KorAP: Find »[drukola/base=hun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...17 18 19 ...58 >

1,441 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

acesta, în șaua calului, îl ținea zdravăn pe comandantul lor de păr, obligându-l, din cauza mișcărilor animalului, să execute un soi de dans grotesc îndărăt, din care bagaudul, cu toate că se zbătea din răsputeri, nu reușea să se elibereze. în sfârșit, hunul opri calul și, trăgând fulgerător din cizmă un cuțit lung, cu o singură și rapidă mișcare, străpunse gâtul bărbatului, care căzu în iarbă, zvârcolindu-se în chinurile morții. Cu un strigăt de triumf, Balamber se ridică atunci din șa și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
spatele și se topiră în pădure. Ultimul abia avu timp să dispară după un brad: o clipă mai târziu, în scoarța acestuia se înfipse, vibrând, ultima săgeată a lui Khaba. Clătinându-se, cu picioarele încă tremurând, Audbert înaintă către Balamber. Hunul, în picioare, lângă trupul lui Gomer, îi lăsase capul să cadă și își curăța sabia cu o mână de iarbă. Văzându-l că sosește, zâmbi sarcastic. — Mulțumesc pentru ajutor! îi spuse pe un ton batjocoritor. Instinctiv, marcomanul căută capul căpeteniei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
sufla cu putere, culcând iarba de pe pășuni și șuierând sinistru printre pâlcurile de brazi. Nu dură mult și, între vârfurile înalte, ascunse de nori groși și grei de ploaie, începu să răsune înăbușit huruitul tunetului, care îi neliniștea tare pe huni, cu totul neobișnuiți cu vremea schimbătoare de la munte. Pe când cădeau primele picături, grupul mergea în șir indian pe teren deschis, pe o cărare ce unduia pe la jumătatea pantei, de-a lungul coastei acoperite cu iarbă a muntelui; se deplasau pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
în avangardă, se întoarse ca să se consulte cu Balamber, care îl urma la circa zece pași distanță, putu recunoaște de pe chipul acestuia, deși însemnat - și parcă pietrificat - de numeroase cicatrici, că îl frământa o mare neliniște. — Marcoman blestemat! îi strigă hunul prin rafalele de vânt, ținându-și strâns de zăbală calul îndărătnic. Unde ne duci? — E o grotă la o jumătate de milă mai în față! îi răspunse Audbert, strigând, la rândul lui. Balamber, ajungând lângă el, scutură capul cu putere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pâlc de carpeni încovoiați de vânt. — Ce ai, ești orb? Uite, jos - strigă - casa, n-o vezi? Audbert se uită și se întoarse imediat spre el. — E mai bine s-o ținem drept: acolo stă Malaberga! Fără să-l asculte, hunul sări pe cal și, biciuindu-l și împungându-l cu pintenii fără menajamente, îl obligă să coboare pe pantă, prin iarba înaltă, lovită de suflul necruțător al vântului. Tovarășii săi, împreună cu Audbert, îl imitară, deși Kayuk trebui să trudească binișor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
era să o privești prea multă vreme în ochi pe Malaberga, îl observă o clipă și văzu că respira greu și prea repede; în plus, mâna sa strângea mânerul săbiei, frământându-l, fără să o scoată, însă, din teacă. Ceilalți huni, strânși și ei unul în altul ca în fața unei primejdii de moarte, își încleștaseră mâinile pe arme, dar privirile lor erau lipsite de orice expresie și aproape fără viață. Audbert înțelese că trebuie să destindă situația. Ștergându-și, cu mișcări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
picioarele desfăcute, chiar în fața lui Balamber și se aplecă puțin înainte peste tăblie, încrucișând brațele. Ochii îi râdeau acum, plini de lumina unei bucurii tinerești, într-un ciudat contrast cu părul sur. Și-i aținti din nou în cei ai hunului. — Păi? întrebă cu vocea sa răgușită. N-aveți de băut? Odolgan fu cel care răspunse: — Sigur, kumis! Ce e asta? întrebă femeia, cu o figură neîncrezătoare. — E o băutură hună: lapte de iapă fermentat. E foarte tare. întrucât descântătoarea nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Audbert se întoarse în casă aproape imediat cu plosca de hidromel și umplu paharul de lemn al femeii, cornul său gol, pe care îl luase din traista atârnată de șa, și cănile de lut pe care, între timp, cei patru huni le desprinseseră de la centură, unde le purtau după obiceiul neamului lor. Odolgan întrebă pentru cine să închine. — Pentru cine ne îndrăgește! propuse Audbert, ridicând cornul plin și străduindu-se să se arate degajat. Malaberga strânse din buze: — Eu nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de neînlăturat! Ce vorbe mari! Gogoșile astea să le vinzi țărănoilor de prin părțile voastre, babă neghioabă! Malaberga se aprinse și șuieră spre el ca o viperă: — Mânca-ți-ar furnicile creierul! Tu-mi spui mie babă? Neghioabă? Țeastă de hun! Porni să se ridice, dar își pierdu echilibrul și căzu greoi, înapoi, pe bancă. Râseră cu toții, iar la urmă, ea mai tare decât toți. — Câți ani ai, vrăjitoareo? o întrebă Odolgan, pe un ton de batjocură. Ea își întinse arătătorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de sânge și spusese că numai doi dintre ei urmau să supraviețuiască. Războiul, adevărat, era gata să înceapă, dar nu prea era de crezut că va ajunge și prin părțile lui. Și atunci? Ce avea el de-a face cu hunii? Trebuia să i-o spună, trebuia să o întrebe care urma să fie soarta lui și... dar unde se ascunsese? Ușa era deschisă. Ar fi vrut acum să fi fost acolo și să-i zică vreo două de la obraz. Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
războinici neasemuiți n-au văzut atunci moartea! Câte femei nu și-au plâns atunci fiii! Azi, după atâția ani, trebuie să recunoaștem că războiul pe care l-a purtat Gundikar împotriva romanilor din Belgica a fost o treabă nesăbuită. Cu hunii atât de aproape tot timpul și de amenințători, burgunzii ar fi făcut mai bine să caute să se alieze cu Etius, nicidecum să-l provoace și să-l împingă să-i dezlănțuie împotriva lor pe monștrii aceia sângeroși. Astăzi, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Tu ai fost un mare războinic, Ademar, și eu te respect, dar, de nu ar fi părul tău alb, te-aș face să-ți înghiți vorbele. Gundikar a fost un conducător măreț: i-a înfrânt în mai multe rânduri pe huni și le-a ținut piept multă vreme romanilor, iar faptele sale vor fi, cu siguranță, întotdeauna amintite de barzi. El dorea libertatea și mărirea poporului său, dar n-a avut noroc, asta-i tot. Să caute alianța cu romanii ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de barzi. El dorea libertatea și mărirea poporului său, dar n-a avut noroc, asta-i tot. Să caute alianța cu romanii ar fi fost un lucru inutil, fiindcă ei nu ar fi fost în stare să ne apere de huni, care pe atunci erau aliații lor. Eu vă zic: am avea mai mult de câștigat dacă am profita de războiul ce bate la ușă ca să le-o tragem pe coajă romanilor, în loc să ne lăsăm uciși pentru ei. Ne ajunge; ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și orașe bogate, i-au forțat pe romani să le recunoască guvernarea asupra unor provincii întregi; iar nouă, nouă ce ne-a rămas să facem? Ne-au închis între munții ăștia și și-au amintit de noi numai acum, când hunii, sătui să le mai slujească, îi amenință. Dinspre partea mea, n-au decât să-și salveze singuri pielea sau poate împreună cu prietenii lor goții! — Nu putem trăda alianța noastră cu Ravena. Cu ani în urmă, în schimbul acestor pământuri, pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lui, cel care și-a călcat cuvântul dat lui Gundikar un an înainte, în ziua încheierii tratatului. Păi, cum, ați uitat cu toții? Noi ne-am respectat înțelegerea. De-abia ne întorseserăm pe pământurile noastre de pe Rin, când ne-au atacat hunii lui. — Nu avem dovezi că el ni i-a trimis pe cap. — Povești! Au făcut treaba asta din ordinul lui, fii sigur! Iar acum ar trebui să crăpăm pentru el? Asta vreți? Și, pe urmă, dacă refuzăm să-l ajutăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
a trimis pe cap. — Povești! Au făcut treaba asta din ordinul lui, fii sigur! Iar acum ar trebui să crăpăm pentru el? Asta vreți? Și, pe urmă, dacă refuzăm să-l ajutăm, ce-o să mai poată face împotriva noastră? Fără huni, care acum li s-au întors împotrivă, nu are, de fapt, o armată. Și, ca să spun până la capăt, nu mi-ar părea rău - ba dimpotrivă - să încerce și romanii pe pielea lor ce înseamnă să ai de-a face cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
a trecut poporul nostru, cu asta n-o să ne fie mai ușor să luăm o hotărâre. în ceea ce mă privește, dacă mă uit la cum suntem noi astăzi și apoi la disperarea în care am văzut poporul nostru sub călcâiul hunilor, nu pot decât să mă consider norocos, de vreme ce acum - și cu siguranță nu sunt singurul aici, de față - am mult mai mult decât mai avea tatăl meu acolo, lângă Rin. Dar, cum am zis, toate astea sunt vorbe goale și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
mâinile către adunare, cerând atenție. — Dar chiar aici e problema, continuă el. în realitate, nu pentru ei suntem chemați să ne luptăm, ci pentru noi înșine. într-adevăr, nu văd ce folos am putea trage dacă i-am lăsa pe huni să se facă stăpâni în ținuturile Galiilor. Doar îi cunoaștem prea bine, nu-i așa? E cu putință să fi uitat deja de ce sunt în stare? Dacă Atila îl învinge pe Etius, poporul nostru se va afla în mare, mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Se întrerupse un moment, apoi își puse mâinile în șolduri și, trecând peste mulțimea celor care îl ascultau o privire atât de aprinsă, încât părea să străpungă pe fiecare în parte, continuă: — Asta și fiindcă nimeni nu ne garantează că hunii, odată ce au trecut Rinul, nu se vor îndrepta chiar către părțile acestea ca să ajungă în Italia; și ce-o să facem atunci? Vă gândiți cumva să le lăsați cale liberă, trădând cuvântul pe care l-am dat, ca să ne târâm pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
liberă, trădând cuvântul pe care l-am dat, ca să ne târâm pe urmă pe lângă tronul lui Atila și pe lângă bestiile feroce care-l înconjoară? Dacă așa v-ați gândit, nu contați pe mine, fiindcă eu n-o să mă supun niciodată hunilor. Ați uitat în ce disperare trăiesc frații noștri rămași în robie dincolo de Rin? Vreți să ajungeți mâine ca ei? Asta niciodată! țâșni bărbatul care îl făcuse pe Olegar să cadă; și încă alții, strigând, i se alăturară. — Prin urmare, vedeți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ani, cu ochi pătrunzători și cu profilul ascuțit, care urmărise discuția atent, cu brațele încrucișate, rezemat cu spatele de perete — Da, Reinwalt, sunt convins că în război o să fim oricum târâți și că e mai bine să-i înfruntăm pe huni împreună cu romanii și alte popoare aliate cu ei, decât așteptăm să fim striviți fără să facem nimic Bărbatul solid, care deja vorbise puțin mai înainte, obiectă: — împreună cu romanii, spui? Dar cine ne asigură că într-adevăr se vor lupta? Ademar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
impusese tuturor, încă de la primele luciri ale zorilor, un marș forțat printre munți, reușind astfel că recupereze o bună parte din timpul pierdut, astfel că, după alte cinci zile, ajunseseră, în sfârșit, la jumătatea drumul - ori aproape de jumătate. Așteptă ca hunul să-l ajungă și, când fu alături, se întoarse spre el, făcând semn cu bărbia păroasă înspre valea de dedesubt: — Frumoasă priveliște, eh? Balamber parcurse peisajul cu un ochi atent. își aținti apoi privirea asupra orașului aflat la dreapta lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
dedesubt: — Frumoasă priveliște, eh? Balamber parcurse peisajul cu un ochi atent. își aținti apoi privirea asupra orașului aflat la dreapta lor. — Genava? întrebă. — întocmai. Ai văzut ce mare e lacul? Audbert se căi pe loc că pusese întrebarea aceea prostească: hunul nu era, desigur, omul care să-și treacă vremea contemplând priveliștile. Iar acesta, într-adevăr, se mulțumi să ridice din umeri: — Nu e cel mai mare pe care l-am văzut. Li se alătură, între timp, și Odolgan. își aduse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și îi răspunse lui Balamber: — La apusul soarelui vom fi la piscul de care mi-ai vorbit. îl poți vedea și de aici - e acolo, vezi? întinse degetul înspre o stâncă abruptă ce se ivea deasupra pădurii, în vecinătatea lacului. Hunul privi printre pleoape, cu mâna streașină la ochi, după care încuviință cu o strâmbătură de satisfacție, fără să spună nimic. Audbert dădu din cap, înghițindu-și nemulțumirea și spunându-și că era fără nici un folos să aștepte de la acele bestii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
o luăm din loc, atunci. începură coborâșul în șir indian, încă urmând, pentru o bucată bună, cotiturile cărăruii ierboase pe care merseseră până atunci. Apoi marcomanul o apucă pe un traseu ce se afunda într-un desiș de carpeni, iar hunii ținură aproape. Deși copacii nu erau încă acoperiți cu totul de frunze, ramurile lor alcătuiau o boltă naturală, care, pe unele porțiuni de drum, ferea grupul de privirile celor care s-ar fi putut afla prin preajmă, chiar dacă aceștia se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]