1,000 matches
-
scula, nu mă scula, visez că plec acasă”. Mi se pare interesant. Fac interviuri și cu supraviețuitori ai Holocaustului din lagărele din Germania și nimeni nu-și amintește nici un vis. Nu știu. Visul nostru era să fie bine. (decembrie 2002) „Jidanii nu primeau nota zece” interviu cu Lya Schenker (n. 1929) Mihai Vakulovski: Doamnă Lya Schenker, cum era familia dumneavoastră Înainte de război? Lya Schenker: Sunt din Vatra Dornei, mă numesc Lya Schenker, născută Binderer. Am stat În Vatra Dornei până pe 11
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
bocceluța cu cele câteva lucruri pe care le aveau - le-au aruncat și pe acelea În apă. Militarii erau...? Români, români - au vorbit cu mine. Au spus: „Mergi la moarte, ce-ți trebuie ție cercei?”. Asta e. Au țipat, din „jidan spurcat” nu ne scoteau, cuvinte ordinare, cuvinte oribile... Din „jidani”, „porci” și „răi” nu ne mai scoteau... Știu și eu cât a durat trecerea Nistrului până am ajuns În Moghilău? Iar acolo din nou condiții foarte grele - alte barăci, care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
au aruncat și pe acelea În apă. Militarii erau...? Români, români - au vorbit cu mine. Au spus: „Mergi la moarte, ce-ți trebuie ție cercei?”. Asta e. Au țipat, din „jidan spurcat” nu ne scoteau, cuvinte ordinare, cuvinte oribile... Din „jidani”, „porci” și „răi” nu ne mai scoteau... Știu și eu cât a durat trecerea Nistrului până am ajuns În Moghilău? Iar acolo din nou condiții foarte grele - alte barăci, care nu erau mai frumoase decât cele din Atachi, erau tot
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
că n-am familie și așa mai departe. Ei, odată și-a permis un bețivan și mi-a spus „jidovcuță rea din Bucovina”, dar pe urmă și-a cerut scuze și eu am tăcut. De fapt și de drept, cuvântul „jidan” n-ar fi fost atât de hulitor cum e acum dacă sub Antonescu nu s-ar fi spus asta de dimineață până seara și dacă persecuțiile n-ar fi fost atât de mari asupra noastră. Doar cuvântul „Jude” e așa cum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
noastră. Doar cuvântul „Jude” e așa cum ne numim - cum dumneavoastră vă numiți basarabeni, noi ne numim Jude. Dar pentru că legionarii au tot vorbit numai de rău și ne-au persecutat, și ne-au hulit ș.a.m.d., sigur că cuvântul „jidan” a devenit astfel foarte jignitor pentru noi. Măcar dacă nu s-ar mai repeta. Măcar să nu mai apară legionarii și să nu mai apară antisemitismul. Dar, din păcate, există România Mare, care e destul de extremistă. Dacă poporul român se gândește
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
propria mea răspundere, deoarece eu nu aveam, ca și ceilalți, autorizație. Primul popas era chiar la Vindiceni, guvernat de Mocanu. Ajunși la Vindiceni, ne-a Întâmpinat chiar plutonierul, adresându-i-se președintelui cu cuvintele: „Ce-i cu trupa asta de jidani?”. Președintele, foarte calm, i-a prezentat autorizațiile. Eu, neavând ce prezenta, i-am spus doar care este scopul venirii mele. A mormăit că a auzit de cele Întâmplate la Tropova, dar pentru că am Îndrăznit să vin fără autorizație, mă va
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
doar erați Încă niște copii? — Erau, desigur, influențate de cei de acasă, de familie. — Cum se manifesta această schimbare ciudată? — Ne ignorau, nu se uitau la noi și erau totdeauna cu cântecele legionare pe buze. Printre care, țin minte: „Toți jidanii și țiganii ne tot sug, ne sug mereu”. Asta te Înnebunea. Te Înnebunea. Am spus: „Slavă ție, Doamne, că ne-au dat afară”. Știți, era legea aceea că evreii nu mai aveau voie să urmeze școlile de stat. Și, sincer
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Nu poți spune că a mers cineva cu pușca și a Împușcat. Era, totuși, un sergent-major, mi se pare, unu’ Costică - dacă apărea Costică trebuia să dispari: dădea totul jos, te lovea, Îi plăcea să țipe că el e regele jidanilor. Trebuia să te ascunzi totdeauna. Spuneați că aveați voie să ieșiți afară doar două ore. Da, două ore. Și În restul timpului... Stăteai În casă. În casa care nu era casă. Cam despre ce vorbeați În restul timpului? Erați trei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
zile a apărut armata română și cea germană. O mătușă de-a mea, un unchi și un văr au fost Împușcați În fața casei, că lumea a ieșit afară. Și au fost Împușcați pe loc. — Întâmplător? — Nu, s-a spus: „Uite jidanii!” - și s-a tras. A doua zi a venit și la noi o patrulă, ne-au scos afară În curte și, cu armele ațintite spre noi, au spus că ne Împușcă. Au intervenit niște vecini creștini cu care... Eram În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Imperiului Țarist)... Și oprește un camion și un cetățean zice: „Vă iau, ce, e o problemă? Plătiți atâtea ruble” - deja Începuse să circule rubla. Și mergem cinci sau șase kilometri și În mijlocul unei păduri se oprește rusnacul și zice: „Ia, jidanilor, dați-vă jos, că vă ia mama dracului, vreți să vă Împușc eu acuma? Dacă ați scăpat de nemți, ce, credeți că noi suntem mai buni?”... Bineînțeles, banii erau dați, dar ne-am dat jos... Și atunci am văzut eu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
le aplice nu s-au grăbit. Dar, totuși, au Început să se resimtă. În Herța nu țin minte să fi existat vreun legionar, dar cuziști au fost - era o mișcare condusă de la Iași de profesorul Cuza, care avea tendințe antisemite, „jidanii la Palestina”... Se Îmbrăcau În cămăși albastre, dar erau mai mult tineri, foarte puțini În vârstă și cu foarte puțină priză la populație... Eu, cel puțin, cât am fost În liceu la Dorohoi și când veneam acasă, nu simțeam aceste
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Întâmpinăm trupele” - și mă ia pe mine și mergem, eram vreo 50-60 de oameni, ceea ce era mult, români, evrei... Ajungem noi, vin trupele, erau toți - parcă Îi văd și acum - cu căștile acelea metalice, iar un căpitan zice: „Care sunt jidani dintre voi să treacă de o parte”. Imediat s-a schimbat toată treaba - sigur că, fiind jidani, am trecut Într-o parte și după aceea a dat comandă să fim Împușcați... Imediat? Imediat. Parcă văd și acum că un domn
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
români, evrei... Ajungem noi, vin trupele, erau toți - parcă Îi văd și acum - cu căștile acelea metalice, iar un căpitan zice: „Care sunt jidani dintre voi să treacă de o parte”. Imediat s-a schimbat toată treaba - sigur că, fiind jidani, am trecut Într-o parte și după aceea a dat comandă să fim Împușcați... Imediat? Imediat. Parcă văd și acum că un domn Costăchel, când și-a dat seama despre ce este vorba, a Început să-i spună domnului căpitan
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
trebuie acest nume”... Și atunci mi-am ales acest nume, Dan, care e un nume biblic, unul dintre cele douăsprezece triburi evreiești. Și de atunci, din 1946, mă cheamă Dan. Și toată lumea când mă Întreabă cum mă cheamă zic „Dan jidan”. Și lumea zâmbește, așa ca dumneavoastră. După ce m-am Întors din lagăr am intrat, Într-adevăr, la medicină. După eliberare, pe 11 aprilie 1945, aveam abia 39 de kilograme, m-am Întors foarte grav bolnav de plămâni, cu multiple leziuni
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
domnișoară care-l educa, dar și familia a trecut la creștinism. A avut aceeași soartă. Și doamna asta a venit să spună că ei sunt creștini și au Înjosit-o, au bătut-o: „Să-i servești pe puturoșii ăștia de jidani? Nu ți-e rușine? Un neam așa superior cum este al nostru! Meriți să scot și sufletul din tine”. Și o bătea, o bătea... Eu una n-am mai putut să sufăr să văd... Dar un lucru nu v-am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
deschide ușa și cineva dă cu piciorul și mă descoperă acolo. Cine era? Un Blockaltester sau vreun șef de lagăr, ceva, polonez, deținut, dar atașat nemților, un trădător - de ăștia nu duceam lipsă. Și mă descoperă. A Început să urle: „Jidan nenorocit!”. Dar eu nu ascultam ce zice - urlam și mai rău. Ăla urla, eu urlam... - Ce ziceați? - De frică urlam. Și deodată Îmi dă un picior În burtă - nu m-a nimerit, dar m-am făcut că m-a nimerit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
și ungurește, și românește, și nemțește, așa că nu era nici o problemă. Numai că ungurii au adus cu ei și un nărav care era mult mai rău decât Înainte. Nenorocirea nu era bătaia, pe care oricum o mâncai... căci dacă erai jidan, prin definiție, cum te vedeau te băteau - ci faptul că au introdus numerus clausus. - Această lege era introdusă de mai mult timp? - Nu, nu. La ei o fi fost introdusă de mai mult timp, dar la noi nu era. La
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ungur de meserie... (râde) Pe al doilea Îl chema Munteanu și era român de meserie, iar al treilea era tata. Ce se discuta când jucau cărți? În primul rând se Înjurau etnic: „Futu-ți Dumnezeii mă-ti de bozgor Împuțit!” - „Jidan Împuțit!” - „Arde-te-ar focul de jidan Împuțit!” - dar astea erau niște expresii fără nici un fel de valoare. Fiecare s-ar fi dus În foc pentru celălalt. Discutau politică. Ungurul era cu Madosz-ul, un fel de U. D. M. R.
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Îl chema Munteanu și era român de meserie, iar al treilea era tata. Ce se discuta când jucau cărți? În primul rând se Înjurau etnic: „Futu-ți Dumnezeii mă-ti de bozgor Împuțit!” - „Jidan Împuțit!” - „Arde-te-ar focul de jidan Împuțit!” - dar astea erau niște expresii fără nici un fel de valoare. Fiecare s-ar fi dus În foc pentru celălalt. Discutau politică. Ungurul era cu Madosz-ul, un fel de U. D. M. R. Românul nu mai țin minte cu ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
era imediat după război - la Sărmașu, unde au fost omorâți 200 sau 300 de evrei... Dar nu trebuiau să fie pogromuri organizate. Erau niște mini-acțiuni. Toți evreii... dacă Îi vedeai pe stradă cu steaua galbenă, Îi băteai. Prin definiție: „Este jidan, trebuie bătut”. A existat o mare mișcare antisemită. Domnule, antisemitismul este un act politic extraordinar. Atunci când treburile merg prost, se scot din vestigiile politice niște arme. Prima armă, de bază, este naționalismul. Apelând la sentimentele patriotice oamenii uită că nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
pe care le administrase, iar mai apoi le cumpărase și, peste acestea toate, de soție pe nepoata sa grecoaică-rusoaică, fiica lui fiind prea tânără pentru mine. Observând că-l ajut și pe Rozin, m-a admonestat: De ce îl ajuți pe jidanul ăsta? Care jidan? Pe Rozin, exploatatorul ăsta, care a supt sângele poporului, împreună cu tot neamul lui. Domnul Marinică fusese cuzist. Cuziștii aveau și manifestări scandaloase, spărgeau geamurile magazinelor evreiești, dădeau foc la ziare etc. Domnule Marinică, aici nu mai suntem
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
administrase, iar mai apoi le cumpărase și, peste acestea toate, de soție pe nepoata sa grecoaică-rusoaică, fiica lui fiind prea tânără pentru mine. Observând că-l ajut și pe Rozin, m-a admonestat: De ce îl ajuți pe jidanul ăsta? Care jidan? Pe Rozin, exploatatorul ăsta, care a supt sângele poporului, împreună cu tot neamul lui. Domnul Marinică fusese cuzist. Cuziștii aveau și manifestări scandaloase, spărgeau geamurile magazinelor evreiești, dădeau foc la ziare etc. Domnule Marinică, aici nu mai suntem nici români, nici
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
Pe Rozin, exploatatorul ăsta, care a supt sângele poporului, împreună cu tot neamul lui. Domnul Marinică fusese cuzist. Cuziștii aveau și manifestări scandaloase, spărgeau geamurile magazinelor evreiești, dădeau foc la ziare etc. Domnule Marinică, aici nu mai suntem nici români, nici jidani, nici unguri, nici ortodocși, nici catolici, nici protestanți, doar oameni în suferință. Acum se dă pe față cine știe să iubească pe aproapele său. Cum, domnule, mă pui în aceeași cofă cu toți nemernicii? Auziți, domnilor! Aici are curajul să
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
idiș. Domnul Rozin privea și el atent de pe marginea priciului fără să schițeze vreun gest. După ce cei doi s-au retras pe priciul de jos, vorbind în șoaptă, s-a retras și el exclamând cu glas de superioritate și scârbă: „Jidani nenorociți!”. N-am înțeles atunci jignirea adusă propriului său popor. Până în ziua când a sosit în vizită un grup de ofițeri securiști, al căror șef era un colonel evreu, care trecea din cameră în cameră și ședea de vorbă numai
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
privind la Rozin. Și pe dumneata!, privind la Litman. Dând din cap, când afirmativ, când îndoielnic, i-a privit pe toți. Mă cheamă Ciacâru. Francezii mă apelau Ciacarique, zise emfatic. Măi porcule, nu ți-e rușine, să-ți fie, de jidan împuțit! Când ai fost în Franța, măi mincinosule?, l-a apostrofat Rozin, sculat în capul oaselor. Scena era de admirat. Ciacâru, ca și cum ofensele erau adresate altuia, a replicat: Domnilor, vă rog să nu-i dați atenție. Eu am fost ziarist
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]