735 matches
-
înțeleg, așa cum anul trecut, la Muzeul de Artă din Timișoara, a fost vara lui Rembrandt, în buna politică managerială, cu care i-a obișnuit pe timișoreni conducerea acestei prestigioase instituții de cultură. Și putem spune, că oricât de mult au istovit curiozitatea reproducerile, multiplicate în calendare ori în camerele de hotel din epoca apusă a comunismului, lucrările lui Nicolae Tonitza surprind încă prin candoare. Recunoaștem câteva portrete de copii, împrumutate, probabil, de la Muzeul Brukenthal din Sibiu, dar savoarea acestui discurs plastic
Vara în care am intrat by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5454_a_6779]
-
să fie iar cuplat și pus în mișcare, pentru a stinge focarul revoltei care amenința să se declanșeze. A apărut după cîteva minute, cărînd căldări cu apă și dîndu-le cu cana, prin vizetă, celor de la dreptul comun. Politicii erau prea istoviți pentru a-și mai croi drum către vizetă. Hoțul-șef mi-a declarat, probabil socotindu-mă purtătorul de cuvînt a politicilor, că nu mai poate face nimic pentru noi, pentru că de-acum s-a ajuns la Ťpe viață și pe
Un povestitor remarcabil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8805_a_10130]
-
colina salvatoarei Parisului, dai într-o mică piațetă de restaurantul La Méthode, cu strada Descartes, lăsând în stânga străduța Laplace. Nu lipsește nici romancierul pornit în căutarea timpului pierdut, evocat pe firma localului pe care scrie apăsat La Madeleine de Proust. Istovit de atâta umblet pe jos, pe înserat, în iulie, când ziua-i lungă, mă întind pe pajiștea dindărătul Catedralei Notre Dame, să-mi trag sufletul. La un moment dat, văd o fată legată la cap și cu o fustă țipătoare
Reflexe pariziene (1) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14927_a_16252]
-
unde viața este o luptă continuă. Dar să vă lămurim cum era cu acest obicei, numit atât de ciudat stingerea lămpilor. Obiceiul era ca în nopțile cele mai adânci ale ținutului lor de ghiață, când neamul lor părea că se istovește, să se strângă cu toții în Iglul cel mai încăpător al tribului, ca într-un fel de sală de ședință și să-și petreacă acolo noaptea, cu toții laolaltă. Se strângeau astfel bărbații și femeile tribului, iar când vraciul lor dădea semnalul
Doi fulgi de zăpadă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15940_a_17265]
-
se aștepte la nemulțumiri și adversități". Modelul lovinescian al unor astfel de rînduri e indubitabil. Tot atît de demne de atenție ne apar considerațiile următoare, privitoare la unele metehne ale receptării critice, a căror actualitate vedem că nu s-a istovit pe parcursul cîtorva decenii. Azi, e de părere Constantin Călin, "noutatea"creației e îmbrățișată suspect de repede, pînă la dispariția clasei de "scriitori neînțeleși". Multora dintre ei li se acordă un credit nejustificat. Dimpotrivă, noutatea în critică e tratată nefavorabil, cu
O specie "demodată"? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15069_a_16394]
-
a fost amânată pentru o altă cruciadă, aceasta s-a datorat regelui Franței care nu a voit să renunțe la planul de recucerire a Edessei și la gloria ce i-ar fi revenit în cazul unei victorii. Armata franceză era istovită, împuținată numeric, oricine putea să-și dea seama că ea nu ar fi putut susține două războaie grele, unul cu bizantinii, altul cu turcii. De aceea, Ludovic al VII-lea a acceptatt să depună jurământ de vasalitate față de Manuel Comnenul
Manuel I Comnen () [Corola-website/Science/315293_a_316622]
-
Auzind acestea, ostașii au început să-l ocărească în gura mare pe împărat, din vina căruia ei au fost prinși în capcană. Comnenul și a venit în fire și a rămas. Bizantinii și au vândut scump viețile: seldjiukizii, cu totul istoviți, nu mai erau în stare să continue lupta. Dimineața, kilidj Arslan a consimțit să încheie pace, cerând doar să fie dărâmate fortificațiile de la Dorylaion și Sublaion. Ziua, Manuel a condus retragerea prin locul bătăliei din ziua anterioară: "Priveliștea care s-
Manuel I Comnen () [Corola-website/Science/315293_a_316622]
-
Ilie Constantin Toate acestea dezgusta și dau o puternică impresie de stupiditate", exclama G. Călinescu după copioase lecturi din erotică diminutival-trivială a lui Bolintineanu (Istoria literaturii române, ed. 1982, p. 233). Ieșind istovit din "aceasta universală inepție" (idem), el extrage din culegere "totuși trei poezii" - printre care și "capodoperă întregii lirici a acestui autor", Mihnea și babă. Regăsind-o într-o antologie din ultimii ani (Florin Șindrilaru, Antologia poeziei românești culte, Ed. Teora
"Mihnea și baba" by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17004_a_18329]
-
lexicală ori din figuralul discursului, ci datorită unui anumit mod de gîndire. Un mod de gîndire pe care mă aventurez să-l numesc nostalgic. Aciman însuși îl numește "palintropic", marcă a eternei reîntoarceri. Aciman e un Ulise al vremii noastre, istovit de călătoriile sale pe multe și ciudate meleaguri, toate întreprinse cu un singur scop: acela de a a ajunge din nou acasă, de a regăsi un topos al familiarității și firescului conținut simbolic în Alexandria copilăriei. Fiecare nou oraș vizitat
Viitorul amintirilor by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16723_a_18048]
-
-ncuie în ospiciu * Demonii rîd și-un singur înger plînge O flacără se plimbă pe meninge Bețivul timpul ca pe-un stîlp în brațe-l strînge Orgoliul suveran mă-ngheață pîn^la os iar cerșetorii toți au chip frumos Sînt istovit de propria-mi privire în oglindă cînd mă uit văd infinitul Iar măcelarii își ascut cuțitul pe inima ce își oferă gîtul Cel ce ucide ucide și inima din sine Țin cumpăna nestinsă cea între rău și bine Dar în
Poemul Și scrisoarea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/7835_a_9160]
-
ia cu asalt, în fugă, dealurile de la marginea orașului. Se umpluse infirmeria, vreo cîțiva soldați dezertaseră și ofițerii se plîngeau de el la București. Fetele de la Chelu șomau, încît patroana i-a transmis lui Scipione rugămintea să nu-și mai istovească trupa. Într-o seară, la popotă, în timpul discuției despre ceea ce se întîmplase la instrucție, căpitanul Chițu, comandant de companie, îi spune maiorului că de-abia își mai stăpînește oamenii. Acest Chițu era unul dintre ofițerii lui devotați. De cînd se
Apții și dezertorii by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7674_a_8999]
-
pace cu inamicul, care desfigura efectiv harta țării. Dar, bine sfătuit de Ion I.C. Brătianu și regina Maria, a tot amînat să-și pună semnătura pe acest tratat, știind bine că astfel e atins de nulitate. Și, apoi, cînd inamicul, istovit pe fronturile din Apus, a depus armele, încheind armistițiul, regele Ferdinand, spre sfîrșitul lui 1918, a putut porni, din nou, ostilitățile, făcîndu-și intrarea triumfătoare în București. România a avut noroc. Conferința de pace de la Paris i-a adus noile teritorii
Regele Ferdinand by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16538_a_17863]
-
loc, nu zări prin apropiere nici o movilă reavănă, reveni [...] Și abia atunci, copleșit de impresia că urma să i se dezvăluie un semnal tainic, profund și de multă vreme presimțit, respiră de câteva ori sănătos, adânc și, din cale-afară de istovit, în plină lumină a primei sale zile de viață, de viață nouă, nu departe de locul pe care-ar fi trebuit să zacă mort, ațipi." (pp. 240-241) Dacă ambiția Dorei Pavel s-ar fi limitat la un asemenea decupaj problematic
Iluzii pierdute by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6353_a_7678]
-
noastre" se solidarizează cu suferința seculară a truditorilor pămîntului într-un chip static, printr-o crispare a deznădejdii ce-și găsește finalitatea în sine. Idealizarea trecutului produce un prezent blocat, interzicînd, de facto, viitorul: "Rătăcitor, cu ochii tulburi,/ Cu trupul istovit de cale,/ Eu cad neputincios, stăpîne,/ în fața strălucirii tale./ în drum mi se desfac prăpăstii,/ Și-n negură se-mbracă zarea,/ Eu în genunchi spre tine caut:/ Părinte, -orînduie-mi cărarea!// în pieptul zbuciumat de doruri/ Eu simt ispitele cum sapă
Cazul Goga (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12794_a_14119]
-
de 21 de ani a străbătut pe jos, săptămânal, 4 km, și a urcat două dealuri destul de mari - distanța din satul Șoșdea, până la gară - când mergea la tipografie la oraș pentru redactarea ziarului - dăruindu-se pe sine pentru semenii săi. Istovit de muncă pe deoparte, hărțuit pentru nepredarea cotelor în întregime, impuse de regimul comunist - ba chiar a și fost acționat în judecată, ca și ceilalți gospodari din sat, pentru că pământul nu producea cât li se impunea să dea; regretul pentru
Agenda2005-43-05-senzational1 () [Corola-journal/Journalistic/284340_a_285669]
-
nopților, facerile zilelor, și cînd lumea trăia cu pasiune taina veșniciei, crezînd nețărmurit în viața care vine. Astăzi, pasiunea nestăpînită pentru aventurile senzoriale, dincolo de faptul că este dăunătoare pentru spirit, duce și la pierderea averii sufletești, precum și a diamantelor minții, istovind trupul și uzurpînd măreția și demnitatea omului contemporan. Iar nenorocirea muzicii savante este că această pasiune face să nu-i mai placă ceea ce are (aparținîndu-i de facto) și să alerge bezmetică după ceea ce nu are (și aparține iretractabil altor orizonturi
Coborîrea aurei by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11773_a_13098]
-
receptacol al lumii, că trăirile părelnic anodine, disparate, evanescente se pot încărca de tensiuni universale. S-a petrecut o minirevoluție în poetica postbelică, avînd puține preludii (Bacovia), însă ale cărei urmări, după toate probabilitățile, sînt departe de a se fi istovit. În chip ostentativ, M. Ivănescu pune accentul nu pe expansiunea expresionistă, pe bravada cosmicizării, ci pe retranșarea, pe reducția ființei angoasate, covîrșite de spaimele, adesea delicate, ale propriei sale condiții. Macrocosmosului i se preferă microcosmosul interiorizării, nu mai puțin bogat
Poezia lui Mircea Ivănescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13086_a_14411]
-
critic literar de azi, singurul în care am încredere� etc. După (de obicei în interviuri): Alex. Ștefănescu este un troglodit, n-a înțeles niciodată nimic din ce citește. Face tot felul de jocuri� etc. M-au plictisit și m-au istovit toate aceste reacții necivilizate, toate privirile ucigătoare, care mi se aruncă pe stradă, toate momentele în care rămân cu mâna întinsă în fața vreunui autor ciufut (cu cât mai lipsit de talent, cu atât mai ciufut) la cine știe ce recepție. Am hotărât
Cică niște cronicari... by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16112_a_17437]
-
îl cred pe Foarță atunci când își recunoaște cel dintâi dintre cei 151 de fii livrești: În urmă cu vreun an și jumătate, la ceas de cumpănă și de izbeliște fiind, mi-am adus aminte de Ťrugăciunea unui sărman, când e istovit și înaintea Domnului își revarsă rugať, ce e subtitlul unui Psalm, anume 101 - pe care început-am să-l versific în scopuri exorcizatorii." Motorul tensiunii interioare, iată, e pornit. Iar buna și îndelungata lui funcționare o asigură tehnica ireproșabilă a
Șerban al Arabiei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9418_a_10743]
-
de treabă, în pofida apariției unei Brigăzi speciale pentru combaterea lor? Țeparii de conducte? Proxeneții incurabili sau mafioții gulerelor albe? Corupții și corupătorii, cu afacerile lor de mii de miliarde în lei? Cămătarii și recuperatorii lor? Patronii firmelor căpușă care au istovit economia românească? Din cîte știu, și știu foarte bine, infracțiunile pe care le-am enumerat mai sus nu sînt afaceri țigănești, iar dacă în ele sînt amestecați și țigani, acest fapt ține de jocul numerelor mari. Din păcate, atunci cînd
Ordinea - pe alese by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15792_a_17117]
-
obsesii care îi macină pe sub aparența de băieți duri, de Ferentari. Vezi, pare că ne avertizează prozatorul, folosindu-se cu subtilitate de ubicuitățile ori alternările naratoriale; gândește-te numai, întărește el, vorbind atât cu lectorul relaxat, cât și cu personajul istovit de "ocna de viață". Ai zice, revine vocea supraconștiinței, căutând aproximări și echivalări cât mai adecvate pentru a exprima - în acest mod colocvial - ceea ce e atât de greu exprimabil: răbdarea pe care protagonistul din edenul socialist și-o pierde încetul
Flacăra Roșie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8533_a_9858]
-
spre asfințitul zilei. Sunt tăcerile-n care se vede În orice umbră ce se-ndepărtează O stingherită Zeitate. Dar amăgirea contenește și timpul iar ne-aduce În zgomotoasele cetăți din care-azurul se arată Doar zdrențuit, acolo sus printre cornișe. Ploaia istovește pământul, apoi; se-ntețește Plictisul iernatic peste case, Lumina devine tot mai zgârcită - se zgârcește și sufletul. Când într-o bună zi printr-o poartă întredeschisă Printre copacii din curte Ni se arată galbenul lămâilor; Iar gerul din inimi dispare
Eugenio Montale () [Corola-journal/Journalistic/5733_a_7058]
-
ar urma să ajungeți la ultima filă, aceea care încheie șirul întâmplărilor... Însă felul cum reacționează bătrânul îmi taie speranța: pare să nu audă ce-i spun, pare incapabil să-și formuleze gândurile în propoziții coerente. Bate câmpii, probabil e istovit, stors de vlagă, oricum, nu mai e în stare să poarte un dialog. Bâiguie câte un cuvânt - două fără sens, apoi tace și închide ochii. La un moment dat, observ că, subit, a adormit, respiră sacadat, ca și motanul său
Punct și de la capăt by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Journalistic/2732_a_4057]
-
acest spectacol, în convenția stabilită de regizor, poate cele mai minunate interpretări. Nu știu cum și-a văzut autorul actorii care să-i joace textul, dar mi se pare greu să te gîndești la cineva mai autentic, mai plin de vigoare și istovit de neliniști ca Lukas Turtur în Henry Law. Un actor de calibru, cum nu vezi la tot pasul, inteligent, precis, atent la tot ce face, atent la parteneră, deschis fiecărei tentații regizorale, un actor care prețuiește fiecare cuvînt, fiecare mișcare
Cad pești din cer by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4974_a_6299]
-
singur, întrucît într-o lume în care nimic bun nu mai este de făcut, așadar într-o lume în care puterea omului de a mai îmbunătăți ceva a luat sfîrșit, rostul unui impuls creator venit din partea acestui gen atît de istovit și de ajuns la capătul evoluției - cum este genul intelectualilor -, un asemenea rost nu mai poate fi găsit. E greu de crezut că economia de piață și lipsa cenzurii politice pot da naștere unui elan creator grație căruia, într-o
Apusul intelectualilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10766_a_12091]