572 matches
-
Îmbogățirile, la fel de ilegale, curgeau pe bandă. Și, totul, cu participarea, evident, a celor care gestionau, cât din umbră, cât de printre razele soarelui prins Între nori, Întreaga operațiune de anvergură. Din momentul În care au simțit că afacerea miroase a hoit, gata!, retragerea, scufundarea!, a sunat goarna fostului căpitan de infanterie, epurat, de către regimul comunist, În secolul trecut. Între timp, a fost pusă În mișcare o nouă idee, care, nu trecuse, Încă, prin mintea altor afaceriști de acest gen; să creeze
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
asta“ suna totuși parcă prea brutal În gura ei, astfel că, privind-o Încă o dată, Mașa adăugă: „Adică luna, am vrut să spun...“, după care bodogăni din nou: „Parcă văd că, mâine-poimâine, omul o să arunce pe lună tot felul de hoituri și alte murdării. Că nu degeaba se străduiesc să ajungă toți acolo. Mai Întâi vor scoate tot aurul din ea, apoi vor umple galeriile cu hoituri...“. Satul abia se deștepta din somn, Învăluit În liniște ca-n ceață. Ici-colo se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
din nou: „Parcă văd că, mâine-poimâine, omul o să arunce pe lună tot felul de hoituri și alte murdării. Că nu degeaba se străduiesc să ajungă toți acolo. Mai Întâi vor scoate tot aurul din ea, apoi vor umple galeriile cu hoituri...“. Satul abia se deștepta din somn, Învăluit În liniște ca-n ceață. Ici-colo se auzea lătrând câte un câine, dincolo, pe cealaltă uliță, mugea o vițică, iar undeva, pe-aproape, intona, parcă În dorul lelii, cucurigu, un cocoș. Mașa continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
apară În fața lor o birjă. Patru cai focoși, bătând din copite, se opriră chiar În fața mesei lor. Noimann le Întinse câte o halbă. Birjarul Îi deschise portiera, Îndemnându-l să urce pe scaunul din spate. „Mai Întâi accesoriile și apoi hoitul”, spuse stomatologul, Înmânându-i pălăria de pai și o pereche de mănuși din piele de căprioară pe care le avea asupra sa. Noimann Îi Întinse birjarului În frac negru și joben câteva bancnote, rugându-l ca pe drum să cumpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
goliră, le puseră frumos la loc. Birjarul coborî de pe capră și Îi făcu semn lui Noimann să urce scărița. Medicul clătină din cap, repetând fraza spusă mai devreme: „Trebuie să ne călăuzim după preceptul: mai Înainte accesoriile și după aia hoitul. Așa-i mai sănătos”, conchise el. Mesenii zdrăngăniră din pahare. Îl aplaudară, bătând cu furculițele În farfuriile murdare. Vărsară câte trei picături de lichid, pentru pomenirea morților, În scrumiere. Stomatologul Îi Îndemnă să facă liniște. Mesenii Îl ascultară. Profitând de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
floare. Înseamnă că azi-noapte a avut grijă să-și treacă aparatul de ras peste obrajii buhăiți de alcool. Acum pielea obrajilor respiră prospețime, deși Noimann e obosit... În schimb cocleala din cerul gurii n-a dispărut. Răsuflarea lui mirose a hoit. Va trebui, până se reface, să stea deoparte de ceilalți, ca să nu vicieze aerul din jur. „Mathilda, Mathilda...” Costumele lui Noimann Încotro au pornit?! Pantofii săi au intrat În derivă. Scârțâitul lor zgârie timpanele. Geanta sa navighează pe stradă. Cravata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
decât la un post de plasator râios. De două ori riscant. Drogații te vând pe un sfert de doză, patronii bagă șișul în tine ca într-o varză la cea mai mică enervare. Nu, nu, cărarea asta e plină de hoituri la care nimeni nu se uită. Afacerea țigărilor a fost compromisă de niște diletanți. Alcoolul a invadat piețele și a devenit o afacere măruntă la care trebuie să transpiri prea mult. Poate doar dacă se gândește cineva la o prohibiție
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
uită la el, la ei, îi spun vorbe pe care nu le înțelege, deodată simte cum cel de deasupra ei o pătrunde, o doare, se zbate, mirosul acela urât îi pătrunde în corp, închide ochii, vrea să fugă de aici, hoitul de deasupra ei miroase urât, o lovesc, vrea să o ia la fugă dar nu poate, zarva din jurul ei e tot mai mare, altă siluetă cu miros și mai rău se apleacă peste ea, o lovește, în acel moment simte
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
cutreiere de voie, după apă, prin loturile de pepeni. Într-o vreme, Nicanor întrebă, temător : Pepenoaica o fi scăpat, teafără ? Îmhî! făcu Marin Tărniceru. Și câinele a scăpat! asigură el, ca și cum, în vremile acestea, caii ar fi început să consume hoituri de câini. Nicanor se deșertă de îngrijorare, respirând șuierător, ca un burduf de cimpoi, și îi făcu vânt lui Marin Tărniceru, înapoi în post. Degrabă, comandă Nataliei, bucătăreasa-șefă, Janei, Mariței, Cătălinei, Zenoviei, Catrinei, Carolinei, Bertei, cea sfioasă și bălaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și muștiuc din bronz, strivite prin căderea peste ea a unui perete masiv, tânărul în costum de mire năvăli, asudat și confuz, în lărgimea de lespezi a curții fostei Primării urbane, lărgime vrâstată de pieile șerpilor năpârliți în primăvară, de hoituri de ciori și de cadavre de câini eutanasiați de către veterinarii de la Consiliul popular municipal. Oooo! acolo se juca fotbal cu un bidon de vopsea, pe post de minge, a cărui crustă uscată în interior tempera hodorogitul strident. Erau numai cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
că în momentul în care Gaston zărise cadavrul lui Napoleon pe rogojină, i-a apărut în față imaginea lui Endō. Nici el nu-și dădea seama de ce se suprapunea imaginea câinelui mort peste cea a ucigașului. Oare pentru motivul că hoitul câinelui se asocia, oarecum, în mintea lui, cu imaginea lui Endō-asasinul? Sau pentru că ochii lui Napoleon, nemișcați și lipsiți de viață, îi aminteau de tânărul acela amărât, chinuit de accese de tuse, pe strada udă de ploaie din Sanya? Lătratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și afișele. Dar grosu’ sunt ăia din afară, mulți regaliști. Doar câteva luni a funcționat crematoriul uman. Nu respecta legislația, se zice, n-avea un coș destul de înalt și nici nu știu ce filtre, când bătea vântul, se-ngrețoșau toți, „miroase-a hoit ars, e cenușă pe salcâmi, pe toate buruienile, înghiți mămăliga cu oasele alora făcute scrum...”, își acopereau nările. Alții spun că, din cauza datoriilor, l-au tăiat de la rețeaua de gaze sau pentru c-a rămas unu’ ars numai pe jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
bruma era mai întunecată. La vale, sub trapeză, iarba creștea a îndestulare ca-n luna mai. Din stăreție nu a mai rămas decât o movilă de praf roșu. De pe coasta Bârgăului, mamelonul semăna cu un mormânt îngrețoșat ce-și scuipa hoitul. Dumnezeu a făcut lumea în 6 zile. În ziua a șaptea, bătrânul și-a așezat capul pe un nor pufos și a început să viseze. Schitul s-a topit ca o lumânare de ceară curată. Petru a pus focul în numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
eu am insistat să evadăm. Peste șotronul Geniei plin de rouă, alt șotron vinețiu, cu ochii ieșiți din orbite, cu buzele galbene de nicotină, cu mâinile noduroase și pline de negi, cu țigara arsă pe jumătate între degete miroase a hoit acest contur lăbărțat de pământ putred. Se desenează singur în mijlocul drumului, are forma pașilor ce fug, părinte. Eu am ucis fetița din grădina botanică. Avea 9 ani și era atât de frumoasă! Alerga după fluturi, semăna cu o statuetă galbenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
visarea; starețul număra în somn. Sub pernă, pistolul și două încărcătoare pline. Lada cu muniție, deasupra ușii, stăvilea trecerea. La început, canonul a fost mai lumesc, după nevoințele bătrânilor, însă părintele Spiridon, fostul maior Marcu, a schimbat rânduiala. Oasele cară hoitul în spate, și nu invers. Apleacă-te, taică, apleacă-te! Plopul bate metanii mai bine ca matale. Aiestea-s închinăciuni? Răchită să-ți fie genunchii în fața Maicii Domnului. Mănăstire de taici facem aici, ca în muntele Athos. Nu rabd să calce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
se duce la deal după protosinghel. De trei ani nu am avut și noi mortul nostru; pe Luca cred că l-am îngropat cu tot cu lopată, de asta nu mai moare nimeni. Este plină mânăstirea cu boșorogi; toată ziulica își târâie hoitul prin curte: "blagosloviți și mă iertați", "blagosloviți și mă iertați", "blagosloviți și mă iertați". Mi se rupe șira spinării de atâtea închinăciuni. Cine știe ce încercare i-a pregătit starețul și, Doamne, câte ispite vin cu fiecare încercare! Încă este necopt, vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
gravitația pleoapelor. Închide ochii, în lume, culoarea resuscitează fotografiile, aici Dumnezeu stabilește ordinea în care cad frunzele. La început toamna vine în inimă. Așteaptă până ți se scutură cuiburi din vene, până păsările negre te vor sfâșia ca pe un hoit putred, până se va face târziu în gușile cerului. Coboară înserare peste felia de pâine, noaptea sub aripile îngerilor, întunericul în sticla cu lapte. Așteaptă, dragul meu, așteaptă! Moartea, docilă, îngăduie numărătoarea pe sărite. Așteaptă, Dumnezeu a trudit 6 zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pistolul? Apăăăăă! Aaaaaaaaaa... Maiorul Marcu s-a prăbușit precum o piatră ruptă de pe un versant înalt. Deasupra Bârgăului s-a stârnit furtună. Însemnele monahale se desprindeau precum filele dintr-o carte descleiată. Pecețile călugăriei se ștergeau una câte una de pe hoitul obez. Gradele maiorului de securitate se exfoliau de pe epoleți foițe de ceapă; insignele, ca niște fâșii de inimă putredă, se scuturau a întomnare târzie. Sub stejar, un morman de oase: 19 cranii, vertebre, clavicule, coaste... groapă comună pe valea Bistriței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fața locului". Arhi-mandritul Ioan a semnat câteva acte de constatare, apoi, împreună cu obștea, a urcat în duba jandarmeriei. Erau triști, abătuți, osteniți, deprimați, erau precum niște sfinți martiri duși spre jertfelnic. Din 25 au rămas 20. Părintele stareț își relaxa hoitul într-un sertar confortabil de morgă (nu avea pe nimeni în lume), posibil urma să fie topit în crematoriu, posibil îl vor tranșa studenții de la chirurgie (așa viață așa moarte!), stârvul hodorogului nu merita un bulgăre de pământ negru în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ascunde brazdă în inimă. Cum mi-a căptușit sufletul cu singurătate? Dimineți ulceroase, înserări hepatice, noapte și zi deopotrivă la capătul nelocuirii! Mama ei de prefăcută... Mă răscolește o stare de indigestie cumplită, de suflet vomat sub gardul cimitirului, de hoit putred, de amintiri voalate, de pământ afânat sub excavatorul lui Dumnezeu. La dracu cu ciudățenia asta înaripată cuibărită pe umărul stâng! Ieri s-a ascuns într-un cuptor de locomotivă pe o linie moartă; alaltăieri, de frica procurorului, sub o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
permiți să optezi. Intru în magazine de mezeluri și strâmb sincer din nas. Ideologia anticarnagiu și anticărnuri mi-a intrat bine în cap. Îmi iau cereale, ciuperci, mult hulita soia. Mi se pare că măcelăriile trăsnesc a miros barbar de hoit. Am ajuns să văd animalele vii, reconstituite, umblând pe pășune fără ca noi să le fugărim cu cuțitul. Ei bine, aceeași persoană ecologist ideologizată cu mai bine de zece ani în urmă ședea cu un vas la gâtul porcului să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de vreme ce l-a ajuns și acolo, în nostalgia senilității, amintirea tatălui, plutind pe canalele orașului devastat de teroare. L-au ajuns, iată, pe paraliticul argentinian Claudiu amintirile, zilele de demult când umbla să-și cumpere mănuși albe de mire, în timp ce hoitul tatălui plutea pe canale, dăruit vidanjorilor, la gura de vărsare, între deșeurile orașului. Dacă i-ar aduna, în noua noapte de primăvară, pe toți frații pacienți, sute, o mie, mii, înșirați cu câte o torță în mână pe taluzul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pacifica. Degajări de magneziu și iod ridicau în aer uriași păuni pastelați, curcubee de fosfor. Ceață fumurie și roz. Cerul înghețat, timpul înghețat. Domnea, deplină, noaptea de primăvară, marea ospitalieră, marea noapte ospitalieră care ne iartă râsul și ne înghite hoitul. Dintr-odată, frisonul știut. O scuturare de umeri. În sfârșit, noaptea care ne reia, ne redă, în sfârșit, uitarea în care am tot pompat, salahori ai speranței, sângele, sângele, sinele sfârtecat, însângerat. Se scutura, într-adevăr! Rece frison al intrării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și lins, ba, dacă mi-a ordonat superiorii, le-am și halit. Le-am lins și la inițiativa mea, să nu le uit gustul. Știi cum era? Negre, puturoase, de prea mult purtat și călcat pe ele. Și puțeau... A hoit și moarte puțeau. Ca obielele soldatului rus. Că ei, cu armata lor eliberatoare, ne-a adus adevărul, nu?!“ Se avântase în perorație. Burtăncureanu se foi nemulțumit. „ Adevărul - îngăimă prozatorul - nu-i chiar așa, dom’ general. E mai nuanțat, mai cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
morții cu ață, Jos, noi le punem cearșaful pe față. Rude fierbinți, contra cost, ne-nsoțesc. La morți luăm ortul, viii plătesc! Viața ne este o stare de grație! Un joc cu potul numit satisfacție! Guvernanții sortiți mereu să se schimbe Hoitul pe la noi în curând o să-și plimbe. Când sănătatea pe chip le plesnește Boala îi săpă adânc, voinicește. Cu mâna întinsă și la vii și la morți Ne supunem cu toții aceleiași sorți. De la viață și moarte noi știm să luăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]