1,213 matches
-
Întrebuințare a lucrurilor (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste). CITAT RETRAS!!! Să tâlcuim, să medităm și să chibzuim un pic la ideile dense din rândurile de mai sus. Există, prin urmare, un hotar care desparte (dar care și aduce laolaltă) interioritatea și exterioritatea: mintea omenească. Aici se plămădesc ideile, realitatea ia o altă față, se reprezintă lucrul existent sau cel posibil și se pregătește acțiunea viitoare a persoanei. Lumea nu există independent de ideile care ni le facem despre ea. Mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
Cercul de ochi, Zeii obosiți (1969) și Dincolo (1970) sunt exerciții epice în care este stabilită tematica și se deprinde modelul prozei psihologice. Metafora „zeilor obosiți” devine paradigmatică pentru rețeta tipologică a autorului, personajele fiind ființe abulice, strivite de propria interioritate, ratați atipici, amnezici în planul și în „timpul social” (Ioan Holban). În Zeii obosiți se reține îndeosebi efortul de a scoate din materialul epic descentrat și difuz profilul feminității vulnerabile și orgolioase (Anca K.), iar în Dincolo trasarea procesului de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289900_a_291229]
-
de text și ca efect de lectură prin sintagme de tipul "imaginea autorului", "figura autorului", anunță totuși o viziune originală, prin modalizarea punctului de vedere asupra autorului cu ajutorul adjectivului interior, care plasează centrul de interes al actului critic în planul interiorității, al sufletescului. Pe lângă această serie cvasi sinonimică circumscrise unei perspective "clasice" în legătură cu duplicarea textuală a instanței creatoare, întâlnim, în scrierile Elvirei Sorohan, o altă categorie de "imagini" care proiectează dimensiunea vizuală în planul artelor plastice, într-un prim moment de
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
încercarea de delimitare a profilului moral, intelectual și emoțional al celui ce scrie. Din punct de vedere lexico-semantic, acest palier de viziune este asumat discursiv de structuri verbale și substantivale din sfera psihologiei și psihanalizei, căi privilegiate de scrutare a interiorității auctoriale. Din numeroasele fragmente care ar putea fi circumscrise unei analize psihologice sui-generis a instanței creatoare, oferim doar câteva exemple care ilustrează importanța pe care Elvira Sorohan o acordă înțelegerii omului "din spatele textului": Ipostaze... "Eul social al revoltatului, oprimat sau
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
aceea a unui navigator pe valurile mării care - prin abilitatea pe care o detaliază versurile următoare - „reușește să se mențină la suprafață, fiind totuși expus puterii nestăpânite a adâncurilor”. Pe acest adânc tumultuos și insondabil își află temeiul „partea” omului, interioritatea sa care se exprimă prin cuvânt. Acesta, la rândul său, articulează comunitatea. „Cuvântul este la originea posibilității de a crea un spațiu închis care apără de exterior, de a avea un al-său-propriu, un cămin, de a se pune la adăpost
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
posibilității de a crea un spațiu închis care apără de exterior, de a avea un al-său-propriu, un cămin, de a se pune la adăpost de elementele exterioare, de frig, de ploaie, de arșița soarelui. Lumea omului e lumea limbajului, a interiorității, iar această interioritate nu e fond (temei), ci suprafață” (p. 46). Prin urmare, ceea ce îi e propriu omului este faptul de a fi în permanență confruntat cu o limită care departajează ceea ce îi aparține de ceea ce nu îi aparține. De
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
crea un spațiu închis care apără de exterior, de a avea un al-său-propriu, un cămin, de a se pune la adăpost de elementele exterioare, de frig, de ploaie, de arșița soarelui. Lumea omului e lumea limbajului, a interiorității, iar această interioritate nu e fond (temei), ci suprafață” (p. 46). Prin urmare, ceea ce îi e propriu omului este faptul de a fi în permanență confruntat cu o limită care departajează ceea ce îi aparține de ceea ce nu îi aparține. De modul în care
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Ideile nu sunt altceva decât raporturile prime, raporturile originare dintre nedeterminare și unitate” (p. 112). Matematicile sunt, pentru filosoful grec, deopotrivă intermediarul dintre „lumea sensibilă” și cea „inteligibilă” și domeniul de aplicație al sufletului. Sufletul ca atare, întrucât ține de interioritate, nu ne este direct accesibil, ci devine vizibil în felul în care, aidoma matematicianului, măsurăm, determinăm și relaționăm lumea exterioară. Însă, dacă pe tărâmul matematicilor lucrurile sunt relativ clare, problemele apar - așa cum a observat Aristotel - când e vorba de raportarea
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Lumină (1965), Cu tine, noaptea (1969), Efluvii (1977), Șoaptele iubirii (1979) - exprimă o personalitate lirică definită de un simbolism delicat, eteric și temperat, aflat la confluența poeziei meditative cu cea de tip intimist. Consecventă formulei lirice alese, autoarea, pentru care interioritatea ritmează întregul curs al timpului obiectiv, se străduiește să depășească monotonia, creând variații la nivelul temelor: primele poezii privilegiază proiecțiile simboliste în peisaj, Pe culmi de gând consemnează „ceasurile chinuite” ale interogațiilor ce îi invadează existența, iar versurile din celelalte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287358_a_288687]
-
narativă, „să oglindească” noua realitate. Atât în reportaje, mai numeroase și mai adecvate cerințelor propagandistice, cât și în romane sau povestiri, concepute artificial, după clișeele vremii, cu personaje-tip manifestându-se previzibil în situații-tip, cu accentuarea factologiei și excluderea interiorității, sunt înregistrate „victoriile” asupra „lumii vechi”. Dincolo de condiționările sistemului sociopolitic și de intruziunile directe în conținut, romanele au o structură hibridă, rezultată din amestecul în ficțiune fie al reportajului, fie al istoriei. La cina din nouă sute șapte (1977) și Caietele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286973_a_288302]
-
răspunsul, sau face să i se dea răspunsul potrivit cu nivelul atins prin eforturile lui. Căci răspunsul echivalează cu înțelegerea ce se ivește în om. Dar sfântul îi prilejuiește și îi confirmă această înțelegere. Aceasta arată din nou intima unire, sau interioritatea reciprocă dintre cel progresat duhovnicește și cel ce-l întreabă. Dar aceasta depinde și de cel ce întreabă ...”<footnote Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, notă explicativă nr. 928, la Sfinții Varsanufie și Ioan, Scrisori duhovnicești, în Filocalia ..., vol. XI, Edit
Biserica Ortodoxă Română by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/120_a_155]
-
de imagini sensibile", o altă realitate, îmbinată cu tangibilul). Omul nu trăiește doar într-un spațiu obiectiv, subliniază și Jean-Jacques Wunenburger, spațiile locuite de oameni devenind "medii de existență" doar prin intermediul imaginilor primordiale, care "creează rezonanță între exterioritatea Naturii și interioritatea psihicului".388 Nu e de mirare, prin urmare, este de părere Boia, că mitologia modernă eminamente științifică nu face decât să recupereze un fond arhaic, transfigurându-l și inserându-l în realitate, pe un traseu care pleacă de la fondul arhetipal
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Roger Rollin, el este "figură a exteriorității, a consacrării publice", într-un "regim spectacular de sanctificare a simbolurilor de apartenență comunitară", fiind manipulat la etajul superior, oficial, al ideologiei, "ceea ce face din el o instanță ușor de stereotipizat" (nu are interioritate complicată, de altfel ignorabilă în favoarea spectacolului, spre deosebire de antierou, care nu posedă alt sistem de valori decât pe cel personal).444 Eroul se naște într-un "climat public deficient de sacralitate", eroicul presupunând o relativizare a ideii de sacru, consonantă cu
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
va ști, așadar, cine este ales al lui Dumnezeu și cine este ales al diavolului. Totul se mișcă sub semnul nesiguranței și al așteptării. Eshatologia lui Augustin, ca de altfel întreaga sa teologie, se definește din perspectiva raportului dialectic exterioritate/ interioritate, acum/atunci, aparență/autenticitate etc. Dumnezeu l‑a izgonit pe diavol din „omul lăuntric” al sfinților (20, 8, 2), îngăduindu‑i să acționeze exclusiv la nivelul „omului din afară”. Astfel putem defini Biserica‑Ciuitas Dei (Biserica ideală) ca pe un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a reprezentat o refugiere în sine din fața torționarilor, o abstragere într-un spațiu securizant, imposibil de violat. Singura cale de a nu se lăsa învinsă de acele împrejurări, unica modalitate de a rezista a fost retragerea în inepuizabila bogăție a interiorității, continuul dialog cu sine. C. concepe astfel, în celulă, fără creion și hârtie, păpuși și piese de teatru, ca niște alcătuiri ale spiritului ce îi țin tovărășie și o ajută să existe clipă de clipă. Aceasta este „evadarea tăcută” dintre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286364_a_287693]
-
iarăși” printre noi, dar totul depinde de perspicacitatea de „a ascunde cheia camerei de spus secrete”. încifrat mesajul. Asta-mi amintește de un recent roman, cel al Katiei Nanu, Puzzle cu Vasile, în care devenim martori la o dramă a interiorității, pornindu-se tot de la o cheie. Nu e vorba de o cheie-mister, ci de lipsa unei chei de la un apartament într-un anume moment-cheie. Sufocant și halucinant totodată mister. Recunoaștem la Maria Postu o tandrețe senină în confruntarea „da”/ „nu
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
lumii exterioare și viața intrauterină. și-n acest context, putem realiza o subtilă comparație. Dacă viața umanului este precum „o insulă în oceanul singurătății...” (Kahlil Gibran), atunci ne explicăm de ce Iătul - în viziunea poetului Mihail GĂOățanu - preferă acea insulă a interiorității. Se simte protejat de emoții, de suferință, de contactul cu „răul”. Nu „nașterea” este punctul nevralgic, adică ieșirea în lume, ci „despărțirea” de lumea de vis, de-acea puritate virginală. Un refuz de a pierde valorile acumulate de sistemul senzorial
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
zemfirurile reci și ușoare ce ating într-un gest de legănare maternă, de balansare ritmată pluralitatea eflorescentă a gândurilor și sentimentelor. Acestea își mișcă lent ascendențele sub presiunea plutitoare a pasului ce prevestește posibila apropiere a unei zguduiri creatoare. Unduirea interiorității este dictată aici de briza trimisă înaintea marilor revărsări spre a confirma existența sau absența albiei metafizice, a deschiderii formei spre conținutul spiritual. În acest sens, furtuna evocată aici își trimite mesagerul abisal spre a explora natura întinderii ce-i
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
mundaneității anonime. Ființei umane i se răpește răgazul metafizic pentru întoarcerea spre sine, pentru regăsirea calmă a întinderilor lăuntricului. Astfel, ea este pierdută constant în desișul unei pluralități de stări și contexte ce-i solicită și epuizează vitalitatea primară. Simțul interiorității este puternic atrofiat iar sondarea rezonanțelor ce răzbat din propria ființă se dovedește a fi primejdios neglijată. Omul tinde spre rolul unei marionete într-un carnaval de promisiuni și înșelări dezolante. Aici orice eșec nu determină începuturi de luciditate ci
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
a spiritului care își asumă o chemare luminată ce irumpe trezitor din adâncuri depărtate. Asumarea acestei chemări îl oprește în perplexitatea unei străfulgerări înnoitoare, a unei redescoperiri ce relevă sinele și amplele sale deschideri abisale. Privind spre profunzimea din propria interioritate, conștiința alunecă în verticalitatea deșteptărilor primordiale. Un somn ancestral se risipește iar negura bahică a eșecurilor și împlinirilor sociale este destrămată de suflul înnoitor al seninătăților transcendentului. Din azurul fără limitări al acestui cer captiv doar propriei nesfârșiri survin și
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
acestui cer captiv doar propriei nesfârșiri survin și urcă spre suprafața de superficial a conștiinței omului din cotidian chemările ce-i pregătesc fundamentala resurecție. Transcendentul cheamă și solicită întoarcerea chipului individualității umane dinspre fixarea în dinamica hipnotică a socialului către interioritatea uitată a energiilor spirituale abandonate ignoranței. Fenomenul tresăririi existențiale ce între-rupe somnolența raportării constante la banalul social se fundamentează pe acceptarea chemării transcendente de către omul ancorat cotidianului. Fiecare dintre semenii acestuia este apelat în același mod de către ecourile înalte sosite
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
energiilor spirituale abandonate ignoranței. Fenomenul tresăririi existențiale ce între-rupe somnolența raportării constante la banalul social se fundamentează pe acceptarea chemării transcendente de către omul ancorat cotidianului. Fiecare dintre semenii acestuia este apelat în același mod de către ecourile înalte sosite din nesfârșitul interiorității dar numai opțiunea personală alege între proiecția în deschiderile spirituale ale lăuntricului neglijând exterioritatea mundană și menținerea în sfera epuizărilor cotidiene ignorând dimpotrivă posibilitatea saltului în interioritate. Așadar, optarea în esență, pentru transcendent sau imanent revine numai conștiinței individuale după
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
semenii acestuia este apelat în același mod de către ecourile înalte sosite din nesfârșitul interiorității dar numai opțiunea personală alege între proiecția în deschiderile spirituale ale lăuntricului neglijând exterioritatea mundană și menținerea în sfera epuizărilor cotidiene ignorând dimpotrivă posibilitatea saltului în interioritate. Așadar, optarea în esență, pentru transcendent sau imanent revine numai conștiinței individuale după întâlnirea dintru început cu propunerea-chemare, cu apelarea și oportunitatea oferite din Absolutul ce-și întinde ne-țărmuirea dincoace de sufletul uman. Asumarea acestor oferte metafizice, deplina aderare
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
retragerea conexiunilor cu acesta. Omul ce își asumă chemarea Absolutului este profund atins, în acest context, de intensitatea maximă a unei dorințe nestăvilite, a unei sfâșieri ce-i retrage propria individualitate din peisajul dimensiunii și interconexiunilor sociale. Mai mult, în interioritatea lui survine nu numai aspirația desprinderii de cetate alături de valorizările sociale prezente chiar în afara acesteia dar și năzuința evoluției spre înaltul transcendent prin depășirea titanică a imanentului. Aici nu este vizat un raport secvențial, din când în când, cu sferele
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
extremă a reflexiei nelimitatului etern în parcursul unei vieți muritoare. Într-un astfel de context, intervalul existenței terestre nu doar interferează cu sacralitatea ce devine fondul unei continue trăiri mistice. Aici rugăciunea, contemplarea, meditația la transcendent nu mai survin din interioritatea imanentului ci dintr-o zonă metafizică intermediară, dintr-un corpuscul în care sufletul se înalță neîntrerupt spre deschiderea Divinului. Totuși, cum este posibilă o astfel de suprapunere a extazieriii întru mistic peste existența în dura și încarceranta corporalitate? Cum poate
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]