705 matches
-
9. Principiul participației se aplică și prin dinamismul ludic, atât în mit (ludus sacer), cât și în intertext: "Acțiunea înfățișează un eveniment cosmic, dar nu numai ca prezentare, ci ca identificare...Funcția lui nu este numai să imite (vezi repetiția intertextuală), ci să confere sau să aibă o participare (s.n.)"10. În Sărmanul Dionis, există o coincidență deloc întâmplătoare în privința personajelor feminine, care apar în realitate sau în tablouri. Poate că Maria ascunde principiul participației, la care critica s-a oprit
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
El se contrase din ce în ce mai mult și iute, până ce deveni, împreună cu sfera ce-l încungiură, mic ca un mărgăritar albastru stropit cu stropi de aur și c-un miez negru (Eminescu: 2011, II, 52). Aceeași consecință se înregistrează și prin repetarea intertextuală: este anulat timpul profan, cronologiei îi este opusă contemporaneizarea. Ce se întâmplă cu spațiul? Mai nimic. Mutarea nu comportă strămutare, ceea ce trimite la un deficit spațial al transferului [cititorului dinspre hipertext către hipotext]. În compensație, intertextualitatea produce efectul de spațializare
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
la un deficit spațial al transferului [cititorului dinspre hipertext către hipotext]. În compensație, intertextualitatea produce efectul de spațializare a timpului. Lectura tabulară descrie un zig-zag în desenul căruia transpare spirala blocului temporal. Astfel este îndepărtată amenințarea deficitului spațial al deplasării intertextuale: prin spațializarea timpului. S-ar putea ca spațiul și timpul din construcția prozastică eminesciană să nu fie decât false localizări. Pe urmele Ioanei Em. Petrescu, suntem ispitiți să considerăm că realitatea în care se mișcă "sărmanul" Dionis este doar o
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
vom pleca de la unitatea lexicală și vom ajunge la cel mai general și liber dintre niveluri, intratextualitatea ar trebui să ducă la același "mit personal" (Charles Mauron) sau măcar spațiu încapsulat in illo tempore. Pentru stabilirea dimensiunilor și nivelurilor repetării intertextuale, vom citi Sărmanul Dionis și vom interoga intratextualitatea. Perechile sau șirurile determinate de legătura intratextuală dintre hipotext și hipertext construiesc serii intratextuale. Ele prezintă aspect asemănător câmpurilor semantice, poate și pentru că identificarea lor se face în mare parte cu ajutorul acestei
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
a tuturor a căror ființă vei pricinui-o tu (Eminescu: 2011, II, 45). Intertextul luminează pagina prozei eminesciene, iar aceasta, la rândul ei, zugrăvește imaginea sinecdotică a intertextului 17. Dincolo de reiterarea adevărurilor din gândirea indiană, aceste rânduri surprind funcționarea aparatului intertextual. Vom avea prilejul, în capitolul despre "[Archaeus] alegoria intertextualității" (vezi infra), să constatăm recurența și accentuarea acestui segment intratextual pentru o altă categorie intratextuală. Se pare că intertextul este umbra, de aceea uneori repetarea intertextuală este trăită ca un effleurement
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
aceste rânduri surprind funcționarea aparatului intertextual. Vom avea prilejul, în capitolul despre "[Archaeus] alegoria intertextualității" (vezi infra), să constatăm recurența și accentuarea acestui segment intratextual pentru o altă categorie intratextuală. Se pare că intertextul este umbra, de aceea uneori repetarea intertextuală este trăită ca un effleurement, o prezență abia simțită și poate nu totdeauna demonstrabilă : "căci întreg fiind, ți-ar nega existența ta" (niciun hipertext nu este întreg, iar atunci când există un deficit de competență hermeneutică, apare implicit un deficit de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
plastică descri să nu există, este o invenție. Dar rostul artei, ca poartă către adevăr, depășește retorica. Pentru intertextualitate, ekphrasis-ul complică puțin mecanismul: opera literară verbalizează piesa artistică non-verbalizată. Distanța intersemiotică dublează practic diferirea din motorul (repe tare/diferire) mecanismului intertextual (Gignoux: 2005, 105). Dacă vom considera punerea în abis ca un efect intertextual, "Căderea îngerilor" este un tablou fictiv -, ne vom trezi în fața unui fals hipotext. După consumarea evadării în Paradis și soluționarea situației telurice, nuvela Sărmanul Dionis trimitea la
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
către adevăr, depășește retorica. Pentru intertextualitate, ekphrasis-ul complică puțin mecanismul: opera literară verbalizează piesa artistică non-verbalizată. Distanța intersemiotică dublează practic diferirea din motorul (repe tare/diferire) mecanismului intertextual (Gignoux: 2005, 105). Dacă vom considera punerea în abis ca un efect intertextual, "Căderea îngerilor" este un tablou fictiv -, ne vom trezi în fața unui fals hipotext. După consumarea evadării în Paradis și soluționarea situației telurice, nuvela Sărmanul Dionis trimitea la Théophile Gautier pentru a face înțeles mesajul nostalgiei inverse pe care cititorul ar
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
terestru, din perspectivă aeriană, avem imaginea unei structuri în formă de mandala remarcă Ioan Petru Culianu (2012, 108), care face și desenul (fig. IV). Cele patru izvoare constituie o reminiscența biblică, însă structura insulei sugerează, mai mult decât orice izvor intertextual, originea onirică a reprezentării (Poate și discipolul lui Eliade consideră ecourile onirice ale unei geografii mitice personale, fixate in illo tempore, în copilărie). Fig. IV Insula lui Euthanasius (după Ioan Petru Culianu: 2012, 109). Am putea imagina spațiul insulei împărțit
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
o lectură a intratextualității numite transprozastice. Intertextul este mai mult decât permutare ori suprapunere, niciodată totală, a două sau mai multe entități textuale. Interpretarea lui în termenii Mitului Eternei Reîntoarceri (MER) ne va furniza un câștig de comprehensiune asupra mecanismului intertextual pe care încă nu l-am obținut prin studiul "din interior". Este necesară desprinderea de teluricul textual. Când sugeram (vezi supra) imaginea unei "bolți intratextuale" eminesciene, dincolo de un ușor derapaj în impresionism (asumat) al hermeneuticii prezentului studiu, privilegiam ideea desprinderii
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Și mai importantă este rezultanta acestor caracteristici: repetarea produce o tensiune aparte, cu proiectarea lectorului și a scriitorului, totodată, într-o dimensiune accesibilă numai pe această cale (similară, ca stare de spirit, reeditării specifice MER). 1. Model exemplar. Protagoniștii jocului intertextual, hipotextul și hipertextul, se situează în spațiul textual al aceleiași nuvele (intratext prozastic) sau în texte diferite (intratext transprozastic). (H1) Cu proporțiuni neschimbate o lume înmiit de mare și alta înmiit de mică ar fi pentru noi tot atât de mare. Și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
preces, fără cari el n-ar fi fost, împreunată cu a celora ce sunt. De ce plâng oamenii auzindu-l? Pentru că simt că el e resumțiune a lor ([Istorie miniaturală] Eminescu: 2011, II, 252). În multe cercetări axate pe intertextualitate, nodurile intertextuale urmează morfologia unor scenarii; pentru ochiul critic, contează modul în care un scenariu (récit) dintr-o operă consacrată este prelucrat în paginile unei cărți noi. Pentru prezentul studiu, articularea intratextului vizează puncte esențiale ale cugetării eminesciene. Nu se întâmplă ca
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
din operă. Primul din cele patru Principii fundamentale ale MER se verifică pentru intratext. Identificarea modelului exemplar este posibilă prin vizualizarea centrului de greutate al segmentului repetării (entitatea intratextuală cu rol de nucleu). Însă reeditarea, fie de natură mitică, fie intertextuală, se relevă prin diferență repetiția angajată (Gilles Deleuze) între două diferențe. Intratextul din proza eminesciană reprezintă teatrul dialecticii repetare/diferire, unde dansul lui același cu altul nu este decât o revenire în spirală asupra esenței mitic-auctoriale. Din repetare în repetare
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
coprindea". Pe masa din "lemn grunzuros de vechime" a lui Dionis, erau "ziare rupte", printre altele. La Toma Nour, "ziare rupte și întregi". Un obiect întreg, mai ales unul tipografic, chiar pierdut într-o imagine-colaj, induce oarecare liniște. Finalul secvențelor intertextuale exprimă în plan secund concluzia despre un tablou natură statică. Ceea ce pri mează vizează relevanța secvenței pentru percepția fiecăruia din cei doi eroi asupra lumii: "o neordine într-adevăr păgânească" "totul un abracadabra fără înțeles și fără scop". Ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
tablou natură statică. Ceea ce pri mează vizează relevanța secvenței pentru percepția fiecăruia din cei doi eroi asupra lumii: "o neordine într-adevăr păgânească" "totul un abracadabra fără înțeles și fără scop". Ar fi interesant de cuantificat unitatea minimală de repetare intertextuală. Pentru această finalitate, diferențele ar putea ajuta foarte mult. Cât despre cărțile "grecești, pline de învățătură bizantină" ale lui Dionis, există în paginile din [Archaeus] confirmări ale ideii în virtutea căreia acestea ascund adevărul și, mai mult, sunt interpretabile ca model
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
fericit și a căror rezonanță era atât de mare încât fiecare construcție trezea o lume de cugetări și analogii în capul tânărului (Cezara Eminescu: 2011, II, 88). Asocierea hipotext/hipertext este favorizată de prezența unor semne care avertizează asupra fenomenului intertextual. Un astfel de indiciu îl oferă recurența care se produce de asemenea manieră încât să fie păstrată poziția din hipertext (Cusset: 1999, 59). Este vorba despre homotaxă, căreia i se opune heterotaxa: modificarea poziției față de original. Cercetătorul francez operează o
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
are o funcție proprie, care este aceea de a reda, manifestă, structura mitului" (Durand: 1992, 413). În distribuția Principiilor fundamentale, ea joacă rolul cel mai important niciunul din cele patru nu s-ar aplica fără ea. Dar nu orice repetare intertextuală proiectează lectorul în mit. 3. Ruptură a duratei profane. Nu există nici timp, nici spațiu ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemene, ca reflectarea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
segment inter-/intratextual comportă și un fel de eliberare de prezentul paginii în care lectorul se găsește, la un moment dat. El poate urca sau coborî, într-o secundă, paliere ale literaturii universale sau doar ale operei aceluiași autor. Repetarea intertextuală permite lectorului să acceadă la "forma pură a temporalității", denunțând tacit inconsistența ontologică a legii consecutivității. În acest punct, recunoaștem o axiomă a cugetării eminesciene și, totodată, unul din modelele exemplare ale intratextului prozei studiate: "Nu e adevărat că esistă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
hipertext, percepută ca un efleuraj, poate ascunde esențializarea substanței livrești. "Căci unificarea prin anamnesis a fragmentelor de istorie fără vreo legătură între ele înseamnă a lega începutul de sfârșit" (Eliade: 1978, 117). Sunt luminate astfel aspecte noi ale meca nismului intertextual: ruptura duratei profane și reintegrarea într-un timp primordial. A lega înce putul de sfârșit înseamnă construirea Centrului. Sergiu Al-George analizează rezonanța gândirii indiene în cultura românească și stabilește cores pondența dintre Axis Mundi și Coloana Infini tului 39. Imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
că intertextualitatea este dependentă de recitire. O singură lectură nu ajunge pentru a desluși orientarea vectorială a intertextualității. Săgețile înspre hipotext pot fi vectori alunecători sau chiar vectori liberi. Abia recitirea permite ieșirea din prezent. Cititorul pune degetul pe nucleul intertextual și se lasă cuprins de voluptate.] El nu se mai îndoia... de o mână nevăzută el era tras în trecut" (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, 43). 4. Reintegrare într-un timp primordial. Repetarea intertextuală produce un efect similar întrucâtva celui
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
prezent. Cititorul pune degetul pe nucleul intertextual și se lasă cuprins de voluptate.] El nu se mai îndoia... de o mână nevăzută el era tras în trecut" (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, 43). 4. Reintegrare într-un timp primordial. Repetarea intertextuală produce un efect similar întrucâtva celui din registrul mitic. Este vorba despre contemporaneizarea lectorului / scriitorului cu illud tempus. Reeditarea nu este nici pentru MER totală: dacă ne vom gândi, de pildă, la evenimentele actualizate printr-un ceremonial, vom accepta realitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
orice pagină din Textul Infinit intră în blocul temporal. "Cartea mea, cetind-o în șir, rămâne ne-nțeleasă" (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, 47), altfel spus, lecturii lineare i se dezvăluie prea puțin din înțelesul marelui tom. Lectura tabulară și jocul intertextual au ceva din "tot a șaptea filă" de natură magică. Traseele marcate de hipotext și hipertext sunt întoarceri în timp (și anulare a celui profan) care întregesc semnificația cărții. Dialectica repetare/diferire traduce jocul mitologic Memorie-Uitare. Operele din Textul Infinit
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
intertextualizează caută să dezlege un proverb cu litere strâmbe. Autorul care face muncă de rescriere și lectorul care percepe fenomenul ca hipertextualitate (diferențiere asupra căreia atrage atenția Christophe Cusset) nu au același illud tempus la care se întorc prin repetarea intertextuală, dar amândoi trăiesc tensiunea efleurajului hipotext/hipertext : "Unde să stăm? aud un glas din centrul de jăratic al cărții". Demersul intertextual răspunde unor resorturi care depășesc registrul literar. El aplică, de o manieră specifică, cele patru Principii fundamentale ale MER
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
hipertextualitate (diferențiere asupra căreia atrage atenția Christophe Cusset) nu au același illud tempus la care se întorc prin repetarea intertextuală, dar amândoi trăiesc tensiunea efleurajului hipotext/hipertext : "Unde să stăm? aud un glas din centrul de jăratic al cărții". Demersul intertextual răspunde unor resorturi care depășesc registrul literar. El aplică, de o manieră specifică, cele patru Principii fundamentale ale MER și se poate explica prin ele. Intertextul poate fi trăit, mai mult decât înțeles, prin Mitul Eternei Reîntoarceri: "Și viața se
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
manuscrisul în facsimil (pentru unele texte în proză). Traseul regresiv poate continua, de exemplu, recurgând la Fragmentarium, pentru a vizualiza frânturile care au articulat mai târziu întregul (vezi Pompiliu Crăciunescu, despre revelația fragmentarului pentru cuprinderea întregului). Vizând un intratext cumva intertextual, vor fi invocate și fragmente eminesciene din filosofie (traduceri). Dacă textul-sursă este o altă proză localizată în spațiul creației originale eminesciene, situație abordată în subcapitolul Intratext transpro zastic generat prin corespondență (vezi supra), propunem să considerăm legătura hipo text/hipertext
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]