911 matches
-
de conștiința individuală, la unitatea cu cosmosul: „Apui, luceafăr de seară./ Zilele-mi scapără, lin/ Către sorocul senin,/ Către marele Crepuscul de pară/ [...] Tu apui, luceafăr de seară./ Tu luceafăr răsai, matutin./ Odinioară... odinioară!.../Azi rănile cui mi le închin?” (Incantație). Poetul trăiește o copleșitoare senzație de însingurare într-o lume adversă, înconjurat de spini și de râpe adânci: „Urcam pe coastă, urcam/ Într-o coastă prinzând cu mâna spinii/ De care să m-agăț, să mă urc și urcam/ Într-
FRUNZETTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287105_a_288434]
-
ei s-ar Întâlni, ar trebui să facem apel la o zonă ontologică În care Întâlnirile de acest fel ar fi posibile. Corin Braga: Această ipoteză este exclusă din joc de Horea Însuși, care spune că partea de magie, de incantație, depășește intențiile textului său. Altfel ne putem imagina inclusiv situația În care Nichita Stănescu Îi „transmite” din eter lui Horea gânduri telepatice și revelații transcendente. Or, aceste lucruri sunt scoase din discuție. Cornel Vâlcu: Eu vă dau o explicitare tehnică
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
era conștientă de valoarea creației acestuia. Revenind în sfera epicii, cu volumul Ploi și ninsori (1940) abordează proza de notație, de o molcomă vibrație lirică, unde conturează peisaje apuse, evocă atmosfera patriarhală a orașelor de odinioară sau scrie câteva adevărate incantații poematice de smerenie în fața naturii, sub vraja dangătului clopotelor, a foșnetului teilor, a „melancoliei” prunilor, a farmecului ninsorilor și a fanteziilor iernii. Proza poematică o conduce spre poezia propriu-zisă, unde se afirmă cu volumul Umilinți (1944), cuprinzând versuri fluide, de
SADOVEANU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289424_a_290753]
-
Gândirea postmodernă este fundamentul intelectual al protestelor și experimentelor anilor ’60, care au Încercat să dărâme vechi limite care constrângeau spiritul uman și să probeze noi realități. Postmoderniștii s-au Întrebat cum a ajuns lumea să fie prinsă Într-o incantație funebră. Care au fost motivele care au dus la lansarea bombelor atomice asupra orașelor japoneze Nagasaki și Hiroshima, la lagărele morții naziste În Europa, la cele de detenție din Gulag și la lagărele de reeducare maoiste din China? Cum de
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
studii și meditații asupra științelor tradiționale. Își reia activitatea de scriitor în 1964, dar lucrările îi rămân în manuscris până la apariția volumului Al patrulea hagialâc (1981), urmat, după moartea sa, de Creangă și Creanga de aur (1989), Monarhul ascuns (1992), Incantația sângelui (1993), Mitul sfâșiat (1993) ș.a. A colaborat la „Viața literară”, „Viața românească”, „Adevărul literar și artistic”, „Credința”, „Familia”, „Azi”, „Vremea”, „România literară”, „Convorbiri literare”, „Orizont” ș.a. Opera lui L. se structurează în cercuri concentrice, reprezentând o continuă căutare și
LOVINESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287855_a_289184]
-
SIMION SCRIERI: Al patrulea hagialâc. Exegeză nocturnă a „Crailor de Curtea-Veche”, București, 1981; La Dacie hyperboreénne, Puisseaux (Franța), 1987; Creangă și Creanga de aur, București, 1989; Monarhul ascuns, îngr. Alexandrina Lovinescu și Petru Bejan, pref. Ștefan S. Gorovei, Iași, 1992; Incantația sângelui. Câteva elemente ezoterice din iconografia și literatura cultă, îngr. Alexandrina Lovinescu și Petru Bejan, pref. Petru Bejan, Iași, 1993; Interpretarea ezoterică a unor basme și balade populare românești, București, 1993; Mitul sfâșiat. Mesaje străvechi, îngr. și introd. Petru Bejan
LOVINESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287855_a_289184]
-
anumită voință de a implica în forme - până la cele prozodice, întrucât amplitudinea progresivă a versurilor, de la un sonet la altul, pare modelată în funcție de dominanta planetară - sugestii încețoșat esoterice. Primul sonet, Culegătorii, cel mai descărnat - pe măsura esențelor ultime -, e o incantație a luminii, a Soarelui. Dar și speculația sinuoasă, și rigoarea, împinsă la extrem, a formelor fixe rămân străine de fervoarea căutărilor de altădată (din Arca lui Noe), care, susținute de substanțialul fond arhetipal al miturilor „salvării”, dobândeau o amplitudine a
STANESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289877_a_291206]
-
a versurilor. După cum s-a remarcat, îi sunt caracteristice disciplina construcției, echilibrul stilistic, tonalitatea stenică, aspirația către ideal, afectivitatea lucidă. Încă din poezia de început se observă atenția acordată expresiei, tendința calofilă. Ritmul lent și delicatețea strofelor cu accente de incantație lasă loc uneori unei mai puternice vibrații afective. Totodată, versurile din volumul În iarnă cu fluturi albaștri dezvăluie înclinația spre poemul reflexiv, mărturie a unei permanente căutări de sine, lăsând să se întrevadă un tumult interior autentic. O obsesie generatoare
STEROM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289927_a_291256]
-
a lui D. Reluând cadențele eminesciene din Stelele-n cer, poetul sugerează că versul său e în căutarea, de fapt, a cuvântului esențial și a ceremoniei care să nască lumea prin cântec. De aici tonalitatea de invocație, notație reflexivă și incantație: „Totul în tine/ ca-n întuneric, / Până devine/ Curat și feeric - // Ca litere între/ Elitre și trup,/ Zile fără de soț/ În preajmă se rup // Cu sunet misterios/ Ca și cum ar cânta/ - Un zvon, cel dintâi, / Te-a cucerit cândva, // Încât și
DIACONU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286754_a_288083]
-
pretinde că salvează omenirea întreagă din mâinile îngerilor mincinoși. În același timp, el proclamă un întreg program de sabotare a convențiilor sociale. Preoții simonieni (mystici sacerdotes), spune Irineu, trăiesc libidinose, căci se consideră liberi de orice constrângere: „Folosesc exorcisme și incantații. Recurg de asemenea la filtre, la farmece, la demonii numiți paredri și oniropompi și la tot felul de practici magice. Ei au o reprezentare a lui Simon, având trăsăturile lui Zeus, și una a Elenei, sub chipul Atenei, la care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se retoric: „Oare demonii cei răi ar putea face minuni prin vrăjitorie, iar natura dumnezeiască și binecuvântată nu ar putea săvârși nici una?” (6, 51). Iar mai departe: „Încuviințăm existența magiei și a vrăjitoriei practicate de demonii cei răi, invocați prin incantații speciale, și docili la chemarea vrăjitorilor? Aceasta înseamnă că trebuie să existe printre oameni [și] roadele puterii dumnezeiești. Atunci de ce să nu‑i cercetăm cu luare aminte pe cei care pretind că fac minuni și să vedem dacă viața lor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și „notele de subsol”, care alcătuiesc un „poem” paralel, o proiecție livrescă, decodificând uneori, iar alteori propunând simboluri. Al doilea ciclu, conceput contrapunctic, proiectează sentimentul fragilității ființei, iluziilor și amintirilor pe un fundal biografic. Poetul cultivă „pastelul” intelectualizat, meditația, elegia, incantația, în transcrieri notabile prin finețea imaginilor și simțul limbii. Această direcție a liricii continuă în volumele Altminteri (1979) și Anotimpuri (1986), unde modul imnic este adaptat la o formulă elegiacă fie suav melancolică, fie liric eroică, sub semnul virtuozității formale
SOROBETEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289803_a_291132]
-
poartă pecetea acestor filiații, potențate de irezistibila atracție a filonului folcloric românesc. Critica a remarcat conotația aparte a titlului, acesta vrând să releve salvarea sufletului genuin din hazardul și pericolele vieții, prin refugiul în imperiul poeziei, al candorii și al incantației magice. Solitarul citadin (1972) abordează problematica existenței trepidante din metropolele tentaculare, în perspectiva unui modernism ostentativ atât sub aspectul conținutului, cât și stilistic, stimulat de impresiile furnizate de câteva călătorii de interes gazetăresc în țări vest-europene. Această experiență odată consumată
SEGARCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289604_a_290933]
-
atât prin simbolurile ei, nici prin ceea ce criticii lui Ion Barbu numeau ermetismul gramatical. Dificultatea, la lectură, vine din faptul că poemul este, acum, altceva decât e în mod obișnuit poemul. Nu se află aici decât rar elementele tradiționale de incantație lirică. Poemul este desfăcut în părțile lui, este dezmădulat, versurile stau unele lângă altele ca pasagerii într-un autobuz: nu se cunosc și, în consecință, nu comunică între ei. Fiecare vers are înțelesul lui, orgoliul lui, singurătățile lui. Poemul este
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
munți, ciobani, hore, nunți, lăutari, cârciumi, hanuri; lirismul tradiționalist decorează peisajele cu biserici, schituri, troițe, înfățișează preoți, monahi, ceremonii cultice, datini de sărbători, procesiuni religioase, coboară pe pământ îngeri, înlocuiesc strigătura și chiotul cu melosul de colindă, cu formule de incantație magică. Modalitățile expresive diferă de la poet la poet, dar, mai mult decât atât, nu toți tradiționaliștii (prin sursa inspirației) urmează același principiu poetic. Unii, precum Nichifor Crainic, V. Voiculescu, D. Ciurezu, Radu Gyr, Zaharia Stancu (în primul său volum, Poeme
TRADIŢIONALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290235_a_291564]
-
convențional, banalizat ori pe cel artificios, obținut prin materializarea forțată a unor abstracții sau prin utilizarea excesivă a cuvântului „alb”. Sunetul liric devine mai autentic și pare mai nou atunci când, precum în Adolescență, rezonanțe din Blaga autohtonizează tonuri rilkeene și incantații ce amintesc de Cântarea Cântărilor. Vidul bibliografic dintre Prohod pentru zi și antologia Poezii are în spate în primul rând o bogată producție lirică nevalorificată în acest interval, ce reflectă îndeosebi experiența traumatizantă a războiului. Ca fragmente ale unui jurnal
ŢUGUI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290293_a_291622]
-
liric pentru a defini „urgiile” amorului. Z. bate spre latura lui sacră, dar cu o îngrămădire de subtilități formale care împiedică demonstrația. Retorica amoroasă este, în genere, inventivă și deviază sistematic trubadurescul salut d’amour spre o poezie de pură incantație. Conachi a scris o retorică poetică de dragul unei ibovnice cu priviri concupiscente, Z. ambiționează să compună un „fals tratat de gramatică”, unde studiază trecerea nudurilor prin adverbe, mișcarea doamnelor prin (sau în) morfeme, sufixe și desinențe. Horia Zilieru are curajul
ZILIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
ignore simțul limbii. Efecte analoage, de ordin mai mult decât lingvistic, provoacă și unele „originalități” propriu-zis poetice: asonanțe năstrușnice („voce”-„rocii”, „ramuri”-„armuri”, „sticlă”-„spilcă”, „sănii” -„sânii”, „cere-i”-„tăcerii”, „roz”-„orz”, „foamei”-„oameni” ș.a.), aritmii stridente (mai ales în Incantații, 1931), versuri greoaie, lutoase, sfărâmicioase. Cu toate acestea, definitorii pentru poezia lui V. nu sunt infirmitățile, ci reușitele. Adesea, asocieri deconcertante devin imagini de o rară, unele de o neegalată frumusețe: „gândul tău alunecă peste mine ca o sanie peste
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
într-o zi/Ca legendele care le asculți fără să le crezi”. Odată cu ideile despre poezie V. își schimbă și modul de a poetiza. Din (oarecum) reportericească, în orice caz vizualizantă, lirica lui devine discursivă: încă din poemele românești de după Incantații prodigiosul imagist începuse să-și dezartificializeze versurile, iar propensiunea spre discursivitate se profilase mai înainte, în Ulise. Evident, discursul asumat implică structurarea, și din ce în ce mai hotărât poetul își strânge nebuloasele de imagini în jurul câte unei emoții dominante, Petre Schlemihl fiind, din
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
Marc Chagall, Paris, 1933; Plante și animale. Terase, cu trei desene de Constantin Brâncuși, Paris, 1929; Brățara nopților, cu un desen de Victor Brauner, București, 1929; A doua lumină, București, 1930; Zodiac, cu un desen de M.H. Maxy, București, 1930; Incantații, cu un portret de Milița Petrașcu, București, 1931; Invitație la bal. 1924-1925, București, 1931; Act de prezență, București, 1932; Petre Schlemihl, cu ilustrații de Michonze, Victor Brauner și S. Perahim, București, 1932; ed. (Poèmes parmi les hommes), cu un portret
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
Dolores Botta, pref. Ion Biberi, București, 1968, 349-352; Geo Bogza, Pulsul recenziei, „unu”, 1930, 21; Ionescu, Război, I, 146-148; Octav Șuluțiu, „Invitație la bal”, VRA, 1931, 193; Constantinescu, Scrieri, V, 227-240; Al. A. Philippide, „Zodiac”, ALA, 1931, 540; Șerban Cioculescu, „Incantații”, ADV, 1931, 14 691; Al. A. Philippide, „Incantații”, VR, 1932, 1-2; Călinescu, Ulysse, 136-140; Stephan Roll, „Act de prezență”, „unu”, 1932, 46; Șerban Cioculescu, „Petre Schlemihl”, ADV, 1932, 14 997; Const. I. Emilian, Anarhismul poetic, București, 1932, 115-117, passim; E.
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
Geo Bogza, Pulsul recenziei, „unu”, 1930, 21; Ionescu, Război, I, 146-148; Octav Șuluțiu, „Invitație la bal”, VRA, 1931, 193; Constantinescu, Scrieri, V, 227-240; Al. A. Philippide, „Zodiac”, ALA, 1931, 540; Șerban Cioculescu, „Incantații”, ADV, 1931, 14 691; Al. A. Philippide, „Incantații”, VR, 1932, 1-2; Călinescu, Ulysse, 136-140; Stephan Roll, „Act de prezență”, „unu”, 1932, 46; Șerban Cioculescu, „Petre Schlemihl”, ADV, 1932, 14 997; Const. I. Emilian, Anarhismul poetic, București, 1932, 115-117, passim; E. Lovinescu, Memorii, II, Craiova, 1932, 173-182; Alexandrescu, Confesiuni
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
copiii vechilor greci începeau să învețe scrierea copiind textul: „HOMER NU ESTE UN OM, ESTE UN ZEU”13. Iliada și Odysseia erau manuale paideutice „active”: chiar și mai târziu, în vremea lui Jamblichus, erau folosite pentru a facilita memoria prin incantație și scandare - aducând, totodată, „liniștea interioară” și „redresarea sufletească”14. Hermeneutica mitologică a sensurilor conotativetc "Hermeneutica mitologică a sensurilor conotative" Pentru decriptarea sensurilor alegorico-mitice cuprinse în expresiile enkyklios paideia și curriculum vitae este necesară o hermeneutică a textului din Odiseea
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
imprimă versurilor o eleganță care tinde spre prețiozitate. Rima și ritmul derivă dintr-o cantabilitate căutată, poetul demonstrând o plăcere artizanală în cizelarea imaginilor, cu predilecție spre regia metaforică. Sentimentul îmbracă adesea forma versului tradițional, cu aspect de cântec, de incantație; „Pulbere, pulbere, / Mâna e negură, mâna e pulbere / Trupul e pulbere, sticlă și pulbere. / Vântul zăpezilor, lacrima tulbure” (Pulbere, pulbere). Trecerea ireversibilă a timpului, motiv central în Șah, melancolia din Sclav pe lave, răsturnarea tragicului în ironie prin lexic și
VOINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290626_a_291955]
-
de la „Iconar” indică zona de sensibilitate în care gravitează poetul. Cu identitate imediat remarcată în epocă (ecouri favorabile apar în „Vremea”, „Cuget clar”, „Luceafărul”), poemele din Dezacord și Întoarceri în biografia mea - în genere, peisaje interiorizate/stilizate, notații confesive, invocații, incantații - transcriu lapidar mutațiile eului, neliniștea existențială, „slova altui timp”, chiar spațiul originar, extazul, mirarea, sentimentul dezrădăcinării. Viziunile sunt dominant retrospective, configurând, în notații abrupte, o atmosferă de legendă și hieratism. Spațiul montan al Țării de Sus, pădurea, fantasmele medievale, copilăria
MOROSANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288255_a_289584]