13,885 matches
-
specialiști americani în problematica fostului spațiu comunist. Volumul Stalinism pentru eternitate este rodul unei duble experiențe a autorului: pe de o parte, aceea a copilului crescut, în anii care au urmat terminării celui de-al doilea război mondial, în mijlocul speranțelor, iluziilor, visurilor și, în final, dezamăgirilor celor care au crezut cu adevărat că, prin acțiunea lor, lumea poate deveni mai bună și, pe de altă parte, a profesorului american care a devorat biblioteci de kremlinologie și care a simțit nevoia să
Once upon a time... by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11667_a_12992]
-
forța interioară. în acest caz, Evtușenko n-ar fi mai prejos decât Goethe. A dovedit prin exemplul său ce anume nu trebuie făcut: nu trebuie să încerci să faci mai bun un regim viciat din rădăcini. Tânărul poet avusese oarecari iluzii. El chiar n-a știut că regimul e viciat. Această necunoaștere a fost însă nu doar un alibi, ci și condamnarea intelectului lui. Regimul s-a folosit de el pentru a-și spoi o fațadă liberală. El s-a folosit
Două eseuri de Viktor Erofeev by Tamara Tinu () [Corola-journal/Journalistic/11639_a_12964]
-
vreme că o vom fi lăsat-o pe Arno, poezia mea și eu însumi? Nici una, nici celălalt nu reținuseră în mod deosebit atenția; îmi e de ajuns să fac un ocol prin Milano ca să am confirmarea că trăisem o mică iluzie. Ideea ocolului prin Milano mi-a fost dată de o frază din scurta scrisoare a lui Mario Luzi, care se angajează: "cu Marco Forti vom vedea ce se poate face pentru l'Alamanacco." De la Marco Forti, important critic literar și
Prieteni în Florența by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11684_a_13009]
-
negociabilă. Cuvîntările membrului CC la plenarele organului suprem și la consfătuirile ideologice compun o antologie dintre cele mai jenante. Nu încape îndoială că Titus Popovici știa perfect ce tip de regim slujește și că nu avea nici cea mai mică iluzie despre comunism. Talentul literar presupune și o inteligență ieșită din comun: ar fi absurd să i-o refuzăm autorului Setei. Partea proastă este însă că, în asemenea cazuri, cultura, inteligența și talentul devin circumstanțe agravante. între zecile de acefali care
Doar talentul e de-ajuns? by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/11713_a_13038]
-
văzut în scenă un spațiu apocaliptic, un autobuz ars, care mi se părea că fumegă, ca monștrii răpuși de Făt-Frumos. Pășisem deja pe teritoriul miracolului, în lumea în care imposibilul se tranformă în posibil, un drum fără întoarcere, în care iluzia se sprijină pe cuvînt și pe imagine, deopotrivă, pe talent. Dan Jitianu mi-a deschis generos ușa profesiunii lui, pe care am intrat, senină, inocentă, în lumea imaginilor, desenelor, consistențelor, mirosurilor, materialelor de toate felurile. Cu sfiala și uimirea lui
Despre stări by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11751_a_13076]
-
din întâmplare (semnul unei camere ținute în mână), schimbarea frecventă de focus, montajul mult prea Ťliberť pentru un film "artistic", toate sunt încadrate în interstițiile unor alte coduri, recognoscibile ca atare, motiv pentru care potențialul lor realist trece neobservat. Orice iluzie de transparență veridică a filmului e anihilată prin apariția finală: un înger care cântă pop. Faptul că Orlando se adresează direct "camerei" dă frâu liber unor alte conotații: creează, recurgând la distanțarea brechtiană, un spectator critic, conștient de mecanismul suturii
Orlando, peliculă feministă (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11730_a_13055]
-
o scrisoare din 1967, "de buna primire pe care intelectualitatea românească v-ar face-o în cazul când ați hotărât să revedeți meleagurile natale" (în vol. George Bălan în dialog cu Emil Cioran, ed. Cartea Românească, 1996). Muzicologul își făcea iluzii în 1967, ca atâția alții, că România se îndrepta spre o liberalizare reală, care ar fi făcut posibilă refacerea legăturilor cu marii noștri exilați. Supărare perpetuă În LUCEAFĂRUL (nr. 17) prozatorul și eseistul Alexandru George face din nou caz de
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11736_a_13061]
-
narativă. Al doilea scop urmărit de Woolf prin scriitura nelineară era de a-și bate joc de distincțiile tradițional rigide ale istoricilor (inspirat de Spengler și de Hegel), care privesc fiecare secol ca pe o entitate distinctă, asigurată de o iluzie de coerență și de sechele cauzale, totul evoluând către telos. Cu toate acestea, Potter a fost obligată să simplifice narațiunea și să excludă anumite episoade, ca cel despre voiajul lui Orlando din Turcia în Anglia. Ca povestirea să aibă o
Orlando, peliculă feministă (I) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11774_a_13099]
-
Caius Dobrescu "sparge" adesea seiful poeziei cu ranga politicii, deformând textele pentru a le încadra mai bine în propria grilă de lectură. Rezultatele acestui punct de vedere, care se repercutează și în vocabularul analizei - autorul vorbește despre o "politică a iluziei" sau despre o "politică a alegoriei" -, conduc la suprainterpretări fanteziste: în Rugăciunea unui dac "reprezentarea unei lumi Ťconsistenteť, Ťomogeneť este marca unei intenționalități publice, orientată către Ťreconfortarea emoționalăť a comunității"; Glossa "presupune o pedagogie morală adresată unei Ťelite birocraticeť" etc.
"Politicile" imaginației by Andrei Terian () [Corola-journal/Journalistic/11768_a_13093]
-
atît mai puțin un erou, Caragiale stă în mijlocul vieții de parcă ar sta în afara ei. În permanență, între sine și viață e o distanță - ca aceea dintre periferie și centru - care-i permite să adauge receptării veninul - de nu chiar drogul - iluziei. De aceea, convingerea e substituită de tehnică. Nu de experiment, ci de tehnică, de meșteșug. Deși vede și simte enorm, monstruos, Caragiale, ființă muzicală, operează o de-realizare - materia e sunet sau imagine interioară, o virtualitate - care nu dă senzația
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
Așa încît, la origini, diferențele dintre I.L.Caragiale și Mateiu Caragiale nu vor fi fiind atît de mari. Numai că dacă fiul își pune o mască pentru a se salva, și masca e tot mai ornamentală spre a deveni finalmente iluzie, tatăl își supune prezența unei conștiințe estetice care dă artificiului (și nu ornamentului) consistența lumii, ba chiar iluzia adevărului. Primul e un dandy, al doilea un estet. Primul își transformă propria viață în operă și se dizolvă pe sine pînă
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
Numai că dacă fiul își pune o mască pentru a se salva, și masca e tot mai ornamentală spre a deveni finalmente iluzie, tatăl își supune prezența unei conștiințe estetice care dă artificiului (și nu ornamentului) consistența lumii, ba chiar iluzia adevărului. Primul e un dandy, al doilea un estet. Primul își transformă propria viață în operă și se dizolvă pe sine pînă la a se nega, al doilea se întemeiază continuu, chiar atunci cînd nu face decît să înregistreze absența
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
un teatru al limbii. Cu cît mai consistentă lumea, cu atît mai iluzorie lumea. Realul e depășit doar prin excesul de real. Limbajul, prin pulverizarea comunicării. Dincolo de aceste excese să se găsească, oare, adevărul?! Dacă adevăr înseamnă conștiință euforică a iluziei, răspunsul e afirmativ. Oricum, adevărul nu e un dat, ci o continuă experiență (experiență a ratării lui) și un permanent exercițiu. În nici un caz, însă, adevărul nu implică o experiență dureroasă: Caragiale scrie dintr-un impuls ludic, pentru a seduce
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
bine, pe alt plan decît acela al mimesisului, dar care, finalmente, poate insera și chestiunea, atît de precisă, a mimesisului. Nu e nici o îndoială că schițele lui Caragiale pe tema evenimentelor publicistice se înscriu în ecuația disputei dintre adevăr și iluzie. Societatea capitalistă - aceea în care explodează șocul mass-media -, cu tot excesul ei pragmatic, are drept consecință instituirea unei ontologii a iluzoriului. Tema dispare și e irecognoscibilă sub straturile de variațiuni - a căror singură realitate e limbajul. Sau, mai uman spus
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
drept consecință instituirea unei ontologii a iluzoriului. Tema dispare și e irecognoscibilă sub straturile de variațiuni - a căror singură realitate e limbajul. Sau, mai uman spus: realitatea e deja interpretare. În acest context, mai contează - nu adevărul, care rămîne o iluzie, ci - faptul concret, istoria reală?! Nici măcar interpretarea nu mai contează, ci doar iluzia realului, proliferarea ei virtuală. Pînă și un basm parodic, precum Mamă..., se construiește pe tema realității care maschează adevărul. Nu-i, însă, deloc acesta exemplul cel mai
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
straturile de variațiuni - a căror singură realitate e limbajul. Sau, mai uman spus: realitatea e deja interpretare. În acest context, mai contează - nu adevărul, care rămîne o iluzie, ci - faptul concret, istoria reală?! Nici măcar interpretarea nu mai contează, ci doar iluzia realului, proliferarea ei virtuală. Pînă și un basm parodic, precum Mamă..., se construiește pe tema realității care maschează adevărul. Nu-i, însă, deloc acesta exemplul cel mai elocvent (decît poate prin surpriză) - căci scrieri majore ale lui I.L.Caragiale, dar
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
Caragiale, dar și dintre acelea risipite prin gazete de tot felul, se construiesc ca arhitecturi în virtual. E o dovadă în plus că pentru Caragiale nivelele acestea de înțelegere a realității, de unde se edifică perspectiva ironică a denunțării adevărului ca iluzie, constituie o miză majoră. În fond, dacă există o "ideologie" a scrisului caragialean, aici ar trebui ea căutată. Masca e emblema acestei pulverizări a rupturii dintre realitate și adevăr. Cu toate că e fascinat să observe înșelările adevărului de către fapte, Caragiale e
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
locul înfățișării adevărate; concretul substituie ideea. Cel puțin așa am putea spune. În realitate, o astfel de interpretare e la rîndu-i deformatoare. Căci masca și înfățișarea adevărată, concretul și ideea sînt una. Se suprapun, se confundă, instituie un teritoriu al iluziei. În fine, ceea ce contează pentru Caragiale sînt reliefurile vizibile. Într-un loc, el face aproape apologia acestei situații. Iată: "Petrecerile cu mult înainte pregătite rar se întîmplă să iasă bine; cîtă vreme, cele încinse așa la întîmplare, pe negîndite, aproape
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
cu discreție, priveliștea "orașului tentacular" poartă în filigran umbra unei nostalgii, punctează distanța morală a neparticipării, a intemporalizării: "acești bărbați minunați și femeile lor roditoare/ de la ultimul etaj rotitor al poemului de dragoste/ rostogolesc soarele printre vitrine/ snopind trecătorii/ cu iluzia unor plaje celebre/ asmuțindu-i a bate din palme ca la un înec de gală/ las la apă cabina telefonului tramvaiele strada/ chioșcurile de ziare cenaclurile literare tot/ ce se mai zbate în chilimbarul acestui fin de sičcle". Abstras din
Cei șapte magnifici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11789_a_13114]
-
în care aroganța lui Năstase și primitivismul politic al lui Iliescu au tăiat craca de sub picioarele PSD-ului ține de predestinare, și nu de logică politică. Tare mi-e teamă că dl Băsescu e pe cale să cadă în plasa propriei iluzii de atotputernicie. În poziția în care se află și în țara în care se află, puterea se cucerește în fiecare zi, dar se pierde de două ori pe zi! Alianța aflată la putere a generat un model de acțiune politică
Ciupitura, avantajul, tunul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11782_a_13107]
-
în, nu-i așa, atât de (ig)nobila bătălie pentru sărmanele resurse ale planetului. Nu e oare mai simplu, mai firesc(?) să îi manipulezi superb, rafinat, din ce în ce mai diamantin, pe cei nealeși să participe la ospăț și să le oferi doar iluzia acestuia? Iar tu, superiorul, istețul, cel solid "mobilat interior" să capeți, cum de altfel se cuvine, și "mobila exterioară", celorlalți rămânându-le, mulțumitor, așchiile și surcelele. Mobila apare aici cumva nefericit, dar aruncă un pod spre gândurile altcuiva: "N-am
Despre muzică? by Maxim Belciug () [Corola-journal/Journalistic/11820_a_13145]
-
unuia dintre pereții incintei. între Soare și Cer, ființa noastră oglindindu-se în sine, în bătaia aspră a vânturilor din Nord, ori în lumina unei primăveri pe care o simțim tot mai aproape. în căutarea luminii, ne mulțumim și cu iluzia ei. Dar într-un muzeu ca acesta aventura imaginației urmează trasee nebănuite. Cele zece săli de la etajul patru care găzduiesc expoziția Brâncuși sunt un spațiu de puritate a formelor și de frumusețe cum rar ți-e dat să vezi. Iar
Brâncuși la Londra by Ion Igna () [Corola-journal/Journalistic/11823_a_13148]
-
îl motivează. în realitate, "lebăda din Odense" nu e nici armonioasă, nici echilibrat-maiestuoasă - în nici un moment al vieții sale, din nici o perspectivă. Scena grotesc-hilară a "audiției" improvizate în fața năucitei Doamne Schall (prim-solistă la Teatrul Regal din Copenhaga) este epitomul iluziei compensatoare; aspirant la rolul de suavă Cenușăreasă, în cele din urmă adolescentul Andersen apare, ce-i drept, pe scenă - ca... trol (și este foarte încîntat de aventură). înfățișarea greoaie, lipsită de grație, nu se ameliorează cu timpul; iar ceea ce el
Bicentenar Andersen - Cuceritorul by Mihaela Cernăuți-Goro () [Corola-journal/Journalistic/11826_a_13151]
-
ce acceptă involuntar și penibil jocul erotic neasumat, căci scrisul lui Teodor Mazilu luminează "exact acele zone profunde, marcate de prejudecăți, care nu sunt altceva decât frica de a fi tu însuți". Cea de-a doua ipostază a iubirii este iluzia îndrăgostirii în momentul proiectării imaginare asupra altei persoane a unor perfecțiuni inexistente, așa cum se întâmplă cu personajul masculin din Pelerinaj la ruinele unei vechi pasiuni, căruia Ana îi infuzează în doze mici lecția demistificării. Poate că unul dintre cele mai
Demonii dragostei by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/12902_a_14227]
-
de așteptarea frustrantă a momentului întâlnirii cu celălalt, curmată de moartea imprevizibilă a acestuia. Starea expectativă devine astfel un pretext narativ pentru exploatarea insolitului. În ciuda scenariilor erotice neobișnuite, nuvelele din acest volum transmit același mesaj al ratării împlinirii dragostei, căci "iluzia iubirii eterne nu e decât ultima etapă a despărțirii".
Demonii dragostei by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/12902_a_14227]