875 matches
-
oamenii! M-a ferit Cel-de-Sus de o drăcie ca asta... Cum o să am șase!? Și văzând că cei doi îl priveau neîncrezători, adăugă: Iată, ca să vă încredințați, mă descalț, să-mi vedeți degetele... și să le numărați! Și popa, la iuțeală, poate că dorea și el să mai răsufle și nu găsea prilejul, își desfăcu șiretul din copci și-și scoase gheata, și ciorapul de la dreptul. ― Iacă, fiilor, e așa după cum v-am spun: am numai cinci degete! ― Așa e! făcu
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
încîntat, cu atât mai mult cu cât și el o cam plăcea pe verișoară-mea! Aceasta a fost prima mea poezie de dragoste î Mai târziu am începui să fac acrostihuri! Ajunsesem la o virtuozitate extraordinară și le confecționam la iuțeală, în câteva minute, indiferent de lungimea numelui iubitei. Prin clasa a VIII-a, eram la mare preț din punct de vedete poetic, dar de această prețuire mă bucuram, din nefericire, numai din partea colegilor mei. Cu vreun an înainte, tata îmi
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
-te, mă... n-auzi, că e șase! ― Aăăăăăoh!... Cât mă?! ― Șase!, Hai, că-ntîrziem și se supără don' suplinitor! Am sărit din pat, m-am dus la un lavoar păcătos, m-am spălat cum am putut și m-am îmbrăcat la iuțeală. Toți băieții au fost gata într-un sfert de oră și am coborât pe scara de lemn, care acuma, ziua, parcă nu mai scârțâia atât de înfiorător ca azi-noapte. Ne-am adunat la cofetărie să luăm ceaiul. Profesorul a venit
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
gândurile la o parte și să fim atenți la dictarea lui Demetru, care nu prea spunea de două ori același lucru! După ce dictează el două-trei cuvinte, îl auzim: "komma"; iar mai dictează patru-cinci vorbe, iar "komma"... Noi, de colo, la iuțeală, scriam, ca să nu pierdem șirul, "komma", și așteptam... Demetru continua cu dictarea. Mai spuse câteva vorbe, apoi iarăși "komma"... noi, repede, în caiete "komma". ― Mă, Băjenarule, mă-ntrebă în șoaptă Rică Stă-nescu, cine-o fi, mă, Coman ăsta, de ni
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
lăsăm pe nimeni În viață! Cei cinci sute de Apărători rămași, Împreună cu cei trei sute de Apărători În rezervă, porniră În atac de linie, săriră peste flăcări și se prăvăliră asupra Cuceritorilor. Lupta fu Înverșunată. Săbii și iatagane erau mânuite cu iuțeală. Ambele grupuri stăpâneau la perfecție arta sabiei și a manevrelor de cavalerie. Dar loviturile de catapultă, focul și atacurile repetate ale Apărătorilor, răsăriți Întotdeauna din altă parte, făcuseră ca avantajul numeric să dispară. Nu mai rămăseseră În șei decât cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
un glas puternic, dar calm. Nu avem nimic cu oamenii tăi! Poruncește-le să se Întoarcă la Cetatea Albă și nu vor păți nimic! - În veci! strigă Lacrămă. Apărători! Zid În jurul căpitanului Oană! Cei cincizeci de călăreți executară ordinul cu iuțeală. Asemeni lui Ștefan pe câmpul de luptă, căpitanul lor se pomeni Înconjurat de o falangă de luptători gata să primească moartea apărându-l. Înțelegea, Însă, că aceasta era singura luptă cu adevărat inutilă. Ar fi murit toți cincizeci. Nici unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
care trebuiau să revină de urgență la chei. Gabriel făcu semnul de retragere generală la corabie. Doar cu o clipă mai târziu, poarta palatului Ak Sarai se deschise și murmurul mulțimii Încetă. Alexandru scoase penelul negru, gata să contureze cu iuțeală primul chip care ar fi apărut. Gabriel repetă semnul de retragere generală, dar pictorul refuză cu un gest discret din cap și ridică degetul mare al mâinii stângi. Cerea un minut. Doi luptători mongoli se repeziră Înăuntru și deschiseră poarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ridicând brațul drept și coborându-l În față. În aceeași clipă, cei cinci sute de luptători care păruseră a se retrage Își struniră caii și făcură câte un semnicerc pe ambele laturi, dezlănțuind un atac rapid pe flancuri. Surprinși de iuțeala execuției ienicerii din primele careuri fură dați peste cap. Strategia „cascadei” era reluată, cu o amploare sporită. Munții se cutremurară sub bubuiturile artileriei. De dincolo de creastă țâșniră zeci de explozii. Ienicerii ținuți În rezervă de Mihaloglu se năpustiră dincoace de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
trupul lui Amir. Descalecă. Și mai jos, În dreapta mea... Mulți spahii Încearcă să se ridice, să blocheze galopul călărețului... sunt uciși cu o armă pe care n-o cunosc... un fel de seceră, cu un lanț... O rotește cu o iuțeală extraordinară... nu scapă nimeni... se apropie de Alexandru... achingii văd pericolul... Îl doboară pe Alexandru la pământ... unul din ei Îi pune vârful suliței În piept... Alexandru văzu vârful suliței coborând asupra lui și Îi simți oțelul apăsându-i coastele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
o stafie. Umbra veni de nicăieri, se rostogoli În aer, căzu În mijlocul ienicerilor și dezlănțui măcelul. Alexandru nu Înțelese Încă nimic, dar văzu o armă ciudată, cu un mâner lung, lanț și seceră sau buzdugan la capăt, rotindu-se cu iuțeală. Văzu sânge țâșnind și trupuri ciopârțite căzând În iarba luminișului. Apoi În locul umbrei se Înălță o coloană de fum galben, Înecăcios. Fumul se risipi repede alungat de vânt. Totul se petrecu fulgerător, poate În trei sau patru secunde. Dar, dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
era un fluviu de sânge. Privi În spate. Apărătorii luptau din răsputeri. Se apropiau. Dar Încet. Erau conduși de Pietro. Vântul scădea. La douăzeci de pași, se dădea o luptă de neînțeles. Umbra Îl apăra cu o forță și o iuțeală care nu puteau fi omenești. Nimeni nu putea lupta așa. Nimeni nu putea ucide zeci de oameni fără să fie atins, mânuind cu două mâini o sabie ciudată, sărind din loc În loc, atacând În toate direcțiile, rotindu-se, aducând moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
din linii drepte și din zigzaguri exacte, ca niște forme geometrice. Așa ceva nu exista nicăieri. Nu era scrimă, nu era duel, era cu totul altceva. Era... era... imposibil... Alexandru tresări, deși nu Înțelegea nimic, căci totul se petrecea cu o iuțeală extraordinară. Era o formă de a scrie pe aer, astfel Încât liniile să ucidă iar fiecare unghi să deschidă lovitura următoare. Era... acum Își amintea vechile cărți din biblioteca de la Veneția... și hărțile bunicului Matteo... una din ele avea În josul paginii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
putea fi sfârșitul. Nu. Nu era. Oană nu simțea suferința, ci vedea lumina. Nu putea fi sfârșitul. Ștefănel la cincizeci de pași. Patruzeci de pași. Treizeci. O sabie ciudată, lungă, fără mâner, ieși de la umărul tânărului și fulgeră cu o iuțeală de neimaginat. Ienicerii, luați prin surprindere, nu apucară să se apere. Buzduganul lui Alexandru se abătu aspra celor scăpați de sabia lui Ștefănel. Cei doi avansau repede. Douăzeci de pași și tot atâtea cadavre În urma lor. Apărătorii la o mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cu 970 km/oră și că în același timp parcă stă pe loc. Asta era murdăria (unii spun "paradoxul") vitezei. Oricât ar fi de mare, te obișnuiești îndată cu ea și n-o mai sesizezi. Ceea ce te face să mărești iuțeala... chiar asta i-a stricat viața: necontenita, nebuna accelerație. Homer se uită la ceas. Mai avea destul până la destinație, gândi, destul ca să i se facă lehamite. Nu bănuia că-i mai rămâneau trei minute. Progresul! mormăi ca o sudalmă. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
adîncă. Cum la dînsa orice mișcare sufletească era evidentă, ațîțarea fu lesne observată de bătrîn. Altfel nu-mi pot explica calculul obscur care l-a îndemnat să se apropie de mal, cu crapul în brațe. I-l oferi domnișoarei. Cu iuțeală, aceasta îl mistui într-o sacoșă care, pe loc, i se ivise în mînă. Însuflețit de patima incipientă a pescuitului, asistam și eu la tot acest ceremonial. Tîrziu mai apăru un crap. De data asta norocosul n-a mai fost
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
să se joace cu bariera. Se urcau spre vârf și ea Începea să coboare lin atunci când greutatea copiilor Începea s-o cumpănească pe cea a pietroaielor de la capătul gros. Străinului Îi săriseră frânele de la bicicletă. Zbura la vale cu o iuțeală care le făcuse să se Închine pe babele ce Împleteau ciorapi și sporovăiau la divan. Îi dăduseră lacrimile de la șuierul vântului și socotea, poate, că În curând coasta avea să se sfârșească, iar bicicleta urma să se oprească de la sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu bunătate celor pe care Îi Îndrăgea. Zgârciul imensei praștii se Încorda cu ajutorul unui mecanism format din câteva roți dințate, un lanț de motocicletă și o manivelă, iar Încărcătura - pietroaie de trei sau chiar patru chile - era azvârlită cu nemaivăzută iuțeală când schimbătorul de viteze al unui camion eroic, numit cândva „Tataie”, era tras cu putere Înapoi. Enin porni către Titel Meșteru. Era cam pe la amiază, drumul de pământ bătut se scălda Într-o lumină călduță și bună și În liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mâna În sân, apucă, pe pipăite, cu grijă, șerpișorul de cap, trase nițeluș de el - mica vietate se Împotrivea - și-l azvârli În țărâna ca un mălai a drumului de pământ. Târâtoarea Își Încordă amarnic trupul subțire, cu zgomot și iuțeală de pleasnă de bici, scoase, cu furie, limbuța neagră și despicată, apoi se repezi cu nemaivăzută agerime În buruienile șanțului. În praf rămase o dâră tremurată. „Săru’ mâna, părinte!” se pomeni Enin dând binețe preotului Îmbrăcat În sutană cenușie. „Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și-ar fi spart singur capul ori și-ar fi Învinețit țurloaiele. Ceilalți băieți se făcuseră că nu bagă de seamă lipsa de combativitate a lui Ectoraș. Pe când ei se prefăceau că dau lovituri meșteșugite ori că se apără cu iuțeală și viclenie, fiul Directorului se străduia să facă focul. Își turna din când În când dintr-o damigeană tulburel și se Înveselea de unul singur. Când bătălia se terminase și băieții veniseră, după tradiție, să-și azvârle ciomegele În foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
el. În același timp, Rokuro și Kyuemon - care stăteau înapoia lui Kanbei - scoaseră săbiile și-i lichidară pe ceilalți trei, într-un șuvoi de sânge. În acest mod, Kanbei, Kyuemon și Rokuro își împărțiră sarcinile și doborâră cinci oameni, cu iuțeala fulgerului. Izbiți de iuțeala și surpriza acestei fapte, muncitorii amuțiră ca iarba dintr-un cimitir. Glasurile nemulțumite fuseseră reduse la tăcere într-o clipă. Chipurile care până atunci arătaseră atâta obrăznicie, expresiile sfidătoare, dispărură. Nu mai rămăseseră decât nenumărate fețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Rokuro și Kyuemon - care stăteau înapoia lui Kanbei - scoaseră săbiile și-i lichidară pe ceilalți trei, într-un șuvoi de sânge. În acest mod, Kanbei, Kyuemon și Rokuro își împărțiră sarcinile și doborâră cinci oameni, cu iuțeala fulgerului. Izbiți de iuțeala și surpriza acestei fapte, muncitorii amuțiră ca iarba dintr-un cimitir. Glasurile nemulțumite fuseseră reduse la tăcere într-o clipă. Chipurile care până atunci arătaseră atâta obrăznicie, expresiile sfidătoare, dispărură. Nu mai rămăseseră decât nenumărate fețe de culoarea pământului, tremurând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
toate armele pe care le găseau, încercând să stăvilească potopul acelui râu năvalnic. Însă era totuna cu a încerca să sprijine un baraj spart cu mâinile goale. Neluând în seamă săbiile și lăncile apărătorilor, avangarda clanului Akechi se repezi cu iuțeală printre ei, călcând peste cadavrele oamenilor care se angajaseră în luptă și care erau scăldați în sângele abundent al inamicilor. Parcă pentru a spune că nu voiau decât să viziteze reședința Seniorului Nobunaga, alergară direct spre templul principal și casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dinainte, rușinându-se imediat de propria lor meschinărie. Singura problemă era că, ori de câte ori se uitau la Hideyoshi, le venea să râdă. Deși nimeni nu-l mai numea în față „Maimuță“, fosta lui poreclă și actuala înfățișare stârneau un oarecare amuzament. — Iuțeala ta ne-a surprins, începu Sebei. Probabil că n-ai dormit deloc, de la Takamatsu până aici. Suntem ușurați să vedem că ești bine sănătos, continuă el, străduindu-se să-și înăbușe râsul. — Știți, am apreciat foarte mult rapoartele pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
unul, nu considera că ar fi înaintat prea încet. Când un om asemenea lui Katsuie pornea într-o misiune atât de importantă, totul trebuia să se facă după reguli, ceea ce necesita o prudență corespunzătoare și un calcul corect al timpului. Iuțeala cu care-și mișca trupele i se părea lui Katsuie remarcabilă, dar, la vremea când principala sa forță ajunse la granița dintre provinciile Echizen și Omi, era deja ziua a cincisprezecea din lună. Abia la amiaza zilei următoare, ariergarda din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dar la fel apăreau și dușmanii lor vechi, membrii clanului Uesugi. Dacă, pe lângă aceste pericole, se mai adăuga și amenințarea unei discordii între clanurile Shibata și Tokugawa... Nu puteau decât să se roage ca așa ceva să nu se adeverească. Dar iuțeala schimbărilor întrece întotdeauna temerile imaginare ale unor oameni atât de timizi. Cam pe când mesagerii ajunseră înapoi la Kitanosho, promisiunile făcute în luna trecută fură încălcate și, chiar înainte de sfârșitul anului, Hideyoshi se puse în mișcare contra zonei de miazănoapte din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]