685 matches
-
să-l piardă și nu știa ce să facă. Ajunseră la casa lui și urcară În aceeași tăcere. Intrară În dormitorul lui uriaș și făcură dragoste Într-o liniște deplină, ca doi dușmani. Era beznă, un singur spot roșu, minuscul, licărea În tavan. Se Întrebă o clipă dacă nu cumva era filmată. Se uită În sus la spotul mic, roșu, ca hipnotizată, În timp ce el aluneca În ea, până terminară - mai Întâi ea, apoi el. — Știi, șopti, uitându-se Încă În sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Sam, prietenul ei dramaturg. — Bună, Kitty. Nu ne-am mai auzit de mult. Un Sf. Valentin fericit! — Și ție, Sam, răspunse destul de rece. — Cum te-ai distrat În călătorie? Întrebă el șovăitor. Kitty aruncă o privire pe fereastră, la luminile licărind dincolo de East River, departe spre orizont, Întrebându-se o secundă dacă ar trebui să-i spună lui Sam că se Îndrăgostise de un alt bărbat la fel cum se Îndrăgostise el de ea - fără ca sentimentul să fie reciproc. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
restul n-am mai auzit deoarece, îmbrâncind ușierul, am fugit și de-acolo și m-am pierdut printre trecătorii care umpluseră străzile orașului în noaptea de Paști... Mirosea a primăvară, a sărbătoare, și tot uitându-mă la lumânările aprinse care licăreau în întuneric m-am pomenit în fața casei unde locuia tata. Am vrut să trec mai departe, n-avea rost să-l caut după atâta vreme tocmai în noaptea de Paști, când am auzit o bătaie în geam. M-am oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
așteptarea cadavrului. Ceva se întâmpla în acel oraș și nu pricepeam ce. Exista un secret sau un blestem pe care nu reușeam să-l dezleg în nici un fel până ce, deodată, printre pietrele bombate cu care era pietruită strada am văzut licărind limbile șerpuitoare ale unui foc verde care urca prin pământul îmbibat de ploi. Iarba creștea cu o putere uimitoare, ca un incendiu care se pregătea să cuprindă porțile, gardurile, casele, totul. Și nu numai iarba. Arbuștii, copacii, întreaga vegetație părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aglomerat, se opri o clipă. — Apropo, m-a căutat la birou un redactor sportiv negru de furie acum nici cinci minute. Părea să creadă că ne-ați faultat cu Federația de Fotbal Neprofesionist. Ochii de un albastru-pal ai lui Jack licăreau amuzați. — Dar i-am spus că trebuie să fie o greșeală, că tu una nu ești adepta mentalității înguste a poveștilor în exclusivitate, că viziunea pe care o promovează Citizen este una pozitivă și de cooperare. Dacă ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
bordură și aruncă poșeta pe bancheta din spate. Apoi se uită lung la Fran, cu tandrețe și exasperare. — Așadar, preafrumoasă Francesca, ce naiba mă fac cu tine acum? Capitolul 8 O geană de lumină se strecură necruțătoare prin perdelele groase și licări pe peretele din spatele lui Fran, asemenea unui ghid egiptean care folosea o oglindă pentru a reflecta lumina soarelui de-a lungul unui coridor întunecat. Numai că acel coridor nu era îndeajuns de adânc sau de întunecat pentru Fran. Deschise un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
noroc, săgeată, floare și foc. În iarbă înaltă, în mare mătasă, căzu din a veacului casă. S-a-ntors, ah, în lume o stea. Mi-s mînile arse de ea. [1931] * ÎNTREBĂRI CĂTRE O STEA Stea care subt carul cel mare abia licărești nedumerită-ntre șapte lumini, a cui stea ești? Ești steaua lui Verde-mpărat - duhul nemîntuit? Ce sărbătoare scutești? Ce ceas împlinit? Aperi un mare mormânt, sau vreo apă vindecătoare? Păzești un norod, o cetate, sau numai o floare? Peste ce
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
care are urechi de-auzit să audă: durerile nu sunt adânci decât atunci când râd. Să râdă deci astăzi în mine amarul și-n hohote mari să-și arunce pocalul în nori! Veniți lângă mine, tovarăși, să bem! Ha, ha! Ce licărește-așa straniu pe cer? E cornul de lună? Nu, nu! E un ciob dintr-o cupă de aur, cu brațul de fier. Sunt beat și aș vrea să dărâm tot ce-i vis, ce e templu și-altar! Veniți lângă
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
le înțelegi? ― Să-ți dau un exemplu. Rătăceam printr-o pădure cufundată în întuneric și, într-un târziu, după ce aproape îmi pierdusem orice speranță să mă văd ieșit din ea, am zărit printre pini ― era de pini pădurea ― o lumină licărind. M-am îndreptat într-acolo și, pe măsură ce mă apropiam, lumina devenea din ce în ce mai puternică. Dar, după ce am ocolit un dâmb, am încremenit. Lumina provenea de la un foc uriaș. Speriat, am luat-o la fugă, înapoi, însă o voce batjocoritoare mi-a
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
omul de sub el, în violet intens, iar culoarea aceasta îl uimise atât de tare, că rămăsese câtva timp încremenit și fascinat. În special omul de sub copac îl uimea peste măsură. Îi auzea bătăile inimii, îi vedea chipul mișcându-se, aproape licărind în mai multe puncte, și simțea cum se revarsă spre el valuri de unde, în ritmul unei melodii care îi umplea sufletul de tristețe. Acesta a fost primul contact cu Pampu, de care a rămas apoi legat și fizic și sufletește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
oricare ființă care își așteaptă împlinirea, oricare ar fi ea. S-a uitat în apă și și-a umezit fața neagră, însemnată cu șanțurile albe ale ridurilor bătrâne. Avea pe atunci aproape 70 de ani și în ochii ei căprui licărea viața ca la orișicare vârstă. S-a șters pe față cu o frunză mare de floarea-pâinii. Apoi a așteptat, rezemată de un copac, până când a apărut Zinicu, un bărbat tot așa de emoționat ca și Fănița. Amândoi erau trecuți prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
remarcabil - O zi din marea viață s-a sfârșit. Adâncul privirii lui își apasă tâmpla Încărunțită înainte de timp. Interferențe O ploaie de vară Ce-mi arde sufletul Se resimte puternic în mine. Privesc în gol zarea. Apuc târziu un strop licărind În inima mea. E intolerabil! Dar sufletul meu va rezista... Și totul îmi pare a fi un vis. În care inima mea se va interfera Cu stropi fără trup. Regăsire Simple sentimente idolatrizate de noi Ne vor face dependenți. Totul
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ci îi plăceau acțiunea, aventurile, să descopere lucruri noi, iar puțin pericol nu o deranja. Iar acum, urmărind cursul unui râu de munte, cu soarele dispărând după linia orizontului, era momentul perfect pentru o aventură memorabilă... Deodată ceva păru să licărească printre copaci. O sclipire albăstruie, micuță, ca un safir rătăcit în acel pustiu. Sidney o văzu cu coada ochiului și o studie cu atenție. Nu era o iluzie, era un glob sclipitor plutind în aer, ce se îndepărta cu fiecare
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
aduceau bucurii senine și intense. Înainta În semiîntuneric și, dintr-odată, găsea o trecere: câteva formule, câteva factorizări Îndrăznețe Îl Înălțau Într-o zonă de senină și luminoasă. Prima ecuație a demonstrației era și cea mai palpitantă, căci adevărul ce licărea la jumătatea distanței era Încă incert; ultima ecuație era cea mai strălucitoare, mai plină de voioșie. În același an, Annabelle intră la liceul din Meaux. Se vedeau adesea, tustrei, după ore. Apoi Bruno se Întorcea la internat; Annabelle și Michel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
o servietă plesnind de dosare în mână. O clipă, sunt transfigurată de spaimă. Ce face aici ? Oare m-am țicnit și am început să am halucinații cu parteneri seniori ai firmei ? — Mi-a zis cineva că stai aici. Ochii îi licăresc prin ochelari. Am cumpărat apartamentul 32, ca locuință de serviciu. Vom fi vecini în timpul săptămânii. Nu. Doamne, spune-mi te rog că nu se întâmplă asta. Stă aici ? — Ăă... bine ați venit la noi în clădire ! Spun, făcând eforturi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de când eram mică. Când toți ai mei erau plecați, stăteam în întuneric și fantazam că locuiesc pe munte, lângă Waltoni. Iar acum e chiar ultima scenă a episodului ; cea pe care o aștept mereu : casa familiei Walton în întuneric. Luminile licăresc ; greierii cântă. John Boy, naratorul, povestește. O casă imensă, plină de oameni. Îmi strâng genunchii la piept și mă uit visătoare la ecran, în timp ce muzica familiară se apropie de sfârșit. — Noapte bună, Elizabeth ! — Noapte bună, bunico, răspund cu voce tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
toate broaștele. Ne vor fi furate identitățile. Se ia cu mâinile de cap. Asta fac escrocii ăștia pus pe fraudă, să știi. A fost un ditamai articol pe chestia asta în Mail... — Astea sunt ? Tocmai am observat un portchei Tiffany licărind pe pervazul ferestrei. Îl culeg și îl ridic spre ea. — Da ! Trish pare total uimită. Da, astea sunt ! Samantha, ești extraordinară ! Cum le-ai găsit ? — Sunteți foarte amabilă, ridic din umeri modestă. — Ei bine, sunt foarte impresionată ! Mă privește sugestiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
dacă n-ai fi insistat tu atâta să mă ajuți. Aveam totul sub control până în clipa în care te-ai băgat tu în propoziție. Nathaniel își lasă jos furculița, încă mestecând. Mă privește câteva clipe, și în ochii lui albaștri licărește ceva - pare că se distrează. Simt cum culoarea care mi se ridică în obraji mă dă de gol și, când cobor privirea, remarc că stau cu palmele în sus pe masă. Și, în plus, stau și ușor aplecată în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
din belșug și ne vom răcori la umbră. Apoi adormeam, veseli nevoie mare, Înfășându-ne În pieile moi pe care ni le dăduse Aban. La căderea nopții, am strâns degrabă casa din piei și am Încercat să vedem dacă luna licărește În apa aceea Îndepărtată, dar n-am zărit nimic. Am căutat Leul Adormit și am văzut că sulița ne ducea undeva mai spre mâna moale față de calea arătată de Aban. Mi s-a făcut deodată frică să nu pierd drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
aci, ieși de-aci, tot zicea Gula și așeză În fața chipului lui Unu o făcătură netedă de ziceai că-i o bucată de gheață lucioasă. M-am holbat la lucrul acela nemaipomenit și mi-am dat seama că În el licărea chipul pruncului, Întocmai cum Îl știam. Am dat sa mă uit Îndărătul făcăturii, dar n-am zărit nimic. Tocmai vroiam să Întreb cum de Îl ascunseseră pe Unu În lucrul acela dar, când l-am văzut pe Tuni cum surâde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Moru că vorbele o să ne facă să pricepem totul mai iute. Spunea că ce ne ia acum cinci zile ca să Împlinim, vom Împlini Într-o singură dimineață dacă Învățăm să vorbim... - Păi vezi? - Îmi spuse, iar ochii prinseră a-i licări. - De ce ți-e așa de teamă, Logon? - Văd Gerul cel Greu cum ne prinde fără vorbe Învățate. Nu e că moare Logon. Nu e că Umbra ia atâția oameni la ea. Nu e nici măcar că Însuși Krog s-ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
N-am să fiu În stare să-l pricep niciodată, fir-ar să fie. Iar el, zâmbind din ce În ce mai larg: - Scept e și el om. - Scept, m-am răstit la Logon, a fost vrăjmașul de moarte al tatălui tău. Ochii Îi licăriră stins. Apoi: - De-ai ști tu, Krog, cât de mult... Începu el dar glasul i se frânse. Fără să mă mai privească, Începu să-și facă de lucru cu degetele prin pământul din groapă. - Să știi, i-am spus după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
i se păruse că blocul 4, unde se aprindeau primele lumini, îi luase urma, așa că gonea din răsputeri. Peste maidan, ținea bine minte, tocmai se arăta cerul acela de asfințit de vară. Țiuiau greieri și din dosul unei cisterne crăpate licărise prima stea. Acasă ajunsese ca vai de el, iar acolo, of! Alte vânătăi. ─ Darul tău a fost primit. Nu-ți fie teamă. Iată, de azi înainte vei avea un prieten de nădejde. Și să nu uiți, eu voi veghea mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
în stare să ofere o piele de peste o sută de pesos. Dacă depășea treizeci de centimetri, animalul era imens și dacă ar încerca să-l rănească, ar fi sfârșit el însuși, însoțit de harpon și ambarcațiune, pe fundul lagunei. Lanterna licări de două ori și se stinse lin. Ar fi fost în zadar să încerce să o reaprindă; nu mai era nimic de făcut decât să aștepte, să se obișnuiască din nou cu întunericul și să spere că animalul nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
puternică, plină de forță. Dar, observă Brunetti când Își strânseră mâinile, americanul nu ceru să-i comunice ceea ce ar fi putut descoperit despre decedat. Blonda nu mai era la masa ei de scris În biroul de afară. Monitorul computerului ei licărea pe-o parte a pupitrului, la fel de inexpresiv cum fusese și expresia ei facială. — Încotro, domnule? Întrebă șoferul când Brunetti intră În mașină. Îi dădu foaia de hârtie pe care se afla adresa lui Foster. — Știi unde e asta? — Borgo Casale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]