1,875 matches
-
există o latură abuzivă în pretenția de a stabili ierarhii. De ce gustul tău e preferabil gustului altora? Doar pentru că ești mai vehement, mai versat sau chiar mai talentat decât alți cronicari literari în „a-ți vinde marfa”? Literatura e domeniul inefabilului. Oricât ar fi de fini, criticii literari nu pot fi altceva decât niște elefanți ajunși în magazinul de porțelanuri. Oricâtă onestitate ai avea, nu-ți poți reprima tentația de „a puncta” pe seama cărții și autorului despre care scrii. Subzistă în
Contra cronicii literare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4762_a_6087]
-
o confruntare clasică infuzată cu un romantism cu o nuanță patologică. Ideile ocupă un loc important în această dramatizare, dar ele nu reprezintă totul. Ele nuanțează substanța trăitului pe care nicio rațiune nu o poate evacua complet pentru că sexualitatea are inefabilele, sublimările ei care nu țin cont de recitativul conceptual al disciplinei.
Sex și caracter by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5025_a_6350]
-
personală și muncă de arhivă, între povești și literatură, Victoria Dragu Dimitriu reface un timp bucureștean, amestecat ca și arhitectura și felul târgoveților. Timpul pe care și Eliade, și Mateiu Caragiale, și Călinescu, și alți, poate, fantaști ai unei arheologii inefabile, nu l-au inventat, ci l-au găsit. Un timp în care totul conviețuiește, și totul încape. Chiar dacă, știm bine, se strâmtează din ce în ce. Nu pot, oricât aș vrea, să o iau la rând prin luxurianta revărsare de
Siluete la răscruci by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5040_a_6365]
-
angajează profesioniști pentru a descoperi și vâna probabil ultimul exemplar al tigrului tasmanian, thylacinus cynocephalis, un animal considerat deja dispărut în anii ‘30. Scopul rămâne obscur de la un capăt la altul al filmului, dar această enigmă scoate în evidență caracterul inefabil al întreprinderii cinegetice. Vânătorul, în persoana lui Martin David (Willem Dafoe), este capabil să capteze vocea interioară a sălbăticiei, frumusețea ei în marginea unei singurătăți ineluctabile care nu se lasă descifrată. Confruntarea dintre ecologiștii care încearcă să împiedice defrișările masive
Vânat și vânător by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4807_a_6132]
-
nebuniei” nu e de alăturat lui Blecher, căci vizuina sa interioară nu e luminată (înregistrează, dimpotrivă, „progresul întunecării minții”), și nu are nici senzualitatea brutală a lui Bonciu, din Bagaj. Femeia sa demonică și otrăvită sau, dimpotrivă, „simbol al numelui inefabil” rămâne un simplu enunț. Dar poate fi citit ca tulburător roman al infernului (cuvântul cu cea mai mare frecvență în Jurnale) unei inteligențe fisurate și al unei hipersensibilități vulnerate.
Un nume uitat by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4689_a_6014]
-
pentru orice critic literar serios, de neocolit. În puține cuvinte, Mihăieș demontează poemul și-l asamblează la loc clarificându-l. Metoda poate părea didactică (și poate aminti, prin asta, de Aspectele lirice contemporane ale lui Cioculescu). Poezia, se zice, e inefabilă. Nu se explică. Oare? Nici măcar atunci când câteva observații, minimale, se dovedesc urgente? Mai cu seamă acelea care scot interpretarea din grila tematică (incluzând aici și comparatismul de suprafață) și o plasează într-un sistem mai degrabă reflexiv. Sigur că despre
O seară la operă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4705_a_6030]
-
motanul postmodern al lui Eugen Suciu e pendulul de care atârnă, la un capăt, viața simplă, iar de celălalt înalta aspirație creatoare. Material și imaterial, motanul Eustache girează soliditatea pactului mereu pus în discuție, niciodată negociabil, dintre artist și operă. Inefabilul, de-nespusul, neștiutul, taina și stupoarea coexistă în această mică și deconcertantă mașinărie cu blană. Ea are adâncimea amețitoare a «secretului ascuns între pleoape», dar și puterea covârșitoare de a se recompune, miraculos, după fiecare salt între regnuri și ritmuri
O seară la operă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4705_a_6030]
-
camelii, de astă dată regizorul nu i-a încredințat mai multe momente de exprimare prin mișcare, căci, ținând cont de reușita de atunci, existau toate șansele ca să aflăm mai multe despre Isadora Duncan și pe această subtilă cale, a gestului inefabil, O întruchipare a spiritului Isadorei i-a fost încredințată chiar unei dansatoare, Monica Petrică, o excelentă interpretă a altor partituri, alături de Răzvan Mazilu sau alături de alți parteneri (spre exemplu în spectacolul Nijinski, cealaltă față a geniului), care de astă dată
Oricine poate dansa dacă ascultă melodia cu sufletul by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/4716_a_6041]
-
ai perioadei. O calitate în plus a acestei cărți se relevă prin intermediul discernământul autorului ei, Cristian Tudor Popescu desface cu o finețe remarcabilă, ca un ceasornicar abil, mecanismul subtil al filmului, prinde toate acele infinitezimale și imponderabile care țin de inefabilul acestei arte. Filme precum Reconstituirea, Pădurea spânzuraților, De ce trag clopotele, Mitică?, Faleze de nisip fac obiectul unei analize lipsite de orice parti-pris, care pune în evidență acele articulații ascunse care dirijează mesajul filmului. Deturnarea sensului romanului de la criza religioasă a
Iluziile pierdute ale filmului românesc by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4973_a_6298]
-
și nici un encomion. Echilibrul existenței noastre depinde strict de cei care ne gândesc, este o relație, nu o stare. Prin moarte, fiul nu mai e gândit de mamă, părintele nu mai e gândit de fiu. Textele sunt sculpturi ale Absenței. Inefabilul se ivește tocmai din acest efort de a închide în cuvinte ceea ce este fără a fi (lucrul cel mai teribil, după Maurice Blanchot, e că „moartea nu e moartea”): „...numa’ m-or vedea că nu-s...”, zice un vechi cântec
Despre moarte, numai de bine by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4402_a_5727]
-
și „raționalizat” predominant astăzi în rîndul cititorilor occidentali cultivați... Mi-am zis că, adeseori, poeții preferă să transmită un fel de rezumat sau de concluzie decantată de pe urma aventurii eruptive care este poezia, realitate trans prin definiție: trăită inițial ca survenire inefabilă, dislocantă, surprinzătoare, ea se găsește ulterior transpusă în armătura sonoră, fixă și strîmtă, a poemului. Este o încorsetare inevitabilă, o știu bine și o admit, date fiind limitele limbajului nostru terestru. Însă, mai mult decît atît, și mai grav, mentalitatea
Scrisoare deschisă Domnului Gérard Pfister, Editions Arfuyen, Paris by Magda Cârneci () [Corola-journal/Journalistic/4604_a_5929]
-
vorbi uneori, sub pana lui Virgil Diaconu, de o erotică a poeticii. Nimic nu ne oprește, ba chiar ne simțim îndemnați a citi un poem în care formal e vorba de o femeie drept o adresare Poeziei. Muză capricioasă în inefabilul său, calină în imaterialitatea sa, Poezia se încarcă cu aspirația de posesiune a autorului, cu accent doloric, precum un triumf al irealizării: „Ea strălucește și nu știe că strălucește.// Ea vorbește întotdeauna despre altceva,/ din propria lumină se retrage.// N-
Rolul imaginarului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4550_a_5875]
-
tandrețe; severitatea, afectarea, rigiditatea ei erau acum străbătute de o căldură lăuntrică și, urându-i rămas-bun omului acela îndesat, cu fireturi de aur, care, Domnul aibă-l în paza lui, se silea din răsputeri să pară important, Clarissa avea o inefabilă demnitate.... da, deși lucrurile acestea îi făceau plăcere, deși simțea furnicătura și ațâțarea lor, toate aceste aparențe, aceste triumfuri aveau ceva găunos; erau în afară, tangibile, dar nu erau în inimă...” Cât despre capodopera Virginiei Woolf, Valurile, 1931, în care
Virginia Woolf în traducerea lui Petru Creția by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4554_a_5879]
-
ca o mănușă întoarsă pe dos. Intrasem direct în infern.” (p. 7) E inutil a bănui aici accente patetice, cînd de fapt e vorba de o stare pe care cel mai adesea, din comoditate și neglijență, o definim ca „stare inefabilă”, adică drept un sentiment pe care nu-l poți prinde într-o fabulă lămuritoare. Impresia de infern, de „mănușă întoarsă pe dos”, cu care Ioana Diaconescu a rămas citind dosarele Securității, are ceva aparte, oarecum netransmisibil, iar cauza stă în
Mănușa întoarsă pe dos by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4566_a_5891]
-
al stărilor funambulești, un poet ce se impune, așa cum notează Gheorghe Grigurcu, „printr-o calofilie fanatică, dusă până la o delirantă pedanterie” și „un hiperrealism (textualist, gramatical)”. Destinul lui Esenin și al Isadorei Duncan e transcris, de pildă, în versuri de inefabilă grație a rostirii ludico-tragice: „Unii mor când vor ei,/ alții, când bate ora,/ unii mor ca Serghei,/ alții, ca Isadora.// Nu mi-i gândul la ei/ ci la Ea. (Mă asculți?)/ Unii mor când vor ei./ Ceilalți, nu. - Cei mai mulți”. Un
Livrescul în stare pură by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4349_a_5674]
-
călinesciene, în care șaizeciștii vedeau o armă împotriva rigidității realismului socialist, ci duce mai departe, în manieră personală, preocupările inaugurate de G. Că- linescu în Curs de poezie și în studiile anilor ’44-’48 (Domina bona, Istoria literară ca știință inefabilă și sinteză epică ș.a.m.d.). Gruparea acestor studii pillatiene într-un capitol de sine-stătător - îmbogățit și cu texte absente în ediția din 1978 - reliefează acest aspect particular al criticii autorului. În sfârșit, cel de-al treilea capitol, „Lecturi”, ni
Al doilea Pillat by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4389_a_5714]
-
de onestitate absolută, ca să își întemeieze prezența. E drept că nu știm cum se face poezie bună, dar identificăm repede moleșeala care sufocă emoția, raționamentul care o minimalizează, gândul apter care strânge de gât uimirea, impostura care vrea să violeze inefabilul. Multă vreme s-a vorbit de o alchimie a sincerității. Dar ce facem cu sentimentele mediocre, cu lenea și insensibilitatea individului care nu vrea să-și sacrifice bietele certitudini? Și măcar dacă lumea «pozitivă» ar fi atât de fermă și
În adâncul emoției by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/5755_a_7080]
-
cât și sora sa, Maria Taglioni - socotită una dintre cele mai mari balerine ale tuturor timpurilor, prima stea internațională, în sensul actual al termenului, una dintre primele balerine care au stăpânit arta pointelor, care răspundea aspirațiilor romantismului, prin senzația de inefabil și plutire, cum spunea Théophile Gautier, și căreia Victor Hugo îi scria pe o carte pe care i-a trimis-o, „À vos pieds, à vos ailes” - erau copiii balerinului și coregrafului Filippo Taglioni, care debutase ca dansator, la Pisa
Sigiliul lui Paolo Taglioni - O piesă prețioasă păstrată la București by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/5773_a_7098]
-
deși lucrează direct în culoare, contururile sunt foarte precise, spațialitatea este mereu plină de semn plastic, iar tensiunile cromatice sunt mereu echilibrate, chiar și atunci când postează în spații fierbinți siluete reci și distanțate de fundal, creând perspective de-a dreptul inefabile. Un ușor fior metafizic se strecoară în spațiul plastic, așa cum se întâmplă în lucrarea Obiect de jad, în care se strecoară discret umbrele din afara tabloului, printre care te-ai putea regăsi chiar tu. Peste acestea cade buchetul miresei (Obiectul de
Trei artiști din Vest by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5786_a_7111]
-
ezotericului în varianta lui proto-chimică. Obsedat de retorte și de proporții numerice, alchimistul aduce cu imaginea ucenicului vrăjitor mestecînd cu lingura în fierturi și în poțiuni spirituale, pentru a da peste panaceul mult visat. Un fantast vorace, ahtiat după substanțe inefabile, căutînd piatra menită a preschimba totul în aur. Privită din acest unghi, alchimia este o vrăjitorie cu răcoare de bolniță și cu obscurități de firidă umedă, iar alchimistul o eminență clandestină, repudiată de autorități, al cărei singur rost e să
Simboluri în firidă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5793_a_7118]
-
frumusețea este atracția. Regizorul alcătuiește o ramă interesantă acestei povești de dragoste imaginare, din suma altor povești de dragoste ratate, care devin tot atâtea reflecții asupra a ceea ce este dragostea. Fiecare din aceste relatări prezentate în regimul unor confesiuni reflectă inefabilele și imponderabilele acestui sentiment, locul geometric de acumulare a unor ambiguități care nu se lasă rezolvate, ci numai comunicate. Povestea celor doi, Marie și Francis, devine astfel una dintre multe altele, în orizontul ei regăsim les chagrins d’amour, un
Chagrins d’amour by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5846_a_7171]
-
legăturilor interne care convinge sau, în cazul de față, nu convinge.” (p. 179) Există, în ultima frază, pe lângă ascuțime eseistică, și un foarte sigur instinct de critic literar, care simte când trebuie să dea rigorii ce-i al rigorii și inefabilului ce-i al inefabilului. Chimia interioară, adecvarea legăturilor interne nu sunt decât alte nume date, ca să zic așa, datului. De aici, de la acceptarea onestă a realității, și până la înțelegerea vieții care însoțește orice pagină de literatură nu mai e decât
Viață și cărți by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5852_a_7177]
-
sau, în cazul de față, nu convinge.” (p. 179) Există, în ultima frază, pe lângă ascuțime eseistică, și un foarte sigur instinct de critic literar, care simte când trebuie să dea rigorii ce-i al rigorii și inefabilului ce-i al inefabilului. Chimia interioară, adecvarea legăturilor interne nu sunt decât alte nume date, ca să zic așa, datului. De aici, de la acceptarea onestă a realității, și până la înțelegerea vieții care însoțește orice pagină de literatură nu mai e decât un pas. Ajungem, în
Viață și cărți by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5852_a_7177]
-
ce-i în mână nu-i minciună” și nu renunță cu nici un preț la tipicul succesului sigur). La fel de responsabili pentru asta mi se par, însă, autoproclamații critici de poezie (ale căror instrumente de sondare sunt, de atâtea ori, mai degrabă inefabile decât infailibile). Puțină luciditate, oricum, nu le-ar strica nici unora, nici celorlalți. Să revin la subiect. Această opacitate culturală și această lene critică, optzeciștilor le sunt străine. Ei sunt altfel. Foarte buni, dar altfel. Și de aceea, mai buni. O
De-a wați ascunselea by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5869_a_7194]
-
Goga și publicistica radicală Răzvan Voncu Cenzura din perioada comunistă a făcut ca unele opere să fie înconjurate, în mentalul colectiv, de o inefabilă aură, așa cum se întâmplă întotdeauna cu „fructul oprit”. Însă trebuie spus că, dacă interzicerea publicării unor opere, pe criterii ideologice, a fost un fapt reprobabil, aura de care s-au bucurat unele dintre aceste texte interzise a fost, totuși, nemeritată
Goga și Publicistica radicală by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5521_a_6846]