1,208 matches
-
p. 24. 120 René Descartes, Meditationes de prima philosophia, traducere de C. Noica, ed. cit., p. 252. 121 René Descartes, Meditationes de prima philosophia, trad. C. Noica, ed. cit., p. 313. 122 Ibidem, p. 318. 123 Giordano Bruno dezvoltă teoria infinității cosmosului, pornind de la ideile lui Nicolaus Cusanus. Astfel că în La Cena de le Ceneri (Opere italiene, tome II, Leo S. Olschki Editione, Firenze, 1999) susține faptul că universul este infinit, dar îl și consideră viu și "plin" de Ființă
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
și uz. Numele proprii au sens (exprimă calități sau proprietăți) doar ca geneză; ca funcție, sunt simple indicii ale unor obiecte singulare, fără a exprima o proprietate logică a acestora. În uz, numele propriu se identifică cu obiectul și exprimă infinitatea trăsăturilor concrete ale acestuia, fiind un puternic "operator de individualizare"35. În concluzie, devine evidentă necesitatea diferențierii între nivelurile limbii la care se raportează semnul: genetic (numele este motivat și are înțeles), funcțional în uz (numele se identifică cu obiectul
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Roland Barthes cu studiul Proust și numele 63 despre "spectrul semic" al numelui, "variabil în timp", care adaugă sau retrage elemente, despre calitatea numelui de a fi "catalizabil", ceea ce înseamnă că "interstițiile armăturii sale semice" pot fi umplute cu o "infinitate de adăugiri", despre respingerea naturii indiciale și pledoaria pentru caracterul semnificant al numelui, realizarea motivației fonetice, "culturale", funcția ecumenică a numelui propriu, funcția emblematică a raportului semnificant-semnificat, caracterul cratylean al numelui). În general, studiile se opun concepției semanticii clasice care
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
155. 268 Ibidem, p. 151. 269 Ibidem, p. 152. 270 Ivan Evseev, op. cit, pp. 130-131; Gheorghe Glodeanu, în op. cit., pp. 172-173 vorbește de valoarea simbolică acordată de Eliade numărului în opera sa. În cazul de față, numărul patru simbolizează "infinitatea punctelor cardinale sugerate de cele patru brațe ale crucii, dar și aspirația la totalitate, la absolut". 271 Gheorghe Glodeanu, op. cit., p. 175. 272 Constantin Necula, "Predica la Duminica a XXXI-a după Rusalii", în Iubesc, Doamne, ajută neiubirii mele!; http
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
a acestei amintiri sînt datorate intersectării dintre memoria colectivă familială și o realitate non-familială, și anume lumea adulților. Gene-ralizînd, el susține că tot ceea ce este în afara copilăriei și a memoriei colective infantile familiale este asemenea unui imens rezervor conținînd posibila infinitate a altor memorii colective. Această reducție fusese deja operată în Cadrele sociale, cînd Halbwachs expusese mitul lecturii unei cărți pentru copii, recitită de adult cu o mare decepție; el explica faptul că lectura copilului însemna procesarea de către acesta a cadrelor
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
prelungește deoarece, după moartea tatălui, memoria colectivă privitoare la el a altor grupuri îi asigură, pentru un timp mai lung sau mai scurt, supraviețuirea. Dincolo de problema clar-obscurului, pluralitatea memoriilor colective se va transforma, în capitolul despre timp, în cea a infinității timpurilor sociale. Mijlocul prin care Halbwachs trece de la una la alta este conștientizarea faptului că nu există doar o pluralitate empirică de memorii (cum arătase deja în Cadrele), ci chiar și o posibilă infinitate de memorii colective, căci fiecare este
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
capitolul despre timp, în cea a infinității timpurilor sociale. Mijlocul prin care Halbwachs trece de la una la alta este conștientizarea faptului că nu există doar o pluralitate empirică de memorii (cum arătase deja în Cadrele), ci chiar și o posibilă infinitate de memorii colective, căci fiecare este susceptibilă, pe linia lui Leibniz (pe care îl citează), să se divizeze în grupuri mai mici, la infinit. Trimiterea la Leibniz implică acceptarea, ca punct de plecare, a posibilei infinități a memoriilor colective: acceptînd
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
chiar și o posibilă infinitate de memorii colective, căci fiecare este susceptibilă, pe linia lui Leibniz (pe care îl citează), să se divizeze în grupuri mai mici, la infinit. Trimiterea la Leibniz implică acceptarea, ca punct de plecare, a posibilei infinități a memoriilor colective: acceptînd acest dat ireversibil, Halbwachs trebuie să găsească un analog simetric al clar-obscurului individual în zona memoriilor colective, lucru pe care-l va reuși în ca-pitolul despre timp. Totuși, înainte de acest capitol, există o experiență descrisă de
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
a lui Bergson, contra lui Marc Bloch. Pentru Halbwachs, simultaneitatea constă în experiența fundamentală a exteriorității reciproce (adică multiplicitatea memoriilor colective) și, simultan, a interiorității indivizilor unii față de alții. Acestei experiențe de interioritate reciprocă a colectivului și a individualului, de infinitate a memoriilor colective și a indivizilor i se opune, mai întîi, interpretarea reducționistă dată de Bergson acestor paradoxuri ale simultaneității (ideea că singura realitate este durata individuală și că, prin construcția unui timp comun tuturor conștiințelor, știința fizică s-ar
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
și își amplific... efectul dac..., în timpul efectu...rii ei, ne concentr...m atenția asupra respectivului centru energetic, intonând mantra Ta Ț Na Ț Mă Ț Să, ceea ce în traducere liber... înseamn... „viat.../existent... Ț moarte/transformare Ț renaștere/lumin... Ț infinitate”. Mudra degetelor de oțel Pune accentul pe corespondentele existente între degetele de la mân... și cele cinci elemente principale. De asemenea, fiecare deget corespunde unui anumit organ și unei anumite emoții, fapt demonstrat și prin identificarea a numeroase puncte de acupunctur
[Corola-publishinghouse/Science/2013_a_3338]
-
divorțul care ne separă de propriile noastre creații! Atâta vreme cât spiritul tace în lumea imobilă a speranțelor sale, totul se reflectă și se ordonează în unitatea nostalgiei sale. Dar la prima lui mișcare această lume se sparge și se prăbușește: o infinitate de cioburi scânteietoare se oferă cunoașterii. E inutilă orice speranță de a mai re- constitui vreodată suprafața familiară și liniștită care să ne aducă pacea inimii. După atitea secole de căutări, după atâtea abdicări ale atâtor ginditori, știm prea bine
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
le "efectuează" după fiecare descriere, nu sunt încă socotite modele perfecte. Dar se afirmă că ele sunt nemijlocit prezente în orice dat al percepției. Nu mai avem de-a face cu o singură idee care explică totul, ci cu o infinitate de esențe care dau un sens unei infinități de obiecte. Lumea devine imobilă, dar se luminează. Realismul platonician devine intuitiv, dar rămâne tot realism. Kierkegaard se pierdea în Dumnezeul său, Parmenide rostogolea gândirea în acel Unu. Aici, gândirea se cufundă
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
socotite modele perfecte. Dar se afirmă că ele sunt nemijlocit prezente în orice dat al percepției. Nu mai avem de-a face cu o singură idee care explică totul, ci cu o infinitate de esențe care dau un sens unei infinități de obiecte. Lumea devine imobilă, dar se luminează. Realismul platonician devine intuitiv, dar rămâne tot realism. Kierkegaard se pierdea în Dumnezeul său, Parmenide rostogolea gândirea în acel Unu. Aici, gândirea se cufundă într-un politeism abstract. Mai mult decât atât
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
că acest lucru nu-l putem înțelege pe deplin. (Ciocan Andra) Foarte interesantă, mai ales că un lucru finit poate fi împărțit la infinit. (Anonim) Radu și teoria fractalilor Care din subtemele legate de infinit te preocupă cel mai mult? Infinitatea Lui Dumnezeu. (Oana Hălmăgean) Infinitul în Univers. (Pintea Bogdan) Toate. Mi se pare nedrept să fac ierarhizări. (Romina David) Cel mai mult infinitul în artă, dar și în alte domenii. (prof. Camelia Circa-Chirilă) Dumnezeu. Este cel mai impresionant faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
în acest moment, după parcurgerea cursurilor, transdisciplinaritatea? "Ceea ce transcende dincolo de orice materie posibilă, cunoaștere, un nivel superior în ceea ce privește școala și esența ei" (Andreea Novanc) "Îmi las ochii să alunece pe valul infinit al vieții și realizez că mă înconjoară o infinitate de ochi care caută, la fel ca ai mei, acel ceva ce ne unește într-unul singur, în trans..." (Flavia Balaș) " Aceeași problemă, temă, văzută prin prisma mai multor discipline." (Tulia Savulov) "Transdisciplinaritatea ar fi posibilitatea de a vedea același
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
triada dragoste-feminitate-natură. În volumul următor, Coloană dorică (1972), poeta își nuanțează discursul prin amplificarea imaginarului. Se configurează și mai clar acel tip de feminitate fluidă, „marină”, de care J. se va servi și în romane. Antitezele solid (materialitatea coloanei)-lichid (infinitatea acesteia, pierdută în albastrul cerului), viață-moarte, dragoste-ură, fericire-tristețe fluctuează în permanență. Proza se înscrie în aceleași coordonate. Romanul Impact (1987) reia simbolurile din poezie, procedeu evident încă de la titlurile capitolelor: În lumina soarelui de vară, Lângă asprele valuri de mare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287671_a_289000]
-
delincventului. "Abolirea crimei este mai întâi, în această sferă a dreptului nemijlocit, răzbunare, care este justă potrivit conținutului, întrucât ea este răsplată. Dar potrivit formei, ea este acțiunea unei voințe subiective care în orice lezare întâmplată poate să-și pună infinitatea ei și a cărei dreptate este deci întâmplătoare, așa cum și pentru celălalt nu este decât ca particulară"103. În metoda dialectică hegeliană, voința generală sau ordinea juridică este "teza", negația ei prin săvârșirea delictului este "antiteza", iar negația negației este
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
d), dar care, pe de altă parte, admitea, În eventualitatea multiplicității lumilor, existența mai multor Zeuși. Lamprias se opune, de fapt, În „digresiunea” sa, și monismului stoic, și mecanicismului epicureic 1. 4. Însăși ipoteza existenței a cinci lumi și Înlăturarea infinității lor se sprijină tot pe Platon (mai ales pe Timaios). 5. Atașarea clară la Academie: „De altfel, iată un prilej, acum sau niciodată, să ne reamintim de Academie pentru a renunța la o Încredere excesivă și pentru a ne mulțumi
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
mai mult sau mai puțin Între cele două extremități, grav și ascuțit, În conformitate cu Întinderea sau cu relaxarea corzilor. Dar să nu fie oare la fel de adevărat că, dacă Între sunete există o anumită cantitate de intervale sau, mai corect spus, o infinitate de intervale, În muzică sunt folosite doar cinci dintre ele - mă refer la diez, la semiton, la triplul semiton și la dublul ton?1 Și nu-i mai puțin adevărată afirmația că (F) În domeniul sunetelor nu există nici un altinterval
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
marjă de eroare care Îi este proprie, apare incoerentă, nu are dreptul să aștepte confirmare de la Întâmplare. Și ceea ce urmează după ce a fost făcută nu poate nicicum arăta În chip credibil că a fost formulată În cunoștință de cauză, deoarece infinitatea posibilităților atrage după sine tot felul de consecințe. Dar haide să ne exprimăm mai clar. Omul priceput În profeții, cel pe care maxima Îl proclamă șprofetul prin excelențăț 2, lasă impresia cuiva care, bizuindu-se pe Întâmplări verosimile, caută să
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
B) Cât despre epicurei, nu trebuie să ne temem de râsetele și de sarcasmele lor pe care Îndrăznesc să le Îndrepte până și Împotriva Providenței șPronoiaț, pe care o denumesc «poveste mitică». După părerea noastră, dimpotrivă, ceea ce este mit este infinitatea. Într-un număr atât de mare de lumi șkosmoiț nu admit nici una care să fie guvernată de rațiune divină șlogos theiosț 2. Toate aceste lumi, Încă de la Începutul lor, nu sunt condiționate decât de Întâmplare 3, În ceea ce privește originea, precum și durata
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Heracleon Îl Întrebă ce raport puteau să aibă cele afirmate cu Platon și care era de fapt punctul de plecare pentru asemenea afirmații ale filosofului. - „Îmi aduc bine aminte”, răspunse Cleombrotos, „că el a respins cu bună știință teoria despre infinitatea lumilor, (422) dar că s-a văzut pus În Încurcătură când a fost vorba să precizeze numărul lor. S-a apropiat În schimb de teoria celor care presupun existența lumilor În conformitate cu cea a elementelor șkata stoicheionț; este verosimil să credem
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
a fost propusă de Platon 1. Ceilalți filosofi s-au temut să admită pluralitatea lumilor, dându-și seama că, dacă materia nu este limitată la o singură lume și dacă depășești această limită, te vezi de Îndată răpit spre o infinitate fără sfârșit, greu de admis 2”. - „Iar străinul, Întrebai eu, În privința numărului de lumi fixa și el o limită, ca Platon, sau ai trecut cu vederea, când erai aproape de el, să-l descoși despre acest subiect?” - „N-ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
aupra acestui subiect și ne vom mărgini doar la a constata ceea ce pare verosimil. Pe urmă, n-avem decât să revenim la subiectul care ne interesează.” 24. „Mai Întâi”, zisei eu, „toate aceste obiecții care nu ne Îngăduie să admitem infinitatea lumilor nu ne Împiedică totuși să afirmăm că există mai mult decât una singură. Putem admite că intervenția Întâmplării șTycheț este cu totul neînsemnată. Este posibil ca un zeu, o divinație și o providență să existe concomitent În mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
zeu, o divinație și o providență să existe concomitent În mai multe lumi. Majoritatea lucrurilor, mă refer la cele mai importante, se ivesc și se transformă după o ordine dată. Un asemenea proces este În mod firesc exclus În ipoteza infinității lumilor. Apoi este mult mai logic să admitem că divinitatea nu se află În fața unei lumi unice, singuratice. (D) Fiind cu desăvârșire bună, divinității nu-i lipsește nici o virtute, cu atât mai puțin aceea de a fi justițiară și iubitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]