereu în jur, putere Adunînd din mistuitele Pămînturi și din ceruri și din ascunsele abisuri, Oriunde Explorat-a Acvila, sau Leu ori Tigru au călcat, 40 Sau unde
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
să-ți sărute. De ce privirea ți-o întorci de la suávii lui ochi reveni? Tharmas, de-acuma înainte la sînul Valei tu găsi-vei dulce pace. O, fie binecuvîntați încîntători ochii lui Tharmas și Ochii lui Enion!" Se ridicară; ieșiră-afară ca să hoinărească, uneori împreună, alteori singuri. 530 "De ce plîngi, Tharmas, Copil de lacrimi, în luminoasă casă-a bucuriei? Se-ascunde Enion de-ai tăi albaștri Ochi cerești? Și oare hoinărești cu mieii mei și-a' lor neprihănite fete tu le uzi Cu
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
încîntători ochii lui Tharmas și Ochii lui Enion!" Se ridicară; ieșiră-afară ca să hoinărească, uneori împreună, alteori singuri. 530 "De ce plîngi, Tharmas, Copil de lacrimi, în luminoasă casă-a bucuriei? Se-ascunde Enion de-ai tăi albaștri Ochi cerești? Și oare hoinărești cu mieii mei și-a' lor neprihănite fete tu le uzi Cu lacrimile-ți luminoase pentru că Enion își poartă pașii prin grădini? Înalță-te, dulce băiat, si haide să urmăm calea lui Enion". 535 Așa grăind, merséră printre fructe jos
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
zi. Se mistuiră stelele precum o candela ce-i stinsa cu-o suflare, și-n locul lor, iată 830 Ochii ce se-Întind ai Omului privesc adîncurile unor lumi minunate! Un Pămînt, o mare dedesubt; și nici un Glob Rătăcitor nu hoinărește, ci Stele De văpaie răsar în noapte din Ocean; și-un Soare În fiecare dimineață, precum un Om ce-i Nou-născut, cu cîntece și bucurie se arătă Chemînd la Truda să Plugarul și la odihnă să Pastorul. 835 El úmblă
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
de har care, după ce și-au Înscris numele, rangul și averea În gustul cu care și-au alcătuit toaleta, nu Înseamnă nimic pentru ochii de rând, Însă alcătuiesc un Întreg poem pentru privirea artiștilor, a oamenilor de lume deprinși să hoinărească pe străzi! Este vorba despre o perfectă concordanță Între culoarea veșmintelor și desenul lor; despre desăvârșirea detaliilor, care poartă urma mâinii dibace și neobosite a cameristei. Aceste Înalte autorități feminine știu de minune să se supună constrângerilor rolului impus de
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
ar cuveni să o faci cu un vis. Ustin îți vorbește calm, fără încetare, despre lucruri pe care nici nu ți le-ai fi putut imagina. Îți spune că țelul poporului tău nu va fi niciodată atins atâta vreme cât oamenii vor hoinări prin Câmpie. Îți vorbește despre Construcții și cum se fac ele, despre câmpuri mănoase și despre domesticirea marilor yaki, despre cum și când trebuie culese fructele rotunde de possil și mai ales despre ofrandele pe care trebuie să le aduci
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
acesta nu se întîmplase însă niciodată, și Abatele știa mai bine decât oricine că și precedentele aveau felul lor pervers de a se transforma în blasfemie și apoi în păcat capital. Realiză abia prea târziu că își lăsase mintea să hoinărească liber în prezența lui Aloim. Întoarse repede privirea și expresia feței tânărului îi confirmă instantaneu că starea lui de spirit se modificase simțitor. Ochii lui Aloim ardeau cu ură. ― De ce te gândești în felul ăsta la Maria? La care dintre
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
natura a ceea îi trebuie lespezii pentru a-și redobândi armonia." Oksana Bint Laesia - Introducere în studiul Regulamentului canonic 2. BOLȚ JOHANSSON DURDRIN îi privea pe ceilalți membri ai Consiliului de parcă i-ar fi văzut pentru prima dată. Gândurile îi hoinăreau însă înapoi spre noaptea care trecuse și spre trupul gol și perfect al Oksanei, cuibărit la pieptul lui. Simțea o pasiune care aproape că îi tăia răsuflarea. Clone. Le spuneau clone deși ei erau de fapt urmașii după multe secole
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
să-și imagineze gândirea celorlalți ca fiind un imens palat și că, cu siguranță, viziunea asta ajunsese în timp să modeleze exact mintea cuiva. Îi povestise despre anii lungi în care, deznădăjduită că nu-l putea iubi omenește pe Rim, hoinărise prin mintea lui, care-i devenise la fel de familiară ca și o clădire imensă pe care ar fi cutreierat-o fără încetare. Puțin lipsise însă ca asemănarea izbitoare dintre mintea Oksanei și cea a lui Rim să treacă neobservate. Alaana simți
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]