486 matches
-
nu mai privi ca până atunci tufele și stâncile, nu se mai aplecă să culeagă flori. Se uita numai către zări. Dar soldatul nu-l băgă în seamă; el își urma ca și în ajun mersul pe jumătate adormit în legănarea liniștitului asin. Înaintau în pasul modest al măgarilor și nu schimbau nici o vorbă. Auta nu se mirase nici în întîia parte a drumului de firea acestui soldat. În armata atlantă erau mulți la fel. Nu-l smulgea nimic din tăcerea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu mai avu ce să zică. Pornirăm toți în drumeție. Ne ajutam unul pe altul atunci când terenul devenea mai abrupt decât în genere, prilej pentru Angi și pentru mine de a ne ține de mână. Și mai scăpam câteodată o legănare a mâinilor compromițătoare. Alteori ne sprijineam unul pe celălalt într-un fel piramidic, adică ne susțineam lăsându-ne greutățile unul pe altul. Și mai erau dăți când ne făceam că unul din noi are o scamă pe geacă sau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
fără să mai aștepte răspuns. Ieși afară apropiindu-se de leagăn. Se așeză în el și se lăsă legănată de mișcarea aceea lină, ca o adiere blândă de primăvară. Închise ochii savurând cu înghițituri mici cafeaua aromată din cănița roșie. Legănarea leagănului o purta în pași de vals pe un ring de dans. Plutea în îmbrățișarea aceea caldă, care îi ghida fiecare mișcare. Îi era frică să deschidă ochii pentru a nu risipi vraja, dar voia să știe cine e acel
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
fără să le mai poată stăpâni. O veveriță țâșni din stânga noastră și se pierdu în ierburile dinspre aleea centrală. Era sfârșit de septembrie, florile prindeau a se scoroji. În goana ei veverița lovea lujerii ofiliți, mișcându-i într-o bruscă legănare. Urmăream veverița cum gonea acum spre băncile dinspre lac. Dintr-odată am avut imaginea dimineții de demult când, împreună cu Pu și cu însoțitorii ei, soțul și soția achizitori de tablouri, am intrat în Cișmigiu, ne-am oprit pe băncile dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
metalică a geamurilor din spate, cânta la muzicuță un cântec știut de mine, auzit și altă dată, fără a-mi mai putea aminti acum când și unde îl mai ascultasem. Bastonul lui alb, agățat de bara metalică, se balansa în legănarea tramvaiului, lovind sacadat peretele metalic, de parcă ar fi cadențat dusul cântecului, dusul nostru. Sau poate Moartea urcase nu demult, cu două stații în urmă, odată cu femeia aceea tânără care se așezase lângă mine pe scaun și mă privise câteva clipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
luneta, se sprijini de sarturi, cum Îi văzuse făcînd pe marinarii mai vîrstnici, și cercetă țărmul sălbatic, deasupra căruia zburau sute de păsări marine ce se aruncau În apă, În căutarea zilnicului mic dejun. Brusc, ceva Îi atrase atenția, dar legănarea vaporului fu pe punctul de a-l face să-și piardă echilibrul și, cînd privi din nou, Îndreptîndu-și telescopul spre cea mai Înaltă stîncă dinspre capul nord, nu mai avu nici o Îndoială cu privire la descoperirea lui. Își ridică privirea. — Strajă! strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
căci atâta lucru e cert, căci atâta lucru e adevărat și atâta lucru e dincolo de orice îndoială: acum sunt vii zece oameni care nu au fost vii până acum. Bucurați-vă!“ Și apoi, strângând tare brațele balansoarului în timp ce accelera ritmul legănării, își privea tatăl în ochi și striga: „Jeliți! Jeliți pentru cei zece care au pierit. Jeliți pentru cei zece ale căror vieți s-au dus, care își încep călătoria în marele necunoscut. Jeliți neîncetat pentru cei morți. Jeliți pentru oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
doar privirea spre locul din stufăriș unde știa că se ascunsese negrul Suilem și apoi, ca și când ar fi întors spatele trecutului, se răsuci pe călcâie și începu să coboare în urma familiei sale. Malik-el-Haideri își termină țigara în timp ce privea tulburat ușoara legănare a șoldurilor femeii, apoi aruncă mucul cu un gest de iritare și o urmă fără grabă. îl văzu odată cu primii zori și crezu că-l înșală vederea, dar pe măsură ce se apropia își dădu seama că era „ceva“, nu știa ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
agită mâna. — Du-te și mănâncă niște banane... Respiră ușurat văzând că, în sfârșit, se ridica în picioare și pornea spre bananieri. Trupul ei era scund, cu o carne neagră și tare, iar mersul ei, lent și greoi, cu ușoara legănare a femeilor obișnuite să care mari greutăți pe cap. Dispăru între bananieri, se auziră lovituri și gâfâituri și, după câteva clipe, reveni târând un mănunchi mare de banane. Colțurile gurii ei se vedeau pătate cu verde și înțelese, uimit, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
depărtare și albastrul de cerneală al nopții... Sau dacă decolezi cu avionul, ce amețeală plăcută să te desprinzi de la pămînt, să te înalți, ce certitudine a plutirii... iar cu vaporul, imensitatea apei și a valurilor care clipocesc pretutindeni în jur, legănarea ușor de trecut cu vederea în fața întinderii nesfîrșite de apă... sau viteza acaparatoare a schiurilor, a săniei, incomparabila adrenalină depășită doar de saltul cu parașuta... întotdeauna mi-am dorit să zbor cu deltaplanul, mai ales după ce am avut experiența de
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
vomica, beții ale spiritului cînd un gînd se umflă la nesfîrșit devenind transparent, membrana lui ca un cer de jur Împrejur În care tu zeiță nu mai exiști pentru că marginile mele au atins toate marginile tale. Și iată deodată această legănare a valurilor de nisip cum tresar noaptea ia zvîcnetul cobrei faraonii morți În sarcofagele lor, cît deșert sub un bombardament lunar, Înspăimîntător și apele tale fosforescente, focurile tale solidificate de Îngheț, pămînt strălucind ca tabla, pulverizat În particule electrice. Deșert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
zilei care mai are până să înceapă. Din când în când se aude foșnetul vântului printre frunze și clipocitul unui val mai mare, care se lovește de barca ta, dar nimic altceva. Întinzi mâna peste margine și simți răceala apei, legănarea neîntreruptă a lacului, apa urcând și coborând ritmic pe degete tale. Îți retragi brațul; savurezi amorțeala pe care răceala apei ți-a lăsat-o în degete. Întinzând mâna, închizi ochii și pipăi mecanismele infinitezimale ale gravitației și rezistenței pe când lichidul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cercuri, apoi, când afară începu să se răcească, dispăru sub punte. Mai trecu un timp și tot nici o urmă de butoi sau de rechin. Cerul se transformă din roșu-aprins în albastru-cenușiu, iar mișcarea oceanului se domoli într-un fel de legănare inconștientă. O briză răcoroasă suflă printre balustradele punții și-mi mângâie gâtul îndurerat cu degete tandre. Știam că ceva se schimbase în mine. În parte, mă oferisem să rămân pe punte, de veghe, ca să am timp să mă gândesc la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și printre hălci de carne spre grămada năruită a navei Orpheus, m-am cățărat cu pieptul pe ea și m-am ținut bine cât timp au căzut din cer și ultimele rămășițe. Marea se liniști într-un târziu într-o legănare chinuită, dar ceața rămase deasupra ei, un întreg al doilea ocean de năvoade și pânze de păianjen, stăruitor și unduitor și tăcut. Mi-am lipit fruntea de scânduri, tremurând înfrigurat, înăbușindu-mi suspinele. M-am împins ușor în mâini și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
maladiv, ca așteptările ei albe, boreale ; hăituit de dorinți și vinovății obscure, elf mereu respins, fugos, rătăcind fără căpătâi între sine și ceilalți, ca un student bâlbâit și bubos. De toate, pentru că nimic... cum se răsfiră întunericul, șuierând subțire, neauzit, legănarea nopții. E lumină peste tot și muzica a încetat. Amfitrionul reapare între noi, își șterge cu o mare batistă albă fruntea pleșuvă și nasul lung și subțire. Vrea să pară proaspăt, dar se vede oboseala, privirea tulbure nu se poate
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se desfășoară incert, pe porțiuni fără legătură între ele. Iarăși copil, pierdut prin lungi curți interioare, năpădite de buruieni ursuze. Rătăcesc printr-un nesfârșit tunel sticlos, pustiul căruia îi dăruiesc, înfricoșat, spaimele și așteptarea. Oasele se lungesc, palide baghete muzicale. Legănare confuză. Mă gândesc la Simonetta Vespucci, la trecutul fastuos, la Sia, la trecutul apropiat și tulbure, din care s-a născut monstrul prezent, al complicităților și disperării. Sunt iarăși copilul solitar, amuțit, sub mascarada celor vârstnici. Nu reușesc să opresc
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ferestrei : trag, cu toată greutatea, deschid fereastra. Mă trântesc din nou pe galbenul de muștar învechit al canapelei de mușama. Tâmplele, urechile, gâtul sunt grele. Vârtejul mă ridică spre suprafață. Pe obraz se evaporă reziduurile lungi și vâscoase ale nopții. Legănarea trenului care se înșurubează, tenace, în ceața iernii, mă apropie de-o înmormântare. A murit Poetul, nu i-a fost dat să îmbătrânească. Anii n-au mai avut răbdarea să-l aștepte, cum spera. N-aș mai putea întâlni vocea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
a tutela schimbările sufletului nostru slab. Capul alb al asinului nu mai luminează cerul. Se aud totuși sfintele copite... Calcă în străchini, calcă în străchini, repetă somnambulul, bolborosind, cu privirea între des chisă, sau doar ascultându-și gândurile, amețit de legănarea nopții în care cutreieră, din nou, întinerit, țărmul asediat de furtuna mării. Se bucură : sihastrul a răspuns chemării, a revenit, îi regăsește tăcerea, supremația. Calcă în străchini înțeleptul, se împiedică, ba în copitele din față, ba în cele din spate
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și pornește mașina. Se aud țipete de gâște și rațe intrate în panică. Mă uit pe geamul din spate, să mai văd o dată munții, dar în urma noastră s-a ridicat o mare perdea de praf care acoperă totul. Neobișnuit cu legănarea unei mașini, deprins să merg doar cu carul tras de vaci sau de bivoli, mi se face repede rău. Mă cuprinde o spaimă cumplită. M-am ghemuit lângă geam, pe bancheta din spate, lângă Norița, în vârstă de doi sau
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
dimineață. Calul, cu flori din lînă colorată pe frunte, prinsă de harnașamentul lustruit pentru Întîmpinarea anotimpului, alerga la trap, vioi, prin dislocările timpului, dînd impresia că aleargă spre un alt orizont, În timp ce Lung moțăia pe capra șaretei Într-o dulce legănare, pe cîmpia goală, În inima secolului douăzeci. Pămîntul, pînă-n zare, dincolo de ploi, de fulgere, de secete, doctrine economice, aparținea, la fel ca În urmă cu milioane de ani, vitalității lui primordiale, ordinii universale din care făcea parte, nimeni, nimic nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
de fulgere, de secete, doctrine economice, aparținea, la fel ca În urmă cu milioane de ani, vitalității lui primordiale, ordinii universale din care făcea parte, nimeni, nimic nu-l va mișca vreodată, și la acest din urmă gînd, răsărit În legănarea șaretei, Lung zîmbi În somn, revăzu ședința de la primărie cu primarul și cei doi de la oraș, ce e val ca valul trece, iar cei ce-o convocaseră sau ordonaseră vor pieri și ei În vîntul și cernoziomul cîmpiei, uitarea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
-mi plăcuse; când credeam că nimic nu mă va lega de ea niciodată, și înțelesei că, de fapt, eu o iubisem de atunci, deși nu-mi lămuream aceasta și nu voiam să mi-o lămuresc. A fost o noapte de legănări între vis șî amintire, cu parfumul iasomiei ispitindu-mi gura Maitreyiei, o noapte în care mi s-a părut că aud întîia oară cocorii Bengalului, strigătele lor deasupra câmpiilor inundate de la marginea golfului Am văzut atunci, pe acea poartă de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Învețe că trebuie să-ți lași greutatea pe piciorul din față, să-ți ții capul jos și să te legeni din poziția asta. Și cum știi dacă ți-ai lăsat greutatea pe piciorul din față? Ridici călcîiul drept. Capul jos, legănare și viteză - „Și nu mă interesează cîte puncte ai făcut deja. Le dai jos imediat ce-au ieșit din cușcă. Nu te uiți decît la cioc. După cioc te iei, nu după corp. Dacă nu-i vezi ciocul, tragi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
și-i clănțăneau dinții. O frică nătângă îi rodea inima, că soldații se vor înfrăți cu țăranii și-l vor măcelări. Mulțimea de țărani începu deodată o mișcare pe loc ca o apă bătută de un vânt nehotărât. Era o legănare într-o parte și într-alta, căreia clocotul de urlete îi împrumuta o înfățișare războinică. ― Nu ne trebuie boieri! Ați venit să ne omorîți?... Noi nu ne speriem de soldați!... Destul ne-au batjocorit ciocoii!... Huo! huo!... Să nu trageți
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
-l priveau de peste tot. Hrana era o mângâiere, orice atingere era sățioasă. Sorbea prin toți porii, la fel și respira, totul era în apă, și aerul, și mâncarea, și zburdălnicia. Nu era chiar tăcere, lumea din jur pulsa, ca o legănare, cineva îl ocrotea, nu-i spunea niciun cuvânt, nu era nevoie, pentru că se înțelegeau, unind pulsația dinăuntru cu cealaltă, care se prelingea prin pereții umezi, ca un șarpe de apă. Când auzi prima oară vocea tunătoare cum sparge apa și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]