3,597 matches
-
de la prima și până la ultima pagină, indiferent de subiectul monologului liric. Chiar și atunci când își roagă iubita să vină cu el în pat și să-l lase să-i desfacă sutienul, nu renunță la stilul pompos-sacerdotal: „În pat să-ți lepezi caldă cuviința / Și sânii dornici de-ncleștări avide / Să îi frământ cu palma ce decide / Cât de fierbinte-i carnea și putința. Desfă cuibarul tainic să pătrundă / Un aprig lup ținut prea des închis.“ (Îneacă-mă-n sărutul ce ucide) Solemnitatea
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
-i mai umilitor, Doamne, decât să lași pe cineva să-ți roadă sufletul, să-l molfăie și să-l scuipe prin closetele publice, la masa bogaților sau în obrazul sfinților? Ce-i mai trist decât să îngădui viermelui să te lepede părticele printre cearșafuri, prin săli de așteptare, în gări din care doar se pleacă, în pântecele șotronului, în uterul locomotivelor, în sângele șinelor de cale ferată? Ce-i mai dezgustător decât să ascunzi în buzunarul de la piept un fir de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
trecea prin suflet 86 de cruci (morții satului), după ce-și lua porția de smerenie, Petru pășea în pronaos ca într-o ispășire a livezilor. Singur pe dinăuntru, singur pe dinafară, ghemuit după o coloană de marmură, repeta "Fericirile". Sufletul lepădat sub preș; trupul, un contur de umbră rarefiată, o tușă diformă, frântă, goală, pustie, seacă, o tușă cu ceva negru de pământ pe ziduri. Conturul nu-și suporta umbra, umbra nu-și suporta trupul, trupul nu-și suporta sufletul; sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de busuioc. Internatul era precum spitalul de nebuni. Lași sufletul acasă pentru o vreme, vii, te îndopi cu diazepam, uiți pentru ce ai venit și, dacă te trezești din visare, te întorci din nou în cămașă. Mai rar așa fotosinteză. Lepezi boarfa, pe motiv că nu te mai încape, revii în fibrele ei și te minunezi de cât loc nelocuit te cuprinde. Te minunezi întru atâta, încât, la un moment dat, constați că stăpânești prea multă nemărginire pentru un om atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
până în măduva oaselor. Așa se explică suferințele apostolilor dincolo de minune. Pe Ștefan l-a durut prima piatră, poate și a doua, apoi s-a împietrit stâncă. Pe Bartolomeu l-a durut prima curea scoasă din piele, apoi trupul s-a lepădat de ambalaj ca de o cămașă strâmtă. Lui Iacov nu i-au fost smulse mâinile, ci îmbrățișarea și ochii tot pentru a nu putea îmbrățișa i-au fost scoși. Iacov a murit cu o inimă plină de cer. Durerea, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
îmbrățișarea și ochii tot pentru a nu putea îmbrățișa i-au fost scoși. Iacov a murit cu o inimă plină de cer. Durerea, când nu mai este durere, dezgust și scârbă este; corpul împrumutat, fie și pentru o noapte, se leapădă ca o cămașă putredă. Dumnezeu' mă-ti, dacă-ți aud gura, îți iau gâtul, ți-e clar, mă? Firul de păianjen cobora ușor ca un leagăn legănel legănat de-o creangă de nuc în grădina bunicilor: "Huța, huța, puiul mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lui Dumnezeu nu usucă buzele, pentru că iubire se cheamă. Bine la stă oamenilor singuri care au câte ceva de împărțit între ei. Durerea nu se divide niciodată în porții egale: amanții iau cât să le fie bine între cearșafuri, frații se leapădă după modelul biblic, soții se vând în certificate, părinții se exfoliază din fotografii și uită să mai vină înapoi. Dincolo de glasul pământului, o solidaritate a sângelui. Durerea creează senzația de cerc, cercul, dacă se închide în jurul "lui" sau "ei", sufocă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
-a!" 12 roți înglodate de viață se rostogoleau pe Copou, în jos. Ca să privești cerul, trebuie să te întinzi pe spate, să-ți decupezi pleoapele, să-ți ștergi cristalinul cu un colț de batistă, să storci irișii de lumină, apoi, lepădat de ispită, să îmbrățișezi cu tot pământul în care te-ai adunat: Transparența este izvor de lut. Transparența ascunde atât cât încape o cruce. Transparența desface muguri în oglindă. Cerul privit prin lacrimă este lacrimă, și nu cer. Privea oblic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
limbile clopotelor! Aleluia! Ai verde la viață, puiule, verde, până ți se usucă speranța înainte să dea în pârg, până se transformă zilele în absurdități inutile, nopțile în insomnii repetate, până te ascunzi de tine însuți. Ai verde la viață. Leapădă-te de îngerii mincinoși, dă foc icoanelor ce nu știu să zâmbească, abandonează semnele în cămașa, în țolul de cordele, fii contemporan cu tine, cu seva ce rămâne dâră pe trotuare, cu tusea ce te descompune în batistă, cu bocancii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mare, scutură-te de ciumă, spală-ți sângele și pune-l la uscat pe alt soclu. Castanii din Copou au înflorit pentru câteva mii de iubiri, în fiecare an au luat-o de la capăt, și în fiecare an și-au lepădat lumina sub șinele de cale ferată. Privește cum zvâcnește viața în fotografie! Scoate pula și freac-o, ejaculează naibii toate amintirile astea de rahat, stropește pereții cu obsesii, până când ți se face de viață și-n cerul gurii! Copile, privește: din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
suportabilă boală; nebunul este ca un melc ce-și cară cochilia în spate, roua descuie ușa, soarele trage zăvorul, fereastră în firul de iarbă. Nevertebrata, ermetic, golește fiecare ungher de absență ca pe o ulcică umplută cu vin, nevertebrata își leapădă casa (piele strâmtă în care marea zornăie a bulgări de sare uscată), apoi se ascunde sub o frunză de brusture, ca într-o cabină de probă (umbra înfășoară golul). Nebunia există într-un destin de secunde, precum cioburile într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Zâmbetele nu ți se potrivesc, copile. Unde, dracu, ai văzut umbre vesele? vorbele terapeutului își împrăștiau ecoul prin toate celulele, ca o ispitire la înec: Nu, nu vreau, m-am născut să fiu al ei, nu al lumii. Lumea își leapădă pruncii în pronaosul vieții. Domnule doctor, ce îți este așa de greu să înțelegi? Era miezul nopții. Încremenit, lângă calorifer, parcă aștepta execuția. Luna, un disc cât roata căruței, galbenă, portocalie, roșie, mâzgălea noaptea cu lumină, luna spăla cămăși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
să fii abandonat mai în vale sau mai în deal, să te fi aruncat în vreo prăpastie sau să te fi agățat de vreun ulm. Te-ar fi mâncat pustietatea, dar bunul Dumnezeu le-a dat în minte să te lepede aici, lângă casa sa. Ești al douăzeci și doilea aruncat din mașină. Toți au fost aruncați din mașină, toți, aici pe Tihuța, mereu aici se răstoarnă căruța cu nenorociți. Aflu eu în ce biserică ai fluierat, derbedeule! Auzi, bă? Aflu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
leneși. Burțile pline cu rouă înmugureau hamurile. Steaua Polară se stingea sub o frunză de păpădie. Nu s-a cunoscut suferință fără o împăcare extremă, chiar dacă, de la o vreme, îți vine să-ți bagi piciorul în roata norocului și să te lepezi de toți sfinții, așa cum s-au lepădat în biserică ursitoarele de satana. Să renunți îți vine la propria voință, să o calci în picioare ca pe o ultimă țigară înainte de a-ți înfige chirurgul bisturiul în plămâni, înainte de a secționa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Steaua Polară se stingea sub o frunză de păpădie. Nu s-a cunoscut suferință fără o împăcare extremă, chiar dacă, de la o vreme, îți vine să-ți bagi piciorul în roata norocului și să te lepezi de toți sfinții, așa cum s-au lepădat în biserică ursitoarele de satana. Să renunți îți vine la propria voință, să o calci în picioare ca pe o ultimă țigară înainte de a-ți înfige chirurgul bisturiul în plămâni, înainte de a secționa aerul pe din două (cel inspirat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pentru fiecare trezire, o lumânare aprinsă; portarul împodobea sfeșnicele; sfinții, pe inimă goală, beau lumină; sfinții erau ca niște becuri ecologice: le încărca soarele peste zi și clipoceau precum licuricii până spre miezul nopții. La 4 și jumătate catapeteasma își lepăda așternuturile peste somnambulii pământului. Binecuvântat este Dumnezeul nostru acum și pururi și-n vecii vecilor, amin! Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindeni ești și pe toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vină și te sălășluiește între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și va lega cărămida precum cuvântul lui Dumnezeu!" Manole, pe atunci, suferea ca orice pământean de naivitatea lui Adam, de egoismul lui Noe, de trufia lui Moise, de orgoliul lui Iisus. Solemnă, pădurea îngâna cântare: "Toată grija lumească să o lepădăm, cu taină să o lepădăm!" Umbrele sălciilor, precum niște femei la necurăție, umpleau pridvorul; plopii făceau închinăciuni ca-n vreme de furtună, vântul îndoia genunchii; stejarii legau nod în frunze pentru o veșnica pomenire a celor ce încă mai sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cuvântul lui Dumnezeu!" Manole, pe atunci, suferea ca orice pământean de naivitatea lui Adam, de egoismul lui Noe, de trufia lui Moise, de orgoliul lui Iisus. Solemnă, pădurea îngâna cântare: "Toată grija lumească să o lepădăm, cu taină să o lepădăm!" Umbrele sălciilor, precum niște femei la necurăție, umpleau pridvorul; plopii făceau închinăciuni ca-n vreme de furtună, vântul îndoia genunchii; stejarii legau nod în frunze pentru o veșnica pomenire a celor ce încă mai sunt; salcâmii repetau un imn despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
am de gând să-ți cer îngăduință pentru o desfacere ireversibilă, confortul de a fi nisip într-o clepsidră spartă nu-mi încape nici măcar curgerea între două intenții. Copile, până când să-ți îngădui rătăcirile? De vrei să exiști în afara lumii, leapăd-o din suflet! Ia un foarfece și decupează sângele arhivă de chipuri cioplite, inima cinematecă în oglinda retrovizoare. Petre, filmul despre un tramvai rupt de pe șine nu-ți justifică intenția de aripă. Până mai sus de tâmplă se întâmplă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
genunea, casa bonusuri pentru un exercițiu al răbdărilor irepetabile. Genia, marginile sunt perceptibile doar atunci când te temi de hău, așteaptă-mă, vin în curând să-ți alung spaima. Om drag, icoană, contur, umbră, nisip, înger, așteaptă-mă, mai am de lepădat o singură cămașă. Sufletul meu greu se lasă convins să umble gol prin lume. Privește-i veșmântul: mâinile îi sunt pătate până la coate de dragoste, pieptul îi este împodobit cu degetele unei inimi de copil, înflorește trifoiul în poale. Petre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
rarisimă valoare, făcută lui Vettori în scrisoarea din 10 dec. 1513, în care îi spune în ce împrejurări a scris "cărticica" numită De principatibus: "Cînd se lasă seara mă înpoiez acasă și intru în camera mea de lucru; în prag lepăd de pe mine haina de toate zilele, că-i plină de noroi și lut, îmi pun veșmintele regești și de curte, îmbrăcat cum se cuvine pentru aceasta, pășesc la curțile principilor antici; fiind primit cu dragoste de ei mă satur cu
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
soarta rea pe care o am, mulțumit fiind că mă lovește în chipul acesta și că poate cîndva se va rușina de ceea ce face. Cînd se lasă seara mă înapoiez acasă și intru în camera mea de lucru, în prag lepăd de pe mine haina de toate zilele, că-i plină de noroi și lut, îmi pun veșminte regești și de curte, îmbrăcat cum se cuvine pentru aceasta, pășesc în străvechile lăcașuri ale oamenilor de demult; fiind primit cu goste de ei
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
pe principe și pe toți aceia dispuși să-l urmeze în demonstrația lui. Este interesant cum această citire a faptelor istoriei se sprijină deopotrivă pe "înțelepciunea veche", condensată în maxime ("oamenii sînt îndurerați de răul abătut asupră-le, dar se leapădă de bine" 1,37), verificată în timp ("De fiecare dată cînd oamenii nu au a se bate dintr-o necesitate, ei se bat din ambiție. Această pasiune este atît de puternică, încît nu-i părăsește niciodată, oricare ar fi rangul
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
trebui să rămînă un simț necesar. Iar atingerea, pipăitul nu are ce să mai descopere. La rîndul lui, nasul n-ar avea ce să mai adulmece pe la corpurile subtile ale altora, cu toate că exuberanța florală a Paradisului clasic nu e de lepădat. „Un holocaust de miresme“, cum ar spune Flaubert contem plîndu-l. Dar bine că veni vorba de flori: ce se alege de natură de cealaltă parte a liniei orizontului? E și ea tot materie vie... N-or fi avînd plantele tocmai
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
sfârșit). Ieronim Ieronim își expune părerea asupra logion-ului în Scrisoarea 42 către Marcella, redactată la Roma în 385. Marcella îl consultase cu privire la acest subiect, deoarece fusese intrigată de afirmația categorică a lui Novațian: numai creștinii apostați, cei care s-au lepădat de Isus în timpul persecuțiilor, au păcătuit împotriva Sfântului Duh65. Ieronim dă un răspuns grăbit și destul de încâlcit, contradictoriu, dat fiind că, în opinia sa, păcatul împotriva Duhului Sfânt nu poate fi dezlegat de păcatul împotriva Tatălui și Fiului. Singurul contraargument
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]