552 matches
-
206 zile în condiții similare. 9. În zilele acelea izbutisem să procur, în afară de mere, și o cantitate infimă de mălai ; acesta, fiert cu foarte multă apă, devenea terci; lăsat să se răcească, el constituia hrana noastră de bază, o hrană infamă, aș putea zice, care ne-ar fi dezgustat profund dacă i-am fi dat vreo atenție. Oricum, permanenta stare euforică în care trăiam pe atunci ar putea fi pusă pe seama nutriției, explicație, după cum mi-am dat mai apoi seama, pe cât
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
a gazelor, ambele de neconceput în fața unei fete de la Catedra de Filologie Clasică. Curând, am simțit că nu mai pot, m-am trântit cu fața la pământ, izbeam cu pumnii iarba, gemând cât puteam de tare pentru că, neavând încotro, alesesem soluția sonoră, infamă și degradantă, pe care gemetele mele nu izbuteau s-o acopere; domnișoara se uita uluită la mine, se speriase. „Să nu confunzi“, strigam, „dacă vorbesc despre Theodor, am în vedere numai modul lui de viață și mă refer la stări
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
în Piață, în parc, peste tot, Sublima istorie a iubirii dintre Magistrat și Caravella. Așa cum doar eu, care am luat urmele trecute ale celor doi, o știu. E primul capitol al unui roman păgân care se va numi, probabil, CRONICĂ INFAMĂ. Abjecția mea trebuie să fie pe măsura lucrurilor pentru a le pătrunde. Cărțile mari nu sunt cele așternute de către autori imaculați pentru cititori cucernici. § Ai pus un personaj să-ți scrie, de-acum încolo, o parte din capitole, să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
va strădui să facă din Carnaval un triumf: măsura adevăratelor posibilități ale Stațiunii. Va fi, apoi, un pic de zbenguială; capii încă, localnicii așteaptă Serbarea cu aceeași nerăbdare cu care au pornit să caute aur. Semnele nu sunt bune. (CRONICĂ INFAMĂ, Eldoradoă FILOZOFUL. Cred că am început să pricep: materia conține timp; fiecare om și-l consumă pe al său. Ornicul nu obiectivează scurgerea lui, ci doar îl fărâmițează. Unii profită. Încadrarea celorlalți într-un orar - mereu mai rigid - e unicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
altitudine. Pitecantropi idioți. Semenii mei întru specie! Doar în două locuri am trăncănit, pe furiș, despre „aurul” din râu și au înnebunit de tot. Voi folosi împotriva Magistratului chiar masa lui de manevră: cea mai stupidă dintre populațiile planetei! CRONICA INFAMĂ prinde contur. Al doilea capitol, Eldorado, e scris. § Ai visat-o pe Caravella. Acum ai o altă imagine mentală a ei. Trăiești experiențe onirice bizare. VOCEA ți se adresează și în somn: visul transferat - cu prelucrări - Eremitului; acum, apariția filigranată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Nu e de mirare că un alt urmaș - Castelanul - are stări serafice; se arată doar celor pătrunși de har. Pădurarului, un idiot care încă îl mai vede, noaptea, prin hățișuri, și Intendentului, umblat, mai mult ca sigur, prin Ventali... (CRONICĂ INFAMĂ, fragmentă § Prin Romancier, i-ai atribuit Castelanului obsesii ce-ți aparțin. Când vrei să te retragi în tine, îți astupi ochii și urechile și îți prinzi nasul c-un clește pentru rufe. Închizi ușa, ferestrele; ventilatorul, vara. Pielea nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
s-ar fi împotmolit la ultima probă: ispita sexului. Eu sunt prea impur. Ce să fac? Să devin un hierofant? Să nu mai tânjesc după Caravella? Să nu mai uneltesc împotriva stăpânirii? Să devin un Mag? Un nemuritor? Sunt! CRONICA INFAMĂ îmi va fixa un loc în istoria literaturii: sunt conștient de valoarea mea. De curând, o mare editură străină mi-a propus un contract incredibil. L-am semnat fără să stau pe gânduri. Mi se vor tipări cărțile în câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
dușmanul meu de moarte reprezintă pentru Stațiune infinit mai mult decât Filozoful. Trebuie să revină; îl pot controla, într-un fel; îi știu, de-acum, punctele slabe. Și-apoi, am nevoie de un adversar pe măsură. Nu pot continua CRONICA INFAMĂ lipsindu-mă de personajul principal... § Ți-ai notat în jurnal: Sunt nemuritor! Fiecare secundă a existenței mele cuprinde o infinitate de momente. INFINITUL în FINIT! Trăiesc, așadar, în cursul vieții nesfârșituri. Dacă aș avea un creier capabil să lucreze cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
oarecum: o știe din romanul anterior, Saludos; hotărâseși, acolo, ca o putere ocultă să impună lumii un grai nou. Unic; impropriu unei culturi umanistice. Telegrafic; arid; cazon. Cineva încearcă, acum, să construiască pe textura textelor tale un fel de CRONICĂ INFAMĂ pe dos. Acolo, Romancierul produce evenimente, restul e consemnare; acum, o istorie imaginară se întoarce împotriva ta. Saludos! Ești împins într-un joc neînțeles, care poate să sfârșească prost. Încerci, mental, să readuci acțiunea la timpul zero. Un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
spre o anumită literă, un ac precis poziționat pe desenul mozaicului din hol; un strat fin de talc. Memorezi cum cad, la plecare, faldurile perdelei, dispunerea aparentă a ciornelor... Toată casa e o capcană. MAGISTRATUL. Voi guverna iarăși gloata asta infamă! Purtătoare de rabie! Simbol al rebeliunii necontenite! Dezordinea fără scop sigur; idioțenia numită voință populară! Va trebui să hrănesc o haită mereu flămândă, chiar și atunci când e ghiftuită până-n gât! Să-i asigur o viață îndestulată Romancierului, pentru a-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
cum stau lucrurile - doar a adus atâția specialiști! - nici nu se gândește să părăsească Stațiunea. Și nici să-și mute din bunuri în locuri ferite. Un barometru care arată timp frumos. Ura concetățenilor săi s-a transformat în venerație. (CRONICĂ INFAMĂ, fragmentă § Soneria! Nu-ți place să-ți pice cineva pe cap atunci când scrii. Și-n general. Nu ai cafea, dulceață, băutură, timp. Nu mai fumezi. Te uiți pe vizor. E o femeie, vine, uneori, câteva ceasuri. În câteva rânduri, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
ales de noi? Scriem; eu un roman egal cu o crimă, el un Tratat ce va atârna ca un pietroi de gâtul plebei. Cine pentru cine scrie? Speram, cândva, să fac asta pentru o elită. Lipsește. În consecință, aștern CRONICA INFAMĂ. Pedeapsa unui autor fără public, fiindcă mă străduiesc să-mi distrug, la propriu, cititorii. În locul artei - leagăn al moleșelii -, aduc arbitrariul. În locul emoției estetice, una etică. Un pumn în nasul lepros al Stațiunii. Am fost tânăr, frumos, cinstit, milos, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
nu mă agreează; manevrat de o forță neștiută. Poate, altfel, cu Magistratul aș fi încheiat dacă nu o pace, măcar un armistițiu: ura ne-a obosit pe amândoi. Cineva mă tot stârnește. Îl voi prinde: îl voi închide în CRONICA INFAMĂ! Într-un teanc de hârtii, ceva mai gros de un deget, ai prins o parte din istoria închipuită a Stațiunii. Vei adăuga un număr de pagini, întregul va forma o carte. Într-o situație de-a dreptul fericită, vei ocupa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
a zis. Cu Magistratul poate, la urma urmei, să stabilească o înțelegere favorabilă fiecăruia. Cu târgoveții, niciodată: sunt mereu nemulțumiți. El știe că democrația aduce haos; libertățile sunt, totdeauna, rău înțelese. În Stațiune, nimeni nu se mai supune nimănui... (CRONICĂ INFAMĂ, fragmentă. § În Stațiune, nimeni nu se mai supune nimănui... Personajele se lasă tot mai greu stăpânite; le vezi, le auzi, te urmăresc permanent. Romancierul își scrie, deja, romanul său. Hotărăște lucruri peste intențiile tale. Același GLAS vă vorbește diferit. Vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
mai toți bărbații Stațiunii s-au culcat cu Caravella. Trei Porunci de căpătâi, toate urmate pe dos. Nu respecți nimic, nici chiar propriile-ți hotărâri. După ce ai decis să-l îndepărtezi, definitiv, pe Castelan din Stațiune, acesta reapare în CRONICA INFAMĂ! E altă carte! Nu e alta; cititorul nu va ști ce să mai creadă! Iarăși cititorul?! Dumnezeu, când a făcut Lumea, s-a întrebat ce-or să zică oamenii? Ai vrut, odată, totuși, să creezi o punte. I-ai propus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
vii cu mine, Când, Chiar acum, trebuie să batem fierul cât e cald, Haidem. N-au fost nici condamnați, nici judecați. Ca un fitil aprins, vestea se răspândi cu mare viteză prin toată țara, mijloacele de comunicare Îi blamară pe infami, surorile asasine, ginerele instrument al crimei, se vărsară lacrimi pentru bătrân și pentru micuțul inocent ca și cum ei ar fi fost bunicul și nepotul pe care toată lumea dorea să-i fi avut, pentru a mia oară ziare cu pretenții care acționau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
puse bărbia pătrată în palmă: — Arthur Nebe mi-a zis că aveți un psihopat care bântuie pe străzile din Berlin, violând și tăind floarea fecioarelor germane; și mai zice că aveți de gând să aruncați o privire la cel mai infam psihopat al Germaniei, ca să vedeți dacă ei doi ar putea măcar să se țină de mână. Mă refer, desigur, la sfincterul ăla de porc, Streicher. Am dreptate? I-am înfruntat privirea rece, pătrunzătoare. Eram dispus să pariez că generalul nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
puțin, acum, situația era clară, flagelul privea pe toată lumea. Noi toți, în mijlocul detunăturilor care se auzeau la porțile orașului, a ștampilelor care ne pecetluiau viața sau decesul, în mijlocul incendiilor și al fișelor, al teroarei și al formalităților, sortiți unei morți infame, dar trecute într-un registru, printre valurile de fum înspăimântătoare și clopoțelul liniștit al ambulanțelor, ne hrăneam cu aceeași pâine de exil, așteptând fără să știm aceeași revedere și aceeași pace răscolitoare. Iubirea noastră fără îndoială era mereu prezentă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
parte a proiectelor mele - și, printre ele, cel de a scrie ceea ce scriu acum despre cum se face un roman - rămâneau în suspensie. Îmi publicasem sonetele aici, la Paris, și în Spania mi se publicase Teresa, scrisă înainte de a izbucni infama lovitură de stat din 13 septembrie 1923, înainte de a-mi fi început istoria exilului, istoria exilului meu. Și iată că eram silit să trăiesc în celălalt sens, să-mi câștig existența scriind! Și chiar și așa... Crítica, acel curajos ziar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
noastre, când adevărul este că datorită ei viața a putut căpăta un nou sens pentru milioane și milioane de oameni care înainte erau nefericiți, frustrați, neajutorați, iar acest lucru, că vrem sau nu, credeți-mă, n-a fost rodul materiei infame, ci a spiritului sublim, Da, domnule, Îmi face plăcere să vă spun, domnule Algor, că am găsit în dumneavoastră un om cu care, chiar în situații dificile ca cea de acum, mi-a făcut întotdeauna plăcere să stau de vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Lămâi și hârtie igienică și aglomerație la autobuze? Despre asta vrei să vorbim, despre asta? Nu, dom’le, nu. Nu cobor așa jos, să știi! Vezi, intelectualii încă n-au înțeles că... Irina zâmbi, Fănică uitase că abia vorbise în numele infamei categorii, dar n-avea chef să-l întrerupă. — Contradicție? Vrei să spui că mă și contrazic, prea repede? Nu-i nici o contradicție, să știi. Populația instruită a crescut, la noi, formidabil. Țăranii și muncitorii s-au schimbat, datorită mașinilor. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
visat imperiul lumii și renunțarea absolută la zădărnicia lumească. „Un regim are nevoie de o poetică, nu mai puțin decât de maxime de stat.“ Gerbert, fantasticul nostru prieten din Aurillac! Ale cărui cunoștințe, atingând legenda, i-au asigurat teribilul renume infam, de principe al vrăjitorilor, aliat cu diavolul. Ți-amintești, conopida mea? Ți-amintești formulele sale epistolare? Învăluite, viclene, dar de dragoste. De dragoste, broscuța mea, de dragoste. „Dulcissime frater, amantissime.“ Ți-aduci aminte? Dulcissime amantissime... Tolea își aranjă din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
aceastè voce de femeie rènitè, dar eu sâmbètè?! Mè mai întreabè dupè nu știu-l meu când ar putea sè mè vadè, o întrebare-rugè, Matei! Speriindu-mè de cruzimea cu care as vrea sè lovesc în ea, îmi reprim cu greu infamele cuvinte, Eu sunt oricând la dispoziția ta, Doamnè, numai tu, tu nu ești niciodatè când te doresc eu! n-au mai ajuns la ea cuvintele de mai sus, din fericire! Oricând! rèspunsul meu bucurând-o, în aceastè clipè, mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
de bătrâna sa mamă. Onaka, însă, cu modestie, se împotrivi: — Te-ai întors cu bine. Dar, înainte de a întreba despre greutățile sau mulțumirile mele, de ce nu-mi povestești de moartea Seniorului Nobunaga? Și spune-mi dacă l-ai nimicit pe infamul nostru dușman, Mitsuhide? Involuntar, Hideyoshi își aranjă gulerul. Mama lui continuă: — Mă întreb dacă știi că lucrul care a îngrijorat-o pe bătrâna ta mamă, zi de zi, nu a fost gândul dacă erai viu sau mort. Mă frământam întrebându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se traseră într-o parte și-n alta. Plasându-se în mijlocul lor, Nobuo porni spre Hideyoshi, în armura care-i arăta tot prestigiul marțial. Hideyoshi. Acolo se afla omul care, până deunăzi, fusese înfierat în fața națiunii ca fiind cel mai infam asasin și cel mai mare nerecunoscător. Acela era dușmanul ale cărui crime fuseseră enumerate atât de Nobuo, cât și de Ieyasu. Chiar dacă primise propunerea lui Hideyoshi și se întâlnea aici cu el, Nobuo nu-și putea găsi liniștea. Care erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]