731 matches
-
s-ar fi înfuriat cumplit și ar fi vrut să-l ciupă, ca niște viespi, pe domnul de la microfon. Tot atunci, se întețea și paloarea ofițerului. Își mai turna un păhărel și mă fixa cu ochii lui gri, în care licărea totuși ceva, cred că jarul oglindit al țigării. Nu spunea nimic, doar scotea un „mda“ după salutul de final, „...al dumneavoastră Neculai Constantin Munteanu, să auzim numai de bine“. Cum stăteam eu la masă și ronțăiam cartofi prăjiți, desenam ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
că ne-am dus la bazinul de înot, dar, când noi intram și ea ieșea, m-am trezit față în față cu o fată brunetă, subțire, parcă era o căprioară; și nu doar că era o căprioară, dar, cum îi licăreau ochii, cum clipea și cum lăsa ușor capul într-o parte, era așa de frumoasă încât am amețit. Sfârșit 1 N-aveam nici un chef să desenez bastonașe. Și, de parcă n-ar fi fost de ajuns, în mijlocul foii albe băltea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și rezervat, care se aprindea greu, dar, odată aprinsă, mînia lui era mortală. Provocat de o Întrebare venită din spate, se răsucește pe călcîie, Își Înfige floreta Într-un raft de sus și trage spre el, trasă În țeapă și licărind asemeni unui pește Înfipt Într-o suliță, Moarte la Veneția. Altă solicitare l-ar putea trimite În capătul unui coridor, unde ar da colțul după un raft, ar face o fandare stînga În direcția literaturii pentru copii și adolescenți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
În fotografia În care zîmbea. Și sîntem amîndoi afară pe strada Cornhill și zburăm deasupra Bostonului și peste fluviul Mississippi și peste Munții Stîncoși și ajungem Într-un bar sau Într-o cafenea de undeva din San Francisco - vedem golful licărind În fundal - și uneori invităm și alte persoane să ni se alăture, Scriitori cu S mare, ca Jack London sau Stevenson, și atunci o facem lată de tot. Mereu am impresia că totul o să dureze o veșnicie, Însă asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
iar plină de troace. Găleata ruginită de gunoi era și ea acolo, ca și pianul meu, cu ciobiturile și zgîrieturile lui. Jerry, m-am gîndit, se Întoarce acasă Jerry. Am rostit În minte cuvîntul ÎNVIERE și l-am lăsat să licărească. M-am așezat la pian și m-am jucat cîntînd cîteva refrene vesele, doar ca să-mi dezmorțesc degetele bătrîne, În așteptarea pașilor de pe scări ; apoi am atacat o melodie de Cole Porter, „Miss Otis Regrets” și „My Heart Belongs to
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
explicat, cum o influențează culoarea, în cazul ei și cum îi guvernează zodia. Și, așa, dintr-o vorbă in alta, timpul s-a scurs... trecătorii s-au împuținat... Strada era aproape pustie. Era o noapte senină, senină...mulțimea de stele licărea ca într-un spectacol de artificii. ”- Cât e de limpede noaptea asta, parcă ar avea mai multe stele ca deobicei...!” murmură ea cu ochii licărindu- i de plăcere. Sub cerul înstelat, el îi văzu ochii plini de dorințe. După ce se
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
ca Fata lui să intre pe ușă... ...De când Vasilica s-a prăpădit, timp de o săptămână Iorgu n-a scos niciun cuvânt, n-a dormit și n-a mâncat aproape nimic. Slăbise mult, numai ochii i se făcură mai mari... licăreau parcă o durere ascunsă, tainică și nemărturisită. Cu fața în sus, pe pat, privea tavanul întunecat pășind în trecut. Năpădit de felurite gânduri se simțea străin și singur, zvârcolindu-se doar cu durerea lui și amintirile lui. Uneori, i se
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
lacrimi. Avea multe de spus... Dar, nu mai încercă să-i spuie ce avea pe suflet. Tace, tace întruna și-l privește... Știe că nu poate vorbi, a renunțat, îl privește doar și tace... Numai ochii i se făcură mari, licăreau o durere ascunsă, nemărturisită. Pentru o clipă, lui Iorgu inima i se opri, parcă, și se înecă pusă pe plâns... ceva nedeslușit îl tulbură, îl puse pe gânduri. Peste câteva clipe, apăru infirmiera cu o tăviță acoperită cu un șervețel
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
și fierbințeli în creier. închise ochii strâns, stâns până la durere și își strânse maselele să le audă crăpând, doar... doar s-o potoli vijelia de chin dintr-însul. Mintea i s-a închis, scăpătată din cheutori... Câteva pâlpâiri de lumină licărite printre pleoape... și, își pierdu stăpânirea... prăbușindu-se în el însuși ca într-o bulboană care l-a supt până la fund. Pleoapele începură să-i alunece... somnul îl birui, apărat de întuneric... și, cu un suspin de ușurare, alunecă în
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
cărui amărăciune, e cu neputință de redat în cuvinte. -... Nenorocită făptură e omul... tare nenorocită!... și, încet, se lăsă să alunece în pat. Se simțea ca o floare tăiată... un ram rupt dintr-o tulpină neștiută... Și, în ochi îi licări acea flacără mistuitoare, care la ființele simțitoare, vestește lacrimile... Steaua Vasilicăi nu mai este... s-a stins... În ziua a doua, după Sf. Arhangheli Mihail și Gavril... Încă de dimineață, dintr-un cer plumburiu începu să cadă stropi mărunți de
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
părea o ceață intens alburie, umplând tot acel spațiu de o copleșitoare singurătate. Mi-am dat repede seama însă că nu era decât pânză de păianjen, 69 deasă și învălătucită, ondulîndu-se și umflîndu-se la cei mai fini curenți de aer, licărind în lumina palidă care se scurgea prin dreptunghiul ușii stacojii. Am simțit brusc singurătatea ca pe o sârmă strânsă în jurul beregatei, pe care cineva ar suci-o cu încetul. Am înaintat ca un somnambul, lipit de pereții de aramă cafeniu-uleioasă
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
ce vedeam eu acum. Memoria venea în întâmpinarea realității - sau memoria era chiar realitatea, a cărei definiție (sau explicație) nimeni nu reușise vreodată s-o dea satisfăcător. Am coborât treptele de piatră, lungi de șaptezeci de metri, pentru a zări licărind o altă lume. Ca în Divina Comedie a lui Dante, viața semăna cu o poveste despre o călătorie de la starea de rătăcire și de uitare disperată către trezire, înțelepciune și speranță. Ca niște oaspeți plini de teamă și neliniște, puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
foarte rar, dar pe jos zăpada ajunsese până la genunchi, înotai, pur și simplu, în ea. Boschetele de tuia și brazii de la colțurile aleii abia mai rezistau, cu crengile curbate de zăpadă. Putea fi Siberia, dacă pe margini n-ar fi licărit sute și sute de dreptunghiuri colorate, pâlpâind în ceață: ferestrele blocurilor cu patru etaje care se înșirau până la construcția, încă ascunsă în ceață, a Circului. Priveam prin ferestre, ca un copil sărac dintr-o povestire sămănătoristă, brazii falnici încărcați cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pe perete, sub primul șir violet de icoane pe sticlă, mi-a inspirat gestul neașteptat: m-am ridicat de pe sofa și m-am așezat, lângă perete. Imaginea Ginei se proiecta acum pe fața mea, chipurile noastre se amestecau. Cu ochii licărindu-i în întunericul de lângă becul strălucitor al diascopului, Gina îmi spuse amuzată că așa ar putea arăta copilul nostru. Apoi scoase diapozitivul și mă lăsă orbit în mijlocul dreptunghiului gol de lumină. Îi spuneam de multe ori că o iubesc, dar
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
puteam să-l vedem cum nu-l văzuse nimeni niciodată! Ea mă trăgea după ea cam nerăbdătoare, dar, tot timpul cât am rătăcit prin muzeu, nu m-am putut opri să nu privesc cu aviditate exponatele. Căci în prima sală, licărind în toate culorile posibile, pe rafturile vitrinelor negre sau pe măsuțele acoperite cu sticlă, se aflau bucăți de materie solidă, bulgări și plăci minerale. Am văzut silvanitul, cinabrul roșcat, blenda cu galena și blenda cu mică, în bolovani concavi, bismutul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pași în noapte, dincolo de peluza de iarbă, îi răpea psihic nevasta, o recâștiga prin forța muzicii. O lăsă pe Elena și se îndreptă spre bucătărie, înșfacă satârul scânteietor cu care se tranșa carnea și se repezi spre contururile Daciei demodate, licărind palid în noapte. Profesorul văzu tabla caroseriei, mâncată literalmente de rugină, jantele strâmbate ale fostelor roți, ferestrele fără parbriz. Dar, în interior, sticleau fantastic mii de lumini verzi, roșii și albastre, în locul unde fusese altădată bordul mașinii. Se aprindeau și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ies fugind din cameră, de parcă mă gonește cineva; „a-a!“ strig sălbatic, zburând ca vântul prin sufragerie, dar, în același timp, realizez că stau jos, că-mi ridic încet capul greu de pe masă, smulgându-mă anevoie din somn. Dincolo de fereastră, licărește un răsărit târziu de iarnă. Stau la masă în palton și în galoși, gâtul și picioarele mă dor de frig, chipiul zace pe o farfurie murdară, iar în gât mi se zbate un nod de lacrimi amare, neplânse. 6 Peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
latul pe scaun, încrucișându-și mâinile pe spătar. Va pune deci mai întâi o întrebare banală : „Chiar crede Profesorul că te poți sustrage politicii timpului - presiunilor colectivității ?“. Și-a aplecat deferent umerii, și doar intenția unei mici tachinări pare a licări în privirea sa inocentă. Profesorul ridică nedumerit ochii. Însă numai pentru o secundă. Altfel, buna creștere și simpatia pe care i-o inspiră junele interlocutor șterg imediat iritarea deranjului. Simpatie - poate chiar mai mult decât simpatie. Poate chiar o afecțiune
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
păr. Ea să fi fluierat sau motanul al cărui trup arcuit se întrezărește după un tufiș de păducel ? Soarele pune o pată orbitoare pe blana care nu se mai vede tărcată - i s-au dizolvat și dungile în lumină -, ci licărește ca un nisip întunecat, prețios și viu. Ooo, de ce oare n ai sta acum la umbră, destins, pe o bancă la Șosea, ascultând șuieratul păsărilor, căutând să prinzi o privire ștrengară strecurată prin geamurile unui cupeu ce gonește grăbit, așteptând
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
plăcere și pornesc împreună spre lift. Ajunși în cameră, Mihai își lasă bagajul, agață pălăria și paltonul în cuier, apoi scoate din sacoșa de plastic florile cumpărate în București. Pentru tine... oferă buchetul Lilianei. Ochii femeii par și mai vii, licărind prin lentilele ochelarilor, alungindu-se spre tîmple pînă seamănă cu două migdale, iar buzele, conturate brusc, depărtîndu-se ușor în timp ce șoptesc un "mulțumesc!", dezgolesc albul unei danturi frumoase. Coborîm imediat, să mai zăbovim la o cafea în hol, spune Mihai, înviorat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
-o. A spus că dacă marele juriu nu a emis nici o cerere de punere sub acuzare Împotriva ta, n-o să fii pedepsit pentru refuzul de a depune mărturie. Acum ridică-ți obiectele Înainte ca patronul să cheme poliția. CE FRUMOS LICĂREAU... Bud Își luă jucărelele. — Și zici că scap fără acuzații? Ho, ho, ho! În bătaie de joc. — Flăcău, șeful știa că Îmi oferă ceva de prima mînă și mă bucur că n-ai citit Herald. — Dar cum...? spuse Bud. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
eroii beau și tac fiecare în felul lui și totuși cu un aer de familie : Agamemnon bea ca o pâlnie, tace și se uită drept înainte, încruntat ; Clitemnestra bea printre dinți, tace și zâmbește ușor în gol ; Egist căruia îi licăresc ochii dă peste cap paharele și se uită tot timpul la rege, iar când li se întâlnesc privirile întoarce capul și se învinețește ; Casandra parcă ar fi o fetiță beată, care vrea să plângă de somn (IV 1). Singurătatea și
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
numai așa, un zurbagiu? Dumneavoastră ce impresie v-a făcut? În sufletul lui Ganea se petrecea ceva deosebit în timp ce punea această întrebare. Era ca și cum în creier i s-ar fi aprins o idee nouă și neobișnuită care începuse să-i licărească nerăbdătoare în ochi. Iar generalul, care se alarmase la modul sincer și naiv, se uita și el pieziș la prinț, însă parcă nu aștepta mare lucru de la răspunsul acestuia. Nu știu cum să vă spun, zise prințul, dar mi s-a părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
astfel, Aglaia îi cerea parcă o explicație - în ce fel s-a pomenit amestecat în treaba asta la un loc cu Ganea? - și i-o cerea calm, de sus. Stătură două-trei clipe unul în fața celuilalt; în sfârșit, pe chipul ei licări vag ceva; zâmbi ușor și trecu pe lângă el. Câtva timp, tăcură și, cu un aer de indiferență, generăleasa studie portretul Nastasiei Filippovna pe care îl ținea în mâna întinsă, îndepărtându-și-l foarte mult de ochi, într-o poză de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
troicilor. Apoi veni trăsurica generalului, trasă de trăpașul cel sur, și-l duse pe general spre casă, cu noi speranțe și planuri, cu colierul de perle, pe care totuși generalul nu uitase să-l ia cu el. Printre planuri, îi licări de vreo două ori imaginea seducătoare a Nastasiei Filippovna; generalul oftă: — Păcat! Regret sincer! E o femeie pierdută! O femeie nebună!... Ei bine, de-acum prințului nu Nastasia Filippovna îi trebuie... Câteva cuvinte de același fel, moralizatoare și de bunrămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]