528 matches
-
zarurile Însărcinate cu sămânța sa. Nici Satanovski, nici omul-locomotivă, nici celelalte creaturi nu observară pe moment nimic. Și totuși zarurile se Înmulțeau. Dinlăuntrul fiecăruia, pe nevăzute, apăreau rostogolindu-se zaruri mai mari și mai mici, Împrăștiindu-se sub masă, pe linoleum și sub pat. Era ca și cum Înlăuntrul cuburilor de os ar fi pătruns o creatură nevăzută, venită din neant, de pe o planetă necunoscută, numită Hazard, care și-ar fi depus ouăle acolo și acum, la sorocul potrivit, din interiorul fiecărui zar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pe niște piciorușe iuți, o serie de progenituri pătate pe burtă, pe spate și pe părțile laterale cu puncte numerotate de la unu la șase, dispuse Într-o ordine simetrică, plăcută la Înfățișare. Pe măsură ce se Împrăștia pe jos, scurgându-se pe linoleum, mulțimea de zaruri lua o configurație ciudată, ce-i amintea lui Oliver de Calea Lactee, dar și de alte căi, mai mult sau mai puțin deschise simțurilor, a căror singură menire era să ducă omul la pierzanie. Calea Lactee umplea patul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
indiferentă și medicul se liniști. Nu, omul adormit pe un maldăr de bagaje nu era Oliver, ci un necunoscut. De altfel, masterandul Lawrence, Întorcându-se În toiul nopții În salon, făcuse jurământul nemișcării. Picioarele Îi prinseseră rădăcini, Întinzându-se sub linoleum, ramurile Își desfăcuseră frunzișul În aer. Pe creștet, penele și creasta căpătaseră consistența pietrei dure. Oliver privea undeva În gol, cu un ochi ațintit Înăuntru și altul În afară, În el și dincolo de el. Nici un mușchi de pe fața sa nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
degete de sfetnici și Încoronate țeste.” Instinctiv, medicul privi În jos: nicăieri nu se vedea nici urmă de pulbere. Iarba care năpădise pe moment trenul dispăruse și ea fără urmă. Compartimentele păreau murdare și pustii. La picioarele sale se așterne linoleumul de o culoare nedefinită, presărat de mucuri de țigări și urme de flegmă. Și totuși, praful exista și el: erau doar fire infime ce se roteau În aer... Firele se amestecau cu murdăria, cu fumul pe care-l inhala În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
propoziția de mai sus. Dar nimeni n-a avut de ce s-o spună. Așa că, anul trecut, Cora Reynolds împreună cu alții se duc la cabinetul sanitar și o scot pe Betty Suflătoarea din valiza ei de plastic albastru. O așează pe linoleum. Îi tamponează gura cu apă oxigenată. Procedura standard de igienă. O altă prevedere locală. Directoarea Sedomnulak își așează palmele în mijlocul pieptului lui Betty. Pe stern. Cineva îngenunchează ca s-o prindă de nas. Directoarea apasă pieptul de plastic. Și tipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
prindă de nas. Directoarea apasă pieptul de plastic. Și tipul aflat în genunchi, cu buzele lipite de buzele de cauciuc ale lui Betty, începe să tușească. Se lasă pe spate, pe călcâie, tușind. Apoi scuipă. Pleosc, o flegmă acolo pe linoleumul din cabinet. Tipul își șterge gura cu dosul mâinii și zice: — Mă-sa, ce pute. Și ceilalți strânși în jurul lui, inclusiv Cora Reynolds, restul grupei, se apleacă mai aproape. Ghemuit pe vine, tipul zice: — E ceva înăuntru. Își acoperă gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
scorojiți și cu uși întredeschise din cauza broaștelor defecte. Într-un târziu, începu agitația tot mai multora din personalul de serviciu: veniră repejor și degrabă o îngrijitoare în halat de un alb-murdar, cu T-ul și cârpa de șters mozaicul și linoleum-ul de pe jos, o asistentă cu chip somnoros și nemulțumit de viață, apoi, asistenta cea în vârstă, mișcându-se lent, cum o învățase îndelungata sa experiență pe linie profesională... Din cadrul ușilor, deschizându-se, rând pe rând, ies capete de bolnavi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
o paparudă și-un caloian bun de dus cu alai în Jijia. Într-un colț, Mat bate într-o cutie de tablă ritmul unei compoziții auzite numai de el și fluieră pentru a marca pasajele mai importante. Biju zace pe linoleum. Înalță puțin fruntea doar pentru a arunca, fornăit, vreun poem: „Shhh...dopuri în pălării galbene vinete shhhh... păianjenii scurmă pământul shhh pânzele lor mirosind a shhhhe fiere shhhh moartea are aripi de muscă și colți și vine cântând la balalaică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Filozofie, Nemțeanu parcă... Abia l-am scos, îl încolțiseră... încerca să se apere c-un dosar... - Fii pe pace, mie nu-mi dau decât purici, râia nu se ia. Urc cu atenție, parcă undeva lipsește o treaptă. Au strâns, văd, linoleumul gri. - Nu știți nici măcar Shakespeare? îmi ies din pepeni. Nici Furtuna? Cum e posibil? încep să tușesc. Asta înseamnă, asta înseamnă... N-am treabă și-arunc o ochire în jur, găuri în pereții coșcoviți și afumați de aparatul de sudură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
constipat, și în gură îmi mai persista încă un gust metalic de stronțiu dat prin ceară... În scurt timp am observat că mă umflu cam doi centimetri pe oră... și mi-e o foame de înnebunesc! Am mâncat chiuveta și linoleumul. Am cerut un cuțit și, până s-ajung să tai din gratii, l-am înghițit pe nerăsuflate. Și foile astea lăsate pentru declarație îmi fac cu ochiul! Am dat cu pumnul în perete și o gaură s-a căscat spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85064_a_85851]
-
zi însorită cum era asta, biroul meu avea un aspect întunecat, deprimant. Biroul din metal verde-oliv avea mai multe margini în care te puteai agăța decât un gard din sârmă ghimpată și singura lui virtute era că se asorta cu linoleumul tocit și cu draperiile murdare, în timp ce pereții aveau o tentă galbenă de la câteva mii de țigări. Intrând în birou, după ce furasem câteva ore de somn în apartamentul meu, și zărindu-l pe Hans Illmann așteptându-mă răbdător cu un dosar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
eu, în felul meu, te-am obligat. Cu tăcerea, cu reproșurile mute, care înainte de a te face să te supui, te întristează. Mă plimbam în jurul vechii săli de sport, a vechilor aparate, a bătrânilor profesori, cu sacul de box și linoleumul dezlipit. Coboram din mașină, adulmecam sudoarea, figurile combatanților, luam pliantele cu orare. Ce să-ți spun, Angela? Obișnuita poveste. Că atunci când eram copil, mi-ar fi plăcut să fiu un campion de arte marțiale, să mă strecor noaptea într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
nu mi se pornește și-am ajuns deja la Wolfgang Koeppen Death in Rome, Zweig, Rilke, Goethe, Goethe, Goethe, Wim Wenders Emotion Pictures... Nevasta (presupună unuia dintre cei doi indivizi care se tot holbează la mine își face drum peste linoleumul albastru (exact ca ecranul din Blue al lui Jarmană al sălii de așteptare și se proptește în picioare în dreptul meu. Vrea ceva, vrea ceva de la mine și orice-ar vrea, sunt sigură că n-am să-i dau. Aș vrea
Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
de vîjÎit În urechi, era doar vîntul. Totul pornise dintr-o clinică inuman de curată, așa, pentru că pe acolo parcă nu treceau oameni, ci duhuri, nici urmă de murdărie, microbi, viruși, bacterii, totul era frecat, lustruit, dezinfectat, mereu spăla cineva linoleumul, gresia, chiuvetele, clanțele ușilor, geamurile, Împrăștia În aer spray-uri, nu zăreai muscă, țînțar. Izbutise, odată, chiar cînd se afla Thomas acolo, să intre un fluture, a fost distrus În cîteva secunde: două asistente l-au gazat, oricum era o
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
est al pieței. Se așeză pe prag lângă câinele încovrigat, cu soartă asemănătoare boschetarului de lângă el. Când Luna se albise la față de oboseală, se încumetă și patronul cârciumii de doi bani să descuie lacătul. Îndreptă cu piciorul o bucată de linoleum care deschidea ca un plic vederea spre cimentul zgrunțuros al podelei și turnă o țuică pentru Cargobot, ca arvună a viitoarelor servicii aduse restaurantului și clienților săi aleși: piețari, băutori de carieră, bromfagiii cartierului de pe vremea copilăriei, colorată cu țigări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
face întotdeauna. Nimic care să ceară gândire profundă și teoretică. Prin urmare, parlamentara mea stătea cu spatele sprijinit de perete. Eu mai aveam încă în mână tocul cu tuș. își ținea capul greu, un pic aplecat, și ochii ațintiți în linoleumul uzat. Poate nu voia să mă privească. Am putea citi ceva, am spus eu. Orice. Nu. Nu vom mai citi nimic. Așadar, era nevoită să mă părăsească. Sau hotărâse de bună voie să mă părăsească. Sau eu trebuia s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
pe scaunul tare de bucătărie, singurul loc pe care se putea sta. În jurul lui erau atâtea semne care-i arătau cât de bine se instalase pseudo-Chavel ca la el acasă. Haina lui era atârnată pe ușă, iar sub ea, pe linoleum, se făcuse o mică baltă; sacoul și-l agățase de spătarul scaunului. Schimbându-și puțin poziția pe scaun, Charlot simți că ceva greu din buzunarul sacoului îi atinge piciorul. Actorul se trase mai spre mijlocul patului care scârțâi sub greutatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
Sunt bombardată în fiecare săptămână cu scrisori de la persoanele triste sau singure din Kilburn care nu au nimic mai bun de făcut decât să pună întrebări de genul „Care este cel mai bun mod de a curăța o podea de linoleum de culoarea marmurei albe, care a devenit galbenă?“ sau „Am o pereche de sfeșnice de argint moștenite de la bunica mea. Argintul și-a pierdut acum luciul, vreo sugestie?“. Și în fiecare săptămână stau ore întregi la afurisitul de telefon, sunându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
care a devenit galbenă?“ sau „Am o pereche de sfeșnice de argint moștenite de la bunica mea. Argintul și-a pierdut acum luciul, vreo sugestie?“. Și în fiecare săptămână stau ore întregi la afurisitul de telefon, sunându-i pe fabricanții de linoleum și pe argintari: îmi cer scuze că le răpesc timpul și le cer răspunsuri. Așa fac eu jurnalism. Când și când, trebuie să mai scriu câte un articol de fond, de obicei vreun preamărit comunicat de presă, o mică adiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
încăperea aceea în amănunt, am descoperit că era surprinzător de lipsită de orice strălucire. Deși exista posibilitatea ca decoratorul să fi folosit pereții de un galben lucios, specific instituțiilor de stat, într-un sens ironic cu tușe postmoderne. Și, desigur, linoleumul era din nou la modă. Deși dalele pardoselii arătau de parc-ar fi fost acolo de la începutul timpului. Am aruncat o privire rapidă celor de la masă. Erau în jur de douăzeci de „clienți“. Dintre care numai vreo cinci erau femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
că momentul în care Helen ar fi deschis dulapul și ar fi descoperit că-i dispăruseră toate hainele ar fi fost de-a dreptul hilar. în timp ce mă izbeam de zidurile cu varul sărit, chinuindu-mă să urc treptele îmbrăcate în linoleum, mi-am blestemat ghinionul care făcuse ca vizita mea să coincidă cu perioada în care Cloisters era redecorat. — Când se va termina redecorarea? am urlat către Billings, sperând că răspunsul lui o să fie „Curând“. în schimb, el n-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ridicat spunând: — Cred c-ar cam trebui să strâng pe-aici. Nu pot să-i dezamăgesc pe băieți. Ușor nedumerită, am aruncat o privire în jur. Ceilalți pacienți strângeau farfuriile și le puneau pe un cărucior. Unul din ei gâdila linoleumul cu o mătură. De ce fac ei toate astea? m-am întrebat nelămurită. Cum de Cloisters nu are o întreagă echipă de lachei care să se ocupe de curățenie? Și, care să ne pună și masa? Oare pacienții fac toate astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
parcă au luat și din aerul distribuit cu zgârcenie. Fata de la geam adoarme aproape instantaneu, cu picioarele în pantofi număr mic, treiș’ șase sau treiș’ șapte, cocoțate pe bancheta mea. Semiconștientă, își leapădă și pantofii, cu un singur pleoscăit pe linoleumul ud, și începe să respire regulat. Presimt că până la stația ei o să rămânem singuri - adică nu doi, ci fiecare cu sine, așa cum m-am obișnuit din copilărie. Spun asta fiindcă eu oricum n-aveam o țintă, plecasem de acasă într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
observ, o fată cu burta mare, probabil până-n douăzeci de ani, suflă greu, jucându-și ghetele în băltoacele de zăpadă topită de la picioare. Părea o ființă civilizată, până când copilul dintre picioarele ei, o fetiță până-n doi ani, a scăpat pe linoleumul jegos un baton de ciocolată din care abia linsese. Tipa, probabil mă-sa, l-a ridicat frumos și i l-a dat, așa de pe jos, să lingă la el. Printr-un fel de autosugestie, căldura cu miros dezagreabil a vagonului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
care trebuia să-l păzești, ca să nu te prindă controlul (ce spaimă mai trăgeam când bubuiau ăia pe la uși și urlau „Deschideți!“, ca-n filmele cu ilegaliști, să vadă dacă ai reșou sau aparate electrice). Dușurile nasoale. Gândacii roșii sub linoleum. Uneori, se lua și lumina. Horor. Dacă n-ar fi fost Feli, râsul ei, nu știu cum aș fi rezistat. Mirela, zicem. Și râdem, că ne făcea zile fripte, ne ruga în miez de noapte să-i aducem apă sau să vorbim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]