755 matches
-
românesc, director: N. Iorga (naționalist). Noua Revistă Română, director: C. Rădulescu-Motru (revistă politică, takistă). Orion (astronomie), Ovidiu (la Constanța, anticul Tomis unde a fost exilat Ovidiu). Ramuri (la Craiova), Revista albă, Revista istorică, arheologică și filologică, director: Em. Crețulescu. Revista idealistă, al zecelea an de apariție, director: Mihai Holban (filosofie, sociologie, religie, istorie critică, literară, dramatică și artistică). Revista politică și literară, Revista științifică, Săptămâna. Țara nouă, foarte bine redactată; directori: A.D. Xenopol, Dragomirescu. Universul literar (supliment literar ilustrat hebdomadar al
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
tablou: E.S. D-nul Alexandru Em. Lahovary, ministru plenipotențiar al regatului României la Paris, care ne-a indicat surse utile și ne-a furnizat cele mai recente documente statistice; D-nul Ghimpa, D-nul Mihail G. Holban, director al Revistei idealiste, D-nul Jean Lahovary, D-nul Mestugean, directorul-adjunct al ziarului Universul, D-nul E. Lovinescu, profesor la Universitatea din Iași, D-nul Lugoșanu, D-nul Pillat, D-nul Tafrali, ziarul Universul, care a deschis o anchetă literară, D-ra Elena Văcărescu
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
este clar că ciocnirea dintre influențele franceze și cele italiene în zona danubiană și în Balcani constituie pentru viitor un germene de i onflict. Speranțe pierdute: securitatea colectivă și uniunea europeană Dorită de Wilson, bazată pe un compromis între concepțiile idealiste dar totodată pragmatice ale anglo-saxonilor și proiectul francez inspirat din ideile lui Léon Bourgeois ("Pentru o Societate a Națiunilor", 1906) care concepea realizarea securității europene și a celei mondiale cu ajutorul unei armate internaționale compusă din contingente furnizate de statele membre
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
fenomen care este condiționat și dinăuntru și din afara lui este simultan autonom și eteronom. Singura entitate care se bucură de autonomie absolută este materia (realitatea obiectivă) care nu cunoaște determinare externă ei. Absolutizarea autonomiei duce la autonomism, reprezentare unilaterală și idealistă a relației dintre conștiință și existență în sensul izolării conștiinței pe temeiul său existențial, social. Absolutizarea eteronomiei duce la eteronomism, nesocotirea caracterului specific a conștiinței sociale și a formelor ei, esenței și legităților proprii, interne ale acestora“ (Dicționar de filozofie
LUPAŞCU ANDREEA MILENA by INSTITUŢIA ŞCOLARĂ ŞI FORMAREA ADOLESCENTULUI () [Corola-publishinghouse/Science/91892_a_92862]
-
de științe sociale din învățământul superior trebuie să devină "principalele centre ideologice de nivel înalt științific, forțele cele mai active ale întregii vieți politice și ideologice din institute"42. În 1969, au revenit referatele care semnalau "slaba combativitate față de concepțiile idealiste, antiștiințifice, retrograde, slăbirea pozițiilor critice în aprecierea gândirii social-politice și a creației literar-artistice, tendințe de preluare globală, nediferențiată, de pe poziții obiectiviste, a unor gânditori și creatori dinainte de 23 august 1944"43. La aceasta vreau să adaug situația cadrelor de la Facultatea
[Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
afirmă: „Ceea ce numim libertate nu este numai o posibilitate rațională de alegere între mai multe posibilități, ci posibilitatea extremă a realizării de sine a persoanei, posibilitate ce se poate autodesființa.”, „.. .libertatea nu reprezintă o idee abstractă — o categorie a axiologiei idealiste sau o cerință socială în scopul reglementării raționaliste a drepturilor și obligațiilor omului. Libertatea este premisa componentă a existenței personale, faptul existențial nemijlocit empiric al relației între persoană și natură, trăit de existența omenească unitară, ca diferență ontologică între existență
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
estético, Hölderlin y el idealismo [Critică facultății de judecată estetică, Hölderlin și idealismul]; în Rodríguez Aramayo, Robert y Gerard Vilar (Eds.), En la cumbre del criticismo [Culmile criticismului], Barcelona, Ed. Anthropos, 1992. Menéndez Pelayo, Marcelino, Kant. La preparación de la estética idealista [Kant. Pregătirea esteticii idealiste], în La estética del idealismo alemán [Estetică idealismului german], Madrid, Ed. Rialp, 1954. Messer, Augusto, De Kant a Hegel [De la Kant la Hegel], Madrid, Revista de Occidente, 1933. Mörchen, Hermann, Die Einbildungskraft bei Kant [Imaginația în
by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
idealismo [Critică facultății de judecată estetică, Hölderlin și idealismul]; în Rodríguez Aramayo, Robert y Gerard Vilar (Eds.), En la cumbre del criticismo [Culmile criticismului], Barcelona, Ed. Anthropos, 1992. Menéndez Pelayo, Marcelino, Kant. La preparación de la estética idealista [Kant. Pregătirea esteticii idealiste], în La estética del idealismo alemán [Estetică idealismului german], Madrid, Ed. Rialp, 1954. Messer, Augusto, De Kant a Hegel [De la Kant la Hegel], Madrid, Revista de Occidente, 1933. Mörchen, Hermann, Die Einbildungskraft bei Kant [Imaginația în concepția lui Kant], Tübingen
by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
Omul, statul și războiul utilitatea celei de a doua „imagini”, pe care o apreciază ca nesurprinzând cele mai importante cauze ale fenomenelor internaționale și având, prin urmare, o putere explicativă insuficientă. Teoriile ce operează la primele două niveluri, realiste sau idealiste, sunt considerate astfel „reducționiste” și „inductive” - și de aceea viciate explicativ, spre deosebire de teoria ce operează la al treilea nivel, considerată „sistemică” și „deductivă”. Al treilea nivel de analiză (sistemic) (internațional, global) se referă la sistemul internațional în ansamblul său și
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
-și orientează observația nu doar asupra statelor, ci și (sau poate mai ales) asupra instituțiilor internaționale ca variabilă independentă modelând comportamentele statelor, indiferent de puterea lor, și relațiile internaționale în genere. În afara celor două mari linii de gândire - realistă și idealistă -, marxiștii rămân greu încadrabili, întrucât folosesc nivelurile de analiză în accepțiunea singeriană, vizând ca entități în principal clasele și capitalul, ale căror interese și dinamică transgresează statele și națiunile. Teoria dependenței și teoria sistemelor mondiale, ca exemplificări particulare ale unor
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
90 și continuând să influențeze politicile promovate astăzi o reprezintă teoria „păcii democrate” (Jackson, Sørensen, 2003). O mare parte dintre subiectele care domină astăzi politica mondială sunt mult asemănătoare ideilor vehiculate în perioada interbelică de reprezentanți ai așa-numitei Școli idealiste în relațiile internaționale, justificând „interogații în legătură cu statutul liberalismului contemporan ca ideologie devenită hegemonică” (Richardson, 1997, p. 5). Astfel, perceperea renașterii paradigmei idealist-liberale derivă din constatarea unei paralele între anumite idei și instrumente de politica externă propuse de curentul de gândire
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
ale vremii; principiile de „securitate colectivă”. Curentele de gândire liberale ce apelează la aceste idei în perioada interbelică pentru a prezenta principii alternative de organizare a unei noi ordini mondiale la sfârșitul primului război mondial - superficial atribuite unei Școli unitare „idealiste” - sunt asociate cu anumite politici (precum dezarmarea, arbitrajul internațional sau securitatea colectivă) și instituții (Liga Națiunilor) și judecate prin prisma (in)succesului acestora în a preveni o nouă conflagrație mondială. În dimensiunea conceptuală, respingerea principiilor „idealiste” de către reprezentanți clasici ai
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
atribuite unei Școli unitare „idealiste” - sunt asociate cu anumite politici (precum dezarmarea, arbitrajul internațional sau securitatea colectivă) și instituții (Liga Națiunilor) și judecate prin prisma (in)succesului acestora în a preveni o nouă conflagrație mondială. În dimensiunea conceptuală, respingerea principiilor „idealiste” de către reprezentanți clasici ai realismului - mai ales E.H. Carr și Hans Morgenthau - se face pornind de la premisa disjuncției dintre sfera internă și sfera externă a politicii. Pentru Morgenthau, de exemplu, principiile internaționalismului pot opera în sfera politicii interne tocmai datorită
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
disciplinei, mișcare ce contestă realitatea unei prime „mari dezbateri” ca principal moment în geneza relațiilor internaționale ca disciplină academică autonomă. În această fascinantă literatură în dezvoltare, autorii se situează pe un continuum între poziția de negare a existenței unei Școli „idealiste” unitare (Peter Wilson sau Cameron Thies) și eforturile de recuperare a „adevăratului” liberalism internațional din perioada interbelică (Osiander). În ultima parte a acestui capitol, voi folosi pretextul prezentării literaturii revizionist-recuperatorii cu scopul de a îmbogăți cunoașterea acestui moment definitoriu pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
ultima parte a acestui capitol, voi folosi pretextul prezentării literaturii revizionist-recuperatorii cu scopul de a îmbogăți cunoașterea acestui moment definitoriu pentru relațiile internaționale prin accesarea câtorva raționamente interne care adeseori sunt ignorate. Internaționalismul liberal interbelic - o arheologie revizionistă a raționamentelor „idealiste” Istoria convențională a teoriei relațiilor internaționale ce descrie nașterea disciplinei ca urmare a unei prime „mari dezbateri” între o Școală de gândire idealistă dominantă în perioada interbelică și o Școală de inspirație realistă ce pretinde victoria conceptuală în perioada de după
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
prin accesarea câtorva raționamente interne care adeseori sunt ignorate. Internaționalismul liberal interbelic - o arheologie revizionistă a raționamentelor „idealiste” Istoria convențională a teoriei relațiilor internaționale ce descrie nașterea disciplinei ca urmare a unei prime „mari dezbateri” între o Școală de gândire idealistă dominantă în perioada interbelică și o Școală de inspirație realistă ce pretinde victoria conceptuală în perioada de după al doilea război mondial este tot mai vocal contestată în ultimele două decenii de autori care, prin diverse strategii, acuză întemeietorii Școlii realiste
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
locuri comune nu ating masa critică ce justifică contopirea lor într-o categorie unitară. Celălat pilon al contestării istoriografiei convenționale a disciplinei este constituit din expunerea limitelor conceptualizării confruntării „idealim” - „realism” sub forma unei „dezbateri”. Este evident că, în măsura în care Școala idealistă nu constituise o școală în adevăratul sens al cuvântului, serioase semne de întrebare planează asupra conceptului de „dezbatere” între școli adverse. Însă dincolo de acest aspect, existența unei dezbateri presupune un dialog consistent și consecvent între diverși autori, în jurul anumitor teorii
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
studierea politicii internaționale de către discipoli ai proiectului realist. În al doilea rând, probabil una dintre cele mai fascinante ipoteze de lucru lansate în ultimii ani o reprezintă teza lui Thies privind relația dintre idealism și realism. Astfel, în „inventarea” Școlii idealiste, avocați ai tradiției realiste ignoră o importantă componentă a gândirii liberale interbelice în domeniul relațiilor internaționale - problematica anarhiei și a relației sale cu conceptul de suveranitate - numai pentru a deforma prin simplificare cealaltă componentă, problematica federalismului. Simultan, din această perspectivă
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
Marea Britanie resimt însă foarte târziu pericolul iminent reprezentat de Germania și, în speranța că tensiunile vor fi aplanate pe cale diplomatică, prin negociere, eșuează în a-și urmări prioritar interesul național: apărarea. Deși consideră că, aplicate separat realității, nici perspectiva Școlii idealiste, nici cea a Școlii realiste nu sunt suficiente, Carr își exprimă însă încrederea că realismul este mai adecvat studiului relațiilor internaționale decât idealismul. Însă, ceea ce este cu adevărat dezirabil, deși neînfăptuit încă, este o întrepătrundere a celor două viziuni în
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
și în detaliu, și mai ales lecturând literatura engleză a relațiior internaționale și a teoriei relațiilor internaționale, o astfel de ștergere de contururi și delimitări sărăcește prea mult diversitatea literaturii de specialitate, contopind totul în doar două tradiții: realistă și idealistă. O a doua precizare necesară pentru fixarea unor repere clare vizează dinstincția dintre raționalism ca teorie a relațiilor internaționale, specifică spațiului academic al Commonwealth-ului, sinonim cu Școala engleză a relațiilor internaționale, și „raționalism” ca denumire-etichetă dată de autori contemporani unui
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
de critici. Încercarea de a le rezuma pe cele mai importante trebuie să-i cuprindă, în primul rând, pe cei care consideră că încercarea raționalismului de a oferi o „a treia cale”, o via media între tradiția realistă și cea idealistă, creează confuzie și exclude literatura raționalistă din toate curentele teoretice importante, marginalizând-o. Mai mult, identificarea celor trei abordări ale relațiilor internaționale (hobbesiană, lockeană și kantiană) nu-și găsește reflectarea adecvată în literatura relațiilor internațioanle și în clasificările posibile ale
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
se pare descalificantă. Ea duce la concluzia că Dumnezeu este imanent omului, ceea ce pentru mine e o absurditate. Fără îndoială că stările religioase au o reprezentare în învelișul cortical al sistemului limbic, dar numai ca efect; abordarea noastră este una idealistă, de tipul "gîndirea înaintea materiei", căci "La început a fost Cuvîntul" și nu stă în puterea noastră și nu are rost să răsturnăm lucrurile. Și metodologia acestor cercetări mi se pare eronată, căci nu poți să măsori ipoteze metafizice ca și cum
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
încordare concluziile „conducerii filozofice“. Ceea ce nu era câtuși de puțin surprinzător, deoarece Lîsenko, care pretindea că nici în organism, nici în celule nu există o substanță ereditară distinctă, afirma totodată că promovează o „știință materialistă“, că luptă împotriva acelei orientări idealiste și metafizice din știință care fusese promovată de Mendel, Weismann și Morgan. Este evident că fără acordul și încurajarea autorităților, a lui Stalin însuși, nu s-ar fi putut debita asemenea enormități. Ținând seama de faptul că aprecierea oficială a
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
enigmă rupe vraja acelui elan al descătușării, returnându-l pe visător în melancolia sa mortală de înger rebel. Abolirea spațiului și timpului obiectiv printr-un act de voință, proiecție și intuiție lăuntrică, subiectivă, este nu numai prologul teoretic al nuvelei, idealiste în esența ei, ci și un modus operandi al eroului eminescian într-o aventură filosofico-fantastică, cu diverse etape de reincarnare. Dacă Sărmanul Dionis, redactat la Viena în 1872, a trecut în ochii junimiștilor drept o extravaganță, o "elucubrație filosofică" a
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
de cal ai istoriei" semnat de Tudorel Urian, articol apărut în numărul 2 (15-21 ianuarie 2003) al revistei "România literară", se afirmă (col. 3 sus): "Este cunoscut faptul că, cel puțin la începuturile sale, Mișcarea Legionară a parcurs o fază idealistă, scopul ei declarat fiind revigorarea morală a societății românești. Ea a îmbrăcat forme violente după executarea lui Corneliu Zelea Codreanu, totul culminând cu rebeliunea legionară și cu barbara asasinare a istoricului Nicolae Iorga." Istoria ne arată, însă, că prima parte
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14290_a_15615]