4,644 matches
-
numai pistilul), treisprezece fatidice tulpini de santal cu sulf, amestecate în același mojar în care a pisat, bob cu bob, petală cu petală, culoare cu culoare, geamătul tuturor la un loc, strigătul bufniței de la fermele din Vădeni ca legato, zborul liliecilor din viitor, bântuind trecutul, prezentul spațiului în care ondula dragostea dintre Gustav și Any. Plastica melosului simfonic fiind înnobilată cu germinarea semințelor în curcubeul muzical. La partea a II-a, Allegro, Hugo s-a poticnit puțin pentru că tocmai fusese bruiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de niște complexe de inferioritate pe care nu și le pot controla, iar odată ajunși în față încep să facă rău în jurul lor, încercînd prin orice mijloace să-și depășească condiția mizerabilă din care provin. Scîrnăviile astea seamănă cu niște lilieci, sau cu niște vampirași, cărora după o noapte îndelungă petrecută în grotele sau cavourile propriei lor frustrări li se oferă din nou șansa de a ieși în lume ca să facă prăpăd. Fusese nevoit să se ferească atît de ei, cît
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
vorbească teatral-melodios. Tonul îl dă chiar Ion Machidon în prefața sa: „Să sperăm că și în acest an, prezentându-ne cu această antologie la căpătâiul marelui înaintaș [Alexandru Macedonski, n.n.], somnu-i va fi mai ușor cu încă o primăvară, pentru că liliacul a-nflorit și privighetoarea cântă de pace, de cer albastru, de dorul celor plecați pe drumul stelelor nepereche!“ Frumusețea obligatorie este însă la fel de neproductivă din punct de vedere literar ca urâțenia obligatorie (din poezia tinerei generații). Plină de cuvinte „poetice
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
poetul să-l mulgă? Când reușim, în sfârșit, să depășim această întrebare, lăsând-o fără răspuns, descoperim alte năstrușnicii, și mai uimitoare: „De dorul tău, mai mare decât o diurnă / de bau-bau printre mestecenii / dedați la măsluiri de tiraje, / chem liliacul la fereastra securit.“ „Și câtă zarvă fac la semănat / vânzătorii de spray antilup / (extras din contradicție de stup).“ „Evadat din ceaunul cu rumeguș, / ochii mei singuri își scot / somnul cu penseta mov...“ La aceste ultime versuri, ne putem gândi o
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
confortabil decât o moarte în care le primești pe toate de-a gata: Într-un tablou alb-negru, bunica se lasă îmbrățișată pe marginea mormântului, fotografia încă mai miroase a seu ars și tămâie. De 8 ani, bunica înrourează tufa de liliac. Ar fi trebuit să se simtă învingător, l-a scos pe doctor din luptă cu propriile arme; mâine, cine știe ce terapii din Evul Mediu va trebui să mai suporte. Singura dispoziție pozitivă în cabinetul acela, plin de mucegai și miros de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
aceasta a rupt inima Carului Mare într-o dimineață de aprilie. Miluiește-o, Dumnezeule, miluiește-o! Cresc hamuri în certificatul de bună purtare, deschide-le poartă în inima ta. Din tavan lumina se cernea precum o ploaie hepatică. Sub grinzi, liliecii ronțăiau întunericul ca pe o turtă arsă. Noaptea, îngustă cât să încapă greierul într-o coajă de nucă. Spitalul, un cimitir de insecte, îngerii trăgeau obloanele; până dimineață fiecare își descompune propriul nimic. Oasele erau verzi pe nevăzute, carnea mirosea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nu-l eclipseze pe Dumnezeu, bătrânul suferea de strabism cosmic. Verdele din perfuzia de 0,500 un decupaj al edenului. La marginea întunericului, puțini se încumetau să bată de două ori. Pe câte o bordură de lumină, sub grinzile cerului, liliecii făceau echilibristică. Ghearele spintecau razele lunii, viscol cu îngeri blonzi la fereastră. Dumnezeu, în postul Paștelui, mătura cerul de stele, mamiferele își ancorau zborul de alt cer. Dumnezeul nebunilor, închide ochii cât să înfigem pioneze în tavan! La noapte întunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
icoană ce nu-și rostește singură rugăciuni. Fii păstor peste o turmă ce și-a uitat stăpânul, paznic într-o livadă cu mere verzi, călugăr propovăduind Evanghelia omului singur. Nu te teme, este păcat să murdărești prima zăpadă noaptea. Uite liliacul cum își culege cerul din burțile licuricilor. Setea noastră, nene Matei, rouă în palma lui Dumnezeu. De la apă trebuie să învățam prima lecție de viață. Sărim gardul, apoi, până în zori, ne vom răcori sufletele cu intențiile fluide. Aleluia! Petre, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pe pulă, nesătulă, fudulă, destulă, la mine în sulă. În 30 de minute, liniște. Ghiță trăgea gratia, ușa, punea lacătul în verigi, răsucea cheia de două ori, de trei ori, Ghiță încuia noaptea ca pe un deținut vinovat pentru orbirea liliecilor. Visul era o înșiruire de scurt metraje: ziua își alegea regia, decorul, personajele; noaptea, pelicula lega diminețile ca pe niște intermitențe ale memoriei. Contabilul, fericit, număra stelele, mărunțiș pentru un bilet de tramvai; Napoleon se pregătea să cucerească Ursa Mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
acum îmi miroase cămașa a praf de pușcă. Ochii rup sângele și-l scuipă-n în țărână: "Foc!" Nenea Matei, 21 de gloanțe pentru o singură viață. Sunt vinovat, părinte! Acolo, gratiile erau pentru îngeri, nenea se simțea liber ca liliacul sub grindă, eu l-am îndemnat să rupem gratiile; lumina, ca o mlaștină, a stropit zidul închisorii. L-am convins să-și construiască altă colivie. Sunt vinovat, părinte. El, sărmanul, avea nevoie de alt cer. (Doamne, măcar acest șotron plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Ție. Trece-mă! Nu voi privi peste umăr, chiar dacă singurătatea mă va striga pe nume, chiar dacă păcatul se va așterne înapoia mea precum o zăpadă de cireș. Le voi întoarce spatele până când spatele meu va fi strat pentru stânjenei, pentru liliac, pentru sămânță de lumânări. Alungă, Doamne, hăitașii aceștia ce mi-au luat până și urma cimitirului, ogarii, vânătorii... Izbăvește-mă de capcanele văzduhului, de norii pământului, de suliță cerului, de frânghia grinzilor! Nu vreau să mă rostogolesc în neant ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de piatră, să pate În deal, coasta e acolo, toate sînt vizibile, palpabile. Pro teza picio rului amputat poate călca anume pe ele. Dar ce e cu lumina din ochii stinși, de unde vine ea? În absența luminii, ochiul e inutil. Liliacul și alte vietăți ale Întunericului se descurcă de minune fără ochi. Dar iată că vin niște foști văzători, astăzi orbi, pretinzînd că pe retinele lor pustii, la ocazii, frumusețea femeilor Își deflagrează aureolele. Lumina Înseamnă totuși energie, fotoni, fuga fără
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
un capăt la altul, o prispă cimentuită, străjuită de stîlpi de lemn și, pînă la acoperiș, de o perdea de viță-de-vie. Cele două catete ale edificiului ocroteau În unghiul lor o grădină de flori, iar În dreptul bucătăriei de vară, un liliac În care mă suiam și cîntam fals de mama focului, spre amuzamentul tuturor tovarășilor de la raion sosiți cu munca de teren. Îi țin minte pe toți, ba chiar și figurile lor mi au rămas proaspete. Mă opreau adesea, Întrebîndu mă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mai zice și că de la ariile astea vizuale, la orbi, unele funcții se transferă spre cele auditive, e așa, un circuit occipitală În părțile temporale Într-o veselie... Iar aia că orbii se orientează prin ecolocație, da, da, exact ca liliecii, o spune Într-un fel și Evanghelia... — Pe asta n-o cred. Am fost dusă des la biserica noastră romano-catolică și m-am dus și eu de bunăvoie, acolo se citește mult din Evanghelii, dar așa ceva n-am auzit. N-
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
lumină de Înaltă frecvență“. Cu ochii fizici, nu vom ajunge niciodată pînă la această radiație superioară, așa cum cu urechea de fiecare zi nu răzbatem mai jos de 16 și mai sus de 20.000 de herzi, spre deosebire de alte vietăți, ca liliecii și delfinii care se simt la largul lor mult dincolo de această barieră. Dar cum ar putea să arate În univers imaginea săracilor de tot cu duhul, a idioților În sensul propriu al termenului? Logic, aceste ființe ar trebui să renască
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
nu departe de Cișmigiu, într-o zonă veche și liniștită a orașului. Când ajunseră, ea îl trase de mână în curtea casei și-l purtă pe o alee de cărămizi, străjuită de-o parte și de alta de tufe de liliac alb de curând înflorit. În fața ușii de la intrare stătea ghemuit un cățeluș pekinez, care se porni să latre ascuțit, vestindu-le sosirea. Felicia îi porunci să tacă, dar nu mai apucă să apese pe clanța ușii. Le deschise domnul Măgureanu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Rochia largă în carouri bleu, rochia largă pe care o purta când era însărcinată... Leagănul din lemn găsit în podul bunicilor în care dormise Dorina... Iedera de pe casa din marginea pădurii... Micul dejun luat în tihnă pe terasă... Tufele de liliac pe care Dora le-a răsădit și care au înflorit pentru prima oară în anul ăsta... Și iasomia, desigur că o să înflorească la primăvară... Iar trandafirii... cei de culoare aurie cu irizații roșii... Roșu..." Imaginea culorii îi schimbă pe loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
își înghite cu greu saliva, litania se repornește de acolo de unde se oprise :" Iedera de pe casa noastră este încă roșie... Va fi târziu anul ăsta, dar la primăvară o să luăm din nou micul dejun, în tihnă, pe terasă... Tufele de liliac pe care le-ai răsădit au înflorit pentru prima oară în anul ăsta... Și iasomia, desigur că o să înflorească la primăvară... Iar trandafirii..." Domnule, timpul prevăzut pentru vizite a trecut. Nu trebuie obosită prea mult. O mai puteți vedea mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
eliberatoare. Și ? Și... Când trupele române au intrat în Cernăuți a fost o revărsare inimaginabilă de bucurie, de cântări, de îmbrățișări... Bătrânii sărutau cizmele cavaleriștilor, femeile aveau buchete de flori. Eram și eu printre ele cu un braț încărcat cu liliac alb. M-am apropiat de un cal roib pe care călărețul l-a oprit cu greu. Am ridicat privirea. Dacă există cu adevărat dragoste la prima vedere, atunci pot spune că asta s-a întâmplat între noi. M-am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
adâncile iezere ale ochilor lui. Simțeam, și mai târziu mi-a mărturisit că simțise și el la fel, că timpul s-a oprit ca să ofere un mic răgaz pentru iubire celor doi căzuți sub vraja privirii schimbate deasupra horbotei de liliac alb. Nu am schimbat nici o vorbă și totuși a doua zi m-am trezit cu el ținându-și roibul de căpăstru în cadrul portalului dărâmat de ruși. Emoția amândurora era în afara cuvintelor, în afara gesturilor. După o lungă tăcere a rostit stânjenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
festinului lăsat de foștii ocupanți care părăsiseră locul în mare grabă. Resturi de mâncare pusă direct pe masă, bâzâite de cohorte de muște albastre, cârpe murdare mototolite aruncate peste tot, un miros greu alterând fără nici o rușine parfumul delicat de liliac. Descopeream monogramele mamei pe zdrențe sfârtecate din cerșafuri din damasc fin cu care se curățaseră cizme soldățești sau se ștersese funinginea îmbibată cu grăsime de pe plită. Singura cratiță care rămăsese din tot arsenalul de cratițe de cupru din bucătărie, trona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
că amândouă se gândesc la una și aceeași persoană, la Simion Almăjan. Pe drumul de întoarcere spre locuința modestă a celei care fusese stăpâna locurilor pe când ele erau în plină splendoare, tăcerea este ruptă doar o dată de Teodora : Tufele de liliac, de liliac alb, s-au înmulțit atât de mult încât vara e greu să pătrunzi până la ruine iar în iunie parfumul este atât de îmbătător... Exact ca și atunci... Dora este doar cu gândurile ei, nu reușește să își scoată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
se gândesc la una și aceeași persoană, la Simion Almăjan. Pe drumul de întoarcere spre locuința modestă a celei care fusese stăpâna locurilor pe când ele erau în plină splendoare, tăcerea este ruptă doar o dată de Teodora : Tufele de liliac, de liliac alb, s-au înmulțit atât de mult încât vara e greu să pătrunzi până la ruine iar în iunie parfumul este atât de îmbătător... Exact ca și atunci... Dora este doar cu gândurile ei, nu reușește să își scoată din minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
fost pentru noi pretextul uitării. Simion îmi poves-tea ce descoperise și cum intenționa să-și continue căutările după război. Băteam împreună drumul spre bibliotecile, librăriile și anticariatele din Cernăuți. Din păcate, ele erau deja trecute prin pârjolul ocupației rusești. Sub liliacul care răspândea un parfum amețitor recitam versurile lui. Uitam că frontul înaintează și că de acolo vin din ce în ce mai des depeșe purtând în ele moartea. L-am iubit mult și nu știu pe care din cei care sălășluiau în el l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
inima mea l-a simțit, chiar înainte de a-l privi. Simion ! Cine în afară de mine ar fi putut recunoaște în bărbosul scheletic și tăcut pe tânărul sensibil și plin de viață cu care mă iubisem în nopți îmbălsămate cu parfum de liliac ? Ființa mea accepta că această schimbare nu avea nici o importanță. Pentru mine important era doar că revenise. Emoția revederii nu semăna cu cea dată de fiorul iubirii, dar era mai intensă, mai totală, mai devoratoare, căci gustasem amândoi din gustul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]