563 matches
-
lucruri față de Ioanide, Ioana n-ar fi fost așa de inconștient cruntă, căci pentru Ioanide, Gavrilcea și Munteanu erau zero, și un minister însemna o funcție sterilă și fără valoare. Însă Pomponescu era (cu anume rezerve intelectualiste) exact de părerea Indolentei, din care cauză suferea de a se vedea pipăit pe răni. Indolenta nu arăta din punct de vedere sentimental o diminuare a interesului, totuși, acum, acest stil moderat i se părea lui Pomponescu insuficient. Înainte Indolenta tăcea ascultând respectuoasă pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
căci pentru Ioanide, Gavrilcea și Munteanu erau zero, și un minister însemna o funcție sterilă și fără valoare. Însă Pomponescu era (cu anume rezerve intelectualiste) exact de părerea Indolentei, din care cauză suferea de a se vedea pipăit pe răni. Indolenta nu arăta din punct de vedere sentimental o diminuare a interesului, totuși, acum, acest stil moderat i se părea lui Pomponescu insuficient. Înainte Indolenta tăcea ascultând respectuoasă pe Pomponescu, acum tăcea de asemeni, în vreme ce acesta voia exuberanță. l se păru
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
intelectualiste) exact de părerea Indolentei, din care cauză suferea de a se vedea pipăit pe răni. Indolenta nu arăta din punct de vedere sentimental o diminuare a interesului, totuși, acum, acest stil moderat i se părea lui Pomponescu insuficient. Înainte Indolenta tăcea ascultând respectuoasă pe Pomponescu, acum tăcea de asemeni, în vreme ce acesta voia exuberanță. l se păru că Ioana simte o stânjenire să iasă cu el în oraș, cum făcea înainte. - Ce zici, întrebă el, de o preumblare la șosea? - Dacă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
taie firul de păr în patru, ca Ioanide, și să imagineze dialoguri interioare și interpretări multiple. Avu sentimentul că Ioana evită să fie văzută cu el și ca atare nu mai discută. - Rămânem atunci acasă, se resemnă. Cu toate astea, Indolenta era îmbrăcată ca de oraș și după o oră începu a fi distrată și a privi pe geam. Prin urmare, totuși avea de gând să iasă. Deci Pomponescu se ridică să se retragă. - Vin poimîine! zise el. - Nu! se rugă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
era îmbrăcată ca de oraș și după o oră începu a fi distrată și a privi pe geam. Prin urmare, totuși avea de gând să iasă. Deci Pomponescu se ridică să se retragă. - Vin poimîine! zise el. - Nu! se rugă Indolenta, de altfel scuturîndu-l de praf pepalton, înconjurîndu-l cu atenții. Nici poimâine, nici răspoimâine. Am repetiții! Ce vrei? Tu m-ai îndemnat să intru la Operă. Altă dată, după comemorarea lui Tudorel la Operă, unde cântase Cantata, Indolenta, fără să intuiască
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Nu! se rugă Indolenta, de altfel scuturîndu-l de praf pepalton, înconjurîndu-l cu atenții. Nici poimâine, nici răspoimâine. Am repetiții! Ce vrei? Tu m-ai îndemnat să intru la Operă. Altă dată, după comemorarea lui Tudorel la Operă, unde cântase Cantata, Indolenta, fără să intuiască prevențiunile lui Pomponescu, se cheltui în laude cu privire la Gavrilcea: . - A vorbit foarte frumos. Nici nu m-așteptam. Acum îmiexplic de ce are trecere. Ioanide ar fi întrebat-o, auzind asemenea aprecieri: "Dar despre furunculele lui ce zici? Sunt
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
în ele. Din moment ce Gavrilcea parvenise, meritul constând în acest unic fapt nu se putea tăgădui. Pomponescu se sili să elimine din convorbirea sa cu Ioana tot ce avea raport la viața publică și să transforme colocviul într-o intimitate sentimentală. Indolenta acceptă jocul numaidecât, așa cum o actriță primește a repeta până la perfecta punere la punct scena G. Călinescu sărutării. În mișcările ei era ceva factice. În felul cum îmbrățișa și săruta, în tolănirile ei pe divan, se ghicea jocul teatral. Scena
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și săruta, în tolănirile ei pe divan, se ghicea jocul teatral. Scena mecanizase, transformând în reflexe, viața emotivă a Ioanei. Un gest îndeosebi șocă pe Pomponescu. Cum exministrul ședea pe o margine a sofalei, cu un picior încovoiat sub sine, Indolenta se întinsese pe spate și-și rezemase capul de trupul lui Pomponescu. Sofaua fiind îngustă, un picior al Indolentei atârna jos, și genunchiul dezgolindu-se, spectacolul din punct de vedere plastic era destul de grațios. Chiar ideea de a sta astfel
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Ioanei. Un gest îndeosebi șocă pe Pomponescu. Cum exministrul ședea pe o margine a sofalei, cu un picior încovoiat sub sine, Indolenta se întinsese pe spate și-și rezemase capul de trupul lui Pomponescu. Sofaua fiind îngustă, un picior al Indolentei atârna jos, și genunchiul dezgolindu-se, spectacolul din punct de vedere plastic era destul de grațios. Chiar ideea de a sta astfel în tăcere, îndesați unul într-altul, într-un amurg de iarnă, în casă, era agreabilă. Însă tăcerea Ioanei nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
într-altul, într-un amurg de iarnă, în casă, era agreabilă. Însă tăcerea Ioanei nu era o muțenie meditativă, ci o somnolență fizică. O lene câștiga tot trupul său, provocând un căscat care, deși acoperit cu mâna, părea animalic. Fălcile Indolentei trosneau fără echivoc, cu toate că orice gând de grosolănie se înlătura. Totul fiind efectul unei anatomii prea viguroase, admirabile de la distanță, Pomponescu se simți foarte singur lângă pocnirea fălcilor statuare. El însuși voinic, nu gusta atletismul erotic, și când săruta avea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
său să fie auzit. În general, stilul vieții zilnice a lui Pomponescu era acela al audienței și al recepției, unde un căscat sună foarte rău. Așa de susceptibil de la o vreme față de brutalități, Pomponescu exagera ca într-o halucinație căscatul Indolentei. Într-o noapte o visă într-un mod îngrozitor, prin contopirea unor imagini reale. Ex-ministrul fusese impresionat afară din cale de procesiunea de lumânări din fața casei sale și de corpul plutonului cu cizme intonînd: Strigăm în ciuda sorții: Să ne trăiască
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
într-un mod îngrozitor, prin contopirea unor imagini reale. Ex-ministrul fusese impresionat afară din cale de procesiunea de lumânări din fața casei sale și de corpul plutonului cu cizme intonînd: Strigăm în ciuda sorții: Să ne trăiască morții! Mergând pe seară la Indolenta, fu surprins la deschiderea ușii de o scenă bizară, în măsura în care nu-i înțelegea rostul. Ioana cânta gâlgâitor și strident, cu două sfeșnice cu lumânări aprinse în mână, pe care le depunea pe covor. Obsedat de procesiunea de lumânări, Pomponescu crezu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cânta gâlgâitor și strident, cu două sfeșnice cu lumânări aprinse în mână, pe care le depunea pe covor. Obsedat de procesiunea de lumânări, Pomponescu crezu că Ioana îi face o demonstrație. Impresia fu mai mult subconștientă, de o secundă. Cum Indolenta începu să râdă și merse către el cu mâinile deschise, Pomponescu se dumeri îndată despre ce era vorba. Indolenta repeta rolul din Tosca. Nu se putu totuși dezbăta de un sentiment surd de neplăcere. Visul pe care îl avu fu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de procesiunea de lumânări, Pomponescu crezu că Ioana îi face o demonstrație. Impresia fu mai mult subconștientă, de o secundă. Cum Indolenta începu să râdă și merse către el cu mâinile deschise, Pomponescu se dumeri îndată despre ce era vorba. Indolenta repeta rolul din Tosca. Nu se putu totuși dezbăta de un sentiment surd de neplăcere. Visul pe care îl avu fu următorul: Un escadron de tineri cu cizme, cu făclii aprinse în mână, înainta vertiginos înspre el, având în frunte
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
rolul din Tosca. Nu se putu totuși dezbăta de un sentiment surd de neplăcere. Visul pe care îl avu fu următorul: Un escadron de tineri cu cizme, cu făclii aprinse în mână, înainta vertiginos înspre el, având în frunte pe Indolenta, care, statuară, înveșmîntată grecește, cu mâinile întinse, ținând în fiecare cîte-un sfeșnic, cânta "Să ne trăiască morții", apropiindu-se cu gura deschisă spre el, G. Călinescu într-o căscătură uriașă, rezolvată cu o trosnitură de fălci. Pomponescu se deșteptă cu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ne trăiască morții", apropiindu-se cu gura deschisă spre el, G. Călinescu într-o căscătură uriașă, rezolvată cu o trosnitură de fălci. Pomponescu se deșteptă cu o impresie dureroasă. Prinsese oroare de muzica vocală și de solfegiu. În acest timp, Indolenta era din ce în ce mai aferată, ședea toată ziua la pian, își ținea gâtul învelit într-un fular și se trata cu chaudeau-uri, spre a-și menaja glasul. Era ca o atletă care-și raționează toate sforțările musculare. Pomponescu află din gazetă sensul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
aferată, ședea toată ziua la pian, își ținea gâtul învelit într-un fular și se trata cu chaudeau-uri, spre a-și menaja glasul. Era ca o atletă care-și raționează toate sforțările musculare. Pomponescu află din gazetă sensul acestei igiene. Indolenta cântă în curând lieduri germane la un festival de amiciție germano-romînă organizat de Fleischlein, cu patronajul Legației Reich-ului. Indolenta nu era decât o cântăreață pe care substratul concertelor n-o interesa. Important pentru ea era să cânte și să aibă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
a-și menaja glasul. Era ca o atletă care-și raționează toate sforțările musculare. Pomponescu află din gazetă sensul acestei igiene. Indolenta cântă în curând lieduri germane la un festival de amiciție germano-romînă organizat de Fleischlein, cu patronajul Legației Reich-ului. Indolenta nu era decât o cântăreață pe care substratul concertelor n-o interesa. Important pentru ea era să cânte și să aibă un public care s-o aplaude. Din acest unghi de vedere, neînțelegerea Pomponescu-Indolenta provenea dintr-o criză comună: Pomponescu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pentru ea era să cânte și să aibă un public care s-o aplaude. Din acest unghi de vedere, neînțelegerea Pomponescu-Indolenta provenea dintr-o criză comună: Pomponescu, în lipsa succeselor de oratorie și de audiență, voia să fie aplaudat intim de Indolenta, iar aceasta dorea același lucru. Amândoi erau în felul lor niște actori care se plictiseau în tête-à-tête, Succesele Ioanei nu se puteau explica decât prin relațiile strânse cu aceia care determinau recrutarea elementelor. Chiar din vorbele ei, Pomponescu înțelese că
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
strânse cu aceia care determinau recrutarea elementelor. Chiar din vorbele ei, Pomponescu înțelese că se ducea des la Gaittany și întîlnea acolo pe Munteanu. Deși n-avea nici un indiciu din care să scoată o interpretare excesivă, un fapt era clar: Indolenta n-avea vreme să consoleze pe Pomponescu. Acesta nu se mai duse multă vreme pe la ea și avu strângerea de inimă de a nu mai primi nici un mesaj, nici un cuvânt de reproș. Pomponescu era obișnuit să aibă la masă câte
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cu o batistă imaculată. G. Călinescu Sărută mâna doamnei Farfara cu multă gentileță, întrebînd-o de sănătatea ei și a Ioanei. În special insistă asupra acesteia din urmă. - Ce mai face artista noastră? Ce mai cîntă? Madam Farfara îl informă că Indolenta deținea rolul principal în Tosca. . - Atunci trebuie neapărat s-o ascultăm, zise Pomponescu.Vom veni cu toții. . - Îmi pare bine, Jean, declară madam Pomponescu, căte-ai decis să ieși la un spectacol. Era și timpul. Te neurastenizezi stând în casă și lucrând
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Pomponescu asistă împreună cu cele două Pomponești și cu madam Farfara, într-o lojă, la o reprezentație din Tosca, urmărind actele cu cel mai mare interes. Avea un cornet de bomboane mici, foarte parfumate, din care oferea din când în când. Indolenta cânta și juca bine, deși s-ar fi putut face o observare: cânta prea declamator și juca prea rece. Gestul patetic înlocuia emoția propriu-zisă. Smărăndache o numea maestră de balet. Făcea gesturi perfect gimnastice, bune de prins în reflectoare. Totuși
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
așa desperată cum vă închipuiți. Artiștii interpreți mari trăiesc prin cultul creatorilor contemporani care i-au cunoscut. Amintirea unei Rachel, a Fanny-ei Elssler, a Eleonorei Duse e mereu vie. Se va găsi poate un literat ilustru care să te nemurească. Indolenta ridică din umeri cu scepticism. . - Închin paharul, rezumă discuția Pomponescu, în speranțacă posteritatea va fi generoasă cu cântărețele, cu actorii, cu oratorii, cu toți aceia care au avut succese de moment. . - Ce bărbat încîntător este Pomponescu! zise madamFarfara către Ioana
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
aparențele onestității, virtutea, nu pretextarea virtuții. Dar pentru ca un popor să prețuiască, exact valoarea muncii fizice și a celei intelectuale se cere un grad de cultură pe care al nostru nu-l are încă. O spunem încă o dată: naiv și indolent ca toate popoarele tinere, se află în epoca cea mai rea, de tranziție între barbaria sănătoasă și cultura sănătoasă; judecata sa veche s-a dezechilibrat fără a fi înlocuită printr-o judecată nouă, deci înclină a lua aparențele drept fond
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
focuri albăstrii, triunghiulare văpăi indigo. Le culegeam uneori și, mai târziu, pe masa mea de lucru, le aranjam în șiruri evolutive, ridicîndu-l pe primul ca să văd în el o lumină larvară, acel azur nediferențiat de la ora unsprezece a lunii martie, indolent și moale ca o femelă de păduche lânos, apoi al doilea, cu lumina deja structurată, cu foițele embrionare invaginate, cu canalul neural deja vizibil - era amiaza puternică de iunie -, al treilea, al patrulea, al cincilea, în care lumina își repeta
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]