1,280 matches
-
alte lucruri, timpul liber, prietenia etc.). Satisfacția în muncă În contextul cercetărilor asupra diverselor tipuri de motivații ale comportamentului organizațional, a stabilirii stimulilor capabili să le evoce, s-au efectuat și un număr impresionant de cercetări referitoare la satisfacția sau insatisfacția oamenilor în muncă. Satisfacția și mai ales relația dintre ea și performanțele muncii au fost cercetate atât din perspectiva psihologiei sociale generale, cât și din perspectiva psihologiei organizaționale. S-a crezut chiar că satisfacția este cauza directă, imediată și nemijlocită
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
investesc timp, efort, bani pentru a obține satisfacția subordonaților. Raționamentul lor este relativ simplu: dacă satisfacția poate fi ameliorată atunci este posibil ca organizația să economisească sume considerabile pentru angajarea și instruirea unor noi angajați. Apoi, măsurarea gradului de satisfacție/insatisfacție în diferite grupuri oferă echipei manageriale oportunități crescute în ceea ce privește localizarea grupurilor menționate și a formulării soluțiilor ameliorative. Tot prin măsurarea gradului de satisfacție a angajaților se poate diagnostica măsura în care unele programe de intervenție au fost utile. Dacă satisfacția
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
fie la armonizarea comportamentelor, fie la conflictualizarea lor. Nu este deloc greu să ne dăm seama că funcționalitatea tuturor acestor surse generatoare de conflicte la nivel intragrupal se soldează cu efecte dintre cele mai neplăcute: comportamente neproductive cau chiar antiproductive, insatisfacții, nonconformism, devianță, marginalizare, rezistență la schimbare, disocierea și dezmembrarea grupului, chiar disoluția grupului etc. Remediul se află în compatibilizarea structurilor formale cu cele informale (prin diminuarea caracterului constrângător al structurilor formale, prin punerea de acord a constrângerilor formale cu aspirațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
de concentrare a atenției, hipersensibilitate la critică, blocaje mentale); comportamentale (predispoziții la accidente, toxicomanie, izbucniri emoționale, bulimie, abuz de alcool sau tutun, râs nervos, plâns zgomotos); psihoorganizaționale (absenteism, scăderea productivității, alienarea la relațiile cu ceilalți membri ai organizației, reducerea implicării, insatisfacții în muncă, scăderea încrederii și loialității în/față de organizație). În legătură cu aceste efecte trebuie făcute câteva precizări: ele sunt cel mai frecvent asociate cu stresul, ceea ce nu înseamnă că stresul le cauzează întotdeauna (n-ar fi exclus ca nici unul dintre ele
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
motivare și de menținere a angajaților competenți. Cineva care este deja obișnuit cu modul de derulare al afacerii, precum candidatul intern, care fiind familiarizat cu politica organizației, poate să se adapteze mai ușor la o nouă activitate, riscul unor eventuale insatisfacții fiind considerabil redus prin prisma faptului că 95 are suficiente informații despre firmă. Mai rar, la Body Gym se mai practică și rotirea personalului, lucru care nu poate decât să faciliteze procesul de adaptare. Această metodă prezintă drept avantaje suplimentare
Managementul complexului de fitness by Cătălin Constantin Ioan () [Corola-publishinghouse/Science/1650_a_3075]
-
orașe europene mari (www.emcdda.europa.eu/ publications/emcdda-papers/exploring-methamphetamine-trends-in-Europe). Folosite atât cu prescripție medicală pentru diferite afecțiuni, substanțele de tipul amfetaminelor sau barbituricelor sunt folosite și la cerere de către pacienți pentru combaterea stărilor de anxietate, panică, depresie cauzate de insatisfacții personale, cazuri în care utilizarea lor nu este necesară. Putem menționa că aceste practici sunt susținute atât de pacienți cât și de unii medici. Sugestive în acest sens sunt exemplele vedetelor cărora li se prescriu în exces rețete cu astfel
[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
-
de vină față de sine (înainte de consumul de droguri). Goffman(1963) și Anderson (1994) definesc identitatea de sine ca fiind manifestarea sentimentelor față de cea mai sinceră definire a sinelui. Sentimentul de vină față de sine este dat de un nivel înalt de insatisfacție cu care indivizii se confruntă atunci când se definesc ca persoană. Pierderea controlului în definirea identității apare de cele mai multe ori urmare a așteptărilor nerealiste sau a manifestărilor de autoritate exagerate din partea părinților (Anderson, 1998). Studiile lui Baumrind (1983) arată că aceștia
[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
-
acceptat și stimat de către cei pe care îi admiră și care-i sunt prieteni. Prin contactul cu grupul, tânărul adoptă limbajul, capacitățile și aptitudinile, asimilând o serie de valori și norme specifice grupului. Când în cadrul grupului predomină sentimentele de frustrare, insatisfacție socială, de violență și agresivitate apare nevoia negării societății și constituirea alteia nouă pe baza propriilor valori la nivelul grupului. În cadrul acestor grupuri respectarea normelor capătă o importanță fundamentală, deoarece participarea în cadrul său permite instaurarea unui proces de integrare. Subcultura
[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
-
învățării”; a păstrat-o doar cu semnificația de „funcție a repetării” într-un volum de legături întărite. Nici „legea efectului” nu a rămas nerevizuită. Thorndike i-a redus valabilitatea la jumătate. A renunțat la „efectele de slăbire a învățării” din cauza insatisfacției. A păstrat numai teza conform căreia satisfacția determină temeinicia și tendința reluării spontane a comportamentului de învățare. Aceste ameliorări au salvat științific o bună parte a sistemului lui Thorndike. Unii exegeți, prea grăbiți, au tendința de a zvârli sistemul conexionist
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
a-și satisface dorințele. Științele și artele au înflorit sub imboldul dorințelor și au perseverat în slujirea lor. Ele sunt sursa tuturor valorilor. Baza originară a dorințelor conduce și trebuie să conducă lumea”1. Toate activitățile noastre sunt animate de „insatisfacție” (satisfyingless) și „iritare” (annoyers); din „insatisfacție” și „iritare” derivă toate dorințele și aversiunile noastre; tot ele sunt fundamentul care ghidează prioritar învățarea. Tindem spre o „stare satisfăcătoare a lucrurilor” (satisfying state of affairs). Prin „stare satisfăcătoare”, Thorndike definește acea stare
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
artele au înflorit sub imboldul dorințelor și au perseverat în slujirea lor. Ele sunt sursa tuturor valorilor. Baza originară a dorințelor conduce și trebuie să conducă lumea”1. Toate activitățile noastre sunt animate de „insatisfacție” (satisfyingless) și „iritare” (annoyers); din „insatisfacție” și „iritare” derivă toate dorințele și aversiunile noastre; tot ele sunt fundamentul care ghidează prioritar învățarea. Tindem spre o „stare satisfăcătoare a lucrurilor” (satisfying state of affairs). Prin „stare satisfăcătoare”, Thorndike definește acea stare în care animalele (inclusiv omul) nu
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
the felt tolerability and welcomeness of a state of affairs). Numai în acest sens „plăcerea” este sinonimă cu „satisfacția”. Altfel, doar ca plăcere senzorială, nu este încă satisfacție. De exemplu, un gust dulce (plăcere senzorială) poate deveni un stimul iritant (insatisfacție); și tot astfel, un gust amar poate deveni „stimul bine venit” (welcomed stimulus). Thorndike a sugerat o listă lungă de stări de fapt care produc insatisfacții și iritări în sensul de mai sus. Colecția de fapte de observație i s-
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
încă satisfacție. De exemplu, un gust dulce (plăcere senzorială) poate deveni un stimul iritant (insatisfacție); și tot astfel, un gust amar poate deveni „stimul bine venit” (welcomed stimulus). Thorndike a sugerat o listă lungă de stări de fapt care produc insatisfacții și iritări în sensul de mai sus. Colecția de fapte de observație i s-a părut suficientă pentru a formula o lege. A enunțat astfel legea satisfacției: „Ori de câte ori o serie comportamentală originară este declanșată și operează cu succes, activitățile sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
o cușcă închisă, dar transparentă; a nu te putea feri, fiind imobilizat la picioare, iar cineva îmbrâncindu-te peste un obstacol etc. A putut formula pe această bază legea de mai jos ca un enunț care poate fi numit legea insatisfacției: „Ori de câte ori o serie comportamentală originară este declanșată, orice eșec e iritant”2. În 1913, Thorndike credea că aceste două legi au o mare importanță practică și teoretică, cu condiția ca expresia „cu succes” să fie definită obiectiv 3. În 1913
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
neinterferat” (uninterfered with). Thorndike susține categoric că mișcările „vor fi reușite sau nu vor fi”. A alerga când natura o cere este satisfăcător, este o reușită; dar a rata ținta și a ajunge în alt loc decât cel dorit produce insatisfacție, comportamentul devine nenatural și nu se va mai repeta. Desigur, există mișcările aparent paradoxale. Un om aleargă către o țintă inutilă numai pentru a ajunge acolo înaintea altui om. În asemenea situații avem însă de-a face cu „reușita în
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
un impuls), atunci transmisia are loc în mod satisfăcător, acțiunea nefiind alterată de nimic. 2. Pentru unitatea de traiect, pregătită să conducă impulsul, netransmiterea este supărătoare și provoacă o reacție, aceasta apărând în mod natural ca urmare a stării de insatisfacție. 3. Dacă o unitate de traiect este nepregătită să conducă, atunci va fi forțată să o efectueze, conducerea producând astfel o stare de insatisfacție (Thorndike, 1913, vol. I, p. 128). Totuși, ce sunt „unitățile de traiect”? Până în 1930, Thorndike pare
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
este supărătoare și provoacă o reacție, aceasta apărând în mod natural ca urmare a stării de insatisfacție. 3. Dacă o unitate de traiect este nepregătită să conducă, atunci va fi forțată să o efectueze, conducerea producând astfel o stare de insatisfacție (Thorndike, 1913, vol. I, p. 128). Totuși, ce sunt „unitățile de traiect”? Până în 1930, Thorndike pare să se fi referit la neuroni. Dar, ori de câte ori s-a referit la neuroni în chip direct, el a evitat să-i asocieze cu conștiința
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
1913, Thorndike o formula astfel: „Dacă s-a realizat o conexiune modificabilă între o situație și un răspuns și ea este acompaniată sau urmată de o stare de satisfacție, atunci puterea conexiunii crește. Dacă ea este acompaniată sau urmată de insatisfacție, puterea ei descrește”2. S-au găsit reformulări aforistice ale legii. Cea mai reușită, din punctul de vedere al clarității și umorului, pare aceasta: „Ce-ai făcut și ți-a plăcut ai mai face; ce-ai făcut și nu ți-
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
le cerea Thorndike. Primei formulări a legii efectului i s-au adus două obiecții. Ambele veneau din partea curentului behaviorist. Cea dintâi era total neîntemeiată. Mai mulți behavioriști „fundamentaliști”, discipoli ai lui J.B. Watson, au susținut că termenii de satisfacție și insatisfacție sunt subiectivi, și deci nepotriviți pentru a descrie comportamentul. Dar criticii ignorau definițiile riguros „naturaliste” date de Thorndike în 1913 acestor concepte (vezi secțiunea despre teoria originii naturale din Thorndike, 1913). A doua obiecție privea efectul întârziat al unei stări
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
comportamentul recompensat, în timp ce pedeapsa și insuccesul au un efect invers. Era o lege care anticipa, în 1913, principiul behaviorist al întăririi, acesta fiind adaptat la numeroși teoreticieni ai condiționării. Singura deosebire majoră dintre principiul întăririi și legea efectului privește importanța insatisfacției. Pentru cel dintâi, insatisfacția nu are efectul enunțat de Thorndike; acest efect este redus, ba chiar nesemnificativ în raport cu efectul produs de satisfacție. Este un adevăr pe care l-a sesizat și Thorndike însuși; datorită lui s-a decis în 1935
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
și insuccesul au un efect invers. Era o lege care anticipa, în 1913, principiul behaviorist al întăririi, acesta fiind adaptat la numeroși teoreticieni ai condiționării. Singura deosebire majoră dintre principiul întăririi și legea efectului privește importanța insatisfacției. Pentru cel dintâi, insatisfacția nu are efectul enunțat de Thorndike; acest efect este redus, ba chiar nesemnificativ în raport cu efectul produs de satisfacție. Este un adevăr pe care l-a sesizat și Thorndike însuși; datorită lui s-a decis în 1935 să se revizuiască legea
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
atitudinilor”) Se bazează pe postulatul conform căruia învățarea este dirijată de o atitudine generală a organismului (set, „predispoziție”). Conform acestei legi, cel care învață nu învață doar sarcina concretă pe care o are, ci caută satisfacția în general (sau evită insatisfacția). Set-ul sau atitudinea are predeterminare individuală, nefiind identic la toți indivizii. Atitudinea de a învăța este universală, dar diferențiată ca forță. Dacă un jucător modest de golf se bucură de reușita unei lovituri, atunci nu înseamnă că un alt
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
universală, dar diferențiată ca forță. Dacă un jucător modest de golf se bucură de reușita unei lovituri, atunci nu înseamnă că un alt jucător mai pretențios se va bucura în aceleași condiții; cel din urmă s-ar putea chiar irita (insatisfacție). De fapt, prin legea set-urilor, Thorndike a formulat problema aspirațiilor individuale pe care vor încerca să o soluționeze numeroșii săi discipoli și contestatari 3. • Legea activității parțiale (numită și „legea eficacității elementelor” sau „legea activității treptate”) Stabilește că cel
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
ale învățării școlare care permit facilitarea acesteia: a) identificarea corectă a conexiunilor ce trebuie realizate și a celor care trebuie distruse în procesul formării elevilor; b) stabilirea riguroasă a situațiilor de învățare bazate pe satisfacție și a celor bazate pe insatisfacție; c) provocarea controlată științific a satisfacțiilor și insatisfacțiilor în situații educaționale date. Profesorul devine un manager al procesului de instruire a unui elev care este făcut conștient de caracteristicile și standardele de performanță ce trebuie atinse. În 1913, Thorndike era
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
identificarea corectă a conexiunilor ce trebuie realizate și a celor care trebuie distruse în procesul formării elevilor; b) stabilirea riguroasă a situațiilor de învățare bazate pe satisfacție și a celor bazate pe insatisfacție; c) provocarea controlată științific a satisfacțiilor și insatisfacțiilor în situații educaționale date. Profesorul devine un manager al procesului de instruire a unui elev care este făcut conștient de caracteristicile și standardele de performanță ce trebuie atinse. În 1913, Thorndike era convins de valoarea motivațională egală a satisfacțiilor și
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]