572 matches
-
clipe groaza cea mare. Da, ni se poate răspunde, dar am văzut virtuoși chinuindu-se pe patul morții și ticăloși murind fericiți în brațele unei femei sau în toiul unui chiolhan... E adevărat, există și virtuoși chinuiți și ticăloși care jubilează o viață întreagă și mor fără chinuri în câteva secunde. Dar cine îți garantează că vei avea acest rarisim noroc să fii mereu ferit de chinurile conștiinței și să închizi ochii pentru totdeauna strângând în brațe o muiere? Dimpotrivă, infinit
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
accept ca domnul Mircea să îndrepte ceva din eroarea pe care n-a putut să n-o comită față de mine! Vezi ce înțelegător sînt! Nu sânt absurd!" Și izbucnii în rîs! Mă credeam, ca altădată, soțul ei, puteam râde și jubila stăpân, așa-zicînd, pe situație. Reacția ei însă fu de o brutalitate totală și absolută. Atunci, pe loc, nu zise nimic, urmă o tăcere înghețată și străină, ne ridicarăm de la masă și ne despărțirăm. Aparent goală de sens sau dătătoare de
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Da, îmi spusei apoi după ce ea, ca și prima oară, adormi și îi priveam chipul destins și trupul care, fără știrea ei, tindea, ca să zic așa, instinctiv, spre al meu, după ce abia se desprinsese de el (și asta mă bucură, jubilam chiar), da, nu trebuie spus ceea ce n-ai gândit mai înainte că poți face. O iubesc? Bineînțeles că nu... Sau mai bine zis, nu încă?... Da, poate!" Și un gând îmi flutură parcă dinainte ca o fantasmă, o bănuială, dar
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
fără șovăială acea protecție și în același timp plecîndu-se în fața ei umil, nu umilit de ea, ci parcă de conștiința că, așa cum îmi spusese mie mai înainte, puterile acestei lumi îl pot pedepsi dacă, asemeni îndepărtatei Niobea, regina Frigiei, ar jubila că nimeni printre pământeni n-a mai fost atât de iubit ca el. " Ah, Petrini, gândii în clipa aceea, este sigur că ai jubilat totuși și ai sfidat, poate nu în dragoste, ci în trufia gândirii, și anume că poți
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mie mai înainte, puterile acestei lumi îl pot pedepsi dacă, asemeni îndepărtatei Niobea, regina Frigiei, ar jubila că nimeni printre pământeni n-a mai fost atât de iubit ca el. " Ah, Petrini, gândii în clipa aceea, este sigur că ai jubilat totuși și ai sfidat, poate nu în dragoste, ci în trufia gândirii, și anume că poți smulge fericirea chiar dacă nu ți-e dată. Fiindcă, iată, nu pierderea libertății ar fi chinul tău, ci pierderea acestei ființe de care nu te
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
totală a conștiinței mele de ceea ce am trăit. Am fost ispitit, o clipă, să-l arunc pe foc. Și totuși, mi-am spus, trebuie să-i dau drumul să meargă. Mulți dintre semenii mei au gândit poate la fel, au jubilat ca și mine, au suferit și au fost fericiți în același fel. Mitul acesta al fericirii prin iubire, ai acestei iubiri descrise aici și nu al iubirii aproapelui, n-a încetat și nu va înceta să existe pe pământul nostru
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
le citeau celorlalți, mânia creștea la foc mic: încet, dar sigur. Un nume flutura pe buzele tuturor, și nu era al lui Macedonski. Așa a luat naștere naștere noul poet național, al doilea după Alecsandri. Maiorescu putea în sfârșit să jubileze: scamatoria izbutise. Treizeci și șapte de ani și două războaie (unul balcanic, celălalt mondial) i-au trebuit lui Macedonski să-și dovedească nevinovăția; nu singur, ci prin nepoți, anticari și-un editor curajos. N-a mai apucat să-i întâlnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
apoi a deschis un sertar mare, lung, cum se făceau pe vremuri, pentru plăpumi și așternuturi. A scos de-acolo un tub cartonat, vișiniu, lunguieț; puteai să altoiești câinii cu el. Ni l-a fâlfâit sub nas. „Asta-i drăcia!“ Jubila. „Pot să-ntreb și eu ceva?“, mi-a luat-o Maria înainte, „Cum a ajuns «drăcia» la tine?“ Acum jubilarea devenise triumf. Mihnea își savura momentul. „Să zicem că mai vorbesc din când în când cu frații «Brothers». Pare ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Zoe, sedusă și părăsită de Iliescu (nu, nu era vorba de președintele României!), se îmbracă în arnăut și spionează viața amoroasă a fostului amant, înainte de-a leșina de nervi: „Mișelul! Vorbirile lui însemna lovituri de cuțit pentru Zoe!“. Eu jubilam alături de mișel, spre disperarea lui Negruzzi. Frosa cea bălaie, născocită de Bolintineanu prin 1855, încearcă o faptă mai temerară: se sărută frățește pe gură cu Manoil (care, în scripte, nu figura deloc ca fratele ei) și leșină, înainte de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
hidraulice; doar nuanțele se schimbau, ca pielea unui cameleon bătrân: roz, maro, vișiniu, bleu, galben, lila. Nici anul ăsta, creatorii nu făcuseră economie de materiale, așa că se purta aproape orice, în orice combinație; doar muștiucul din vârf rămânea același. Maria jubila, înconjurată de-atâtea culori. Eu tăceam și zâmbeam frumos, aprobator. Mințeam cu toată fața, entuziast. Până la urmă, renunța și ne mutam în alt magazin, cu pantofi italienești și prețuri extraterestre. Aici lucrurile stăteau și mai rău, perechile sclipeau ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
negre, înspăimântătoare. Apoi am citit ce scria dedesubt, pe plăcuța metalică: „Garoafe albe și roșii“. Și mai jos, anul: 1943. Abia după aia m-am uitat la pânză. Erau, într-adevăr, niște garoafe albe și roșii. „Ăsta-i tabloul!“, a jubilat Maria. „Care tablou?“, am ridicat puțin tonul, atât cât îmi permitea sala, „Noi ce căutăm, de fapt?“ „Tabloul lui Luchian. Cel care ne interesează!“ „De ce tocmai ăsta?“, am insistat. „E singurul lui tablou pictat prin supraimprimare secundă. Din 1943. Uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
buzunarul de la piept o hârtie mică și cartonată, cu margini aurii. Arăta frumos, ca la nuntă. Pe mijloc scria citeț, cu litere bucălate: „D-lui Lupu Andrei, avocat, Baroul Constanța.“ Restul nu mai conta, era invitația. „Ce mai așteptăm?“, a jubilat Maria, „Când e cincisprezece noiembrie?“ „Mâine.“, a observat Mihnea. Și-a suflecat mâneca, verificându-și ceasul. Minutarul se învârtea, nu luase apă. „Sau, mai bine zis, astăzi. E trecut de douășpe noaptea.“ Am tras cu urechea. Ploaia se-oprise, țuica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
aruncat din mansardă mulajele mai multor cavaleri, în diferite poziții. Asta tot de la chiriaș am aflat-o.“ „Văd că ai cercetat problema...“, am bombănit. „Acuma spune-ne și care-i legătura cu tabloul lui Luchian.“ „Nu știu. Sincer, nu știu.“ Jubilam, în sinea mea. Puteam și eu, în sfârșit, să fac o mică demonstrație, ca eroul principal într-un roman de-aventuri. „Să ne gândim puțin. Oamenii ăștia au, cu toții, ceva-n comun: pictorița Remedios Varo, scriitorul Camil Petrescu, tinichigiul Alexandru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
bine de doi ani din viață cu propriul lobotomist. Hărțuită sexual și trepanată psihic, fetița mea se hotărâse-ntr-o bună zi să evadeze și, eliberându-se din laboratorul de inginerie genetică al sufrageriei, luase calea domiciliului părintesc. Abia acum, jubilau pițipoancele, Adina-și făcuse dreptate. „Ironic, amicul...“, a mârâit Mihnea. „N-ai fi zis, dacă te luai după caligrafie. Cine-i Adina?“ „O iubită de-a lui din Pitar Moș.“, am improvizat. „Una roșcată, cu gura și pantofii mari, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
abia la 40 de ani. Dacă-i de-o vârstă cu tine, înseamnă că-i născut în ’68. Maximum ’69. Mă urmărești?“ „Da.“ „Suntem în 2005. Când ar veni 40 de ani?“ „În 2008 sau 2009...“, am calculat. „Corect!“, a jubilat Mihnea. „Cel mai probabil, în 2008. Pe urmă tipul se vaită: că-i trist, că n-are coaie, că mai are de-așteptat paișpe ani și ceva să-i vină mintea la cap. 40 de ani minus 14 egal 26
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Ei? Stradă, cortex... Îți sună vreun clopoțel?...“ „Deloc.“, am negat. „Aceeași imitație, doar că acum e și ceva din Barth și Kundera. A luat de unde-a putut, pramatia; credea că nu se prinde nimeni!?“ „Bravo, dom’ profesor, nota zece!“, a jubilat Mihnea. A întors cartea și ne-a arătat coperta IV. „Asta zice și tipul care i-a făcut prezentarea:“ „Ai uneori impresia că citești pagini scrise de John Barth, Milan Kundera ori Salman Rushdie. Un roman postmodern plin de umor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
era o plăcere să-l fac pe Petre Petre să acționeze mai rar, calm, îndemânatic, înainte să ridice toporul. Radiam de satisfacție, când o ajutam pe Adela să-l corupă pe blândul și impotentul Codrescu (sau Codreanu, n-are importanță). Jubilam, sfătuindu-l pe Felix să-i provoace un atac de cord lui Pascalopol pe stogurile de fân. Întâmplările se desfășurau exact, imprevizibil, în direcțiile dorite de mine. Ar trebui să adaug, doar de mine. Mă apuca râsul la examene. Desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de urină să fie eliberat (întotdeauna asociasem momentul cu-o juisare). Puneam polaroidul să clipească în timp ce se mângâia pe canapea în fața mea (o dovadă a supremei sexualități, ce îmi era dedicată), capturând totul, devotat, până la ultimele zvâcnete ale terminațiilor nervoase. Jubilam, obținând exact ce mă interesa: mișcarea neputincioasă a mușchilor, dinamica aritmică a ansamblului, scăpată de sub controlul minții. Îmi savuram momentul de glorie și-onoare, îl imortalizam pe cardurile albe pentru a-l putea goli de sevă și mai târziu. Pozele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lupă: cineva placase bucăți fictive de biografie peste dosarul meu (cum naiba să mai dau concurs pe post, în condițiile astea?), îmi atribuise fapte și intenții improbabile, poate chiar mă confundase. Acum tipul se uita și el la mine și jubila cine știe pe unde, rânjindu-mi pe geam sau din paginile trucate. Scrisoarea 3. Direcția operativă, serviciul corespondență Creierul iubitei mele dă zeci de recitaluri pe corzile de cristal ale minciunii: eu nu sunt eu, ci un spongier hrănindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
britanic!“ „Am mințit!“, a zâmbit Grosescu, fericit ca un copil mic. „Vroiam să văd ce știi în privința asta. Așa că pot să-ți spun un lucru pe care dumneata l-ai bănuit deja: Jacquard și Kolschitzky s-au întâlnit!“ „Vedeți!?“, am jubilat. „V-am spus eu. Au bătut palma!“ Nu mă bucuram cu-adevărat, dar încercam să mă concentrez pe ce urmărea inginerul. „Simbolic vorbind, desigur. Pentru că biologic, Kolschitzky era deja sub pământ când Jacquard se năștea. Tranzacția s-a efectuat prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
englez, australian sau multinațional, nu-ți puteai da seama, pentru că trăgea cu spatele, avea uniforma pătată de noroi și bombănea în limba franceză, pe gustul traducătorului și înțelesul publicului cititor: „Damned!“. Soldatul tocmai ridica brațele spre cer, în timp ce colegii lui jubilau: „Bien joué! Bon Dieu!“ Și mai jos, în aceeași bulă a replicii, se putea citi continuarea: „Par tous les diables, Vitalian Manolescou a abattu le Baron Rouge!“ Desenul arăta cât se poate de clar (avionul se prăbușea cu o onomatopee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rublă (jucam „bețe“), îmi ziceam: dacă pierd, mă duc la unchiul Lukian, îi fac o plecăciune, n-o să mă refuze. Asta chiar că-i josnicie, josnicie adevărată! E o ticăloșie conștientă! Chiar că-i ticăloșie conștientă! repetă Lebedev. — Hei, nu jubila, mai așteaptă! strigă supărat nepotul. Ia te uită la el, se bucură! Am venit la el, prințe, chiar aici, și am recunoscut totul; am procedat frumos, nu m-am cruțat. M-am ocărât singur în fața lui, cât de tare am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mult pe Aglaia, care nu înțelegea de ce râd ceilalți și „cum pot, cum îndrăznesc să râdă“. Izbucniră și acum în râs surorile, prințul Ș., zâmbi până și prințul Lev Nikolaevici, care roșise și el cine știe de ce. Kolea hohotea și jubila. Aglaia se supără, nu glumă, și se făcu de două ori mai frumoasă. O prindeau foarte bine fâstâceala și ciuda pe propria ei persoană pentru această fâstâceală. — Parcă puține cuvinte ți-a schimonosit, adăugă ea. — M-am bazat pe propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de totala mea descurajare! V-aș ucide dacă mi-ar mai rămâne de trăit! N-am nevoie de binefacerile dumneavoastră, n-o să primesc, ascultați cu toții, n-o să primesc nimic, de la nimeni! Am fost în delir și să nu îndrăzniți să jubilați!... Vă blestem pe toți o dată pentru totdeauna! De data aceasta se sufocă de tot. — I s-a făcut rușine de propriile lui lacrimi, îi șopti Lebedev Lizavetei Prokofievna. „Chiar așa trebuia să se întâmple!“ Halal de prinț! I-a citit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
observă prințul cu reproș, aproape în șoaptă. — Nu te supăra. Fata-i nesupusă, smintită, răzgâiată - dacă te îndrăgește, te ocărăște în gura mare, își bate joc de tine pe față; și eu tot așa am fost. Numai, rogu-te, nu jubila, scumpule, nu-i a ta; nu vreau să cred așa ceva și niciodată nu va fi! Îți spun ca să iei imediat măsuri. Ascultă, jură-mi că nu ești însurat cu aceea. — Lizaveta Petrovna, fiți bună, ce spuneți? zise prințul și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]