KorAP: Find »[drukola/base=infinitiv & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...17 18 19 ...39 >

966 matches

Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

de singular a prezentului: bea-u, be-i, bea!, să be-i etc. Ar mai avea aceeași rădăcină, cu aceleași variante fonetice, tema de plural a prezentului (be-m, să be-ți etc.), tema imperfectului (foarte puțin frecventă: bea-m, bea-i etc) și tema infinitivului (bea), în cazul cărora sufixul tematic se va fi suprapus peste elementul vocalic final al rădăcinii. O a doua rădăcină apare în structura temei perfectului: bă(bă-ui, bă-uși, bă-usem etc., bă-ut), o a treia, în structura temei gerunziului: b(b-înd

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
temei perfectului: bă(bă-ui, bă-uși, bă-usem etc., bă-ut), o a treia, în structura temei gerunziului: b(b-înd). Din prima perspectivă a conceperii rădăcinii (ceea ce rămâne după înlăturarea flectivului), rădăcina bar caracteriza și tema de plural a prezentului (bem etc.), tema infinitivului (b-ea) și tema imperfectului (beam, beai etc.). Verbul a vrea prezintă, până la un punct, o serie de asemănări cu flexiunea verbului a bea. Deosebirile intervin la tema de singular a prezentului și la tema imperfectului. În structura temei de prezent

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
împrumut ale verbului sinonim a voi) apare forma vro-, o formă de compromis între cele două verbe, sinonime, a vrea și a voi: vroiam, vroiai etc. O a patra rădăcină, vr-, caracterizează structura temei perfectului (vr-ui, vr-u-sem etc., vrut), a infinitivului (vr-ea) și gerunziului (vr-înd). Cel mai puțin aberant dintre verbele neregulate (din perspectiva rădăcinii) este a mânca, verb care prezintă doar două forme de manifestare a rădăcinii: mănânc-/mânc-, la tema de singular a prezentului (mănânc, mănânc-i, mănânc-ă, să

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
teme libere temele verbale constituite din rădăcina verbului și unul sau mai multe sufixe gramaticale, în afara unor relații cu dezinențe (dezvoltate doar în cazuri excepționale și când formele nu mai aparțin integral sferei lexico-gramaticale a verbului). Sunt teme libere temele infinitivului, participiului și gerunziului. Dintre acestea, tema gerunziului este, în același timp, și o temă autonomă, purtând, adică, în ea însăși un sens gramatical împlinit: cântând. Celelalte două teme, pentru a exprima un sens gramatical încheiat trebuie să intre în relații

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
gerunziului este, în același timp, și o temă autonomă, purtând, adică, în ea însăși un sens gramatical împlinit: cântând. Celelalte două teme, pentru a exprima un sens gramatical încheiat trebuie să intre în relații morfologice cu alte elemente lingvistice. Tema infinitivului, de exemplu, intră în relație de interdependență morfologică cu prepoziția-morfem a, exprimând, prin această structură complexă, sensul gramatical de infinitiv: a cânta; precedată de auxiliarul vei, va etc. generează sensul de viitor: vei cânta ș.a.m.d. Aceeași este situația

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
două teme, pentru a exprima un sens gramatical încheiat trebuie să intre în relații morfologice cu alte elemente lingvistice. Tema infinitivului, de exemplu, intră în relație de interdependență morfologică cu prepoziția-morfem a, exprimând, prin această structură complexă, sensul gramatical de infinitiv: a cânta; precedată de auxiliarul vei, va etc. generează sensul de viitor: vei cânta ș.a.m.d. Aceeași este situația temei de participiu. Exprimă sensul de perfect absolut, la perfectul compus al indicativului, de exemplu, după ce a intrat în același

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
și lexicală: venisem, veniseși, venise etc. Sufixele verbale, pentru exprimarea timpului și modului, sunt, cele mai multe, omonime. Sufixul -a-, de exemplu, poate intra în alcătuirea temei imperfectului: cânt-a-(m), în structura temei perfectului: cânt-a-(-i, și, -sem, -seși etc., -t), a infinitivului (temă liberă): cânt-a, în structura temei de plural a prezentului: cânt-a-(-ți etc.) Prin aceasta, temele înseși devin omonime, iar omonimia temelor creează impresia existenței unei aceleiași teme în structura morfologică a mai multor sensuri verbale. Această realitate impune

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
obicei, la o singură paradigmă temporală - este, de cele mai multe ori, diferită de flexiunea acelorași verbe în condiția de verbe libere. Auxiliarul A FI 1. Participă la constituirea formelor temporale de „perfect”: la indicativ - viitorul II (anterior); la conjunctiv, optativ și infinitiv - perfectul. În sintagma tuturor acestor timpuri intră cu o formă identică - a fi, dar cu diferite valori morfologice “în sine”. La viitorul anterior (în structura cărui timp, urmează auxiliarul a voi) este conjugat la viitorul I (prezent): voi, vei, va

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
flexiunea” auxiliarului a fi diferă de a verbului predicat a fi. În constituirea optativului perfect al verbelor libere, auxiliarul vine cu formele sale de optativ prezent: aș, ai, ar, am, ați, ar fi (cântat, lucrat, coborât, făcut, mers etc.). La infinitiv perfect, forma auxiliarului este de infinitiv prezent: a fi (cântat, lucrat, coborât, urât, mers etc.). 2. Prin intermediul formelor de viitor indicativ, conjunctiv prezent și optativ prezent, auxiliarul a fi se constituie în instrument al modului prezumtiv (prezent și perfect): voi

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
a verbului predicat a fi. În constituirea optativului perfect al verbelor libere, auxiliarul vine cu formele sale de optativ prezent: aș, ai, ar, am, ați, ar fi (cântat, lucrat, coborât, făcut, mers etc.). La infinitiv perfect, forma auxiliarului este de infinitiv prezent: a fi (cântat, lucrat, coborât, urât, mers etc.). 2. Prin intermediul formelor de viitor indicativ, conjunctiv prezent și optativ prezent, auxiliarul a fi se constituie în instrument al modului prezumtiv (prezent și perfect): voi, vei fi cântând, cântat etc.; să

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
număr și persoană: fi (să fi cântat, mers etc.) iar verbul a avea, ca auxiliar al viitorului indicativ (forma a doua) are structura verbului liber de care, în limba literară, nu se deosebește. Temele liberetc "Temele libere" Temele verbale libere (infinitiv, participiu, gerunziu) intră în structura sintagmelor analitice din flexiunea verbului românesc pentru dezvoltarea unor sensuri categoriale de diateză, timp, mod împreună cu verbe auxiliare. Tema de infinitiv Intră în structura timpurilor compuse: viitorul I - indicativ: voi + inf. Ț voi cânta prezent-potențial

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
care, în limba literară, nu se deosebește. Temele liberetc "Temele libere" Temele verbale libere (infinitiv, participiu, gerunziu) intră în structura sintagmelor analitice din flexiunea verbului românesc pentru dezvoltarea unor sensuri categoriale de diateză, timp, mod împreună cu verbe auxiliare. Tema de infinitiv Intră în structura timpurilor compuse: viitorul I - indicativ: voi + inf. Ț voi cânta prezent-potențial optativ: aș + inf. Ț aș cânta Precedată de prepoziția-morfem a, intră în sintagma infinitivului, formă verbal-nominală: a + cânta Ț a cânta Tema de participiu Intră în

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
unor sensuri categoriale de diateză, timp, mod împreună cu verbe auxiliare. Tema de infinitiv Intră în structura timpurilor compuse: viitorul I - indicativ: voi + inf. Ț voi cânta prezent-potențial optativ: aș + inf. Ț aș cânta Precedată de prepoziția-morfem a, intră în sintagma infinitivului, formă verbal-nominală: a + cânta Ț a cânta Tema de participiu Intră în structura timpurilor compuse, exprimând sensul de „anterioritate”; rămâne invariabilă: perfect compus-indicativ: am + cântat Ț am cântat viitorul anterior indicativ: voi fi+ cântat Ț voi fi cântat perfect-conjunctiv: să

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
cântat viitorul anterior indicativ: voi fi+ cântat Ț voi fi cântat perfect-conjunctiv: să fi + cântat Ț să fi cântat perfect-potențial optativ: aș fi + cântat Ț aș fi cântat perfect prezumtiv (timp absolut): va fi + cântat Ț va fi cântat perfect infinitiv: a fi + cântat Ț a fi cântat și în structura tuturor timpurilor verbale la diateza pasivă, când este variabilă în funcție de gen și număr: El este/a fost lăudat - Ei sunt/au fost lăudați. Ea este/a fost lăudată - Ele sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
luând în considerație numărul temelor distincte, în afara omonimiei „tematice”, se pot identifica, între verbele românești cu flexiune regulată, cinci grupe de verbe, cinci tipuri de flexiune (verbală). Tipul I de flexiune Se cuprind aici verbele de conjugarea I, cu sufixul infinitivului -a. Prezintă trei teme distincte sub aspect formal: o temă polivalentă și două teme monovalente. A. - Tema polivalentă. Este constituită din rădăcina verbului și sufixul tematic, omonim și cauză a omonimiei tematice: -A-. Polivalența temei este extinsă la patru teme

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
teme distincte sub aspect formal: o temă polivalentă și două teme monovalente. A. - Tema polivalentă. Este constituită din rădăcina verbului și sufixul tematic, omonim și cauză a omonimiei tematice: -A-. Polivalența temei este extinsă la patru teme omonime: A1: tema infinitivului: cântA A2: tema II a prezentului (pl.): cânt|-(m), cântA-(ți) A3: tema imperfectului: cântA-(m), cântA-(i) etc. A4: tema perfectului: cântA-(i), cântA-(și) etc. (perf. simplu) cântA-(sem), cântA-(seși) etc. (m. m. c. p) cântA-(t

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
verbului și un sufix tematic. În funcție de sufixul tematic, se disting două mari clase de flexiune: Tipul II1 (tipul II de flexiune, clasa l); cuprinde verbele din conjugarea a IV-a. În structura temelor omonime, sufixul caracteristic este -I-: A1: tema infinitivului: dorm-I, sos-I A2: tema II a prez.: dorm-I-(-m, -ți), sos-I-(-m, -ți) A3: tema perfectului: dorm-I-(-i, etc.), sos-I-(-i, etc.) dorm-I-(-sem etc.), sos-I-(-sem), dorm-I-(t), sos-I-(t). Tipul II2 (tipul II de flexiune, clasa

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
dorm-I-(-i, etc.), sos-I-(-i, etc.) dorm-I-(-sem etc.), sos-I-(-sem), dorm-I-(t), sos-I-(t). Tipul II2 (tipul II de flexiune, clasa 2); cuprinde verbele de conjugarea a V-a. Tema este formată din rădăcină și sufixul -Î-: A1: tema infinitivului: cobor-Î, ur-Î A2: tema II a prez.: cobor-Î-(m, -ți), ur-Î(-m, -ți) A3: tema perfectului: cobor-Î(-i, -și etc.), ur-Î-(-i, -și etc.) cobor-Î(sem etc.), ur-Î(-sem etc.) cobor-Î(-t), ur-Î-(t). B. — Tema imperfectului. Este formată din

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
este redusă la una bivalentă. Prin urmare, aceste verbe prezintă în timpul conjugării o temă bivalentă și patru teme monovalente. A. — Tema bivalentă. Este constituită din rădăcina verbului și un sufix tematic -EA-, care provoacă omonimia a două teme: A1: tema infinitivului: păr-EA A2: tema imperfectului: păr-EA-(m), păr-EA-(i) etc. B. — Tema II a prezentului. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic -E-: păr-E-(-m, -ți), să păr-E-(-m, -ți) etc. C. — Tema perfectului. Este formată din rădăcina verbului și

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
de teme distincte, aceste verbe au, în sfera temei polivalente, alte teme omonime. Se desprind acum din omonimie, tema imperfectului și tema perfectului: A. — Tema bivalentă. Este formată din rădăcina verbului și un sufix tematic -E-. Sunt omonime: A1: tema infinitivului: cer-E A2: tema II a prezentului: cer-E-(-m, -ți), să cer-E-(m) etc. B. — Tema imperfectului. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic -EA-: cer-EA-(-m, -i etc.) C. — Tema perfectului. Este constituită din rădăcina verbului și sufixul specific

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
plus, la aceste din urmă verbe, din tipul V, o nouă temă monovalentă, a participiului, care se detașează dintre temele secundare ale perfectului. A. — Tema bivalentă. E formată din rădăcina verbului și un sufix tematic -E-. Sunt omonime: A1: tema infinitivului: prind-E A2: tema II a prezentului: prind-E-(-m, -ți) etc. B. — Tema imperfectului. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic -EA-: prind-EA-(-m, -i etc.) C. — Tema gerunziului. Este constituită din rădăcina verbului și sufixul caracteristic -ÎND-: prinz-ÎND. D.

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
perfectului: (noi) cântase-(m), voi cântase-(ți), (ei, ele) cântase. • Verbele neregulate din perspectiva rădăcinii își dovedesc neregularitatea și din perspectiva temelor. Pe de o parte, au mai multe teme decât verbul regulat cu care au în comun sufixul de infinitiv; pe de altă parte, prezintă, în structura acestor teme, sufixe diferite. Verbul a avea, de exemplu, cunoaște șapte teme verbale: patru, la prezent: tema I, pentru singular; se confundă cu rădăcina: a-(m), a-(i), a-(u); tema II, pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-a, singular, a indicativului: ar-(e), tema IV, pentru prezentul conjunctivului, persoana a III-a (întâlnită în limba vorbită și în limba textelor vechi și la persoana a II-a a imperativului): să aib-(ă); o temă bivalentă avEA-, pentru infinitiv avea și imperfect avea-(-m, -i etc.), o temă a perfectului, pentru cele trei teme secundare: avU-(-i, -și etc.), avU-(-sesem, -seseși etc.), avU-(t), o temă a gerunziului: avÎND. • O situație deosebită prezintă verbul a ști, regulat din

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
unele neregularități, din perspectiva temei verbale, prin realizarea concretă a sufixului din structura tipului II de flexiune, clasa 1, precum verbul a veni. Sufixul temei polivalente este comun, -I-, dar, în timp ce, pentru verbele regulate, tema polivalentă conține trei teme omonime (infinitiv, prezent II și perfect), verbul a ști prezintă numai două teme omonime (infinitiv și prezent II), tema de perfect fiind o temă distinctă, monovalentă: ștI, ștI-(m) etc., dar știU-(-i, -și etc.), știU-(-sem etc.), știU-(t). Prin realizarea

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
tipului II de flexiune, clasa 1, precum verbul a veni. Sufixul temei polivalente este comun, -I-, dar, în timp ce, pentru verbele regulate, tema polivalentă conține trei teme omonime (infinitiv, prezent II și perfect), verbul a ști prezintă numai două teme omonime (infinitiv și prezent II), tema de perfect fiind o temă distinctă, monovalentă: ștI, ștI-(m) etc., dar știU-(-i, -și etc.), știU-(-sem etc.), știU-(t). Prin realizarea concretă a sufixului temei de perfect, -U-, se apropie de verbele din tipurile

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]