1,191 matches
-
vieții; tihna, liniștea, meditația și contemplația fac loc lumii ideilor, În care vârstnicul poate excela prin experiența sa de viață și Înțelepciunea care derivă tocmai din această experiență. Desigur această abordare sumară și oarecum simplistă ar fi de-a dreptul idilică dacă dincolo de ea nu s-ar aduna toate avatarurile acumulate de-a lungul existenței și nu s-ar Însoți de nenumărate neajunsuri de ordin biologico-fiziologic pe care scurgerea implacabilă a timpului le aduce În existența individuală. Încă odată Organizația Mondială
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
distincte, și cu toată frăgezimea sau gravitatea temperamentelor, atâtea făpturi ale lui Dumnezeu, o familie, un sat, un peisagiu înalt și adânc, cu perspectivele aruncate departe în zare, încât n-am greși dacă am vedea în acest mic roman breviarul idilic al întregii Bucovine, din primele zile ale stăpânirii românești. [...] Carte de intens pitoresc bucovinean, cu atât mai intens cu cât e mai distilat, Primăvara în țara fagilor, în care se abat înruditele reflexe mistraliene din marile romane ale ardeleanului Peter
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290504_a_291833]
-
noi și peste hotare, cărți profunde, exegeze ilustre despre opera și viața lui Eminescu. Le-am citit cu mare atenție, așa cum am procedat și cu celelalte, mai puțin izbutite, dar imaginea oferită de ele mi s-a părut puțin cam idilică. I-am recitit atunci opera poetică, i-am descoperit publicistica, în care îl înlâlnim ca om deplin al culturii române, interesat total de cel ce, în scurta lui viață, a fulgerat o lumină nepieritoare în constelația spiritualității noastre. Tot întrebân
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_991]
-
spion rus În centrul Asiei, un anume D. (colonelul Maison), agent al intereselor țariste căruia avea să-i succeadă Ivan Viktorovici Vitkevici și de care aflau serviciile secrete engleze și prin mijlocirea lui Honigberger 4. Căci istoria aceasta nu e idilică, Înduioșătoare sau măcar inocentă decât rareori, În preajma Ducesei Elena, și nu a țarilor, guvernatorilor, emirilor, rajahilor. Va urma o călătorie europeană cu perioade de frugală stabilire la Viena, Paris și Londra. Asupra acestei porțiuni biografice și cu privire la roadele cercetărilor lui
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
capitalism"1120. Pe drept cuvânt, se vorbește despre această situație folosindu-se termenul de "legendă" sau "mit" pentru a ilustra caracterul lipsit de suport al susținerilor pe care în mod corect le descrie Hayek. Nu este conformă cu realitatea viziunea idilică asupra vieții frumoase a țăranului din Evul Mediu și asupra vieții urâte pe care trebuia s-o ducă muncitorul în capitalism 1121. În realitate, abia odată cu manufactura și apariția industriei și fabricii, oamenii încep să simtă cu adevărat gustul unei
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
În realitate, abia odată cu manufactura și apariția industriei și fabricii, oamenii încep să simtă cu adevărat gustul unei vieți libere de ființă împlinită și emancipată. Ostilitatea față de mașină, care mai subzistă și azi în mentalul multor oameni, ca și viziunea idilică, falsă, asupra vieții la sate, au dus la o imagine greșită, distorsionată, inventând probleme, acolo unde acestea nu existau. În realitate, capitalismul și globalizarea au obținut independența materială și libertatea economică și politică pentru individ. Numai în conținutul unei poezii
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
în intimitate, prin retragere, e o dorință amputată, concepută cu minus și diferențiată de dorința plenară posibilă în prezent. Chiar dacă această viață dusă "departe de zgomot" poate să trezească reverii ale odihnei, ale retragerii calme sau chiar să evoce toposul idilic al vieții de țară, ideea sa nu e aceea a unei libertăți intime, ci a unei împiedicări a activității. Cei care se retrag nu o fac pentru ceea ce li se oferă, ci pentru ceea ce li se refuză. Refugiul se asociază
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
mai complexe și subtile. Pe de altă parte, grupurile de lucru sunt o realitate frecventă a zilelor noastre și multe sarcini nu se pot îndeplini decât în cadrul lor. Abordarea clasică era înclinată înspre postularea unei dinamici de grup utopice și idilice: însușirea fără prea mari probleme a interesului comun, colaborare nedistorsionată, echitate în distribuirea sarcinilor și a recompenselor, dar și absența relațiilor conflictuale, a rolului de catalizator al conducerii etc. Or, după cum vom vedea pe parcurs, lucrurile nu stau nici pe
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
chestiuni: într-adevăr, Lucrețiu preamărește meritele unei vieți naturale - se spune -, ca la început, când oamenilor le plăceau să prânzească pe iarbă, preferând feluri de mâncare simple, cântând sau regăsind desfătările conversației cu câțiva prieteni aleși... Numai că acest tablou idilic ne prezintă umanitatea așa cum era la originile ei, cultura așa cum era la început, deja departe de natură! Aceste dorințe țin de lumea culturii, nu de natură... Nenaturale, bineînțeles, dar necesare? Nu: nici naturale, nici necesare - pentru că unii cunosc fericirea fără
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
vieții în ansamblul lor, scrie poetul (IV, 1446), pictura, sculptura, inteligența activată și perfecțiunea atinsă în progresul uman. Oare Rousseau scrie altceva atunci când schițează tabloul stării naturale înainte de a-și formula rechizitoriul împotriva civilizației? Epicurismul încearcă să regăsească această stare idilică, când oamenii se mulțumesc cu ce au și își reduc plăcerile la satisfacerea unor dorințe ușor de împlinit. Acumularea de bunuri corupe o civilizație în care oamenii doresc luxul, ceea ce e superfluu, dincolo de necesar. Atunci când vor mai mult decât e
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
gândi Grădina ca un model comunitar pentru întreaga societate, iată o magistrală sinteză a tendințelor contradictorii care-i animă pe epicurieni timp de patru secole... De fapt, spre sfârșitul acestui Scurt tratat asupra afecțiunilor și acțiunilor, Diogene face un tablou idilic al timpurilor viitoare: dreptatea domnește în mod absolut, iubirea reciprocă triumfă, fortificațiile cetăților nu mai au nicio utilitate, nu mai e nevoie nici de legi, nici de obiecte concepute, gândite, elaborate împotriva semenilor - armele, de exemplu. Agricultura produce cele necesare
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
aventuri. Cititorul înțelege de la primele pagini că în prezentul narațiunii, cândva, prin anii 2050-2100, Pământul a devenit o planetă a păcii și frăției generale, unde progresul e în toi, pe coordonatele unui ideal de antropologie universalistă modernă. În acest context idilic survine un eveniment tragic, și anume nașterea unor copii cu malformații grave, provocate prin iradiere cu izotopul radioactiv „cesium 137”. Se conchide că omenirea a fost atacată de o entitate ostilă, „cesiumiștii”, niște mutanți, urmași ai unor victime ale experiențelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286959_a_288288]
-
burgheză se produce în contextul unei activități colective desfășurate în conformitate cu schema literaturii „noi”, totul petrecându-se în condițiile „ascuțirii luptei de clasă”. Gustul romancierului pentru ce iese din obișnuit, ca și propensiunea spre lirism nasc, cu sau fără motivație, situații idilice, episoade romanțioase sau proprii epicului de senzație, monologuri dulcege, scene de violență. Recuzita poetizantă, sentimentală, romantică operează defavorizant și în scrieri de alt caracter, precum Maria și marea, un roman de dragoste, unde atmosfera, poezia mării, pitorescul unor personaje amintesc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290289_a_291618]
-
îi aparține esențial, deși se subintitulează „roman”, și Acea fată frumoasă, memorial al cutreierării unor întinse spații occidentale (Anglia, Franța, Spania, Elveția, Belgia, Italia, Austria) și nord-africane. „Romanul”, cât există, e pus, așa-zicând, în filigran. Naratorul însoțește un cuplu idilic, după ce trăiește el însuși o poveste de dragoste, sub stânca Loreley, în lumina lunii. El nu o mai întâlnește pe „acea fată frumoasă”, dar, în mai multe rânduri, primește, din diferite orașe ale Europei, telegrame nesemnate prin care e anunțat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290289_a_291618]
-
autorul se ocupa de publicarea lucrărilor sale prin „bunăvoința” unor intelectuali care transportau cartea spre edituri. Intermediarii însă nu sunt deloc transparenți, ci secretoși, misterioși, duali. Lupta cu KGB-ul este una angajantă. Din est, lumea vestică se vede transfigurată, idilică. Ajuns însă în concretul vestic, constată că războiul său nu s-a terminat, și-a schimbat numai conținuturile. Soljenițîn este o imensă personalitate care nu încape în pielea strâmtă a unui loc, el este al lumii, și nu consimte săși
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
canale neoficiale a tuturor angajaților (persoane individuale sau grupuri) la discutarea, dezbaterea ad-hoc a unei mari varietăți de probleme organizaționale. d. Modelele participării. În 1959, Yves Delamotte s-a referit pentru prima dată la două modele ale participării: modelul participării idilice sau participarea provocată: este vorba despre participarea dorită de angajați sau despre cea provocată de specialiștii în științele socioumane partizani ai teoriei relațiilor umane; modelul participării conflictuale, rezultat din exercitarea puterii sindicale. În primul caz, conflictele de interese sunt ignorate
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
sau despre cea provocată de specialiștii în științele socioumane partizani ai teoriei relațiilor umane; modelul participării conflictuale, rezultat din exercitarea puterii sindicale. În primul caz, conflictele de interese sunt ignorate sau puse între paranteze, iar participarea este calificată ca fiind idilică, deoarece se speră ca interesele comune să devină preocuparea unică a angajaților. Cât privește participarea conflictuală, ea este fondată nu doar pe politica relațiilor umane, ci și pe realitățile dure ale vieții industriale, subminată de opoziția intereselor. Cele două modele
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
idealul - realului, dezirabilul - existențialului. Una postulează participarea așa cum ar trebui să fie, cealaltă - așa cum este în realitate. Prima se exprimă în politicile sociale ale organizațiilor, cea de-a doua se exprimă în termenii realităților sociale. După opinia noastră, modelul participării idilice este foarte apropiat de ceea ce Heller, Pusic, Strauss și Wilpert (1998) numeau mitul participării, pe când modelul participării conflictuale este apropiat de ceea ce aceiași autori numeau realitatea participării, mitul implicând aprecieri subiective, iar realitatea - obiectivitate. Nu întotdeauna însă aprecierile subiective sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
noului val”, a almanahului „Anticipația”, a fervorii cenaclurilor de gen și a fanzinelor. Un număr de tineri, majoritatea de formație pozitivistă, abordează literatura SF de pe alte poziții decât o făcuseră cei din generațiile anterioare, tributare în mare măsură unei viziuni idilice, ideologizante sau în cel mai bun caz lirice. „Noul val” al deceniului al nouălea aduce în peisaj o mentalitate anglo-saxonă, o viziune mai pragmatică, unde accentul cade atât pe text, cât și pe SF. Textul capătă stil, iar SF-ul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288927_a_290256]
-
tematic, dar câteodată și stilistic al sămănătorismului. Direcțiile principale ale scrisului său, anunțate chiar de prima culegere de povestiri, În vraja trecutului (1908), sunt istoria națională și universul rural, a căror evocare este, în general, lipsită de exaltări și deformări idilice. Scrierile dedicate satului bănățean dezvoltă conflicte politice (Românii din Potlogi), naționale (Părintele Vichentie) sau între generații (Casa cu obloane verzi) și sunt străbătute de un evident moralism. Nuvelele istorice (Rada, La Podul Înalt, Pace, Moartea hotnogului ș.a.) și îndeosebi romanele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287171_a_288500]
-
românești „la zi”, fac obiectul unor nesfârșite jocuri ale inteligenței și fanteziei, inclusiv sub raport stilistic, etalând minuțios, cu ironie sau sarcasm, sentimentele unor lucruri neînsuflețite. Impresia dominantă este aceea de vraiște existențială, adaptată perfect unui spațiu nedefinit, pe rând idilic ori coșmaresc, cultivând ludicul ca unică modalitate de exprimare. Păstrându-se la egală distanță de patetismul și sarcasmul feminist, însă fără ca prin această detașare să-și piardă sensibilitatea proprie sentimentalului travestit în ironist și umorist, B. reia, într-o suită
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285909_a_287238]
-
fost „un model de echilibrare a conflictelor interetnice” sau „o mică piesă model a conceptului supranațional” și mai mult „o Europă în miniatură” <footnote Ibidem footnote>. Nu este suficient să arătăm că aceste aprecieri sunt parțiale, tendențioase și exagerate, prezentate idilic, fără să arate și cealaltă parte a medaliei: raptul teritorial, menținerea rânduielilor vechi, desconsiderarea elementului autohton românesc, schimbarea compoziției etnice etc. Ce este de fapt Bucovina? Este o simplă noțiune geografică, o bucată de pământ decupată din trupul românesc al
600 de ani de istorie ai satului vama by Ion Cernat, Elena Lazarovici () [Corola-publishinghouse/Science/83083_a_84408]
-
între genurile liric și epic, și anume satira menippee. Conglomerat artistic esențialmente parodic, amestecând versurile, discursul retoric, monologul, dialogul și narația la persoana întâi, aceasta se înfățișează drept un bun specific al perioadei respective, vizând, în unele cazuri, parodierea romanului idilic elen. În cadrul operelor ce aparțin generic satirei menippee, precum Apokolokintosis a lui Seneca, iau naștere idei fundamentale în evoluția ulterioară a parodiei literare: amestecul genurilor și al stilurilor, prezența antieroului, formele citării incluzând o atitudine de frondă a autorului (în
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
împotriva ideologiei de stat și cultivat de unii autori postmoderni. În plus, prin intermediul satirei se face și necesarul salt către romanul latin, de multe ori conținând parodii fie la adresa romanului grec, în special a celui cultivând erotismul în accepțiunea sa idilică (pentru parodiștii latini, erotismul e aproape întotdeauna dublat de o malițioasă licențiozitate, atingând și problema homosexualității), fie răsturnând sensul de evoluție a personajului central într-o direcție eroică (gradul maxim de atingere a eroismului este, în Satyricon, accederea la un
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
doar în câteva rânduri, să coboare stilul în cel mai vulgar registru 149. Conform tradiției lansate de satira menippee, parodia se realizează aici prin îmbinarea celor două genuri liric și epic cărora le corespund două registre de asemenea total diferite idilic și grotesc. Obscenitatea și limbajul scatologic sunt, de altfel, două dintre produsele de care literatura latină s-a folosit în lucrările cu pronunțat caracter satiric și/ sau parodic; ele nu puteau lipsi nici din Apokolokyntosis. După cum nu lipsește nici parodia
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]