1,966 matches
-
era știut că în Sahara, la prânz, până și umbrele se topeau sub arșița care nu respecta decât pietrele și nisipul. — Este insuportabil... - șopti după un sfert de oră și cu greutate Bruno Serafian. Cred că am să leșin. Dacă leșini, consideră-te mort... - fu răspunsul direct și hotărât. Fă un efort. Nu pot! - spuse aproape scâncind tovarășul său de trudă. Cizmele mi s-au înfierbântat și parcă aș călca pe cărbuni încinși. Păi eu nu sunt în situația să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pe jumătate înfășurat în pânză iar din sac țâșnea pe caldarâm un lichid roșu. Atunci vedeam prima oară așa ceva. M-am apucat de balustradă, privind cum pulsa umbra sacului și cum se scurgea din el sângele de pisică, apoi am leșinat. M-am trezit în gang, cu genunchii strânși. Cinci bătrâni dădeau cu picioarele în mine pe unde apucau. Ceilalți stăteau la o parte. La câteva ferestre, femei. Se uitau la mine de parcă aș fi izbit cu putere o tigaie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
sala de mese, în camera mea, în timpul orelor, de când adormeam și până mă trezeam, dar nu erau decât gânduri și nu mă sustrăgeam de la nimic, cu singura excepție a plimbărilor cu cântec. Deja la a doua plimbare cu cântec am leșinat imediat ce am ieșit pe poartă. Iar la cea de a treia m-am dus de bunăvoie la bucătărie, considerând că era singura activitate prin care puteam să-i răsplătesc. Chit că aceste plimbări nu erau prea complicate. Trebuia să fim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
până ce se făcea ora prânzului. Nu era o afacere. Majoritatea cetățenilor de pe promenadă ocoleau corul de orfani. Așa că era suficient să deschidă cutia sigilată „Pentru orfanii de război și cei obișnuiți“ cam o dată la două luni. Crede-mă că nu leșinam intenționat. Totuși, au intrat la bănuieli. Iar cei care se mulțumeau cu ideea că din încăpățânare nu vreau să contribui la costurile educației mele erau cei mai indulgenți. Doi dintre educatorii noștri au fost de părere că obiecțiile mele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
tratat cu un ceai din amestec de fructe. Era o urmă vagă de portocală, cu particule groase suspendate în lichid. Nu i-am simțit gustul; limba mea era groasă ca o perie, dar a ajutat. Adormisem sau mai bine zis leșinasem, în patul lui Tom, dar din fericire reușisem să îmi scot mai întâi cizmele și jacheta. Era foarte important, mai ales în ceea ce privește jacheta; era decorată abundent cu fermoare și chestii din metal și nu-mi place să port urme de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
s-a interesat de mine și legătura noastră a devenită cunoscută de toți. Credeam că iubirea și arta făceau posibil un echilibru în viață. Dar toate aceste împrejurări fericite și pline de succes s-au întrerupt brutal când am căzut, leșinând printre colegi și profesori. M-am trezit la infirmeria școlii. Reli, infirmiera, mă bătea ușor pe obraji ca să mă trezească. Când am deschis ochii credeam că era mama, numai ea în această lume obișnuia să mă pălmuiască. Reli era cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
terminată. Un moment de groază, umilință și durere. Auzeam voci amenințătoare, clinchete de metale și vuietul mării. Ca și cum forțe iraționale strigau după recunoștință, arătându-și prezența prin sunet. Doream să mă așez imediat în pat, m-am ridicat, dar am leșinat. Profesorul nu mă putea ridica, întreba îngrozit: - Ce să fac cu domnișoara? - Pleacă, i-am spus. Îmi revenisem și îmi aminteam chiar cuvintele lui Reli: chirurgul și pacientul trebuie să comunice pozitiv tot timpul. Dar nu puteam, nu aveam nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
este cutremurat de lipsa mea de judecată, iar răspunsul, îl simt, se apropie și va exploda de pe buzele sale furioase. - Unde să plecăm?! Luca, am de rezolvat o problemă cât se poate de complicată pentru facultate, dacă-ți expun cazul, leșini! Numai calcule, numai nebunii, păi tu știi ce-i aici? Poți tu să-mi rezolvi asta? Îți spun eu, nu! Un evantai de hârtii albe, ordonate asemeni penelor unei păsări, se răspândiră pe jos. Gândurile acestui biet om. Calcule. Mâzgăleli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
bate joc de el însuși. Nimeni nu putea deschide o ușă atât de încet. Când ușa parcursese deja un sfert din distanța ce o despărțea de deschiderea totală, domnul director lăsă să-i scape un urlet nemaiauzit, subpământean. Roxana Dobrescu leșină, pocnind betonul coridorului asemenea unei cârpe. Clossettino deschise ușa de-a binelea, nervos, întrezărind realitatea cumplită ce se revela din încăpere. Este greu de descris natura răgetului pe care-l scăpă acest individ, fără voia sa, în clipa când văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
era încă cel mai rău lucru care îl aștepta. Bărbatul văzu, spre groaza lui, și obiectul de care se temea cel mai mult: biletul. În clipe durând secole îl ridică, sfârșit, simțind o căldură care aproape că îl făcu să leșine. Citi: PASAJ RETRAS Dumnezeu există. În cazul meu ai fost tu. Și încă pot să spun că mai ești. Deși ascuns în cele mai necuprinse paradoxuri și lipsit de consistență, existența lui este totuși incontestabilă. Cred că viața este o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
puțin, era de viperă. - Trece absolut tot ce-ai scris pă numele meu, continuă acesta, perfid. Plus ce urmează să mai scrii. Tot. Cioran se făcu alb ca varul. Era mult prea dur ce i se-ntâmpla, astfel că aproape leșină, având însă norocul de a se sprijini cu mâna de o babă care trecea prin apropiere. - Mersi, maică, bâigui el către bătrâna speriată. Bă, nu poți să faci asta, încercă el să-l convingă pe Luca. Drept răspuns, acesta mușcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
în acel loc folosindu-se de un obiect deosebit de dur și paralizându-mă complet. - Te crezi deștept? a continuat ea, hotărâtă să termine cu mine. Îm? Zi! Ei bine, nu ești, ți-o spun eu... Brusc mi-a venit să leșin, văzându-l ca prin vis pe Maro cum tocmai spunea ceva ce n-am auzit, numai că spre norocul meu mi-am revenit destul de repede. Am strigat - cred - disperat, nici nu mai știu, pentru că nu credeam că cineva poate fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mângâie cu vârful degetelor, delicat, ca pe o pisicuță. Poate că, încurajat de acest gest, probabil și pentru că nu-și desprindea ochii din ochii mei, m-am apropiat de ea și am îmbrățișat-o plin de teamă că am să leșin. „Se poate“ îmi spuneau ochii ei închiși în istovire. M-am aplecat și i-am atins buzele. Poate că exact așa, cu aceeași puritate neomenească, cu aceeași dorință dureroasă de a da totul, și inima, și sufletul, și viața, cândva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
te implor, dragul meu, nu minți, lasă această scrisoare fără răspuns, fii sincer cu mine măcar păstrând tăcerea. Mai întâi, despre așa-zisul leșin pe care l-ai jucat atunci la Iag. (Îmi vine în cap aici gândul că a leșina înseamnă a duce de nas). Cu asta a început, mai exact, cu faptul că n-am crezut deloc în leșinul acela al tău. Am înțeles pe loc că el n-a fost decât o ieșire din situația aceea, neplăcută pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
dus acolo, nu-i așa? Trebuia să fiu și eu la peșteră cu dânsul. Și eu fac bine, mulțumesc de întrebare! După două zile în care ai dormit ca un lemn, apropo, nu știam ce să cred, dormi ori ești leșinat, nu ai nimic de întrebat decât ce face Moș Calistrat? Mă rog, da, a fost acolo. Două zile? Am dormit două zile? Două zile și trei nopți, dacă ții neapărat la cronologia exactă. Iartă-mă! spuse Cristian așezându-se din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lucrase în cimitir noaptea următoare și apoi, tot fără să se odihnească, venise aici. Nu, exclus! Nu era prima oară când nu dormea două nopți la rând. Desigur că nu era de fier, dar nici nu putea să creadă că leșinase numai de la atât. Altceva se întâmplase, ceva legat de locul acela. Își aminti că, de fiecare când venise acolo, i se întâmplase ceva ciudat. Poate că Ileana avea dreptate, poate că pe stânca aceea chiar își aveau sălașul niște ființe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fie făcute bucăți, cea mai mare parte carbonizate, Nu știu dacă voi putea suporta, În stadiul în care vă văd, nu veți suporta, Sunt un laș, Lașitatea nu are nimic de-a face cu toate acestea, domnule primar, eu am leșinat prima oară, Mulțumesc, faceți ce puteți, Să stingem ultimul tăciune, adică nimic, Cel puțin veți fi aici. Murdar de funingine, cu fața neagră de sânge coagulat, primarul o luă, anevoie, spre casă, îl durea tot corpul, de alergătură, de tensiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
vreme consternat și nedumerit. — Ești soția mea. Îmi ești mai scumpă decât orice altă ființă de pe lume. Nimeni n-o să vină aici fără consimțământul tău deplin. Ea închise o clipă ochii și mi s-a părut că e gata să leșine. Mă cam scotea din sărite. N-o bănuisem că e atât de nevricoasă. Apoi am auzit din nou glasul lui Stroeve. Parcă a sfâșiat într-un mod ciudat tăcerea. — N-ai fost odată într-o nenorocire amarnică și ți s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
lui ce am socotit că i-ar trebui, și i-a cerut lui Blanche o bucată de hârtie și niște sfoară ca să facă un pachet. Stroeve s-a oprit trăgându-și greu răsuflarea și mi s-a părut că o să leșine. Nu era deloc genul de poveste pe care mă așteptam s-o aud de la el. — Blanche era foarte palidă, dar a adus hârtia și sfoara. Strickland n-a zis nimic. A făcut pachetul fluierând. Nici nu ne băga în seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mormăi el. Îi atrase atenția o mișcare ușoară și văzu că Ata e întinsă pe jos și suspină aproape fără zgomot. — Ata! strigă el. Ata! Ea nu-l băgă în seamă. Din nou duhoarea aceea înfiorătoare îl făcu aproape să leșine și trebui să-și aprindă un trabuc. Ochii i se deprinseră cu întunericul, și acum îl cuprinse o senzație copleșitoare privind pereții pictați. Nu se pricepea deloc la picturi, dar în astea era ceva care-l impresionă extraordinar. Din dușumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
În cămăruța de lângă poarta Închisă, paznicul dormea de o bună bucată de vreme. Ieși somnoros, cu o expresie agasată, care se transformă pe dată În uluire, când văzu cine Îi curmase somnul. - Ce... ce vreți? bâigui terorizat. Părea gata-gata să leșine din pricina groazei că acel cortegiu de spectre era acolo pentru el. Abia după ce Îl recunoscu pe poet, tremurul ce pusese stăpânire pe dânsul se mai domoli un pic. - Pânzeturile negustorului Fabio dal Pozzo. Trebuie să le sechestrez. Dă-te la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
niciodată, dar căruia toată lumea-i zicea Ciupitu din cauza unei eczeme urâte care îi mânca jumătatea stângă a feței, trei jandarmi gradați și un ofițer. Nu știu ce căuta acolo ofițerul, dar în orice caz nu l-am văzut prea mult timp: a leșinat imediat și a trebuit să fie dus la Cafă Jacques. Individul acesta, care își dădea atâta importanță, nu trebuise niciodată să se apropie de o baionetă, mai puțin în armurerie, și totuși! Se vedea cât e de plin de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nu mai bun decât alții. Foarte repede, a vrut să se facă utilă. A părăsit V., reședința sa vastă ca palatul de la Versailles și a venit la noi, la clinică. Unii au spus: „N-o să stea nici trei zile, o să leșine când va vedea tot sângele și rahatul!“ A rămas. În ciuda sângelui și a rahatului, făcându-și uitate originea și averea printr-o bunătate fără limite și prin gesturi simple. Dormea într-o cameră de bonă și își petrecea timpul, zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
accident. Îmi mai aduc aminte cum, în acea fracțiune de secundă, mi-am reproșat că am fost atât de neatent încât să nu mă uit înainte de a traversa, și că, din cauza mea, ea își va face griji. După aceea am leșinat. Aproape fericit, ca și cum aș fi fost atras într-un ținut blând și calm. Când m-am trezit la clinică, mi s-a spus că mă cufundasem în acel somn straniu timp de șapte zile. Șapte zile în afara vieții mele, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
său, înțelege greutatea privirilor, melancolia s-a născut dintr-un cântec, el știe, ca și Laszlo, cum e viața. Schimbă repede doina aia populară și cântă altceva, tare și lungind țigănește vocalele, chiar dacă știai cântecul și ce poate actorul, tot leșinai de râs: Mi-aruncau pământ pe mine/ Cu lopata doi gropari/ Ca să nu mai văz durerea/ Ochilor frumoși și ma-ari./ Acest ma-ari din finalul ultimei strofe e rupt în două cu arta unui bișnițar, Rică, fante de Obor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]