654 matches
-
o consecință naturală a rolurilor lor În societate. De altfel, Buonocore acceptase de bună voie și Îndatoriri mai umile - s-o ducă pe Maja la psihanalist, pe Camilla la hipodromul de pe Flaminia, unde Își ținea poneiul, Xanadu -, și nu se lamentase niciodată. Elio deschise exemplarul, Încă neatins, din Corriere ca să vadă dacă se vorbea despre el În vreunul din articole. Dar numele lui nu apărea. Neștiind dacă trebuia să considere eclipsa lui mediatică drept un semnal pozitiv - În ultimele luni, apăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
așteptare, chipuri plictisite o priveau cu ostilitate - căci era acolo, Înaintea lor. Așteptau În purgatoriul acela anonim al birocrației. Un tip răzbunător voia să-și denunțe vecinul căci pianul lui Îl Înnebunea. O doamnă neglijentă Își pierduse portmoneul și se lamenta că Încercase să-și blocheze cărțile de credit, dar la bancă o trimiseseră naibii și Între timp cine știe ce șmecher Îi Înghițea toate economiile. Un negru uriaș Învelit Într-o tunică albastră imperială părea să doarmă spăsit cu bărbia În piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
zis el. Pleacă dracului de-aci! Când a văzut că nu mă mișcam, nu răspundeam, nici măcar nu clipeam, parcă nici măcar nu respiram, a început să priceapă că de fapt eram o problemă medicală. — Of, pentru numele lui Dumnezeu! s-a lamentat el. Ca un robot prietenos l-am lăsat să mă ducă înăuntru. M-a dus în bucătăria apartamentului și m-a așezat la o masă albă. — Mă auzi? m-a întrebat el. — Da, i-am răspuns. — Știi cine sunt eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Margareta, te-am rugat foarte mult să nu mai folosești cuvântul ăsta, mă enervează. Și apoi știi bine că n-am nici o amantă. Ai devenit supărător de geloasă în ultimul timp. - Tu nu înțelegi, Samuel, prin ce trec eu, se lamentă ea apropiindu-se. Sunt lucruri pe care bărbații nu le pot cunoaște. - Atunci... Samuel nu mai știa ce să zică. Deschise brațele și vru să o îmbrățișeze, dar ea îl ocoli și se duse în sufragerie. Când intră și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
s-a uitat înăuntru. A ridicat însă ochii alarmat, atunci când în cameră s-a auzit un soi de scâncet ascuțit. Zgomotul venea dinspre Lotti, care se legăna de pe un picior pe celălalt, cu capul plecat pe-un umăr și se lamenta fără vreo tonalitate precisă. Tocmai când Hugo începuse să se întrebe dacă e cumva bolnavă, Lotti s-a oprit, a ridicat brusc capul și s-a holbat la el. — Perna e încă la tine, Yogi, l-a certat ea. — A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
care mai era liberă. Care, la drept vorbind, era o cameră cu o cu totul altă destinație. * * * —A fost vorba doar de șocul pe care l-am avut când mi s-a spus să merg la Sala Tristeții, s-a lamentat Hugo în timp ce Una îi administra niște ceai fierbinte și dulce. Ei, și ce-i cu asta? a sărit Amanda. Să știi că am noroc că sunt aici. A trebuit să duc multă muncă de convingere până să-mi deschidă salonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Draga mea, ai primit trandafirii de la mine? a întrebat-o doamna Duffield, după ce scosese diverse exclamații încântate cu privire la nepoata ei. Și Frances ți-a trimis niște trandafiri. Alice era surprinsă. Nu primise nici un fel de flori. Ce păcat, s-a lamentat ea. Trandafirii sunt florile mele preferate. În plus, acesta era și motivul pentru care pe Rosa o chema Rosa. Sau Ro, cum îi prescurta Jake numele, așa cum îl abreviase și pe cel al lui Alice, reducându-l la Al. Alice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
sclipire oțelită. — Nu crezi că ești nițel cam egoistă punând confortul tău mai presus de binele lui Ro? Alice s-a resemnat. Desigur, Jake avea dreptate. Evident, greșeala era a ei. Trebuia să se străduiască mai mult și să se lamenteze mai puțin. Sânul e cel mai bun. Jake s-a aplecat și i-a sărutat sânul. Alice a gâfâit ușor. Era uluitor: după câte traume îndurase trupul ei, Jake reușea totuși să-l umple de dorință. Cu cea mai ușoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
spun... Când s-a întâmplat? a sărit Amanda. În Ajunul Crăciunului. Ieri. Nu, nu asta. Cât... —Cu cât o să mă plătească? Cu mult! a țipat Amanda. Theo, care făcuse o pauză scurtă de plâns, a început din nou să se lamenteze. Nu asta, a repetat Hugo cu mai multă forță. Ce voiam eu să spun este - cine o să aibă grijă de Theo? Amanda a căscat ochii uluită. — Sper că nu-ți imaginezi, a spus ea cu un chicot batjocoritor, că eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
camera copiilor. —Mie-mi spui, a fost de acord Hugo așezându-l la subțioară pe Theo, care continua să se zbată, și trăgându-și peste pantofi galoșii albaștri regulamentari. Dacă ai un copil, angajatorii nu sunt deloc înțelegători, s-a lamentat Sue în vreme ce îl preda pe Hamish. Tot timpul mă întreb dacă merită. Oricum, din salariu, abia dacă reușesc să acopăr toate taxele. —E dificil, a încuviințat Hugo. Sentimentul de camaraderie pe care îl simțea în legătură cu celelalte mame cu serviciu de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
o să pot să ajung. —N-o să...? Hugo căuta cu disperare cuvintele care s-o convingă să se răzgândească. În fond, ceea ce se întâmplase nu fusese din vina lui. Nu în totalitate. Dar am făcut rezervare la Allingham House, s-a lamentat el. Alice a tras adânc aer în piept. Allingham House. Sigur că auzise de locul ăla. Toată lumea din Bath auzise. Era un conac în stil iacobin care fusese transformat într-un hotel amețitor de scump, plasat în decorul campestru din afara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
N-am... niciodată n-am crezut că așa ceva se va întâmpla. Am fost hotărât să nu mă-ndrăgostesc de Tarquin. Mama și-a dat seama că era ceva straniu în toată povestea asta. De ce n-am ascultat-o? s-a lamentat Alice. A avut dreptate în tot timpul ăsta. — Îmi pare rău, Al, a șoptit Jake covârșit. Vreau să spun Alice. Tot ce pot să spun e că am fost nelămurit. Eram nelămurit, furios și înfricoșat. Și, da, mi-am vărsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
arăta jalnic în treningul galben - ce oroare! -, însă ochii îl pironeau neobosiți, ardeau, îi incendiau retina, ochii explodau, săreau din orbite și se prelingeau către bărbie, îi închise din reflex. Când îi redeschise, Magicianul nu mai era. Oftă... - În loc să te lamentezi și să îți imaginezi că i-o tragi Luciei pe la spate, te-aș sfătui să fii mult mai atent la detectivul ăla. Poate că el este singurul real, poate că numai el te poate arunca într-o celulă, alături de băieți
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
și se află În suferință, rănit ori pe moarte, să nu se vaite, să nu facă deloc caz de cele pătimite, ci să-și poarte necazul bărbătește și cu discreție desăvârșită. Individul care Își trâmbițează faptele bune, patriotice, apoi se lamentează de consecințele nefaste pe care le traversează și se plânge Într-atât Încât Îți cere ca să-i plângi de milă, nu este altceva decât un ins ce compromite În Întregime ideea sfântă de suferință, făcându-se de râs și dovedind
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
punct de plecare pentru intentarea divorțului. Însă asta trebuie s-o facă el, numai el, ca fiind major. Ei, ce zici, tinere, ceri divorțul? Titi răspunse posomorât, dar hotărît: - Eu nu divorțez.Aglae își cuprinse capul cu mâinile și se lamentă desperată: - Vai, vai, vai! - Mamă, își dădu cu părerea Aurica, iluminată, de ce să divorțeze, poate sunt fericiți. Aglae schiță un gest cu înțelesul de "prostii". - El face ce spun eu, dacă mă iubește și vrea să mă ocupde viitorul lui
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
muncă, stau acolo și merg În oraș să facă speculă”1. Această antipatie, chiar iritare la adresa victimelor Holocaustului se va accentua În gândirea și declarațiile conducătorilor comuniști pentru a ajunge la discursul lui xe "Gheorghiu Dej"Gheorghiu-Dej din ianuarie 1953. Acesta, lamentându-se că s-a făcut prea mult tapaj despre victimele evreiești, va avea următoarea răbufnire În ședința Biroului Politic, criticând practica politică „de punere Într-un singur sac a populației evreiești, pentru motiv că a suferit, ca și cum ar fi suferit
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
al fundamentalei solitudini, o - fie și temporară - solidaritate umană. CÎnd crede a o fi găsit, jubilează, Își manifestă febril bucuria și Încrederea, bravează chiar, iar În momentul decepției, descoperindu-se exclus și trădat, sau numai bănuindu-se ca atare, se lamentează patetic, Înfășurat În largi falduri retorice gata să ia drept martor al injustiției și catastrofei cosmosul Întreg, pentru a sfîrși Într-un fel de resemnare stoică, precum un alt scut Împotriva singurătății. Angajarea fără rezerve a lui Voronca În demersul
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
uzează niciodată, a constata insuportabilul și, prin chiar această descoperire, a instala În eu (eul omului Îndrăgostit) „teatrul marțial al Deciziei, Acțiunii, al Ieșirii”... Decizia lui Conachi este de a nu lua nici o decizie. Acțiunea lui este de a se lamenta. Ieșirea este de a nu ieși din acest lung, insuportabil „pustiu de jale”... Există, adevărat, o soluție: moartea, insă moartea nu vine. Salvarea e a trăi În insuportabilul care durează, a trăi exaltînd neputința de a trăi: „Amar mie, În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
râse satisfăcut spre cei de față, în semn că ședința este foarte reușită. În fine, Suflețel își vărsă ciuda, aducând de știre că Bonifaciu Hagienuș îl trădase, numind ca director al pinacotecii pe pictorul Aslan. - I-am împrumutat bani, se lamentă Suflețel, poftim polița.Și scoțând hârtia din portofoliu o trecu pe dinaintea fiecăruia. Vanafides!2 căzu el în fine dezolat pe scaun. Gulimănescu îl sfătui foarte serios s-o publice în facsimil. Suflețel lămuri cu aer înfrînt că-i era imposibil
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fi. Jeluitorul nu caută niciodată soluții și nu dorește schimbarea situației. Perfecționiști, jeluitorii se retrag atunci când au impresia că lucrurile nu merg conform expectanțelor lor. Au impresia că nimic nu este la nivelul standardelor lor și renunță la căutarea soluțiilor, lamentându-se permanent. Ei sunt copleșiți de tot ce se întâmplă și caută compania celorlalți pentru a se descărca, nu pentru a i se oferi/propune soluții. În asemenea cazuri este nerecomandabil: • tendința de a-i contrazice sau de a intra
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
și de ce trebuie în fond să scriem cărți. La prima i-am răspuns în mai multe rânduri, dar vreau astăzi să revin asupra ei. Mi se pare de neînțeles felul în care de 7 000 de ani omenirea cultă se lamentează în marginea morții. Cum de n-am reușit în 7 000 de ani să vedem moartea în lumina ei bună? Limba, care este întotdeauna mai înțeleaptă decât noi, știe să spună: "s-a săvârșit din viață", care est un fel
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
patos, deoarece pentru o senzuală și o materialistă, este condamnată la o viață cu experiențe trecătoare, care nu ajung la dimensiunea reală și care sunt astfel interpretabile numai în cadrul restrâns, impus de trecerea timpului și a materiei.381 Târgoveța se lamentează în legătură cu primii trei soți, pe care îi percepe ca și cum ar fi o singură persoană, deși aceștia i-au asigurat bunăstarea. Nu au putut să-i subjuge corpul sau voința, le-a cerut în schimbul plăcerilor oferite bunuri materiale. Avutul ei era
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
și blândețe, generozitate și modestie. Tăcerea ei, acceptul pe care îl dă de fiecare dată când i se cere ceva nu sunt o dovadă de răceală, ci de demnitate, personajul dobândește mai multă măreție astfel, decât dacă s-ar fi lamentat patetic. și, ca o ultimă umilire, va fi nevoită să se întoarcă în casa modestă a tatălui, de unde a fost luată cu ani în urmă, îmbrăcată în veșminte simple, simbol al condiției umile, al decăderii, iar, la cererea craiului, se
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
an humble wys accord”), oferă imaginea unei false înțelepciuni și virtuți.821 Cât timp soțul este plecat la război, deoarece, ca orice cavaler adevărat, nu se simte pe deplin împlinit până nu înfăptuiește niște fapte mărețe, partenera de viață se lamentează dureros și veghează neîncetat la întoarcerea celui plecat, durerea ei impresionând întreaga curte. Dar doamnele de companie reușesc să o scoată din starea depresivă în care se afla și să o îndemne către activități mai profane și mai relaxante totodată
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
patos, deoarece pentru o senzuală și o materialistă, este condamnată la o viață cu experiențe trecătoare, care nu ajung la dimensiunea reală și care sunt astfel interpretabile numai în cadrul restrâns, impus de trecerea timpului și a materiei.381 Târgoveța se lamentează în legătură cu primii trei soți, pe care îi percepe ca și cum ar fi o singură persoană, deși aceștia i-au asigurat bunăstarea. Nu au putut să-i subjuge corpul sau voința, le-a cerut în schimbul plăcerilor oferite bunuri materiale. Avutul ei era
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]