510 matches
-
viscolea, omătul se așeza în suluri mici chiar în casă. Deși nu avea nici o obligație, Saldaru pleca zilnic cu pușca în spate și cutreiera coclaurile stepei moldave. Nimeni niciodată nu l-a văzut cu vreun iepure sau cu vreo altă jivină împușcată. Oamenii, mai ales vecinii, îl spionau în fel și chip, ca să-l toarne, dar efortul lor era zadarnic. Vînătorul Moldovei de Nord era îmbrăcat într-o tunică fără guler, fără fular și avea pe cap doar o șapcă veche
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
poate provoca prin ochii lui Bogdan Bîrleanu sau Constantin Tofan... Mașina se leagănă vioi, urmărind fidel drumul improvizat de pădurari. O barieră se ridică și continuăm prin umbra, deja întunecată, a codrului bîntuit de legende cu haiduci, cu braconieri, cu jivine ascunse în desișuri impenetrabile și cu politicieni fără merite, cu puști și turme de mistreți uciși. Luna noiembrie lîncezește într-o căldurică nici prea, prea, nici foarte, foarte și de asta profită frunzele care sfidează prin verdele lor crud, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
spre orașul Mobile cu mașina în fiecare zi. Ce diferență! scăpa John uimit de admirație. Aici mi-ar plăcea și mie să mor. Un brad, prea încărcat cu zăpada aurie, se scutură, provocînd un imens rug de pulbere auriu-argintie. O jivină sare la baza copacului, face cîteva salturi, se oprește și-l privește cu interes pe cel care tulbură tihna aceea de veșnicie. Ochii ei sclipesc a sălbăticiune și fiori reci îl trec pe John prin șira spinării. Un gînd îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
fost doar o apreciere a unei realități. Dar a nenorocit-o. Nu mai poate da în vară admiterea la facultate. Mă uit la frumusețea aceea de femeie. Buzele sînt aproape albe și dințișorii aceia delicați îi văd drept carnasieri de jivină. Neîncrezător, m-am dus la o clinică din Iași. De acolo, de la fata aia superbă, n-am mai luat rezultatele. Doctorul, jovial, m-a anunțat telefonic că nu-i nimic grav. După 35 de ani. Medicul, celebru în domeniul său
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
o părere. Dacă însă foșcoteala era reală, dacă nu era nici un dubiu că acolo era o lighioană, atunci pulsul o lua razna și răcneam din toți rărunchii: Huooo, huooo! A,e,i,o,u,ă,î!! Se întîmpla atunci ca jivina să se oprească puțin și apoi iar își vedea de treabă, adică mă speria, dar mai puțin. Izbeam cu ghioaga în trunchiuri de copac, dar zgomotul pe care îl produceam era anemic rău și efectul asupra jivinei era nul. Atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
întîmpla atunci ca jivina să se oprească puțin și apoi iar își vedea de treabă, adică mă speria, dar mai puțin. Izbeam cu ghioaga în trunchiuri de copac, dar zgomotul pe care îl produceam era anemic rău și efectul asupra jivinei era nul. Atunci făceam o ocolire plină de respect și înaintam hotărît spre destinație ca Ana meșterului Manole. Din alt unghi remarcam uneori că foșconitorul era un cerb uriaș și singuratic și atunci inima se așeza la loc. Acum să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mică stă pe ușă. Este frumoasă și inofensivă. Spre seară trec pe la capcana de șobolani. Te-ai prins, nene? Era acolo, foarte agitat. Mă uit mai bine. Nu-i șobolan este o... nevăstuică. Ce blăniță, ce botuț! Vine și soția. Jivina mîrîie și se repede pufnind la mușcat. Nu-i nevăstuică, îmi spune specialista, este o... mangustă. Mergem în casă după scule, ca să deschidem capcana. Întîrziem cam o oră și cînd venim... mangusta plecase. Cu dinții a ros o gaură, exact
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
diverselor lucrări în gospodăriile lor. Aceste găuri constituia pentru mulți copii, dar și oameni mai vârstnici, care treceau pe aici pe înserat și erau „mai slabi de înger” după cum se spunea, adevărate momente de groază, imaginându-și tot felul de „jivine” care mai de care mai fioroase, gata să sară pe ei, să-i mănânce. Și acum Săndel simte unele fiori, de unde-și dă seama că nu e chiar bărbat desăvârșit. Începând coborârea la vale pe Dealul Crucii, sau mai nou
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
te apropii lejer, așa că nici azi nu-mi pot explica cum trăiau ei la distanță așa de mare de sat, iar unii își aveau căsuța chiar în pădure, unde defrișaseră locul. Nu știu nici cum nu le era frică de jivine și oamenii răi - că erau și dintre aceștia - dar își duceau viața. Bătrânii din sat nu rămâneau singuri. Era o ordine, dacă erau mai mulți copiii în casă, flăcăii cei mari își făceau căsuța și se însurau, fetele se duceau
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
putea citi în ochi. Și, adâncindu-se mai departe, în gândurile lor, tăceau... tăceau, și, scormoneau cu ochii mai adânc în șperlă, de parcă acolo ar fi aflat adevărul și dreptatea... O clipă, trase cu urechea înspre pădurea din vale, ca jivinele la pândă.. Nici o suflare... Pădurea părea pustie, doar... tăcerea codrilor cu clătinarea frunzelor, răsuflarea apelor, chemări în răstimpuri de sălbăticiuni, ori păsări de noapte... Stăteau muți ca să asculte foșnetul nopții din pădure...și-i înfiora... „ - Unde s-o fi dus
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
auzit glasul cerbilor și grohăitul înfundat al mistrețului. Mie mi-era frică, dar Aia mă încuraja foarte sigură de ea; luaserăm și câinele cu noi. Imperator alerga înainte și, la cea mai mică alarmă, lătra, căutând să pună pe fugă jivinele cu care ne intersectam. Ne-am oprit obosiți într-o pajiște luminată, în care iarba nu fusese niciodată călcată de picior de om: cel puțin așa mi se părea. Un spațiu paradisiac, împestrițat cu flori de felurite culori. Tocmai aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
pe pieptul meu, apoi peste straturi, spre gardul din fundul ogrăzii și nu l-am mai văzut. Am rămas cu lanțul în mână: Doamne, toate le-ai făcut slobode pe pământ. Noi ne înlănțuim unii pe alții; nici măcar dihăniile și jivinele nu le lăsăm slobode, cum le-ai făcut Tu. Ne am făcut mai mari decât Tine! Ți-am luat dreptul de stăpânire asupra făpturii Tale! Nu știam cum voi explica evadarea cățelandrului; am lăsat lucrurile să se explice prin ele
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
făcuse nevăzută. Șocul și groaza prin care trecusem au fost atât de mari, încât o bună bucată de timp nu m-am putut clinti din loc. Aș fi vrut s-o iau la goană, mă temeam îngrozitor ca nu cumva jivina să reapară mai aproape de uscat, ca nu cumva să se înalțe chiar la picioarele mele. Dar mădularele mi-erau ca împietrite, iar inima îmi bătea cu atâta violență, încât orice efort în plus m-ar fi putut doborî. Marea își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
vorba de un ]ipar, era imposibil. Creatura avusese un trup mătăhălos, îi văzusem spinarea. Eram absolut sigur că nu putuse fi un simplu ]ipar, oricât de uriaș, acea mostruozitate încolăcită prin ale cărei volute zărisem cerul. La ce distanță fusese jivina și la ce înălțime deasupra mării se ridicase? Mai târziu, pe măsură ce reflectam, am început să mă îndoiesc de primele impresii, deși am păstrat certitudinea că văzusem ceva cu totul ieșit din comun. Explicații de felul unei încâlcituri de ierburi marine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
roșu și monstrul negru-albăstrui nu exista nici o asemănare, în afara faptului că amândoi se încolăciseră în spirale. Și apoi, n-am auzit în viața mea de o asemenea „cinematografie“ a retinei. Pe măsură ce reflectez la acest fenomen, mă izbește faptul că revăd jivina cu deosebită claritate, impresia vizuală își păstrează toate amănuntele deși, în același timp, sunt din ce în ce mai puțin sigur de distanța la care mi s-a arătat. Soluția care îmi pare acum cea mai probabilă, deși rămâne de văzut dacă voi continua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cu liliacul nu era cea mai nimerită, putea fi asemuit mai curând cu o șopârlă, dar important era că nu se agăța de piatră cu mâinile și cu picioarele ca un om, ci se târa pe suprafața netedă, ca o jivină. Îmi aduc aminte că am încercat să-i întind o mână, dar marea îmi cuprinsese trupul în întregime și mă răsucea ca pe un dop de plută. În orice caz, înghițisem atâta apă, încât ajunsesem aproape la capătul puterii de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
prin si turi și volumele vremii așa cum o găsim în lucrarea h ușanului Avram D.Tudosie „Podgorii românești în literatură” din care reproducem poezia: Dionysos plânge în Cotnar Strugurii Din miere, din tăcere, din trudă, din paparudă, din cântec, din jivine, din suspine, din stea, din lalea, din soare, din Carul Mare, din humă, din cărbuni, din nebuni, din mine, din tine, mor, tulburător, în vii, Amin! ȘTEFAN BOBOC -PUNGEȘTEANU Născut la 14 mai 1932, în localitatea Pungești județul Vaslui. Poet
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
eu, nevoind să-l dau nimănui, începui să plîng, strîngîndu-l tot mai tare în mînă. La țipetele mele, sosi alergînd și tata, care era de asemenea acasă și care, mut de uimire, nu mai știa ce să facă pentru ca acea jivină veninoasă să nu mă ucidă, cînd zări o pereche de foarfeci. Înarmîndu-se cu ei, mîngîindu-mă, tata tăie coada și cleștii scorpionului. După ce trecu primejdia, taică-meu socoti că toată întîmplarea era un semn de noroc". Această scenă, agitată și dramatică
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
dispărut. Nu mai rămâne decât un univers devastat. Lipsește evazionismul, nu se poate înlocui cu nimic caruselul acesta al lumii în descompunere. Textele sunt discursive, limbajul, descriptiv fără ca acesta să-l facă lipsit de forță expresivă: "În fiecare noapte visăm jivine, tranșee, scuipat/ cu sânge... Doctorii se uită la noi ca la un pachet cu resturi sau ca la o pereche de sandale." (Coșmar). Într-o manieră apropiată de cea a expresioniștilor umanul se prelungește monstruos zguduind alcătuirile și universul să
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
provinciale" ale lui Pascal sunt apreciate, între altele, drept primul pamflet din istoria literaturii franceze). Așa că, vorba tovarășului Lenin (a cărui "operă" filosofică erau niște caiete de conspecte): "Ce-i de făcut?" Cel mai la îndemână răspuns ar fi "stârpirea jivinelor la vot". Mă grăbesc, totuși, să spun că sceptic nu e deloc sinonim cu naiv, dimpotrivă! Așa încât trebuie început mult mai adânc pentru a ajunge departe. Intâi, cu intrarea în legalitate și în normalitatea românească a normelor europene privitoare la
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
realist de "provincii") în favoarea unui centru corupt și generator de putere convertibilă imediat în avantaje. Faptul că justiția nu le-a putut da de cap se datorează, între altele, și acestui hățiș legislativ și procedural care favorizează și oferă protecție jivinelor amintite. Deci, o prioritate și pentru noi, cetățenii din provincii: asanarea urgentă a justiției. Apoi, urgentă ar mai fi și descentralizarea. Ca funcționar public, contemplu cu tristețe decăderea continuă a reprezentanțelor în teritoriu ale ministerelor. Gândite ințial drept "legatus augustus
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
ne temem de destinul nostru ca provincie demnă, centru regional (ca și cu provincia, regiunea are o poveste proprie din care nu lipsesc Chișinăul și Cernăuțiul) de iradiere a civilizației europene și a democrației liberale, cu distanța firesc asumată față de jivinele dâmbovițene (cu scuzele de rigoare pentru cele câteva zeci de oameni cultivați, demni de respect, trăitori în Sodoma națională). Să învățăm, deci, finețea și mândria provensală! Post scriptum. Și să nu uit: stricto sensu, "provincie" desemnează un teritoriu cucerit militar
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
când, la etajul al optulea, nu poți închide un ochi toată noaptea din pricina concertului sinistru al câinilor vagabonzi din Tătărași, chestiunea livrescă devine una cât se poate de existențială. M-am uitat cât de terifiată privea tânăra canadiancă hoardele de jivine flămânde și împuțite, lătrând amenințător și gata să îți composteze gamba piciorului la cel mai mic semn de neatenție atunci când faci imprudența să te plimbi prin cartier ziua în amiaza mare și nu am fost în stare să dau prea
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
nou și atrăgător: social media. De aici, de la acel termen minuscul și efervescent, "social", a început și gargara ideologică și filosofică. Comentariu murdar și laș, făcut sub pseudonim, nu mai arăta fața dezgustătoare, chipul schimonosit de ură și complexe al jivinelor din subsolurile internetului, scăpate acum de constrângerile binefăcătoare ale civilizației care îi obligau măcar la mimarea unei conduite sociale decente, ci, potrivit profeților de berărie, asistăm la adevărata revoluție a comunicării, la un orgiastic bal al democratizării imprecației, la momentul
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
în sine.. Cred acum că emoția aceea, amestec de recunoștință și "justificată mândrie patriotică", s-ar traduce prin următorul raționament: dacă ei, Phoenicșii, au scotocit în cultura propriei țări, întâmplător, dar fatal, și a noastră, până au găsit asemenea mirifice jivine și versuri, înseamnă că ei au socotit-o demnă de stimă, și dacă ea e demnă de stimă, mă-nțelegi, nici noi înșine nu suntem așa de jalnici... (Este, bineînțeles, mecanismul psihologic al oricărui patriotism cultural nevrotic compensatoriu, pe care
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]