1,485 matches
-
și divinației, discursurile excesului de interpretare ale iubirii și geloziei, în general ceea ce raționalismul celei de-a doua tematizări a numit vocile imaginarului. Ceea ce a fost inițiat programatic de iluminism a devenit realitate mai ales pentru epoca de după filosofia kantiană, pentru atât de pozitivistul secol trecut. Desigur și pozitivitatea sa a fost anturată de cunoașteri pentru care inteligibilitatea lumii se construia altfel decât prin modelul logic al determinismului cauzal. Ocultismele, ezoterismele și teozofia secolului trecut aparțin și ele contramodelului unei
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
lumii noastre este inteligibilitatea semnificantă, întemeiată de limbă, de existența sistemelor semnificante. El se întemeiază pe 15 codaj-decodaj, metaforă-metonimie, analogii arhetipale și diferențe pertinente și totul este dat în simultaneitate. Se neagă astfel ontologia profunzimii și originii tot așa cum criticismul kantian negase mai vechea ontologie a transcendenței. Se estompează opozițiile: esențial și neesențial (aparent), exterior și interior, calități primare și calități secundare, profunzime și suprafață, abstract și sensibil, origine și descendență, centru și periferie. Pentru că limba, sistemul semnificant, este de la început
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
Kant acoperă comunicarea prin cunoaștere. Hegel este cel care, ca și critic din interior al lui Kant, regretă puținul loc acordat semnului în propriul sistem și presimte parcă viitoarea lui carieră teoretică. După ce este ocultată complet de cunoaștere în filosofia kantiană, locul modern al problemelor semnului, ca loc prezumtiv al semiologiei, este, cu alternanțe, de partea teoriei cunoașterii sau psihologiei. Când și cum devine semiologia teorie și generală și centrală? O dată cu cea de-a treia tematizare care este cea a comunicării
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
științelor spiritului. Hermeneutica psihologico-istorică devine astfel o metodă specifică științelor spiritului, adică disciplinelor socio-umane. Hermeneutica psihologico-istorică se bazează pe principiul filosofiei moderne potrivit căruia subiectul este cel care construiește lumea în cunoaștere. Noua etapă a hermeneuticii este posibilă datorită criticismului kantian. într-adevăr, Kant este cel care afirmă că subiectul produce lumea în cunoaștere, susținând teoretic intuițiile romantismului. O dată cu criticismul, lumea nu se mai poate raporta la principiul ontologic al vechii filosofii - formă, materie -, ci este produsul gnoseologic al subiectului. Succedând
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
Droysen, contribuind esențial la afirmarea unei filosofii moderne a istoriei și a culturii. Predecesor al lui Dilthey, Boeckh este cel care susține ideea unei critici filologice a cunoașterii și culturii. Dar, deși filologia este soluția de a ieși din criticismul kantian, ea 100 nu produce nimic în cunoaștere, deoarece este "o cunoaștere a ceea ce a fost deja cunoscut". Astfel, celor două tipuri de interpretare consacrate de Schleiermacher, interpretarea gramaticală generică și cea psihologic individuală, Boeckh le adaugă interpretarea istorică, relaționând manifestarea
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
printr-o comparație între Kant și Nietzsche. La Kant, cunoașterea își găsește locul între "lucrul în sine", pe de o parte, și cadrele transcendentale ale intuiției sensibile și categoriile intelectului, pe de alta. Putem presupune interpretării un loc similar cunoașterii kantiene. Numai că Nietzsche neagă orice opoziție între lumea adevărului și lumea sensibilității și desființează limita interpretării dinspre "lucrul în sine". El nu păstrează nici cealaltă limită a interpretării, cadrele transcendentale și apriorice ale subiectului, care în fixitatea lor ar putea
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
Heidegger în a doua perioadă a carierei sale teoretice. Și sensul acestei afirmații este mai vast decât simpla situare a adevărului. Pentru că este vorba aici și despre un al treilea tip de adevăr, diferit de adevărul-corespondență aristotelian sau de adevărul-coerență kantian, și anume adevărul semnificație. în general, o dată cu refuzul de a reduce limba la un simplu instrument, ideea acestui tip de adevăr este prezentă în toate orientările care se împărtășesc din această tematizare. La Heidegger, acolo unde limba este însăși puterea
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
aproape de hermeneutica teologică decât Heidegger. Spre deosebire de Heidegger, el afirmă că limba este obiectivă în chip suplimentar și pentru că în spatele ei se succed generații care transmit o tradiție. Astfel, Gadamer reabilitează tradiția și autoritatea textelor transmise prin tradiție. înainte de momentul culminant kantian al modernității, tradiția, cu conceptele ei de judecată, gust și simț comun, aparține cunoașterii. Kant este cel care contestă validitatea tradiției pentru a putea impune critica autonomizantă și libertatea de judecată a subiectului, indiferent de alte autorități decât raționamentul logic
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
implicare în procesul tradiției, în care trecutul și prezentul se mijlocesc continuu". Pentru hermeneutica anterioară, înțelegerea era fața interioară a explicației, era cunoașterea rezultată din substituirea cauzelor prin motive. Această atitudine era cvasicognitivă: natura acționează prin cauze (după rațiunea pură kantiană), iar omul acționează prin scopuri (după rațiunea practică kantiană); iar scopul e imaginea simetrică a cauzei.Pentru Gadamer, înțelegerea este un proces ontologic mijlocit de ontos-ul limbii și susținut de tradiție. Greutatea tradiției în hermeneutica lui Gadamer vine de la ideea
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
se mijlocesc continuu". Pentru hermeneutica anterioară, înțelegerea era fața interioară a explicației, era cunoașterea rezultată din substituirea cauzelor prin motive. Această atitudine era cvasicognitivă: natura acționează prin cauze (după rațiunea pură kantiană), iar omul acționează prin scopuri (după rațiunea practică kantiană); iar scopul e imaginea simetrică a cauzei.Pentru Gadamer, înțelegerea este un proces ontologic mijlocit de ontos-ul limbii și susținut de tradiție. Greutatea tradiției în hermeneutica lui Gadamer vine de la ideea că istoria acționează asupra noastră mai mult decât ne
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
a rămas o formulă secundă și recesivă în istoria filosofiei occidentale. Formula succintă a modelului ontologic pentru această epistemă este cea a transcendenței verticale, preluată de creștinism, ca relație între Dumnezeu și om. Tematizarea modernă a cunoașterii impune, o dată cu criticismul kantian, un alt model ontologic, cel transcendental. Acest model nici nu este atât unul ontologic, cât al unei cunoașteri care construiește realul. Transcendența verticală este înlocuită cu un fel de transcendență slăbită sau deviată, redusă la orizontal: cu transcendentalul. în filosofia
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
un alt model ontologic, cel transcendental. Acest model nici nu este atât unul ontologic, cât al unei cunoașteri care construiește realul. Transcendența verticală este înlocuită cu un fel de transcendență slăbită sau deviată, redusă la orizontal: cu transcendentalul. în filosofia kantiană, transcendentalul nu mai poate în nici un caz avea semnificația ontologic-axiologică de "în afara și deasupra acestei lumi". El desemnează ceea ce este anterior și permite construirea lumii în cunoaștere, respectiv constituirea obiectului în experiență. Modelul ontologic al modernității, întemeiat pe transcendental, a
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
se revelează Însuși substratul natural al ființării sub semnul inteligenței, de vreme ce s-a putut scrie și „o critică a informației pure (de ordin genetic)“ ! Suntem, sau nu suntem de acord s-o antrenăm În orizontul rațiunii predispuse demersului de tip kantian, inteligența artificială rezonează cu toate manifestările „inteligenței naturale“, fiind ea Însăși verbală, muzicală, logico-matematică, spațială, somato-chinestezică și așa mai departe, iar din această pricină nu atât filosoful, cât psihologul s-ar cuveni chemat la rampă, pentru a lămuri șansele de
Prelegeri academice by prof. univ. dr. PETRU IOAN () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92348]
-
spus, universul conceput de eu este același univers trăit de acesta: "Nu există experiență neconceptualizată: ceea ce este reprezentat la ce se referă stările de experiență este lumea așa cum este ea experimentata, care este lumea empirica" (Guttenplan, 1995, p. 556). Eul kantian este astfel integrat în ordinea de lucruri suprasensibila: că noumenon, el reflectează constant asupra multiplelor phenomena, adică asupra manifestărilor empirice ale universului înconjurător. Dar Kant își complică demonstrația postulând că, finalmente, eul nu este nimic altceva decât o formă logică
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
validat în mod obiectiv. Kant nu are altă soluție decât să admită că unitatea conștiinței este percepută ca atare doar la nivel intelectual: "această unitate este o unitate doar în gândire (subl. în text, n.m.)" (1933, p. 377). Acest argument kantian marchează o premieră în istoria metafizicii: pentru prima dată, eul, odinioară monolitic, este prezentat ca având un caracter dual. Totuși, intelectul nu poate furniza, de unul singur, un răspuns satisfăcător la problema ontologica a eului, iar verigă lipsa este descoperită
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
cu excepția unui șoc endogen, cultura anarhiei tinde să evolueze de la o lume hobbesiană a inamicilor la una lockeană a rivalilor și, în cele din urmă, la cea kantiană a prietenilor (Wendt, 1999, pp. 308-312). Odată ajunși în „relațiile de rol” kantiene (Wendt, 1999, p. 309) de amiciție, este improbabil ca politica internațională să regreseze. Schimbarea construcției sociale a anarhiei poate deci să îndepărteze îngrijorarea că vecinii noștri vor deveni inamici sau rivali. Un alt exemplu se referă la cercetarea constructivistă influențată
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
ajunge să fie simbolul binelui moral pe care Kant Îl ridică la rangul de sublim, pentru că Însăși sfera morală aparține sferei sublimului, În timp ce frumosul pur este legat de cunoașterea intelectuală. Din cele de mai sus rezultă cu claritate că filizofia kantiană conduce frumosul către ideea de finalitate, finalitate pe care o demonstra cu atâta acuratețe Paulescu În biologie când spunea „dar o adevărată stupefacție cuprinde pe oricine când cugetă că oul fecundat - această microscopică masă de protoplasmă - este el Însuși artistul
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
vedere empirist asupra cunoașterii. Distincția lui între relații între idei și fapte este privită ca o prefigurare a distincției între adevăruri analitice și cele sintetice și ca o respingere anticipată a conceptului sintezei a priori, pe care se sprijină filosofia kantiană a cunoașterii. Disputa raționalism-empirism, în cele din urmă, se referă la faptul dacă există cunoaștere a priori sau prin rațiune pură. Raționalismul susține că prin cugetare pură dobândim o cunoaștere absolută, care nu-i posibilă prin simțuri. Răspunsul empirismului era
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
oferită de rațiune. Apriorismul care există potențial în spirit, furnizează datelor haotice ale existenței modelele și, prin intermediul judecăților și categoriilor, face posibilă știința. Astfel, realitatea este cea obligată să se modeleze după intelect, și nu invers. De aici cunoscuta teză kantiană: Rațiunea nu-și scoate legile din natură, ci le prescrie ei. Existența matematicii ca știință ne arată că principiile empirismului sunt insuficiente, și nu numai, dar deopotrivă fizica pură, metafizica denotă și ele acest lucru. Problematizarea va fi, în acest
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
pot căpăta niște judecăți, care nu-și au izvorul în experiență, adică apriori și care nu sunt nici deducții logice, deci propoziții analitice, dreptul de valoare de cunoaștere obiectivă, respectiv judecăți sau propoziții sintetice. În această problemă, fundamentală a gnoseologiei kantiene, sunt implicate distincțiile dintre analitic și sintetic, a priori și a posteriori. Prima distincție are o natură logică, iar cea de a doua este o disociere epistemologică. Distincția analitic-sintetic are o natură logică, deoarece în propozițiile analitice adevărul sau falsitatea
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
formelor a priori ale sensibilității - spațiul și timpul - și formelor a priori ale intelectului, respectiv categoriile: substanță, cauzalitate, cantitate, calitate etc. Cunoașterea apare, astfel, ca dependență de formele a priori ale subiectului. Din apriorismul sensibilității și rațiunii rezultă, potrivit filosofiei kantiene un adaos subiectiv la cunoașterea obiectului. Problema originii cunoașterii, axată în esență pe controversa empirism-raționalism, se regăsește, de asemenea, în marile direcții din filosofia contemporană. Printre marile filosofii ale cunoașterii din secolul XX s-a impus filosofia analitică. Prefigurată ca
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
fenomene fizice și sociale. Primul curent, intrînd în relativă concurență cu teoria reprezentărilor sociale, este acela al cercetărilor asupra imaginarului. El se împarte în două ramuri, una de inspirație antropologică, esoterică 2 și jungiană, iar cealaltă freudo-lacaniană, fondată pe principii kantiene, critice și raționaliste. În Franța, în ultimii 40 de ani, două nume ies în evidență, reprezentînd maniera de gîndire antropo-istorică: Gilbert Durand și Michel Maffesoli. Acești doi sociologi au alcătuit echipe de cercetare și au publicat sau inspirat texte eludînd
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
numai că provin din medii diferite, dar au, după mine, și orientări diferite... Avem vreo trei orientări aci. Este orientarea care de la Maiorescu și de la Centrul Junimea merge prin RădulescuMotru, Petrovici, cumva și Vianu, este linia raționalistă, criticistă, mai mult kantiană, este apoi linia care vine prin pozitivism, prin Negulescu și cei care reușesc să pună la un loc în jurul filozofiei nu numai domeniile tradiționale ale ontologiei, 33 teoria cunoașterii, teoria categoriilor, ci filosofia istoriei, filosofia culturii, aduc la un loc
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_991]
-
chiar estetica, etica și altele. Și mai rămâne linia cealaltă, care, în perioada interbelică, este legată de așa numita raționalitate. Au fost numiți iraționaliști, dar este fals. Ei aveau preferințe pentru un alt tip de raționalitate decât aceasta, de tradiție kantiană. Este generația care-i legată de nume precum Nae Ionescu, mai târziu Noica, Vulcănescu și alții, și care este păcat că o anumită perioadă au fost priviți sub semnul negativului, pentru că ei propuneau și au venit cu cercetări în domeniul
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_991]
-
înnoiri ce se petrec în logica modernă și în studiul modern al limbajelor științifice. În sfârșit, în linia culturologilor și în măsura în care au scris lucrări în acest domeniu se adună cam toți: și Rădulescu-Motru, care e din direcția criticistă, de tradiție kantiană, și Negulescu, care vine pe linia pozitivistă, și Blaga, care cultivă cu totul alt tip de raționalitate, chiar planul afectiv. El face parte din categoria acelor gânditori pe care nu-i poți integra într-un curent, cum a fost, de
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_991]