3,598 matches
-
îi era arse de acid. Era îngrozitor să-i vezi pielea ei așa de frumoasă rănită. A murit în liniște, așa că n-am știut că e moartă până când nu mi-a spus sora. Era prea obosit ca să mai plângă. Zăcea inert pe spate de parcă i-ar fi pierit vlaga din mâini și din picioare, și curând am observat că a adormit. Era primul somn natural în care se cufundase de o săptămână încoace. Natura uneori atât de crudă se arată alteori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
prin urmare, lumina e un accident al naturii care face abstracție de flacără și care o poate preceda În ordinea Creației. - Aceasta ar fi adevărat dacă luna și stelele ar iradia lumină proprie. Dar ele nu sunt decât niște oglinzi inerte. Corpurile lor lucioase se mărginesc să reflecte lumina soarelui, Întorcând-o către noi din imensul abis al spațiului. Lucis imago repercussa, imagine de lumină Într-o oglindă. - Non potest. - De ce? - Fiindcă ele apar atunci când soarele coboară dincolo de orizont, lunecând către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cupă Încă umedă de vin. Simți un miros aspru, aroma strugurilor amestecată cu ceva metalic. Un pârâiaș de spumă roșiatică cobora din colțul gurii filosofului, semn fără echivoc al otrăvii pe care o ingerase. Cu delicatețe, Dante scoase de sub mâna inertă foaia pe care, cu o scriere șovăielnică, aflat deja pradă spasmelor morții, Arrigo scrisese câteva cuvinte: „Omnia tempus corrumpit, non bis in idem datur hominibus”. Timpul toate le macină, oamenilor nu le este Îngăduită a doua șansă. Ochii poetului se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Nu vei simți nimic“. Era ceva la adresa vânatului, dar lui Gachentard i-a fost teamă să nu se potrivească și soției lui într-o seară în care l-ar fi deprimat prea tare să o vadă așa, cu picioarele ei inerte și cu chipul mohorât. — Prefer să ți-o dau ție, îmi spusese întinzându-mi obiectul ambalat în hârtia unui ziar pe a cărui primă pagină era mototolit chipul reginei Suediei. Poți face cu ea ce vrei... Era amuzant ce mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
dat peste cap. Doi dintre ei, care n-au pățit nimic, tocmai i-au dus pe ceilalți Înăuntru, dar cu ăsta nu mai e nimic de făcut. Amory s-a repezit În casă și ceilalți l-au urmat purtând masa inertă, pe care o așezară pe canapeaua din sărăcăciosul salon de la intrare. Sloane, cu o gaură În umăr, stătea Întins pe altă canapea. Delira pe jumătate și-i striga Întruna cuiva că are un curs de chimie la opt și zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
fără lacrimi. Sosise doctorul și Amory s-a dus la canapea, unde cineva i-a Înmânat un cearșaf, să acopere mortul. Cu Încrâncenare bruscă, i-a ridicat un braț lui Dick și apoi l-a lăsat să cadă la loc, inert. Victima avea fruntea rece, dar chipul nu-i era inexpresiv. Amory i-a privit șireturile - Dick și le legase dimineața. Chiar el le legase, iar acum devenise masa asta grea și albă. Asta era tot ce rămânea din șarmul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de umbră. La fel ca în Apocalipsă, numai că la celălalt capăt al lanțului de efecte și de cauze, cele cinci sunete fundamentale ale limbajului, vocalele, dau - la Rimbaud - măsură imaginilor acestor zămisliri uriașe. Cât de departe suntem de interpretarea inertă a contemporanilor săi, care vedeau în capodopera lui Rimbaud aplicarea unei biete teorii, în vogă pe-atunci: audiția colorată! Departe de-a fi aplicarea unui adevăr, de altfel îndoielnic, de psihologie excepțională, sonetul Vocalelor ilustrează propria metodă a lui Rimbaud
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
de particularitate, influența lui Ion Barbu asupra poeților tineri în ultimul deceniu a egalat aproape influența lui Tudor Arghezi...1 Eugen LOVINESCU Ion Barbu a început prin poezii de stil parnasian, glorificând dionisiac marile forțe geologice, lava, munții, banchizele, natura inertă ă...î. După aceea se lepădă complet de "anecdotă", așezîndu-se "sub constelația și în rarefierea lirismului absolut, depărtat cu mai multe Ion Barbu, Joc secund, ed. Cultura națională, ă1930î. poduri de raze de zodia celeilalte poezii: genul hibrid, roman analitic
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
prima clipă m-ai atras Cu mersul tău impetuos, destins, Dar azi ce a mai rămas? Nimic, totul s-a stins. Încerc fiorul primului sărut Apropierea ta incertă, Nu pot să uit, nu pot să uit! Cum m-ai cuprins inertă. De ce m-ai ridicat în slăvi? Apropiindu-mă de stele? Cu astfel de isprăvi Tu m-ai îndemnat la rele. Câmpia Turzii Februarie 1965 Referință Bibliografică: Incertitudine / Mihai Leonte : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 380, Anul II, 15 ianuarie 2012
INCERTITUDINE de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 380 din 15 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361313_a_362642]
-
în când întreruptă de un șuierat abia perceptibil. Venea parcă de nicăieri, dar era acolo între acele ziduri. Silueta abia perceptibilă a unui bărbat înalt, aproape deșirat, zăcea nemișcată exact în mijlocul încăperii. Mâinile cu degete lungi, aproape scheletice, îi atârnau inerte de o parte și de alta a corpului. Ochii deschiși priveau înainte și pretutindeni . Chipul slabit de alte vremuri care îl precedaseră chinuitor se scurgea parcă din dreptul ochilor adânciți în orbite. Formele carne care îi mai aduceau încă aspectul
FLUTURI SUB CEARCĂNE de DANIEL DĂIAN în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361452_a_362781]
-
îndreptându-se spre el. Avea însă ochii închiși. Părea că nici măcar nu atingea consistența pământului sub tălpile sale. Nu era plutire, doar apropiere. Nici măcar aerul nu îl împingea înaintea ei. Se deplasa pur și simplu spre el. Mâinile ei, atârnau inerte de o parte și de alta a unui corp proporționat să întregească imaginea matură a unei femei, care nu își pronunța greutatea vârstei sub auspiciile niciunui timp. Forma corpului ei se pierdea difuz într-un amurg cețos, doar trăsăturile alungite
FLUTURI SUB CEARCĂNE de DANIEL DĂIAN în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361452_a_362781]
-
neant... Ridic a mirare o mână și Intreb nesfârșitul șocant: Ai prins o speranță, găsit-ai iubirea ori Numai te zbuciumi galant? Marea-mi răspunde-nspumată și-n Aer plutește răspunsu-i incert: La ce este bună speranța Când trupu-ți rămâne inert? Iubirea se cere trăită, nu-i e de ajuns Un simplu sonet...! Blând, din înalt, mă privește și luna ce Are pe față un zâmbet ciudat. Nu-mi amintesc, dar, parcă ceva a-ntrebat... Eu am răspuns, cu gândul la tine
ACROSTIH (3) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361483_a_362812]
-
baltă de sânge cu o gheată scoasă din picior, într-o poziție de-a dreptul ciudată. Avea ochii deschiși și privea opac spre biserica unde se ducea în fiecare zi la cerșit. - A murit!, spuse cineva apropiindu-se de trupul inert. Câțiva trecători își făcură cruce, iar alții, ieșiți de curând din biserică, aprinseseră lumânări pe marginea bordurii. Sofica murise într-o zi de mare sărbătoare, la fel cum se născuse. Dar nimeni nu știa asta, în afară de ea și Dumnezeu. noiembrie
UN DRUM FĂRĂ ÎNTOARCERE de CRISTEA AURORA în ediţia nr. 1131 din 04 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364044_a_365373]
-
târau tăcuți pe aleile umbrite ale parcului și niciunul nu îndrăzni să spargă tăcerea grea ce le apăsa sufletele, prin care rușinea, vinovăția și neputința, tropăia fără menajamente. Pe Lea o instalară pe bancheta din spate, ca pe o păpușă inertă. Părea foarte bolnavă, absentă și toți o priveau îngrijorați și speriați. Maria o luă în brațe, strângând-o la piept, murmurându-i cuvinte de alint și dezmierdându-i, topită de dragoste și duioșie, părul răvășit și umed. În îmbrățișarea mamei
DILEME 23 de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2202 din 10 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/362886_a_364215]
-
în timp, Eu să iți fiu o zbatere de pleoape, Tu să îmi fii sărutul unui imp... Știu doar ca-nmuguresc când ești cu mine, Iar dacă pleci încep să mă deșir, Să nu mă părăsești, deci, niciodată, Abandonandu-ma inertului delir! Referință Bibliografica: Doar tu / Marius Mircea Ganea : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1869, Anul VI, 12 februarie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Marius Mircea Ganea : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă
DOAR TU de MARIUS MIRCEA GANEA în ediţia nr. 1869 din 12 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363574_a_364903]
-
tot la fel de “robustă” ca și mine, nopțile devin un coșmar. Bătrâna stă în șezut și nu doarme decât așa. Tot timpul se cere la baie. Vă imaginați, ce chin poate îndura, acea femeie ca să se lupte cu un corp semi inert, s-o deplaseze prin casă. - Doamne, Dumnezeule! Cum se descurcă? O cheamă cumva Zoia? - Da! De unde știți? - Am văzut-o în parcul Valentino cu prietena dumitale care te-a chemat. - Aha! Cum să se descurce? Își plânge ziua când s-
BADANTA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1815 din 20 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362375_a_363704]
-
IRREPARABILE TEMPUS! (VERGILIU) (TIMPUL SE SCURGE FĂRĂ ÎNTOARCERE) Autor: Mihai Condur Publicat în: Ediția nr. 2313 din 01 mai 2017 Toate Articolele Autorului O umbră-i viața, chiar dacă pare-a fi senină Cel mult un fluture ce joacă-ntr-un inert apus Bătând din aripi către zarea de lumină... Rămâne scris atât: Fugit... Irreparabile... Tempus! Nu-i toga vremii-mbrăcăminte ce stă veșnic Nu-i aurul din lumea-ntreagă preț nespus Doar bucuria chipului curat e sfeșnic... Și-atât: Fugit... Irreparabile
FUGIT, IRREPARABILE TEMPUS! (VERGILIU) (TIMPUL SE SCURGE FĂRĂ ÎNTOARCERE) de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 2313 din 01 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/361066_a_362395]
-
rëndë Kalojnë dhe zogj nëpër hijen e ditës Duke trazuar në mua afshin e mëshirës Veçse mua nuk më vjen vështirë Dergjem i vdekur nga etja și një deve Që e ka mbajtur mbi shkretëtirë Rërën e jetës, shterpe dhe inerte A dëgjon și kërcet peshorja në natë Yjet në ujë bien kur po piqen Ndërsa unë nga etja vdes në fontanë Me qiellin në ballë dhe kanën në dorë Fin Referință Bibliografica: EU MOR DE SETE LÎNGĂ FÎNTÎNĂ / Ioan Lila
EU MOR DE SETE LINGA FINTINA de IOAN LILĂ în ediţia nr. 291 din 18 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361100_a_362429]
-
dintr-un piept puternic o ultimă iubire”. Ultima amintire - este și ea un strigăt disperat în fața iminenței morții și a neputinței de a împiedica deznodământul, dar și întrebările mute pe care și le adresează omul, fără a primi răspuns: “Cobor, inert și palid, în neagra-mpărăție, / Cobor, oră cu oră și an cu an. Străbat / Tăcerea, Nemișcarea ... și-o rece reverie. Nimic nu simt. Ciudata-ncercare s-a-ncheiat. / Ce-i viața? Am fost tânăr? Bătrân? Un oarecine? / Iubire? Soare? - Unde-s? Treci
GÂNDURI ŞI SENTIMENTE. CRONICĂ LA VOL. EUGEN DORCESCU TĂLMĂCIRI de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 291 din 18 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361127_a_362456]
-
și de echilibrul în el al facultății sensibile și al celei reflexive. Tocmai analiza funcționării acestei facultăți echivalează cu o secțiune chirurgicală a actului lecturii în sine. Opera, considerată anterior lecturii pe care o facem, nu este decât un obiect inert, cu toate acestea, ne îngăduie să revenim la multiple semne obiective din care e alcătuit acest obiect, căci știm că vom găsi în ele garanția materială a ceea ce a fost, în momentul lecturii, senzația, emoția noastră. Absolut nimic nu ne
CRITICA SE LOVEŞTE ÎN FIECARE ZI DE METAFIZIC de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 219 din 07 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360823_a_362152]
-
însângerate de strigăte, /lăsîndu-mă să-mi gust întristările / înmiit de întregi” (Priveam). Delimitarea spațiilor privilegiate este conturată tonic de răspunsul la spaima în fața temporalității, ca tendință profundă de respingere a timpului cronologic: „Ce rost să mai strig timpului, / acestei lumi inerte și surde? / când nu mai pot găsi / lacrima din ochiul timpului / iar sufletul lumii / s-a stins în aduceri-aminte?!” (Cui să strig?). Pentru a face mai transparentă relația dintre subiectulși obiectul oniric, într-un alt spațiu imagistic, evocator, generat de
VIORELA CODREANU TIRON de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 219 din 07 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360901_a_362230]
-
muritor. Mai presus de limita durerii plecăm în călătorie, într-o consecventă repetitivă de valoare a perfecționării. Privirea pură, realitatea neîndoielnic dorită și regăsita în cantități direct proporționale cu lumina nu se lasă așteptată; odată cu începutul înțelegerii, materia se preface inerta, constiinta generează conștiința, iubirea dezvolta evoluție. Practicarea zâmbetului și puterea rasului copilăresc redimensionează raportul energiei și al timpului, în favoarea momentului: „Bucuria este semnul că viața a reușit.” (Henri Bergson) Ascultăm Rod Steward interpretând melodia lui Charlie Chaplin, „Smile” și rememoram
LIMITA CARE TINDE LA INFINIT de MIHAELA CRISTESCU în ediţia nr. 237 din 25 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360925_a_362254]
-
plânse ale pianului, într-un vis temporar. Tresăritul ritmic al pleoapei sub bretonul rotund și copilăros, sugera viziunea inorogului luminos. Bărbatul... se-apropie abătut, mângâindu-i apatic buclele, în gânduri străine o sărută sub bărbie, șoptindu-i c-o privire inertă: O să-ți treacă! Clapele... cântau într-o inerție accelerată, un vers învățat într-o dimineață... rememorând zile, nopți, o viață. http://www.youtube.com/watch?v=Cg0cmhjdiLs sursa foto: internet Referință Bibliografică: Jazz / Cristian Pop : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția
JAZZ de CRISTIAN POP în ediţia nr. 1252 din 05 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360961_a_362290]
-
2013 Toate Articolele Autorului Dr. ing. Emil Vamanu. Apă, materie vitală și act estetic Parte a vieții, forța suverană a ei, vehicul, fundație, componența materială și spirituală a lumii, apa coexista cu viața, este viața translata între ludic și atmosferic, inert și viu, lume și cosmos, ființa umană și conlocuitori ai planetei, subterani sau supraterani ai lumii vegetale și lumii animale... Niciodată cu tendința de a se fixă, apa întemeiază cel mai actual și real, trecerea. Indisolubila vieții, temporal și zonal
DR. ING. EMIL VAMANU. APA, MATERIE VITALĂ ŞI ACT ESTETIC de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 999 din 25 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/360976_a_362305]
-
atingă o bucată de postav moale. Tragodas rămase încremenit: la numai un pas de el, înspre malul rece al râpei, zări atârnând un cadavru. Părea a fi un oștean al Atalyei. Privi înspăimântat ciudățenia aceea din fața ochilor lui, care părea inert și fără grai. Se apropie de fața lui, i-o atinse cu grijă și constată că nu respiră și era rece ca gheața. Ar fi vrut să încerce să se strecoare pe lângă mort, dar nu avea loc. - He, hei, frățioare
PARTEA I-A de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1141 din 14 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364098_a_365427]