546 matches
-
Să fim atenți: soarele ne privește, scăpat dintre nori. Singură luna printre norii cerniți - de-av-ați acunselea Apare, dispare luna. Viața-i un joc de-a v-ați ascumnselea printre nouri. Simplitatea poemului cuprinde profunzimi existențiale. Aceeași tematică, altă clipă surprinsă: Licăr pe un ram străfulgerând ceața - scatiu auriu În jurul nostru există minuni. Priviți-le! Străfulgeră ceața scatiul auriu. Fluviul cenușiu sub fuioare de ceață - cerul nicăieri În forma sa perfectă, de 5 7-5 silabe, haikuul ascunde gândul posibilei inexistențe a cerului
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
ploii Vuietul mării și-n surdină brotacul - vremea-n schimbare Frunze uscate - peste noapte pașii toamnei pe iarbă Crizanteme albe - sub ploaia frunzelor privirea-ncețoșată Se lasă ceața - doar turla bisericii găsește cerul Fluviul cenușiu sub fuioare de ceață - cerul nicăieri Licăr pe un ram străfulgerând ceața scatiu auriu În plasa ceții zumzetul orașului - deasupra corbii Copacii-n vântul rece exersând zborul - cad mii de frunze Frunze-n cădere - în golul ramurilor imensitatea Casa cât hribul sub povara frunzelor - piticii nicăieri Se
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
era proprietatea lui. De aceea, ea se înhiba de fiecare dată și nu putea să fie pe aceeași lungime de undă cu el, așa cum era cu George. Credea că totul este de moment dar lucrurile se repetau așa încât acel licăr de speranță se dusese. De aceea, cu timpul, deveni foarte închisă și tăcută. Fața ei o trăda de fiecare dată, nu era ca aceea a unei femei care este fericită și înflorește ca un bujor după ce face dragoste cu bărbatul
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
zi, iar, pe de alta, filmele se grăbesc. Șederea într-un cinematograf sau loc public devenind o etalare periculoasă, operatorii derulează peliculele cu repezitorul. După zece minute de proiecție, lumea iese edificată din sală, iar doamnele, seduse și narcotizate de licărul lumii de celuloid, se reîngrozesc. De ajuns să li se inducă cea mai fugară impresie cum că ar fi urmărite, că și iuțesc pasul, țipă, intră, cu toate sirenele în funcțiune, în cea mai apropiată curte, se pun la adăpost
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
panglicile de la pompoanele cu care maică-sa îl împodobea în copilărie și începu să se legene, arătând lozurile, când unul, când altul : „Am, dam, dez, dizi, mani, frez, dizi mani pomparez, am... dam... dez !“. Puse degetul pe lozul predestinat și licărul sălbatic din priviri îi reveni. Ridică pachețelul de hârtie, îl vârî încetișor între brațele foarfecelui și hârșt !, îi tăie vârful. Dar lozul decapitat cu foarfecele nu se dovedi cu nimic mai bun decât cel rupt cu degetele. Jenică numără de câte ori
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
După cum se topiră eresuri atîtea ținute în cinste cînd vremea curgea peste dînsele, tot cam așa piere azi obiceiul cu tîlc tăinuit al frînghiei cutăreia vite vîndute la tîrg, ori pe cale, ori și din ogradă. Ci, pînă mai scapă un licăr ici colo, murind, este bine să prindem puțin înțelesul de ce ar putea să ne înfățișeze și ist prea ciudat obicei prelungit peste cîte milenii de închipuirea că funia poartă norocul sămînței de vită crescută cu dragoste lîngă bordei!... Oare nu
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
procesul devenirii lui. Despre vînătoare cu capcana. Despre culegerea ciupercilor. Despre cele ,,două lumi” ale Dăneștiului ( ,, Voi, toți, care astăzi priviți altă lume gîndiți-vă bine că nu totdeauna părinții au fost niște sfinți“). Despre ,,cultura cea sfîntă a gloatei - care licăre încă în zdrențe răzlețe “. Despre ce înseamnă să fii etnograf ,,A fi etnograf presupune o dragoste nețărmurită asupra sîmțîrii străvechi a poporului adevărat, dublul autor al Dăinuirilor... Eugenia și Costache Buraga pornesc pe urmele cuvintelor cu pasiunea și credința argonauților
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
stopeze statutul de "cobeligeranță" al României la victoria Aliaților, deși fusese a patra, ca putere militară și jertfe, la înfrângerea Germaniei 239. Acum, a reușit să-și subordoneze direct armata română, ceea ce nu realizase la 1878 și 1917. Ca minim licăr de "onoare", Transilvania juca rolul Dobrogei la 1878, fiind unul din "argumentele" pentru care provincia a revenit României, cu atât mai mult cu cât Ungaria nu se despărțise la timp de Germania, lovitura de palat a regelui Mihai I fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Hg I). Migrația trebuie să o înțelegem ca fiind, în principiu, gestul firesc al unor populații dislocate de instinctul supraviețuirii în fața vicisitudinilor naturii și a vitregiilor istoriei. De pildă, în tragica soartă a armenilor, refugiați pe pământurile noastre, regăsim întotdeauna licărul speranței de a rezista prigoanei imperiilor nemiloase (bizantin și otoman), nimicirii hoardelor năvălitoare (tătare și mongole) și chiar distrugerii cutremurelor înfricoșătoare. Așa cum potopul nu a reușit să scufunde arca lui Noe, niciun cataclism, oricât de devastator, nu a avut tăria
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
și să manevreze mase de oameni pe care le-a cuprins și învelit cu viclenie. Cu greu și târziu, societatea umană a tresărit, adaptându-și simțurile pentru a reacționa. A trăit din plin groaza acestei nopți sinistre, percepând intens orice licăr, șoaptă și mireasmă. Din întunecimea cosmosului, totalitarismul terifiant a curs prin cerurile deschise inundând Europa. S-a revărsat apoi în valuri peste întreaga lume, scufundând-o în lacrimi și sânge. Nicio ploaie nu a putut șterge urmele grele ale acelor
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
orașul În flăcări din apropiere, siluetele gârbovite care fugeau din ele, racursiurile sumbre ale oamenilor Înarmați dintr-un plan mai apropiat, reflexul roșiatic al focului - tușe trase cu un penel fin, cinabru pe galben - care luneca pe metalul puștilor, cu licărul special pe care ochiul nefericitului privitor protagonist Îl captează cu neliniște, de cum deschide ușa, cioc, cioc, cioc, zgomot nocturn de ghete, fier și puști, precis ca Într-o partitură muzicală, Înainte de a-l da afară desculț și a-i tăia
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
acum pe frescă - de boală și sete. Totul, cicatricea, crăpăturile de pe buze, degetele fine și osoase ale mâinii de lângă față, liniile frunții, ușoara insinuare a sprîncenelor, fondul țesăturii romboidale a micuței rogojini păreau să se unească În lumina ochilor, În licărul luminii din pupilele negre, În resemnarea ei neclintită și disperată. O mască emoționantă, nespus de veche, veșnică, unde se Întâlneau toate liniile și unghiurile. Geometria haosului pe chipul senin al unei tinere muribunde. 2. Privind pe fereastra ce dădea spre
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de vizorul camerei foto, În piața din Sarajevo, Încă fumegând În urma impactului unui obuz cu un mortier sârb. Cinci litri Înmulțiți cu cincizeci ori șaptezeci de trupuri care se goleau spuneau ceva: șiroaie, volute, linii Încrucișate, reflexe care Își pierdeau licărul, coagulate pe măsură ce minutele treceau și gemetele mureau. Copii privindu-și mamele și invers, trupuri piezișe, perpendiculare, paralele cu alte trupuri, iar pe dedesubt linii lichide de forme capricioase, prinzând totul Într-o imensă rețea roșie. Olvido avusese dreptate: era uimitoare
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
nume și aer de tenor italian, pe numele lui Eugenio Agacino. Când l-a descoperit pe doctorul Atl, Faulques ignora toate acestea, dar a stat foarte liniștit În fața tabloului, contemplând cu sufletul la gură, Înspăimântat, trunchiul de piramidă al vulcanului, licărul roșiatic al lavei care curgea pe povârniș, pământul devastat de reflexele de foc și argint, care confereau adâncime scenei, efectul extraordinar al luminii pe copacii golași, vâlvătăile și panașul de cenuși negre ce se năruiau la dreapta, În fața privirii reci
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Zgomotul resacăi răsuna jos, printre pietrele golfului invizibil. S-a dus spre buza falezei - s-a oprit puțin mai Înainte, precaut, Încă orbit de strălucirea reflectoarelor halogene - și a stat acolo până când retina i s-a obișnuit cu Întunericul, privind licărul Îndepărtat al farului, luna și stelele. Se pare - asta spusese croatul de dimineață, când priveau amândoi pictura murală - că participăm la un concurs de brice rupte, domnule Faulques. Pictorul de război tocmai terminase de povesit ceva În stilul lui, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ai multă vreme, spusese croatul. Ar trebui să te duci În sat. O pauză ca să gândească. Un răgaz Înaintea discuției finale. Pictorul de război a cercetat ochii albaștri din fața lui. Era obișnuit să cerceteze și a observat În ei un licăr de interes. A pus mâna dreaptă pe masă și a văzut că și ea Îl privea, urmărindu-i mișcarea. - Începând de mâine, am niște treburi, dar În această după-amiază ar fi posibil. Dacă vrei să urci acolo, sus, ai să
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
bine? La ora aceea Închidea agenția de turism. - Cinci e ora perfectă, a răspuns Faulques. Femeia s-a ridicat, iar el a imitat-o, strângând mâna care i se Întinsese. O strângere de mână caldă și deschisă. A observat că licărul de interes continua să fie prezent În ochii albăștri. - La cinci, a repetat ea. A studiat-o pe când se depărta, cu părul blond și fusta albă unduindu-se peste șoldurile late și picioarele bronzate. Apoi s-a așezat iar, a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
sangvină pe cămașă, pe cască ori pe mâni. Faulques și Olvido Își petrecuseră noaptea Întinși foarte aproape unul de celălalt, ca să-și țină de cald, fără să deschidă gura, cu toate că frigul nu-i lăsa să doarmă, simțind pe pleoapele Închise licărul câte unei lanterne care Îi lumina o clipă. În fine, primele raze din zori ajunseseră la ei prin găurile din tavan și ferestrele cu geamuri sparte ale halei; și, În penumbra fantomatică, soldații Începuseră să se ridice În picioare și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
se crapă de ziuă. - Nu aveam nevoie de mai mult timp. Dumneata aveai dreptate. - Nu pricep. - Aproape am terminat de lucrat, și nici nu știam. Au tăcut. După un moment, silueta Întunecată a lui Markovic s-a deplasat nițel. Următorul licăr al farului l-a arătat așezat pe o piatră. Pictorul de război s-a lăsat pe vine lângă el. - Ești Înarmat, domnule Faulques? - Într-o oarecare măsură. - Atunci, nu te apropia prea mult. A urmat altă pauză lungă. Croatul părea
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
în metrou dimineața, la prânz și seara... Alta în locul meu s-ar fi mulțumit cu finalul apoteotic de la petrecere, dar eu, ambițioasă și dornică de afirmare, nu. Tânjeam să provoc în realitate ceea ce văzusem până atunci numai în filme: un licăr de satisfacție în ochii unui bărbat doar pentru că i-am pus în față o farfurie cu mâncare gătită de mine... Toți cei cu care intram în contact aveau licurici în ochi, dar sclipirile lor mergeau în cu totul altă direcție
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
ei o handicapează: " Stai acasă, i-am spus/ speriatului, zburlitului suflet,/ ce seamănă cu o pasăre jumulită." Înspăimântată de singurătate nu-și mai găsește nici un suport: "stai acasă, i-am spus,/ dacă te sperie piața, mașinile,/ ochii de lup care licăre-n șiruri/ mereu curgătoare." Rămân izbutite descrierile orașului și ale străzilor bucureștene: ("Geamlâcuri de han și absurde vile maure,/ case scunde cu cișmele în curte și poteci de scânduri,/ și umbrarul de viță"), însoțite de un sentiment de însingurare dar
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Doamne, în ce m-am băgat!!! Ce răspundere mi-am luat!!! Dacă nu voi reuși sau nu voi ști să duc totul la capăt? Dacă nu voi izbuti să dau o formă coerentă întregului? Începe să se "sparie gândul". Dar licărul unei lumini interioare îmi aduce pace și liniște și mă face să trăiesc o bucurie ascunsă, tainică, pe care nu îndrăznesc să mi-o mărturisesc nici mie. Ce-o fi asta, totuși? Mi se conturează tot mai clar ideea că
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
după chipul și asemănarea Marelui Creator", ne-a provocat mai apoi Mirela. Am căutat printre fotografii personale, printre poemele lui Eminescu și Arghezi sau, temperamental, printre simfoniile lui Ceaikovski și nu numai, sub "bagheta" lui Flavius. Era peste tot un "licăr al privirii care răsfrânge eternitatea spiritului", cum spune minunat colega noastră, Ja. Începeam deja pe drumul acesta să descoperim măștile artistului, în aparențele sale. Diana Ș. ne-a purtat pe tărâmul literaturii, urmărind măștile omului social. De la basmul lui Andersen
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
turn. Mi-era spre mângâiere / nopților mele, mi-amintesc, bătaia (vv. 50-52). O a treia ocurenta a termenului în poezia amintită este transpusa în trecut și în spațiului unde se manifestă iluziile fericite ale copilăriei: În aceste / vechi săli sub licăr de zapezi și-n jurul / imenselor ferești vuind cu vântul / glasul meu tânăr răsună pe vremuri, / atunci cand taină josnica și crudă / a tot ce ne-nconjoară încă dulce / ni se vădește (vv. 67-73).344 În final, în Cantul nocturn al
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
viață călcând-o, pe pământ înspre cer la zenit, singur El Limba Lui, izvorul de-acolo îndurării de-aici. Câmp luminos țesut ăn raza minții... ...pe locul unde ultima chacră sprijină cerul sufletul unduitor ațipește precum sideful negrăbit și vrednic licărul seminal smălțuie embrionul divin în uterul nopții cu genunchii la gură în rugăciune am vegheat, Mamă, la nașterea ta întunecată ocrotită n-am mai fost de atunci măcar de cuvântul tău geamăt măcar de lacrimi sau de lumina ce le-
Poezie by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Imaginative/8647_a_9972]