489 matches
-
putea duce la un finitu demn de ședințele Consiliului. D-l Leca a zis că recunoaște meritele lui Eminescu, că sunt prea mari, iar mijloacele noastre prea mici, zicînd totodată că Eminescu e o idealitate, dar eu cred că acea idealitate fiind prefăcută în carne și ciolane, trebuie să mănînce; trebuie dară a-i veni în ajutor. Ideea, de a cere de la guvern, este bună și o adopt și eu, însă zic că o pensiune nu se poate da, dar un
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
ecourile cele mai vizibile sunt cele din Cântarea cântărilor ("Viorile plâng pe inima mea/ așternându-se/ ca pletele fecioarei peste primul sărut") și textele orfice ("coapsele tale / cântec de dor") și o transcrie într-o imagistică ținând mai degrabă de idealitate, de vizionarism. În general, percepției strict senzoriale îi este preferată potențialitatea actului, iluzia epifaniei erotice: "dormi/ goală ca o fericire despletită/ înăuntrul meu/ tulburând primul țipăt al pământului/ mi l-a dăruit Dumnezeu/ când am fost năzuit/ din fărdedurerea întunericului
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cele care țin de elucidarea căilor cunoașterii, tipurile de conceptualizare, specificul algoritmilor cogniției etc. Nimic din aceste proiecte de restructurare a Științei Economice nu ar putea să însemne ceva dacă nu se realizează și repoziționarea cunoașterii economice față de obsesia privind idealitatea echilibrului, pe care a împrumutat-o din mecanică, cea a concurenței, preluată de la evoluționismul darwinian ca selecție naturală, cea a creșterii, mânată de ambiția controlului prin avuție a celorlalte puteri ca și cea a excluderii căii de mijloc pentru a
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
partea, luând întregul ca asumpție fondatoare infailibilă, fie dezvoltă proceduri de obținere a întregului prin însumarea mecanică a părților. Toate aceste căi au mizat pe metafore explicative apte să justifice definitiv eficiența simplificării (suprasolicitarea principiului parcimoniei, până la suficiența monadelor), Modelul (idealitatea Formei platoniene și echilibrul formelor perfecte), Mecanismul (universul ca ceasornic a cărui înțelegere oferă posibilitatea ocolirii răspunsului dramatic despre cine a creat ceasornicul) și Sinteza (saltul calitativ al înțelegerii formei ideale, ca abstracțiune) sunt trepte ale instrumentării cunoașterii și ale
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
direcție. Aici Economia ne pierde în lumea ei rece și vidă de aserțiuni raționalizante. Inadecvările conceptualizării în Economie sau despre Economie (în timpul premodern, când activitatea prevala asupra gândirii raționale pe motivul subzistenței și supraviețuirii) au marcat și substanțieri ideatice și idealități substanțiale în care dualitatea a primat nu diferit de formulele cogniției. În genere, specificul cogniției în economie a fost multiplicarea dualităților, provocând generații spontanee în manieră maniheistă și atunci când a implicat mai mult de doi factori energetici. La nivel de
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
ci este chiar expresia fidelă a lumii în stadiul ei integral, unificată prin globalizare. Puterea cogniției Ceea ce încurcă cel mai tare înțelegerea discontinuității introduse de metafora sistemului sunt două abordări surprinzătoare ca perspective nu doar pentru că una se cantonează în idealitatea destinată să unifice, iar alta în metateoria care conține soluția demarcațiilor în complexitate, ci pentru că amândouă au pornit din conștiința lucrurilor destinate să schimbe ceva ce strică starea de confort a teoreticienilor. Viziunea kantiană asupra lumii este prima încercare de
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
cumulând funcții narative multiple: este eul narator și eulconștiință care ordonează prin experiențe de cunoaștere lumea, este protagonistul romanului, care „se povestește pe sine“ (narator autodiegetic). Ștefan este un spirit lucid și absolutizant, orgolios și inflexibil, aplicând tiparul său de idealitate realității și oamenilor din jurul său. Având orgoliul unui Pygmalion care o creează pe Galateea după modelul său de perfecțiune (Fată dragă, destinul tău este și va fi schimbat prin mine), Ștefan aspiră la o iubire absolută, dar alături de Ela (personaj
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Saru Sinești este întruchiparea scenică a ideii de dreptate individuală, în vreme ce Frantisek Praida este „vocea“ dreptății sociale, iar Gelu Ruscanu ilustrează scenic conceptul de dreptate absolută. În al doilea rând, piesa este o „dramă absolută“ a contradicțiilor dintre realitate și idealitate, în care se zbate conștiința lui Gelu, fiindcă foamea de puritate și de certitudini devorează ființa eroului: Fără certitudine nu există adevăr și nu există frumusețe pe lume. Simptomatică este compararea lui Gelu cu revoluționarul francez SaintJust, arhanghel al Dreptății
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
sa biologică și socială (are o identitate, o familie, o profesie), dublat de Ionaghinionistul, care trăiește în orizontul nenoro cului și incomunicării (singurătate psihologică; omul ce șia pierdut ecoul) și Iona visă torul solitar. Primul conflict - între realitatea trăită și idealitatea visată - este de ordin existențial. În tabloul al doilea, vocea unui Iona resemnat se opune vocii omului revoltat, care trăiește un conflict cognitiv. Sfidând limitele, el devine căutătorul propriului adevăr, al identității sinelui de adâncime, devine Ionacugetătorul, apoi Ionaluptătorul, care
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
secvențe/citate comentate Personajul central al dramei este, ca toți eroii camilpetrescieni, un halucinat căutător al absolutului, un spirit lucid, care are orgoliul de a impune lumii principiile sale inflexibile, cu obsesia de a modela oameni și situații în tiparele idealității sale. Consecvent și ferm în ideile despre justiție și iubire, el nu abdică de la ideal, considerând că viața nu merită să fie trăită dacă totul ți se dă atât de cârpit și de îndoielnic. Piesa este o dramă a contra
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
în ideile despre justiție și iubire, el nu abdică de la ideal, considerând că viața nu merită să fie trăită dacă totul ți se dă atât de cârpit și de îndoielnic. Piesa este o dramă a contra dicțiilor dintre realitate și idealitate în care se zbate o conștiință, o inteligență severă cu ea însăși. Foamea de puritate și de certitudini devorează ființa eroului: O iubire care nu este eternă nu este nimic, fiindcă Fără certitudine nu există adevăr și nu există frumusețe
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
concret"; "Cultura are o structură ideală: este mai mult o realitate potențială. Ea este ceva mai mult decât media statistică a personalităților concrete din sânul unui popor; este personalitatea ideală, la care fiecare personalitate concretă contribuie ca o componentă."197 Idealitatea culturii ca tip de personalitate nu înseamnă ne-realitatea ei. Doar că personalitatea individuală este mai concretă decât cultura; reale sunt, însă, amândouă, deopotrivă. Tipul de cultură reprezintă configurația sufletească a personalităților ce alcătuiesc o comunitate; determinarea lui vine de la
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
232. Geneza vocației consemnează, pe de o parte, negarea prezenței exclusive a naturii, iar pe de altă parte, afirmarea dublei determinări naturale și culturale a vocației, plasarea acesteia într-o ordine de finalitate; ea îngăduie o existență culturală, dar neagă idealitatea pură și creația din nimic. Elementul din structura vocației ce cuprinde toate aceste operații într-o unitate pe care C. Rădulescu-Motru o desfășoară și o înfășoară pentru a o arăta în originalitatea sa este recunoașterea-de-sine. Structura vocației împărtășește dubla dimensionare
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Drake și Halleck", pe care Edgar Poe a publicat-o în Southern Literary Messenger, în 1836. Răspunsul cititorilor la lectură unui text literar, spune el, cu această ocazie, este mediat de ceea ce el numește, folosind un termen din frenologie, "Facultatea Idealității", adică, de imaginație. În schimb, din punctul de vedere al creatorului, operă rămâne, în esență, produsul unei activități pur intelectuale [s.n.], sau cum spune autorul "Corbului", apelând, din nou, la F. J. Gall, al "organelor Cauzalității și Comparației"16. Și
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
operații le leagă. Extremele bogații, onoruri, frumuseți și vieții atribuite de Matei Caragiale personagiilor sale șanț de aceeași natură cu infinitatea de operații care ne dezleagă de o lume de ființe algebrice, pentru un grad superior de transcendență. În literatura, idealitatea personagiilor se obține printr-un exces de dărnicie 22. Astfel înțeles, actul de creație, prezintă analogii evidente cu felul în care Henri Bergson definește intelectul 23 drept instrument al acțiunii eficiente. Numai că, în "Veghe" "exauția" vizează, în mod explicit
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
unui "efect" unitar, întregului, prin relații firești - o orchestrație extrem de atentă în care fiecare element, detaliu contează, în care totul se leaga: Stanțele devin o succesiune de intervale inteligibile, comensurabile: pure, într-un cuvânt"43. Remarcă, de asemenea, o anumita idealitate a temelor, recuperate, parcă, printr-un proces de anamneza platonica ("această lume de reminiscențe"). Din acest motiv, "la Moréas (Moréas tot cel din Stanțe) nu e vorba de invenție, ci de purificare și de reducție"44 -, cu alte cuvinte, stilizare
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
simțurilor și al conștiinței, în sfârșit, o anumita imaterialitate a vieții, ceea ce, din totdeauna, numim idealism. Am putea astfel spune, fără a ne juca cu sensurile cuvintelor, ca realismul există în opera, iar idealismul în suflet și că numai prin intermediul idealității reluăm contactul cu realitatea [s.n.]44. Ceea ce permite artei să depășească distanță ce separă, din rațiuni practice, realitatea de noi, sunt, oricât ar părea de paradoxal, mijlocele de expresie, chiar limbajul. Cuvântul este, in primul rand, un instrument al inteligenței
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
de negat faptul că, în Occident în Europa Occidentală mai cu seamă comunismul a păstrat multă vreme (mult prea multă, pentru cine privea spre Vest de la Praga, București sau Varșovia) un statut de vis/utopie, în ciuda negării violente a acestei idealități în ciocnirea ei cu realitatea comunismului din Estul Europei. Opium pentru intelectuali, teoria comunistă va fi fost, la începuturile ei, făgăduiala unei lumi răsturnate, care va fi adus cu ea speranța sinceră a unui plus de justiție socială, laolaltă cu
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
întâi, apoi Eva. și nu Adam a fost amăgit, ci femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă.” Pornind de aici s-a trasat portretul femeii ideale: una tăcută.69 Preotul din Povestirile lui Chaucer oferă o imagine a idealității feminine după concepția epocii 70: femeile ar trebui să evite tot ceea ce însemna viciu, să-și încânte soții prin cumpătare și cinste, să fie discrete în cuvintele pe care le rostesc (Povestirile din Canterbury, X, 929-936). Povestirea preotului, prin poziția
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
V. 1. Etica în universul diegetic boccaccesc și în cel chaucerian Pătrunzând în universul istorisirilor din Decameronul sau în cel al Povestirilor din Canterbury, descoperim aceeași pendulare a personajelor între tendința de a opta pentru o imagine angelică, exemplară, a idealității și a perfecțiunii morale sau de a se înscrie în sfera trăirilor celor mai umane, de a da frâu liber instinctelor, adică ceea ce am catalogat ca făcând parte din dimensiunea maleficului. Lumea medievală, așa cum reiese zugrăvită de marii artiști ai
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
prime încercări literare ale lui Boccaccio, afirma: „Găsești în ele repertoriul obișnuit, îndrăgostirea, suspinele, dorințele, pocăințele, întoarcerea spre Dumnezeu și spre Maica Domnului; dar frumoasa unitate lirică a lumii lui Dante și a lui Petrarca s-a frânt, și orice idealitate a dispărut. În dosul formelor, care sunt aceleași, conținutul este altul, și nu le corespunde de loc. Femeia continuă să fie, în aparență, un îngeraș, dar ce înger! Ni se arată nu reculeasă și modestă în naivitatea ei copilărească, așa cum
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Venus și casta Diana, între natură și 617 Robert Hollander, Boccaccio’s Two Venuses, New York, 1977 apud Teodolinda Barolini, op. cit., p. 517. (trad. n.) 172 societate, este un personaj boccaccesc tragic.618 Statutul de criseidă o apropia de imaginea unei idealități, cum este aceea a unei donna angelicata, dar trăirile intense, pasionale, vor determina o decădere a personajului, care nu mai este exemplar prin virtute, ci stărnește compasiunea prin destinul nefericit, de al cărui deznodământ este oarecum culpabilă. Opera aceasta poate
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
păcatul ei; cu toate aceste,/ M-aș apleca s-o iert, căci s-a căit,/ și o mai iert din milă, negreșit.”966 Personajul feminin din poemul chaucerian ilustrează, aparent, o donna angelicata, ea reușește să coboare din spațiul unei idealități artificiale, în care o poziționase îndrăgostitul Troil, în acela mundan, mult mai veridic. La începutul poemului nu știm mai nimic despre ea, cu excepția faptului că este încântătoare, frumoasă ca un înger, o creatură legată indiscutabil de spațiul celest: „Cresida o
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
a statutului omului în lume. Așadar, o problemă capătă tratare filozofică atunci cînd este pusă ca chestiune de principiu pentru explicarea unui alt număr de probleme și cînd este eliberată de latura fenomenală, materială sau experimentală, rămînînd numai expresie a idealității care vizează realitatea sau o parte a ei. Pe de altă parte, sentimentul poetic, deși trăit individual, este potențat de o idee general umană și este perceput ca o idee în legătură cu această trăire. Această idealitate a sentimentului imprimă reprezentării textului
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
experimentală, rămînînd numai expresie a idealității care vizează realitatea sau o parte a ei. Pe de altă parte, sentimentul poetic, deși trăit individual, este potențat de o idee general umană și este perceput ca o idee în legătură cu această trăire. Această idealitate a sentimentului imprimă reprezentării textului poetic sigiliul universalității și, prin urmare, trecerea dincolo de sfera ocazionalului și a individualului, astfel că se reprezintă împrejurări și tendințe generale, redate în exprimare indivi-duală330. De aici se poate conchide că "rostul omului în lume
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]