964 matches
-
numărul pentru substantiv, timpul și persoana pentru verb). Elementele lexicului au fost astfel clasificate în șapte categorii după trăsăturile lor comune (nume, verb, pronume determinant, adverb, prepoziție, conjuncție), cărora li s-au adăugat, potrivit diferitelor interpretări și altele (participiu, adjectiv, interjecție). O altă accepțiune a categorizării este delimitarea conceptuală a noțiunilor, delimitarea realităților pornind de la trăsăturile lor comune, în clase de obiecte cu aceeași denumire, delimitare care variază după limbi și după culturi. Această categorizare urmează o ierarhie reflectată prin genul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
lingvistic reprezintă capacitatea de a transmite prin cuvinte elemente de ordin psiho-afectiv, pe lîngă conținuturile conceptuale. Prin procesul de codare, individul transmite emoții în actul de comunicare la nivel suprasegmental (înălțimea tonului, intensitatea vocii, ritmul vorbirii), lexical (cuvinte marcate emoțional, interjecții, imprecații etc.), sintactic (bîlbîieli, întreruperi și autoîntreruperi), prin mărci non-verbale, complementare textului (tăcere, poziții corporale, colorarea feței, privire). V. argumentare, pathos, retorică, reprezentare. AUSTIN 1962; DUCROT - SCHAEFFER 1972; SEARLE 1982; ROVENȚA-FRUMUȘANI 2000; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IA EMPATIE. Termenul empatie face
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sînt adesea monosilabice. Fiecare dintre aceste denumiri vizează una dintre trăsăturile următoare ale marcatorilor: 1) toate fac obiectul unui contur prozodic particular (intonație și ritm), 2) ele sînt, din punct de vedere morfologic, invariabile și aparțin la diferite categorii morfologice (interjecții, adverbe, conectori, adjective, verbe de percepție la diferite moduri etc.), 3) nu au o poziție fixă aplicabilă la toate, unele pot fi cumulate, altele constituie prin ele însele o turnură a vorbirii, 4) aportul premergător sau retroactiv este variabil (local
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
precum conjuncțiile și adverbele). Totuși, pragmatica pare mai puțin o disciplină de sine stătătoare și mai mult o manieră de a caracteriza un ansamblu de lucrări foarte deosebite care nu se înscriu în viziunea asupra sistemului lingvistic, precum cele asupra interjecțiilor, asupra conectorilor, a determinărilor nominale, proverbelor, formulelor de politețe, interacțiunilor conversaționale etc. De aceea, se poate afirma că pragmatica realizează de fapt o anumită concepție asupra limbii și, în general, asupra comunicării. O astfel de concepție asupra limbii reia unele
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cu subiectul, face o comunicare despre conținutul semantic al acestuia. Predicatul exprimat prin verbe la diateza impersonală (plouă, ninge, se înserează etc.), cu subiect zero, prin adverbe predicative, care nu sînt compatibile cu un subiect la nivelul propoziției, și prin interjecții, la care expresia raportului de inerență cu subiectul este blocată de natura neflexibilă a interjecției predicative, nu admite o astfel de definiție. Nici realizarea propozițională a unui fragment al predicatului nu constituie obiectul definiției amintite, întrucît raportul sintactic desfășurat la
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
diateza impersonală (plouă, ninge, se înserează etc.), cu subiect zero, prin adverbe predicative, care nu sînt compatibile cu un subiect la nivelul propoziției, și prin interjecții, la care expresia raportului de inerență cu subiectul este blocată de natura neflexibilă a interjecției predicative, nu admite o astfel de definiție. Nici realizarea propozițională a unui fragment al predicatului nu constituie obiectul definiției amintite, întrucît raportul sintactic desfășurat la nivelul frazei între propoziția predicativă și regenta ei nu este unul de inerență, ci de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fapt vreo idee în plus în legătură cu ea", suplinind absența momentană a unor termeni adecvați și devenind ulterior expresia unor habitudini verbale, cu o distribuție morfologică și sintactică extinsă, putînd antrena părți de vorbire distincte, precum adverbe, substantive în vocativ, conjuncții, interjecții, propoziții sau fraze: în fine, domnule, măi dragă, frate, deci, știi, mă rog, mă-nțelegi etc. Astfel de structuri, private de o finalitate comunicativă, care nu antrenează valențele noționale, expresive ori pragmatice ale componentelor, nu se justifică din punct de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și diavol. Și această poezie se înscrie în seria portretelor de pușcăriași, unde contemplarea estetică are în obiectiv imagini brute. În Fătălăul identificăm stilul oral, cuvinte argotice, ludic și colocvialitate, grotesc, senzual, spontaneitatea înregistrării detaliului, formula tradițional-folclorică, mărci ale oralității (interjecțiile "mă", "na"), interogația retorică, construcția incidentă "al dracului", elemente de argou ("a rămâne grea"), comparații rafinate, pendulare între vulgar și grațios, toate fac din această poezie o "operă de rafinament, de subtilitate artistică" (G. Călinescu). Această poezie se înscrie în
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
vraja se rupe la intervenția socrului, care-l duce la schit ca să scape de magie după "patruzeci de zile, post, mătănii și molitve". Întâmplarea este relatată la persoana I, într-un stil caracterizat prin oralitate, cu locuțiuni și expresii populare, interjecții, exclamații, vocative, forme lexicale populare sau regionale, forme fonetice specifice. Acțiunea se petrece într-un plan obiectiv, al realității, și în unul subiectiv, al fabulosului mitic, plan care tulbura subconștientul uman. Caragiale valorifică în această nuvelă mitul folcloric al vrăjitoarei
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
modală; prin precedarea predicatului din principală de cuvintele "îndată", "numai ce și ", "unde nu", "numai iacătă", " iaca", "iute ", "pe loc". Verva poetului se realizează prin aglomerarea verbelor de acțiune la aceeași persoană, mod, timp, număr. Alteori, dinamismul este sugerat de interjecții ("iaca poznă"), construcții eliptice ("fuga la scăldat"), repetiții ("...numai iacătă-mă-s și eu, veneam, nu veneam"), cuvinte regionale care contribuie la culoarea dialectală ("duglișule", "cuc armenesc", "găbuiesc", "te-am căptușit", "tuflind", "am bojbăit", "chisăliță", "oleacă", "s-o drămăluiască"). Creangă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
calități supranaturale, dracii sunt proști, fricoși, lași. Stilul lui Creangă este original, se caracterizează prin oralitate, dialogul este dinamic, replicile concise, proverbele și zicalele au note de expresivitate: "Nici nu-i pasă de Năstasă; de Nichita, nici atâta". Se rețin: interjecții ("ia, mă, hai, hai!" și onomatopeele memorabile ("huștiuluc", "hârți!")', regionalismele (descotorosi, hârbuit, iarmaroc, dihanie). Dănilă Prepeleac este prezentat în comparație cu fratele său: "Cel mai mare era harnic, grijuliu și chiabur, pentru că unde punea el mâna, punea și Dumnezeu mila, dar n-
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
aspirația spre iubirea absolută, avântarea teluricului spre înalt. Salcâmul este un simbol al statorniciei existenței, în general, dar și al statorniciei sentimentului erotic. În dorința de a prelungi clipa în eternitate, îndrăgostiții vor evada din real în oniric ("vom adormi"). Interjecția din final aduce o notă de melancolie semnificând fericirea trecătoare. Din inventarul figurilor de stil se rețin personificările ("buciumul sună cu jale", "apele plâng"), metaforele ("stelele nasc umezi"), comparațiile ("sufletul meu arde-n iubire ca para"), epitetele ("luna... sfântă și
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și în spațiul absolut, prin înălțimile astrale. Poetul folosește verbe la timpul prezent, în descriere: "urcă", "plâng", verbe la viitor și la modul conjunctiv, care semnifică dorința: "vom ședea", "să astup", verbe la imperativ, pentru adresarea directă ("nu căta"), alături de interjecția predicativă "Hai!". Tot pentru adresarea directă, folosește substantive în vocativ ("iubite"), iar pentru exprimarea intimității apelează la expresii populare: "De nu m-ai uita încalte", "Nimen-n lume n-o să știe". De o mare expresivitate sunt unele epitete: "albastra, dulce floare
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
veșnicia naturii cosmice și condiția destinului uman se amplifică, tonalitatea devine elegiacă, iar substanța acestei elegii filosofice este exprimată prin metafore și accentele gnomice ale comunicării poetice. Această alternanță dintre spațiul cosmic și terestru este evidențiată prin formule specifice, prin interjecții populare care sugerează veșnica repetabilitate: "Ia, eu fac ce fac de mult", prin enumerarea substantivelor, construcția liniară a propoziției și a frazei, care conferă stilului un caracter grav, solemn, cu tonalități elegiace asemănătoare doinei: "Numai omu-i schimbător/ Pe pământ rătăcitor
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
aparent disparate, ceea ce dă impresia unui tablou poantilist („Codru, verde lăicer,/ Cu lăute-n gușe, cuci,/ Soare, galben semincer,/ [...] Vultur, fulger pe Rarău,/ Frunză-n dungă și haiduci,/ Ziua, clopot peste hău,/ Cer bucovinean, ștergar”). Regionalismele (burdujel, malaiște, lăicer, calamăr), interjecțiile și exclamațiile naiv admirative („Măi și măi, crește aurul în clăi” sau „Ce muiere, măi, și luna”) sunt destul de rare, iar „tonul țărănesc silit” (G. Călinescu) are rostul de a întrerupe aglomerarea suavităților. Și în versificație tiparul folcloric face loc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287795_a_289124]
-
la eroul grec și metafora „brățării nopților” o indică Încă din punctul de plecare (ca de altfel și „terasele” din titlul celuilalt volum publicat În 1929: Plante și animale. Terase). Schimbarea unghiului de vedere se face, În chip semnificativ, prin interjecția iată, extrem de frecventă chiar În spațiul aceleiași secvențe: marcă a surprinderii imediate, spontane, proaspete a imaginilor lumii și a fluxului interior al trăirii, astfel Încît traiectul urmat de privire este un neîntrerupt lanț de uimiri În fața unor spectacole mereu reînnoite
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
iată-te la casablanca ești fără lucru”, „iată grînele bumbacurile ca amulete” - sînt versuri extrase abia din primele secțiuni ale poemului Ulise. În Brățara nopților ele nu sînt mai puțin prezente, precum În cel dintîi panou al textului, unde, alături de interjecția amintită, semnele deschiderii ochiului spre peisajele schimbătoare se adaugă Întru sporirea sugestiei fundamentale: „În ochii noștri apele cresc și se Întunecă”, „Iată un șarpe se tîrăște peste pleoapele noastre”, „Dar iată aici În poemul acesta eu vă sărut gleznele sîngerate
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
DI. Înrădăcinate în subiectivitatea și evaluările specifice ale acelui personaj, ele nu pot fi reținute într-o versiune DI standard, care urmărește să redea - și aceasta, cu destulă zgîrcenie - subiectivitatea naratorului. Există și dificultăți în reprezentarea comenzilor în DD, a interjecțiilor și a întrebărilor retorice, în DI. Dar acestea sînt, ca și aspectele menționate în secțiunea precedentă, trăsături gramaticale sau așezate sub semnul gramaticii; aici ne axăm asupra unor probleme de vocabular care exprimă, aparent mai direct, personalitatea și viziunea. „Pierderea
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
în ceea ce îl privește pe ultimul dintre acestea, putem începe să reflectăm asupra motivului și a locului pe care un autor decide să le folosească. De exemplu, acolo unde un vorbitor utilizează un limbaj puternic marcat de elemente interactive (interjecții, dialecte sau excepții ale limbii literare) iar ele sînt semnificative din punct de vedere narativ, atunci avem o justificare suficientă pentru recursul la Vorbirea Directă. Opțiunea pentru reproducerea Vorbirii Directe înseamnă, de asemenea, acceptarea unui ritm scenic mai lent, o
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
Enunțurile ambreiate Putem produce un enunț care conține ambreiori și care are legătură cu situația de enunțare; vorbim atunci de enunț ambreiat. Cel mai adesea, acest tip de enunț conține, pe lîngă ambreiori, și alte urme ale prezenței enunțiatorului: aprecieri, interjecții, exclamații, ordine, interpelări ale co-enunțiatorului... Fragmentul următor este un exemplu tipic de enunț ambreiat: Sebastian are viitorul în față. A învățat multe anul trecut în Sierra Nevada, odată cu decepția ocupării locului șase. Va învăța lecția de astăzi. Și apoi, veți
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
de paradigmă din domeniul științelor formale (logico-matematice) și, respectiv, despre evoluția dramatică a științelor experimentale (fizica, în primul rând, dar și biologia, genetica etc.). Pentru a marca în panorama științelor exacte remarcabila „congruență stilistică” a acestor demersuri separate, vom etala interjecțiile cognitive proprii „geniului modernității târzii” (H.-R. Patapievici). Scena matematicii a găzduit între a doua jumătate a secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX evenimente de mare importanță în procesul abandonării raționalității iluministe, cu toate tendințele sale
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de fonem/grafem, silabă, cuvânt și propoziție. 11Terapia logopedic Exercițiile logopedice au început cu gimnastica fonoarticulatorie, care a continuat, de altfel, pe tot parcursul terapiei. S-au desfășurat ăi exerciții de educare a echilibrului inspir-expir, de vorbire ritmicși expresiv onomatopee, interjecții, comenzi verbaleă, de antrenare a auzului fonematic. S-au importat sunetele pronunțate defectuos s-ș, ț-z, c-g, t-dă, și a grupurilor de sunete ce, ci, ge, gi, ghe, ghiprin folosirea procedeelor logopedice specifice, insistându-se și pe
MĂRTURII DE LA CATEDRĂ by TASIA AXINTE () [Corola-publishinghouse/Science/1657_a_2968]
-
28. Există cuvinte al căror înțeles a pierdut prin gramaticalizare atât noțiunea, cât și sensul afectiv, așa cum sunt instrumentele gramaticale de tipul articolului, de asemenea prepoziția și conjuncția. Onomatopeele sunt cuvinte în al căror înțeles abia se formează noțiunea, iar interjecțiile sunt cuvinte în al căror înțeles abia începe să se formeze sensul afectiv. Cuvântul este deci "unitatea dintre o noțiune și un sens pragmatico-afectiv pe de o parte, și un complex sonor, pe de alta parte 29. Noțiunea este forma
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
afirmă textul. Se pierde poate din vedere că accentul nu cade neapărat pe caracterul protestatar, cât pe ideea finalului de operă, pe faptul că poezia sa se transformă în polemică, în antipoezie sau metatext. Dintre procedeele preferate, se remarcă și interjecția "iată" care marchează aducerea în actualitate a trăirilor, într-un poem care oricum folosește prezentul: "Iată, să-ți aduc de la luptă femurul meu sub balcon/ am trecut un fluviu ce-și adună solzii în galop arbitrar/ ducând în alte sfere
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
condiție sine qua non a restabilirii punților de legătură dintre ficțiune și realitate. Realismul nu atinge așadar doar planul semnificatului, al imaginarului poetic, ci și pe cel al expresiei. Regăsim, astfel, în poezia contemporană, aproape toate procedeele specifice oralității, de la interjecții, interogații sau exclamații la expresiile populare sau argotice. Aceste incursiuni pe care le propune poezia actuală în limbajul străzii nu au un rol "ornamental", ci funcționează ca adevărate redefiniri, la nivelul limbajului, ale retoricii clasice. În spatele lor se ascunde totuși
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]