754 matches
-
de Dachia” (p. 255). Aceste contururi merg spre cele și mai largi care au alcătuit Unia medievală în continuitatea imperiului tracic al lui Burebista. Întrevedem astfel unitatea și continuitatea lingvistică preindoeuropeană, aglutinantă, din jumătatea de est a Europei, pe care latinitatea și-a pus amprenta sistemului flexionar. c) El a simțit șubrezenia explicației etimologice date Moldovei, de la cățeaua Molda, întrucât a găsit de cuviință să facă precizarea. „Urmez întru aceasta pe răposatul Ureche vornic și cronicar al țării, știu însă că
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
prin date fixe marcate de figuri istorice, cum sunt anul cuceririi Daciei de către Traian, când spațiul dacic devine instantaneu romanic, cu limba latină în locul limbii autohtonilor, care sunt scoși din istorie, și anul descălecatului Moldovei de către Dragoș, când romanitatea și latinitatea la est de Carpați devin moldovenești. Substituirea procesului de romanizare realizat în simbioză cu autohtonii, prin data primului descălecat, înseamnă stoparea romanității și latinității la nivelul la care acestea se aflau la data cuceririi, căci „acești romani de Ulpie Traian
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limbii autohtonilor, care sunt scoși din istorie, și anul descălecatului Moldovei de către Dragoș, când romanitatea și latinitatea la est de Carpați devin moldovenești. Substituirea procesului de romanizare realizat în simbioză cu autohtonii, prin data primului descălecat, înseamnă stoparea romanității și latinității la nivelul la care acestea se aflau la data cuceririi, căci „acești romani de Ulpie Traian în Dachia descălecați tot aceiași (sunt cu) românii care și până astăzi într-însa locuiesc” (HVR, p. 162), în timp ce limba română, care este totuna
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
simtă nu pur și simplu limba latină, ci tocmai acea veche latină de care se bucură îndeosebi vremurile lui Traian, iar limba românească a păstrat și păstrează cu tărie prin atâtea veacuri vorbe deja duse sau învechite de-a lungul latinității” (HVR, p. 219). Ideea nobleței originare a românilor, perpetuată până în prezent, este susținută de faptul că romanii aduși de Traian sunt o castă nobilă închisă ermetic, care nu penetrează către exterior și nu este penetrată din exterior; ei sunt cetățeni
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
neamuri vecine au luat acest nume de la moldoveni, ca fiindu-le mai cunoscuți, și l-au trecut asupra italienilor, decât că l-au luat de la italieni și l-au dat moldovenilor” (DM, p. 363). Ca principal argument de limbă în favoarea latinității sunt aduse „cuvinte latine pe care limba italiană nu le cunoaște deloc, iar în limba moldovenească se găsesc până astăzi”, explicația fiind că „limba moldovenească nu cunoaște nici un fel de nume și verbe venite din limba italienilor de la goți, vandali
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
le dă o explicație fantezistă. Vorbă, cuvânt menit să sprijine devenirea românei direct din latină (verbum), și nu prin italiană, care redă sensul respectiv prin parola (A se vedea însă și verbo, cu același sens), este explicat de urmașii întru latinitate ai lui Cantemir din slavul tvorĭba, căruia i-ar corespunde rom. dvorbă „slujbă, funcție; serviciu divin; rugăciune; adunare” provenit din vsl. dvorĭba (DEXI). Cuvântul este în toate limbile romanice (fr. verbe, sp. verbo), în alte limbi i.-e. (germ. Wort
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
o limbă care, cu unele modificări de suprafață, ar trebui să servească și astăzi ca mijloc de comunicare. Neluarea în considerație a evoluției firești a limbii a dus la imaginarea unui ev mediu bulversat sub raport etnolingvistic din care doar latinitatea (artificială) ar fi ieșit intactă, adică așa cum era în antichitatea cultă. Și fiindcă, în virtutea aceleiași concepții statice despre limbă, se pune semnul egalității între ilirii atestați de Herodot - aceștia fiind de fapt populație de aceeași factură cu tracii, și aceștia
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
hiriș roman a-l alege dintre varvari nu-l poate cineva” (HVR, p. 11). Excepție fac germanii care, spune Cantemir, și au păstrat curată nașterea și seminția. Puritatea genetică greco-latină a românilor se combină în mod straniu cu acceptarea pentru latinitatea italică a unui substrat barbar. El arată că limba latină, care „odinioară a fost hireșe elinească, și limba elinească maică, iar a latinilor fiică se cunoaște”, s-a abătut în decursul vremurilor de la maică „cu multul” și „cu amestecarea celor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
nicidecum ca mijloc de comunicare, funcție din care izvorăște și înflorește orice limbă de cultură și de la care trebuie să pornească orice cercetător al istoriei cuvântului. Cantemir face totuși un pas important în cunoașterea limbii invocând substratul italic în constituirea latinității, alături de continuitatea greco-latină. Grecii înșiși spuneau despre romani că aceștia sunt seminția lor, că relațiile lor sunt ca între părinți și fii, iar în virtutea acestor relații, arată Cantemir, „troienii îndemnau pe romani să supună Asia, să o răscumpere și din
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Asia Mică și Grecia. În condițiile de acum trei secole, când originea naturală a limbajului și evoluția socială a limbilor nu constituiau probleme pentru știința limbii, care nici nu exista de fapt, aprecierea substratului italic ca factor determinant în constituirea latinității prin ridicarea acestei baze autohtone la nivelul expresiv al limbii grecești și menționarea apropierii istorice dintre greci și asiatici constituie nucleul genial al gândirii cantemiriene. Pornind de la acest nucleu s-ar fi putut identifica mai devreme zona de constituire a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în Lexicon: p. 54 102). În sfârșit, nu puțină trudă l-a costat pe Maior „cercarea rădăcinii cuvintelor ca să se vadă a fire asemenea altor cuvinte în limba italienească, spaniolească și frâncească, sau din aceste (limbi) luate”. Pentru a descoperi latinitatea limbii române, spune Maior, este suficient să înlături de pe ea haina alfabetului slav care îi maschează și denaturează originea. Operația simplă de recuperare a etimologiei limbii române prin scrisul latin este însoțită de distingerea a două limbi latine. Una este
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
din Moesia Superior, români prin baza lor nativă de articulare a sunetelor, au românizat, preluând latina, șí latura semantică a acesteia, impunând astfel cuvintelor o nouă etimologie care ascunde în sine tot ce etimologia fonetică a savantului, preocupat numai de latinitatea cuvântului, nu poate explica. Se face astfel loc, prin etichetarea ca română a laturii semantice, pentru tot ce există în română și nu se explică prin latină. În această privință Philippide se deosebește de Hasdeu, care proceda invers, urmărind să
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
romanizarea s-a redus la indoeuropenizare, care de asemenea a dat rezultate diferite. Albaneza este o limbă i.-e. adusă în pragul romanizării, limbile slave și limbile baltice, toate evoluate local, s-au format ca limbi i.-e. sub influența latinității, limba maghiară aduce în contemporaneitate probe certe din formula aglutinantă a limbii autohtonilor. În continuarea estică a spațiului indoeuropenizat își perpetuează existența aglutinantă limbile și dialectele ugro-finice, mongolo-turco-tătare etc. Ca peste tot în evoluția limbii, sistematizarea fonetică și structurarea gramaticală
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de un fir de păr că limba albaneză n-a fost complet romanizată”, spunând că „tendința este de la Gustav Meyer încoace de a tot constata material lexical autohton în limba albaneză, iar nu latinesc” (II, 763). Revolta lui Philippide împotriva latinității limbii albaneze decurge din credința lui că „în cea mai mare parte neamurile care ocupau în vechime actualul teritoriu albanez se aflau pe teritoriul grecizat al peninsulei balcanice”. Iar dacă lucrurile stau așa „cum se face atunci că albanejii au
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
dialectelor ei (dacoromân, aromân, meglenoromân și istroromân) a fost inventată „româna comună” care trebuia să se nască într-o zonă restrânsă din „latina vulgară”. Această zonă a fost creată, la O. Densusianu, prin „evacuarea Daciei în anul 271” și concentrarea latinității în Iliria. Pentru atenuarea contradicției dintre proporțiile spațiului latinizat inițial și zona restrânsă în care latina vulgară a trecut la româna comună autorul introduce „păstrarea unui element latin, fără îndoială destul de important, în Dacia și Moesia” (p. 189). Denaturarea istoriei
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a vorbit limba latină” (p. 17). Etimologia tradițională pune preț pe dimensiunile primare ale cuceririlor romane întrucât pe spațiile cucerite inițial ar mai fi rămas un strat de populație latină, timp de 3, 4 sau mai multe secole, cât grosul latinității s-a retras într-o zonă restrânsă ca să poată reveni apoi ca români și să alcătuiască dialectele limbii române pe vechile teritorii ale limbii latine. Schema latinitate > romanitate inventată de lingvistica neogramatică pentru istoria dialectelor limbii române este anulată prin
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de populație latină, timp de 3, 4 sau mai multe secole, cât grosul latinității s-a retras într-o zonă restrânsă ca să poată reveni apoi ca români și să alcătuiască dialectele limbii române pe vechile teritorii ale limbii latine. Schema latinitate > romanitate inventată de lingvistica neogramatică pentru istoria dialectelor limbii române este anulată prin lărgirea până la globalizare a viziunii asupra istoriei limbii. Însuși coordonatorul ILR II se arată nemulțumit de felul cum această lucrare reflectă fenomenul cercetat, afirmând că formula adoptată
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
toți cei care simt și trăiesc limba română ca expresie definitorie a neamului, indiferent de nivelul de cultură și de pregătire, pornind de la convingerea comună nedezmințită că românii au apărut în urma cuceririi de către romani a strămoșilor autohtoni, percep substratul, alături de latinitate, drept componentă esențială a spiritului românesc. Teoria tradițională s-a constituit și se menține constant în opoziție față de simțirea populară. Bazată pe ideea arborelui genealogic, pe transhumanță, nomadism și năvăliri barbare, etimologia tradițională a cantonat gândirea istorică în latinitate, lăsând
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
alături de latinitate, drept componentă esențială a spiritului românesc. Teoria tradițională s-a constituit și se menține constant în opoziție față de simțirea populară. Bazată pe ideea arborelui genealogic, pe transhumanță, nomadism și năvăliri barbare, etimologia tradițională a cantonat gândirea istorică în latinitate, lăsând doar limbii albaneze șansa de a oferi câteva date vagi despre limba unui imperiu căruia Roma îi plătea cândva tribut. Totodată această etimologie a anulat latina vie care a contribuit, pe substraturi zonale specifice dar unite prin continuitate globală
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
este autorul unei lucrări voluminoase intitulate Dacia preistorică, în care ultimul capitol poartă titlul „Limba pelasgă”. Printre contradicțiile și inconsecvențele acestui capitol se conturează o schemă prin care autorul intenționează să demonstreze că limba română este, contrar celor care afirmă latinitatea ei, continuatoarea nemijlocită a substratului tracic. 1. Punctul de plecare îl reprezintă tradiția conform căreia până la întemeierea Babilonului „a existat numai o singură limbă uzuală peste întreg pământul”, până când „o parte din generațiunile lui Noe” se hotărî să construiască o
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
numite elementele ei organice, structurale” (p. 94). Construcția logică a lui Scraba, găunoasă cum este ea, a fost, în condițiile nivelului scăzut de cunoaștere a originii limbajului și a evoluției limbilor, o soluție de scoatere a limbii române din copleșitoarea latinitate și de ducere a originii ei în zona vagă a începuturilor alături de alte limbi de mare vechime. Tot ce a realizat Scraba ca lexicograf și ca filozof este invocat să arate că „limba românească este o limbă veche, primară, fapt
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
nu înseamnă că este inferioară limbilor antice. Este de remarcat și de apreciat deschiderea largă asupra trecutului limbii române, luate nu ca mijloc de comunicare, ci ca material lingvistic. Această deschidere a fost realizată prin retragerea la locul ei a latinității și prin recuperarea elementului autohton, ceea ce reprezintă un pas important făcut de gândirea istorică românească neoficială. Dar Scraba nu a putut depăși tradiția neogramatică în privința adevăratei istorii a limbii române, care începe odată cu simbioza traco-latină, ce s-a înfăptuit pe
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a guița, a mârâi etc. fără excepție, fenomen ce cu greu se poate afla în alte limbi. În limba franceză, de pildă, toate cuvintele ce înfățișează sunete, sunt asemănătoare cu cea latină”. Nu putem ști în ce măsură comparația cu franceza certifică latinitatea limbii franceze față de naturalețea, ca să spunem așa, a limbii române. Imitarea sunetelor din natură este oricând, nu doar la începuturi, o sursă de creație lingvistică. Important este să realizăm că la începuturile lui homo sapiens exclamațiile și sunetele din natură
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
socială neomogenă formată din oameni pentru care munca intelectuală reprezintă”, tra, la, la. (În dicționar nu există cuvîntul căcat, există numai caca, substantiv În limbajul copiilor.) Am pus În cursive neomogenă fiindcă-mi plac italicele - aduse din Italia -, ele Însemnînd latinitate, adică una dintre caracteristicile profund nocive ale păturii. Care dăunează grav sănătății. Rezultă că rușii sînt latini. Astfel, deși el Însuși un mare gînditor și deja Împușcat de Fanny Kaplan, părintele uluitoarei revoluții ce-a trimis milioane de oameni spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
efervescențe, prezidam atunci Congresul, organul suprem al acestei organizații - 29 de state-membre, avînd ca limbă oficială sau națională un idiom romanic -, și mă investisem fără ezitare, îmi vorbeau de la sine preocupările la care ne solicita momentul. Conivența lor, exaltănd patrimoniul latinității, desena un soi de concurs bine venit, unde ne produceam, într-o emulație euforică, reprezentanți de pe meridiane disparate, de la Jorge Amado, gloria prozei braziliene, și Luis Jaime Cisneros, președinte al Academiei peruane, care înfășura evenimentul în acolada unor reconfortante, fraterne
Roma Embleme și principii by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/8343_a_9668]