607 matches
-
tristețea adâncă. L. Blaga a împrumutat elemente din mitologia indiană, din mitologia greco-latină, din mitologia biblică și din cea românească. Începând cu volumul În marea trecere, Blaga și-a constituit un limbaj poetic propriu, poemele sunt "desfășurări pe viziuni sau lamentații reținute". În volumul Nebănuitele trepte deslușim impresia unui sentiment de împăcare, un echilibru interior. Sentimentul de amenințare a ființei umane, într-un context istoric nefavorabil, stă la baza poeziei, dar și a filosofiei sale. Blaga pornește de la conștiința crizei omului
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
rămân". Dar, pentru a evita tragismul situației, se înscrie într-o temporalitate, căreia i se provoacă regenerarea continuă: "Mai rămân cu mersul tău/ parcă pe timpanul meu". Poezia În dulcele stil clasic este "o sinteză între elegantul stil trubaduresc și lamentațiile amoroase din timpul lui Ienăchiță Văcărescu (Al. Ștefănescu). Iubirea este persiflată, caricaturizată, amintind de dulcegăriile Văcăreștilor, și devine un simplu pretext liric. E o iubire întâmplătoare, efemeră, convențională, pe care poetul o privește cu indiferență. Poezia este alcătuită din patru
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
șansă: minunea! Dar cine a crezut că abolirea unei dictaturi anacronice și sufocante determină prin ea însăși, peste noapte, minunea "schimbării la față" s-a înșelat. Deziluzia avea să fie la fel de mare ca și propensiunea utopică. De unde lunga serie de lamentații pe care presa ni le servește de la începutul acestui an cu o stăruință demnă de un program pozitiv. Cum de s-a ajuns la impasul prin care trecem nu e greu de explicat. Mai greu e să se afle soluții
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
dacă este adevărat că Satana stăpânește lumea, într-un colțișor din cer sau din sufletul nostru încă mai găsim Spiritul Divin care luptă necontenit cu acesta, pentru a ne ridica deasupra noroiului disperării noastre"34. Viața că zădărnicie este leit-motivul lamentațiilor lui Cioran, cu circumstanțialul și iluziile ei, pe care ar vrea să le elimine, pentru a ajunge la spirit, la Absolut; însă viața, oricât de purificata de superfluu ar fi, pălește în fața posibilității de a atinge absolutul. Viața trezește teamă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
încercate. Pentru că, dacă în orice alt colț de lume, destinul artistului e dur, aici este de două ori mai dură această înfruntare, pentru că "suferim și pentru că suntem latino-americani". Soarta culturii mici, ca expresie a unei "țări mici", este motiv de lamentație și chiar de iubire-ură pentru Cioran: "De câte ori hartă continentelor ni se deschide în față, ochii se ațintesc numai asupra țărilor atinse de grația terestră. Culturile care au avut un destin al lor, dar care au fost mai cu seamă un
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
cea mai mare fericire, aceea de a denunța caracterul aleatoriu și superfluu al scrisului, act prin care se ferește să renunțe la propria vocație de autofagie și evită mirajul exaltant al creației. Cioran nu-și extrage plăcerea doar din pură lamentație, el nu se limitează la protestul plângăreț al resentimentului, pentru ca, iată-l spunând: "mă nimicesc, este ceea ce vreau; așteptându-mi sorocul... respir, respir în felul meu. Într-o zi, cine știe, poate c-ai să cunoști și tu această plăcere
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
întrebării în primul rând utilitatea scrisului? Și lui, si multor altora, Cioran le-a replicat: Dacă va înțeleg bine, mă întrebați de ce n-am ales de-a dreptul tăcerea în loc să-i dau târcoale, și-mi reproșați că tot stărui în lamentații, când de fapt ar trebui să tac. Dacă nu aș fi scris, m-aș fi putut transforma într-un asasin. Exprimarea e o eliberare. Va sfătuiesc să faceți următorul exercițiu: când urâți pe cineva și simțiți dorința de a-l
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
ce-și urlă sângele șiroind din trupul ca o rană, tigrul albastru al mâhnirii, calul cu lumânare în mâini, frate bun cu calul-Cataclism sau pisica lătrătoare etc. Acesta e bestiarul ce populează, coborât parcă din gravurile Evului Mediu, neobositele, sfâșietoare lamentații aruștiene, funcționând ca un fel de dublet zoomorf pentru personajele de prim-plan. Pentru că protagoniștii adevărați sunt ceilalți, sunt oamenii de hârtie ale căror întunecate revelații mărturisesc o eternă apocalipsă. Toți actanții textuali (precum, bunăoară, Nebgrohd, "zeul mic și taciturn
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Codruț își găsește întotdeauna maniera de repliere, de revenire la o suprafață textuală dură, volițională, specifică unui cod poetic ce lucrează mai puțin cu posibilități și himere și mai mult cu certitudini. Poeta preferă, în chiar momentul insinuării perfide a lamentației, o schimbare de registru și de tonalitate a se vedea rescrierea ironică, deși nu mai puțin sensibilă, a bocetelor populare în câteva texte sau refugiul într-un alt spațiu al recluziunii, al interiorității mai puțin tenebroase. Celălalt uter, cealaltă față
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
efectele imposibilei evadări a autorului din cultura care l-a agresat și continuă să îl agreseze, firește cu voie. Din dulce-amăruia captivitate a autorului într-un univers de poeme și câte alte forme anexate literarității hrăpărețe iau naștere, spre exemplu, lamentațiile amorțite (încă) de o păguboasă tandrețe ale celui ce se mărturisește suferind de un acut "Bovarism al laboratorului. Iată-mă, în halat alb, supraveghind mitocondriile. Privind sferele vii prin microscoape electronice. Rezolvând ecuațiile reduplicării. Uitând de mica mea moarte. De
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
transmis în poezia lui Quasimodo și, în general, în versurile ermeticilor, ce dovedesc prin această absența că au asimilat, parțial, lecția crepusculara și decadenta a inerției. Cu toate acestea, ecouri ale avântului trecut par să reziste în strigatul întunecat, de lamentație și rugăciune ce se înalță din adâncurile ființei: Și atunci când la pământ m-arunc / și urlu în înalturi numele tăcerii (Nicicând te-nvinse noapte-așa senina). Versurile amintesc de cuvintele prin care Leopardi descria propria suferință în Seara zilei de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
subversiv a Ilenei Mălăncioiu este una a concretului. "O concretețe de coșmar aceea a unui oraș orwellian, supravegheat de privirea atotcuprinzătoare a dictatorului. Personajul liric nu mai este acum doar o dansatoare, ci și o tragediană, care își declamă obsedant lamentația"188: "O crimă săvârșită pe strada principală,/ În amiaza mare, o crimă oribilă/ Și nimeni nu plânge și nimeni nu strigă/ Și nimeni nu pune mâna pe criminal.// Eu însămi stau aici și scriu versuri,/ Ca și cum versurile mele ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
operele figurilor emblematice ale românității pare să se fi înțepenit într-o letargie vecină cu o boală lungă și fără leac. Neglijăm, în chip nefericit, ceea ce ne articulează în chip substanțial identitatea culturală, iar această slăbiciune se însoțește ocazional cu lamentația și cu revolta: "Oare ceilalți, străinii, de ce nu ne înțeleg ?", " Ia mai lasă-i încolo, știu ei ce e la noi ?" ș.a. Ce ar fi de înțeles, întrebăm, în condițiile în care noi nu suntem prea generoși în a le
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Scalene, în simple paths. but others move / În intricate ways biquadrate. Trapeziums Rhombs Rhomboids / Parallelograms. triple & quadruple. polygonic / În their amazing hard subdued course în the vast deep" (E: 322). Eroarea gândirii artificiale este poetizata de threnos-ul lui Enion, o lamentație care încheie Night the Second, sugerând că prețul Experienței este rațiunea inerta: "I have taught pale artifice to spread his nets upon the morning / My heavens are brass my earth is iron my moon a clod of clay / My sun
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
am învățat.” Tabloul acestei mame poartă în el acea severitate a omului cinstit de la țară, căci Smaranda știe să aplice corecții atunci când năzdrăvanul său fiu nu i se supune sau face tot felul de năzbâtii, nu îi tolerează acestuia nici lamentațiile privind durerea unei înstrăinări de lumea securizantă a satului, dar are și acea sensibilitate prin care îi dovedește copilului că îi poate oferi alinare în orice moment dificil al vieții. Smaranda este o femeie deschisă, prietenoasă, bucuroasă de oaspeți. După
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
Ileana Mălăncioiu) învolburate-s, Doamne, zbaterile neputinței mele! Privesc tăcut cum cea mai dragă ființă-a mea se zvârcolește-n unduiri lugubre, gata-a se scufunda în vârtejurile smolitului Styx, iar sora mea nu poate, Doamne-a mă ajuta! Doar lamentații de sorginte-elegiacă. și-i dau dreptate! E doar Poet. și-atât. Nu-i oncolog. Nici terapeut. Nici homeopat. Nu-și aude nici șoapta în sinea îndumnezeită: „s-a trezit ca-n vis c-o poartă / cineva pe marea moartă...” (Sora
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
protagoniștii propun un alt „sistem de organizare a lumii”, deciși fiind să nu mai stea „treizeci de ani la discuții” (ani neconstructivi), cum au mai stat, de altfel. Aceasta ne amintește de „tranziția” româneacă (recentă) care s-a bazat pe lamentații, tregiversări și promisiuni deșănțate. Mai mult chiar, Vlad Zografi ne propune o perspectivă generalizantă privind „scena” politicului, care acționează precum „ploaia” de primăvară, pentru a hrăni puterea (eenric al VI-lea), în mrejele „jocului” politic distingându-se cele două fațete
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
de suflet / furtuni de inimă / corăbii cu vele...” (Cuvinte), „strălucesc” sau „se topesc în vers” (Vorbesc), iar traiectul „viață-moarte” ia forma „gândului neșoptit...” (Gri) Temperament ușor coleric, poetul gorjean taie în picaj, vertiginos, tranșant, respingând, categoric „deznădejdea”, fără emoții sau lamentații: „când viața mă doare.../ aleg / credința ca drog / cuvântul ca balsam / iubirea ca unic răspuns...” (Drog) Ludicul face parte și el dintr-acest dans al iubirii de frumos: „Am botezat/ un om de zăpadă / avea un nas de păstârnac / ochi
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
în adâncurile ființei sale și scrie versuri cu rezonanțe de orgă. Avatariile sufletești multiple dezrădăcinarea, incomunicarea, abandonarea în mediu ostil fac din opera sa nu numai un document istoric, ci și unul psihologic. Durerea polarizează speranța și disperarea, adulația și lamentația, dezlegând izvoarele poeziei. Ovidiu se metamorfozează spiritual. Pendulând între resemnare și fervoare, depășește exilul nostalgic și descoperă exilul înnoirii de sine. Izolat de mediul cult din Roma, părăsind teribilismul și narcisismul tinereții, se maturizează prin suferință și însingurare. Drama lăuntrică
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Flebilis ut noster status est, ita flebile carmen / Materiae scripto conveniente suae" (Tristia V, 1, 5-6). Transfigurarea stărilor sufletești pendulează de la exaltare și nostalgie la resemnare și revoltă, dar varietatea motivelor și subiectelor care susțin temele elegiilor sale compensează monotonia lamentației. Th. Burette 35 considera, pe nedrept, că Tristia și Pontica sunt "doar o lamentare cântată în genunchi, cu fruntea în țărână". Evident, este o metaforă, nu o judecată critică. Poetul își descarcă stresul în scris: "Strangulat inclusus dolor atque exaestuat
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
teroarea istoriei, dar neagă vinovăția sa legală (error este culpa, nu scelus) și perseverează în tentativa obținerii grațierii și a întoarcerii sale la obârșii. Augustus e numit caesar, sinonim cu autocrator, sau, alteori, emfatic, deus sau caeleste numen. Adulația și lamentația sunt însă semne retorice, cu rol persuasiv, într-un discurs poetic de restitutio in integrum a destinului său schimbat de tiran. Prin atitudinea sa din exil, Ovidiu inaugurează un model atipic de rezistență și reabilitare în fața teroarei istoriei, bazat pe
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
dirijat, prin cuvinte, de guru; egipteanul are inițiativă și intră singur în rol. Cunoaște traseul, chiar punctele mai dificile și, la nevoie, îi înșală pe paznici. Se remarcă și o anume agitație sufletească produsă de mulțimea de imnuri, ode și lamentații, destinate să-i calmeze pe zeii judecători. Acestor documente ale morții li se adaugă încă unul, tot de dată recentă, Cartea mayașă a morților. Este vorba de un text destul de restrîns ca întindere, mai curînd un catalog de semne, asemănător
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
pentru calitatea emoției și sensibilizarea ascultătorului, să sacrifice un tînăr „încă nelumit”. Găsim într-un cîntec: Viața omului, Floarea cîmpului, ca un elogiu adus plăpîndei ființe umane, hărăzite cu chip frumos și cu daruri morale. Se continuă, dar în nota lamentației: Cîte flori sunt pe pămînt Toate se trec în mormînt. Paralelismul om-floare se perpetuează în ficțiune. Poezia nu întrece măsura elegiacului, întrucît privește existența în cursivitatea ei, atîta cît îi este dat ființei: dacă a înflorit și a rodit, urmează
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
le recunoaștem clandestinitatea esoterică și îndepărtat-varuniană, unde e cazul, nu trebuie să le negăm disponibilitatea spre o hermeneutică riguroasă în planul simetriilor cosmice. „Maica bătrînă”, personaj baladesc de „curte feudală”, devine cosemantic cu Magna Mater și cu Maica Domnului prin lamentațiile prilejuite de pierderea fiului, ucis ca Om, ca ostaș, ca pelerin ori ca „plantă”. Datorită polisemantismului mitologic, trăsăturile personajului își incifrează înțelesurile locale (mitul vegetației, povestea ciobanului, a ostașului) și se universalizează: mama ce-și caută fiul pierdut în urma unei
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
19 Cei doi sociologi au dreptate să observe că, pe cât de des este folosit termenul, pe atât de puțin îi este luat în calcul veritabilul potențial analitic. Puterea este identificată cu autoritatea, cu Statul, cu ordinea instituită sau, ca o lamentație suspectă, cu "puterea celor fără de putere", dar aceste suprapuneri nu fac altceva decât să ignore că puterea este "une dimension irréductible et inéluctable de l'instituant tout autant que de l'institué, du mouvement tout autant que de la stabilité, bref
Relațiile Publice Din Perspectivă Sociologică by Răzvan Enache () [Corola-publishinghouse/Science/1038_a_2546]