493 matches
-
și mai mult aducîndu-și genunchii la bărbie: "Aici nu mă nimerește". Încercă dintr-o dată o senzație ciudată de eliberare, de parcă s-ar fi aflat singur în vila cu zorele, departe, pentru totdeauna departe... * Își repezi genunchiul în stomacul cârnului. Dascălu icni și căzu moale pe spate. Inginerul îi fixă masca sub bărbie, apoi îl tîrî eliberând locul. Rămase câteva clipe gâfâind. Sudoarea sau poate lacrimile îl orbeau. Apucă târnăcopul și izbi cu sete. " Trebuie să termin înainte ca idiotul să-și
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
pumnii la gură. ― Și unchiul Alecu care nu mai vine... Se întoarse spre bătrânica sfrijită, lipită de ușă: De ce l-ai omorît? ― Așa trebuia, răspunse Melania Lupu cu o voce neașteptat de blândă. Credeți-mă, nu se putea altfel. Sculptorul icni. Pe față îi curgeau lacrimile. ― L-ai omorât pe Moș Crăciun! Nu ți-e rușine? ― Ba da. Mi-e rușine... ― Acum înțeleg! Are haina roșie... De asta nu se vede sângele... ― De asta nu se vede... repetă ca un ecou
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
aude îndată Roji cântând intenționat cuvintele. Scriem-răspund eu mai mult neatent la întrebare. Scrieți, că nu vă întrerupe nimeni - răspunde bibliotecara. Nu mai avem mult - replic, în timp ce Iozefina își pansa cu batista, prin ciorapul rupt, rana sângerândă. Tremura de durere icnind cu lacrimi în ochii roșii, iar obrajii îi ardeau. Îi dictez o replica din ultima scenă: < Mihai (în timp ce cornul sună prelung și din depărtare îi răspunde altul): Domnii mei, e un trist și stupid accident. Mâhnirea de abia mi-a
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
acesta va fi cel mai de sus, căci trecuseră cinci ani și nu vor fi mulți cei care Își vor aminti numele lui. „Întoarcerea Omului Misterios. Cum a Scăpat Doctor Czinner de Condamnarea la Moarte. Relatare În Exclusivitate“. — Draga mea, icni ea, ținându-se de bară, aparent intimidată de cea de-a doua placă dintre vagoane, de zgomotul metalic și de sunetul vagoanelor legate care se izbeau În tampoane. Vocea ei nu se auzi, așa că Își repetă exclamația Într-un strigăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
toate patru, și-o luă vuind Înainte, pe drum, cu nouăzeci și cinci de kilometri pe oră, În timp ce zăpada se Închise iar În urma lor, ascunzând boii și căruța și pe omul acela scos din minți de spaimă. — Condu mai Încet, icni Myatt, dar șoferul se Întoarse și rânji În direcția lui, făcându-i semn cu o mână care nu tremura câtuși de puțin. Ofițerii Înșirați la masă, soldații de la ușă, doctorul răspunzând la Întrebare după Întrebare, toate se retraseră undeva departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
până aproape la genunchi, el se buluci Înainte ca o minge. Ceilalți Îl urmară. Nu era ușor să alergi. Vântul și zăpada erau dușmani care se aliau ca să-i Împingă Înapoi: vântul le tăia elanul și zăpada Îi orbea. Coral icni de durere, lovindu-se de un pilon Înalt de fier, cu un trunchi ca de elefant, care folosea la alimentarea locomotivelor cu apă. Grünlich era mult Înaintea ei, iar Czinner era puțin mai În spate și Își putea auzi efortul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Răscrucea drumurilor apăru brusc În lumina farurilor. Șoferul ezită o fracțiune de secundă În plus, apoi răsuci volanul și făcu mașină să se Învârtă pe două roți. Josef Grünlich se văzu trimis dintr-un capăt al banchetei În celălalt și icni de spaimă. Nici nu mai Îndrăzni să deschidă ochii până când mașina nu ajunse iarăși cu patru roți pe sol. Părăsiseră șoseaua principală și mașina se hurduca pe făgașele unui drum de țară, Împroșcând cu lumina ei dură copacii Înmuguriți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
statura ei, nu putea face singură treaba pentru care se urcase pe taburet. Cornete dormea, pe fotoliu, cu fața în sus, cu picioarele răscăcărate, cu mâinile larg date în lături, ca un broscoi. Nu sforăia tare. Din când în când icnea. și-și trăgea răsuflarea, mai adânc, și o lua de la capăt. Mai întâi, femeia nu îndrăzni să-i tulbure odihna. Lipsise toată noaptea deacasă și se gândea c-o fi ostenit, cine știe pe unde-o fi hălăduit, și pe
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
depărteze cât mai mult de coastă și să pătrundă cât mai mult în ocean. Însuflețiți de ușurință cu care câștigau teren și de strigătele lui Octar, care se urcase pe prova celei dintâi nave, Te-Onó își dublară eforturile, transpirând și icnind, convinși că, în curând, îi vor ajunge din urmă pe dușmani, îi vor măcelari pe bărbați și le vor violă pe femei. Victoria finală era aproape. Între Octar și pupă Mararei nu mai rămăseseră decât trei sute de metri, cănd Miti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nu și față de câini, care se găseau din belșug în sat. Îi obișnuiau de foarte mici să nu latre și pe cel pe care nu reușeau să-l obișnuiască, îl mâncau, și cu asta, basta. Sări din hamac, se dezmorți icnind și se îndreptă spre mal să se spele pe față. Un grup de copii, stând pe vine la umbra unui frumos mahon, ascultau atenți îngânarea monotonă a unui bătrân și, apoi, o repetau, cuvânt cu cuvânt. Era o școală a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
unor organe străine cu care intri fără voia ta Într-o conexiune grețos de intimă. Între ficatul domnului cu ochelari și vezica doamnei blonde se Înfiripă dialoguri timide. De sub cearșafurile ștampilate cu numărul de inventar și inițialele spitalului, sfincterele pacienților icnesc și se cheamă. Dincolo, de după draperia de doc, În atmosfera de cafea proaspăt rîșnită, cîteva voci: „Te Învăț eu cum se curăță burta.“ „Și gîtlejurile?“ „Sigur, și beregățile. SÎnt excelente. Le ții o noapte În oțet și nu mai au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cu piatra după el, dar cînd a văzut obiectul acela rotund și lucios mi l-a smuls din mînă și a Început să muște cu furie. Deodată a scos un răcnet, gura i s-a umplut de clăbuci, scuipa și icnea. Corpul pirpiriu i se opintea din toate mădularele, ochii Îi ieșiseră din orbite, venele de la gît Îi erau gata să plesnească. Aruncă bucata de săpun și Începu s-o calce În picioare. Alunecă și căzu. Se zbătea În praf zguduit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
usuc ultimele lacrimi, am căzut pradă unui ultim acces sâcâitor de tuse. Bine. Respiră doar, ești bine. Habar nu aveam cine sunt sau unde mă aflu. Asta n-a fost o revelație neașteptată, nici un mare șoc. Ideea se închegase pe când icneam și mă sufocam și, chiar și acum, după ce-mi recăpătasem controlul asupra corpului și eram perfect conștient de lumea înconjurătoare, n-a adus cu ea o groază sau teamă necuprinse. În comparație cu panica palpabilă pe care o simțeam, era totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de senzații, texturi, bucăți de amintiri, litere și foneme săriră în lături când am amerizat. M-am scufundat, adânc, purtat de forța căderii și absolut fără nici o idee, imagine sau amintire a oxigenului sau respirației. Am ieșit la suprafață tușind, icnind după aer, după ideea de aer. O vagă amintire fizică a realității podelei supraviețuise, dar acum mă legănam, pluteam și încercam să pășesc pe apa din ideea unei podele, din conceptul unui lichid omogen, din nesfârșitele lui valuri reci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Ryan Mitchell prinsă în piuneze pe afișierul din bucătărie. M-am luptat să-mi aduc aminte textul de pe foile alea de hârtie. Rezultate la examene? Culorile în care au fost vopsite camerele? — Albastru, negru, cenușiu și galben, am strigat cuvintele, icnind, deposedat din cauza șocului de orice urmă de gândire sau logică. Am strigat și am lovit apa cu picioarele, încercând să apuc întunericul cu mâinile. — Albastru, negru, cenușiu și galben. Albastru... Ceva se năpusti din adâncuri spre suprafață și se izbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
să pot citit cartonașul alb, lipit pe partea din interior a sticlei. Spunea: Se întâmplă ceva rău. Am ieșit. S-ar putea să întârzii o vreme. C xx 14 Domnul Nimeni Am deschis ochii. Ceva nu era în ordine. Am icnit sub greutatea norilor păstoși și-a emoțiilor exotice, tăioase ca sticla, care-și fac apariția în primele faze ale febrei. Bolnav. Doamne, nu puteam să mă îmbolnăvesc azi. M-am întins după mobil. 11.33. Întâlnirea de la Infirmeria de Țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și matematică. Nu voia să înceteze cu vizitele nocturne. Cine o să fie? Încercând să stai treaz. Cine urmează ce urmează ce va fi luat acum? Până la capăt, existând în casa aceea. A fost... Măruntaiele mi s-au blocat și am icnit. Din mine a țâșnit un fior lung de salivă, nu însă și vomă. Am înghițit, am icnit, am înghițit din nou. Nimeni tăcu și privi, cu fața-i asudată numai obraji scobiți și oase ascuțite în spatele ochelarilor. Își șterse lacrimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
urmează ce urmează ce va fi luat acum? Până la capăt, existând în casa aceea. A fost... Măruntaiele mi s-au blocat și am icnit. Din mine a țâșnit un fior lung de salivă, nu însă și vomă. Am înghițit, am icnit, am înghițit din nou. Nimeni tăcu și privi, cu fața-i asudată numai obraji scobiți și oase ascuțite în spatele ochelarilor. Își șterse lacrimile. — Iisuse, am spus, ștergându-mă la gură cu mâneca. Iisuse, îmi pare rău. — Da, zise Nimeni. Curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
lipseau. Structura era prezentă: membrane, cristalini, iriși, dar sensul, comunicația, înțelegerea, ideea fundamentală că ochii sunt oglinzile sufletului lipseau cu desăvârșire. Două găvane conceptuale, negre, mișunând de minusculi creveți-gând și viermi-impuls, se uitau fix de pe fața lui la mine. Am icnit din nou și de data asta am vomitat cu adevărat; fiere și resturi de mâncare și sucuri și uleiuri, mucilagii și fuioare de groase mucozități verzi îmi urcară pe gât și se revărsară din mine pe toată podeaua cu dale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pe gât și se revărsară din mine pe toată podeaua cu dale albe și negre. 15 Luxofagul Duhoarea vomei ajunse la mintea mea și o trezi. Leșinasem. Imediat ce am deschis ochii, stomacul mi s-a strâns iar ghem și am icnit, cu pieptul lipit de genunchi, îndoit de mijloc în scaun. Am scuipat mucus acid pe voma împrăștiată în fața mea. Am tras repede aer în piept, înainte ca un alt acces de vomă să-mi golească plămânii. De data asta însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în albastru-închis, sobru când oceanul se adânci sub mine. Am simțit căldura soarelui, o briză răcoroasă ridicându-se dinspre valuri și apoi am plonjat, lovind apa cu un zgomot lichid și gonind în jos prin albastrul infinit către abisurile întunecate... Icnind, m-am ridicat în capul oaselor. Mi-aminteam. Mi-aminteam visul. Fiecare detaliu clar ca lumina zilei, clar ca o peliculă Tehnicolor de înaltă rezoluție. Până acum, visele Becului se evaporaseră mereu în senzații vagi atunci când reveneam la starea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Am coborât ecranul aproape complet, am închis ochii și am înghițit. Apa înainta acum repede, atingându-mi talpa bocancilor și apoi urcându-mi-se spre glezne; picioarele-mi erau ude și reci, iar eu tremuram din tot corpul. Haide, am icnit, sunt aici. Tu unde ești? Am ascultat pârâitul bărcii, clipocitul apei în urcare, propriile-mi suspine tremurate. Apa îmi acoperi tibiile. — Unde ești? Și-atunci... Țrr, țrr O masă încâlcită, alcătuită din butoaie și cușcă țâșni la suprafața oceanului calm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
presiunii aruncând tone de apă în sus și iscând un val violent și înalt, care mă ridică pe creasta lui, rostogolindu-mă, aruncându-mi picioarele peste cap și proiectându-mă în vâjâitul baritonal al adâncului albastru. Am revenit la suprafață icnind într-o lume fantomatică a ceței groase și-a stropilor de apă. Rămășițe de rechin și de barcă cădeau într-un ropot în jos, abia întrevăzute în ceață, o ploaie de meteoriți a umbrelor. Cu ochii larg deschiși și gâfâind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Împinsei cîteva uși, ca să descopăr în spatele uneia, pe care scria „Vicepreședinte” un ins așezat pe scaun. Cu aer absorbit, își deșirase în față fluierele de la picioare, cu pantalonii suflecați peste genunchi și labele băgate în colțuni. Părea că le supraveghează. Icnind cu satisfacție, deodată repezi arătătorul în ceva ce părea agil. Pe piciorul gol, degetul începu să danseze de andăratelea pînă ce, blagoslovind îndesat, insul captură prada, frecîndu-și degetul gros pe buric. Abia cînd am început să simt în pantaloni foiala
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
era convinsă de propria ei decădere iar altceva decît să plîngă pe ruine nu-i trecea prin cap. Mă obișnuisem și cu duhoarea sălilor de clasă. Din cînd în cînd un copil se apuca cu două degete de nas și icnea în rîs. Îndată cei din jur îl imitau iar vinovatul, care totdeauna era cel ce sesizase primul, îl pîra pe distratul care își vedea inocent de treabă. A nu te ține cu degetul de nas constituia unica și indubitabila probă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]