887 matches
-
lipsește însă geniul acestuia și, ca urmare, majoritatea producțiilor literare se dovedesc inferioare artistic, curgerea temporală aruncându-le în grămada informă a anonimatului. În ceea ce privește secolul al XIX-lea, creațiile adepților neoclasicismului cum sunt, de exemplu, pașoptiștii români devin mult mai impure prin amestecul elementelor romantice, dând naștere uneori unor împletiri oximoronice. Cu un secol mai târziu, ruptura între dimensiunea teoretică și cea a creațiilor propriu-zise este aproape totală. Neoclasicismul secolului al XX-lea pare, din acest punct de vedere, doar o
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
formula clasică. Acesta este unul din motivele principale care a dus la axarea exclusivă pe acest domeniu în lucrarea de față, considerând că adevărata viață a neoclasicismelor pulsează, de fapt, în poeticile care atestă asumarea conștientă a viziunii clasice. Caracterul impur al acestor renașteri clasice nu se datorează doar imposibilității coagulării depline la nivelul operelor, ci și multitudinii influențelor culturale care au marcat fiecare epocă și spațiu geografic în parte, ducând la o împletire eterogenă a nostalgiei clasicismului în toate formele
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
înțelegere a modului cum funcționează expresiile sale. Este înțelegerea pe care o pot promova asemenea demersuri cum sunt imaginarea și descrierea jocurilor de limbaj.79 Russell credea că menirea filozofului este de WITTGENSTEIN ȘI RUSSELL 365 a purifica ceea ce este impur, de a elimina ceea ce este ambiguu, de a preciza ceea ce este vag. Pe o altă cale și într-un alt mod decât Platon, filozofia va trebui să promoveze o mișcare în sus, de la aparențele sensibile la esențele inteligibile. Din punctul
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
zi cu zi, adică de la limba populară. S-ar putea vedea aici un reflex al concepției platonice: limba literară reprezintă "ideea", for-ma perfectă, de excelență, la care se raportează manifestarea fenomenală (a copiilor, a umbrelor), în mod evident imperfectă, impură și instabilă. Așadar, cu toată admirația pentru Aristotel și cu toate exegezele aristotelice, mai mult de un mileniu, gîndirea europeană despre limbă a rămas sub dominația platonismului. Abia în pragul secolului al XIX-lea și, mai ales, spre mijlocul acestui
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
atâta beznă"! În "țara infernului", terifiantă, "labe reci de cârtiță", "vine tăiate", "sori măcinați în nori de cafea, / cascade de cretă, / vulturi ciocnindu-se în spațiu / de vărsăturile nopților" configurează expresionistic delirul, iregularul, în registre sugerând tenebrosul, marcând căderea în impur și macabru. Infernul lui Ioan Alexandru, oripilant, e totuna cu anticul ad inferos, cu ceea ce la Baudelaire fusese obsedantul gouffre, prăpastia. Configuraționism similar la Al. Philippide. Infern în toate și pretutindeni: "Cât infern e în fiecare cuvânt / Îmi crapă zmalțul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
aritmeticile copiilor". Sau: "Va fi atât de simplu totul / Că nici nu vei înțelege / Decât mult mai târziu" (Întâlnire). Existența, experiență de-a râsul-plânsul, implică inevitabil ascunzișuri, dimensiuni intangibile, obscurități și genuni. Pângărirea împresoară din toate părțile: "Pământul cald este impur"; spectrul putrezirii, al degradării materiei alterează până și ființa cuvintelor: "E fericit cuvântu-n gând, / Rostit urechea îl defaimă". Și totuși puritatea singură "nu rodește", drept pentru care: "Fecioarele nu nasc copii, / E marea lege a maculării / Tributul pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
toate încercările de neutralizare a monedei, teoretice sau practice (Walras, Lenin, socialiștii utopici), au eșuat. Dar asta nu înseamnă că banul poate produce valoare. Încă Aristotel condamna economia monetară, econo-mia pusă sub semnul banului, numind-o hrematistică și considerînd-o nedemnă, impură. Sunt de acord și cu faptul că trebuie să existe un sistem bancar, care să adune disponibilitățile din economie și să le redistribuie celor care au mai multă inițiativă și spirit antreprenorial. Dar, de aici și pînă la ce au
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
ar vrea să ne atragă atenția asupra faptului că aceste două nopți sunt contemporane în opera lui. Că noaptea din Hamlet este, într-un fel, sora geamănă a nopții oribile („the dreadful night”) din Iuliu Cezar, că e aceeași „noapte impură”2 prielnică apariției spectrelor și dezlănțuirii unei cruzimi sălbatice. Gărzile din Iuliu Cezar, a căror mărturie e relatată de Calpurnia, au și ele, ca și santinelele din Hamlet, „înspăimântătoare vedenii” („most horrible sights”): În stradă o leoaică a fătat, Morminte
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a nopții” se desfășoară în toată amploarea și oroarea ei este Macbeth. Macbeth sau omniprezența nopții. Noaptea întâlnirii cu vrăjitoarele, noaptea gândurilor asasine și a crimei făptuite cu sânge rece, noaptea fantomelor, a somnambulismului, a nălucirilor, a halucinațiilor obsesive, „noapte impură” prin excelență, care alungă somnul și face cu neputință odihna. O noapte pe care, la sfârșitul primului act, Lady Macbeth ar dori-o atât de „de nepătruns”, încât să ascundă privirilor rana deschisă de tăișul pumnalului. O noapte în toiul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
din nou ajutorul Nopții, va apela la „mâna ei însângerată și nevăzută”. O noapte neguroasă, opacă, oarbă, asociată cu obscuritatea pădurilor, populată de „solii nopții cei întunecați”. Din noaptea aceasta se va ivi mai târziu fantoma lui Banquo. Astfel, „noaptea impură”, noaptea spectrelor și a vrăjilor, figurează spațiul prin excelență al tragediei shakespeariene, spațiul alterităților de temut. Noapte de smoală, „când duhurile (spirits) dau târcoale, iar stafiile (ghosts) ies din mormintele lor”, așa cum este ea evocată în Henric al VI-lea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
figuri dintr-o altă lume apărute în noaptea Visului..., noapte care, uneori, poate rivaliza, pe bună dreptate, cu o noapte a spectrelor și a vrăjitoarelor. Pentru a înțelege cât de mult se aseamănă noaptea de vară din Visul... cu „noaptea impură” a spectrelor, în ce măsură spiridușii și fantomele - spirits and ghosts - sunt inseparabili în această dramaturgie a nopții care este cea shakespeariană, e de ajuns să ne amintim de dialogul dintre Puck și Oberon ce precede momentul când, la ivirea zorilor, spiritele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
revendică animalitatea și nu uită că aparține naturii; invită pe oricine să facă la fel și să-și amintească de genealogia sa imperfectă; îi atacă în mod ironic pe platonicienii amatori de idei pure și-i trimite la parfumuri, realități impure printre impurități; revendică artificiul asociat în mod obișnuit genului feminin și deci, pe atunci, pasivității, păcat cardinal la greci; subliniază că toate ocaziile de a te bucura sunt bune, inclusiv cele pe care socialul le stigmatizează; în sfârșit, abilitează simțurile
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Întîia Creație, din cele trei succesive, dînd ființă Mamei celor Vii (emma de hayye) care, la rîndul ei, Îl cheamă la viață pe Omul Primordial (’nasha qadmaya), iar acesta Își „cheamă” cei cinci fii, elementele pure ce se opun elementelor impure din Împărăția Întunericului: „Aerul limpede se opune Fumului, VÎntul răcoritor VÎntului arzător, Lumina - Întunericului, Apa Înviorătoare - Apei stătute. Focul care Încălzește - Focului mistuitor”36. După Ibn al-Nad@1@m (cf. traducerea lui Dodge): Protoantropul s-a Înveșmîntat cu cele cinci
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
țesătură din păr de cămilă În jurul șoldurilor și o cingătoare de piele -, precum și la hrana acestuia (lăcuste și miere sălbatică, după cum aflăm din Matei 3:4). Părul de cămilă reprezintă numeroasele comandamente ale Legii mozaice (tas entolas ton mosaikou nomou), impură ca și cămila, deoarece Îngăduie regimul carnivor (kreophagyia), jurămintele, jertfele, uciderea etc; cingătoarea de piele, din contra, simbolizează Sfînta Evanghelie, care a fost scrisă pe pergament din piei de oaie; lăcustele sînt iarăși poruncile Legii, care nu face distincția Între
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
cazul echinoxistului Vasile Sav, care, lucrând și la Direcția Presei, Își retrage din revistă propriile poeme introduse de colegii lui). În anii ’80, blocajul instituțional obligă la o rigidizare a comportamentelor și la o ofensivă deșănțată Împotriva temelor destabilizante, deci impure (religioase, existențialiste), Împotriva viziunilor și cuvintelor sumbre, neoexpresioniste 59 și, implicit, Împotriva tinerilor dornici de consacrare. Circumspecția deviată În instinct de supraviețuire și pasivitate mefientă transgresează limitele ideologice ale interdicției: se Întâmplă ca temele prohibite să atragă oprobiul asupra autorului
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
la căsătorie - «a-și băga capul în lață - se explică prin proiecția fantasmatică a alianței dintre două persoane, generată de frânghie. Corp Corpul întreține cu sufletul o relație simbolică complexă. Îi este în același timp opus, reprezentând elementul profan, chiar impur, dar și strâns legat, deoarece este învelișul de care nu se poate lipsi. Psihologia recunoaște legătura psihosomatică fundamentală ce unește spiritul (psyché) cu corpul (soma). Procesul somatizării confirmă faptul că trupul posedă un limbaj simbolic, cel al bolii. Substituindu-se
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
protejat și hrănit afectiv sau spiritual. Plămân Pentru că sunt implicați în respirație, plămânii simbolizează schimburile dintre exterior și interior și ciclul morții și renașterii. Respirația presupune: - inspirația, asociată cu pătrunderea energiei și cu purificarea; - expirația, asociată cu eliberarea, expulzarea energiei impure, dar și cu moartea. În plan psihologic, respirația este strâns legată de registrul emoțional: ne ținem respirația când ne este frică, expirăm adânc atunci când ne simțim ușurați. A respira este în același timp un act conștient și inconștient. Respirația poate
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
sângeă). Fără a mai lua în considerare că ceea ce este legat prin sânge este indisolubil și irevocabil: legămintele sacre sunt semnate cu sânge. Pentru toate aceste motive, sângele exprimă dorința de unire, mai exact de comuniune totală. Sângele menstrual este impur, astfel că, în numeroase locuri din lume este tabu. Femeia la ciclu este dată la o parte, exclusă de la anumite lucruri, izolată de ceilalți membri. Pentru că este la ciclul, se consideră că vehiculează o forță sacră periculoasă. Menstruația este de
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
fie opozițiile și atacurile suferite în realitate, fie un sentiment de persecuție, dușmanii situându-se în exterior sau în interior. În această ultimă perspectivă este reprezentarea vinovăției care îl macină pe subiect, a conștiinței sale vinovate, a gândurilor percepute ca impure și diabolice. Diavolul simbolizează și pericolul de a ceda ispitei. Este posibil ca cel ce visează să se simtă în același timp atras de ceva sau de cineva, simțind într-o oarecare măsură riscul la care este expus. Visul pune
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
pătat (23); negru (20); glod (13); copil (11); gunoi (11); haină (10); pată (10); scîrbos (9); necurat (8); pămînt (8); praf (8); haine (7); neplăcut (7); jeg (6); apă (5); muncitor (5); țigan (5); dezgust (4); dezordine (4); igienă (4); impur (4); împuțit (4); murdărie (4); de noroi (4); om (4); porc (4); săpun (4); sărac (4); spălat (4); gri (3); leneș (3); păcat (3); pete (3); podea (3); rău (3); spală (3); baie (2); băiat (2); caracter (2); cerșetor (2
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
Există o reteritorializare a corpului și a identității, precum există o reteritorializare spațială a localului după excursul forțelor de deteritorializare globală. Identitatea deteritorializată prin interfațare, prin protezare sau prin alterare genetică își recapătă integritatea și se reteritorializează. Identitatea nomadă și impură a postumanului se fluidizează în spațiul virtual, devine navigabilă și se metamorfozează în topologia schimbătoare a realității înseși, este tolerantă și îngăduitoare cu marginalitatea, cu anormalul și cu diferența, este responsabilă față de „monstruos” și de singular, acceptând deopotrivă manifestarea locală
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
lin din liră. "". Finalul expunerii este sentențios și lapidar: "Matei Gavril este poet: "Sufletul meu este plin de zăpadă/ Toată noaptea am visat că a nins..."". Sau: "Mircea Dinescu își umple poezia cu îngeri ascunși în noroaie. Împerechează purul cu impurul într-un timbru melancolic pronunțat. Dincolo de lumea exterioară descoperim prospețimea și vitalitatea cenzurată de pudoare". Sau: "Tudor George este foarte preocupat de arta lui, de aceea și-o tot definește în câteva rânduri. Nu fără melancolie, ne convinge că părul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de-aceea nu te cred,/ oricât mi-ai spune, timpul nu-și ascute gheara/ deși acații ceții spre mine își reped/ săgețile vestirii, sunt tânăr. Bună seara". Mircea Dinescu își umple poezia cu îngeri ascunși în noroaie. Împerechează purul cu impurul într-un timbru melancolic pronunțat. Dincolo de lumea exterioară descoperim prospețimea și vitalitatea cenzurată de pudoare. "Elegiile de când eram mai tânăr" prezintă lumea ca un spectacol în care unii înalță piramide, iar alții se visează prinți sau cerșetori. Este un volum
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de-aceea nu te cred,/ oricât mi-ai spune, timpul nu își ascute gheara/ deși acații ceții spre mine își reped/ săgețile vestiri, sunt tânăr. Bună seara". Mircea Dinescu își umple poezia cu îngeri ascunși în noroaie, împerechează purul cu impurul într-un timbru melancolic pronunțat. Dincolo de lumea exterioară descoperim prospețimea și vitalitatea cenzurate de pudoare. "Elegiile de când eram mai tânăr (1973) prezintă lumea ca un spectacol în care unii înalță piramide, iar alții se visează prinți sau cerșetori. Este un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu universul la temperaturi pasionale: Totul este eu însămi/ Dați-mi o frunză care să-mi semene". Fără să fie expresionistă în realizarea tehnicii imagistice, este sedusă de stările-limită: răul și binele, frumosul și urâtul, râsul și plânsul, purul și impurul: "Caut începutul răului/ cum căutam în copilărie marginile ploii". Dragostea îmbină atracții senzuale și materne: Numai iubirea dintre părinți și copii/ E sămânță/ Iubitul meu este fiul meu/ De aici răsare totul." În volumul "A treia taină", devine retorică, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]