3,155 matches
-
acestei bijuterii. Liric - la modul în care e și creatorul de viziuni trans- și intraplanetare Thomas Pynchon - e Mircea Cărtărescu și în marea trilogie Orbitor. Deși schema narativă și matricea stilistică se schimbă de la volum la volum, există pretutindeni un lirism expiator, un tremolo de fundal ce ține laolaltă, asemeni unei monturi, pietrele prețioase ale unor scene amprentate de visceral. Într-o cultură a efemerului, ca a noastră, e desigur dificil chiar pentru profesioniști să păstreze atenția trează timp de mai
Ce-ați zice de-un fan-club Cărtărescu? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7055_a_8380]
-
itinerar ale neliniștii: mirarea și sensul. Mă mir cîtă vreme nu au sens grija, preajma și bucuria mea." Iar cititorul se miră că autorul nu realizează contrastul dintre candoarea infantilă a fragmentului și pretențiile lui filozofice. Asemenea bucăți debordînd de lirism adolescentin sunt cel mult destinate exercițiilor de uz personal, dar în nici un caz publicării în volum. La următorul volum, autorul va trebui să taie la sînge din text, să renunțe la generalități atunci cînd vorbește despre sine și să nu
Malefica proliferare lexicală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7078_a_8403]
-
decît de formula apoftegmatică și de jurnal. La Judecata de apoi a literaților, nădăjduiesc să fiu sancționat cu precădere ca poet. Așa cum am declarat în repetate rînduri, critica s-a ivit pentru mine ca un adjuvant, ca o anexă a lirismului inițial, care a căpătat, din aproape în aproape, proporții nebănuite, din dorința unei activități permanente, a unei "profesionalizări" în sfera literară. Se cuvine însă o precizare. Departe de-a o disprețui, de-a o socoti o întruchipare a "neputinței" de-
GHEORGHE GRIGURCU: "La judecata de apoi a literaților, nădăjduiesc să fiu sancționat cu precădere ca poet" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/8077_a_9402]
-
distinși și se/ Înfiorau citin-du-l și fiicele lor, domnișoarele cu pension,/ ziceau/ Oh! și se prăpădeau cu firea și criticii îl lăudau./ Mai ales Lucian boz" (pp. 142-143). Cine a citit volumașul lui Bogza va râde suplimentar. Absolut toate mărcile lirismului său programatic-șocant sunt prezente aici, în actualizări desigur îngroșate. Ironia sorții va face ca peste jumătate de veac, în anii '80, vechiul avangardist să ducă, ritualic, flori la statuia lui Eminescu din fața Ateneului; iar fostul său deconstructor parodic să scrie
Un burghez incomod by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8094_a_9419]
-
Balcic nu ca într-un loc obișnuit de odihnă, ci ca într-unul ieșit din scara umană, dacă nu de-a dreptul sacru. De la abandonul definitiv al Sultanei, așa cum era alintată, afectuos, de către localnici, Regina Maria, la percepțiile de un lirism exaltat și neobișnuit al unor savanți, altminteri plini de măsură și de sobrietate, precum celebrii geografii I. Simionescu și G.Vâlsan, la entuziasmul nenumăraților scriitori care au trecut pe aici și pînă la imortalizarea în imagine realizată de pictori, la
Balcicul, între mitologie și turism by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8104_a_9429]
-
lui Russo, măcar că încă mai sunt îndoieli până azi, din cauza diferenței tranșante de "stil", pe linia dicțiunii patetic-poematice. Însă nu se ține seama de natura contradictorie a scrisului său, între spirit critic și melancolie, paseism și iluminism, tradiție și înnoire, lirism și ironie, moderație și avânt... În vremea lui, scriitorul atât de rezervat s-a impus, într-un cerc restrâns, ca exponent al curentului național-popular și, precum zice, ca un "ostaș al propășirii". Mai cunoscut în timpul său pe traseul ideologic, observator
Alecu Russo, spiritul critic și contemplația by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/6949_a_8274]
-
de aur a copilăriei și energia adolescentină, în anii de studii în străinătate începând cu 1830 ("anul slavei") și cu elogiul lui Tudor Vladimirescu și al lui Ionică Tăutu. Autobiografia se oprește aici. Fiorul nostalgic se comunică sincer, cu un lirism scutit de retorică sentimentală, dar cu un entuziasm reținut, evocator de culori vii: "Părul, cu locul bătut pinpregiurul de vitele satului lui, ce singure astăzi mai țin divan; curtea boierească, opcină strămoșească ce nu se mai află, albind pe troscotul
Alecu Russo, spiritul critic și contemplația by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/6949_a_8274]
-
a domniei-tale răspundere, actorilor, ca să rostească unele cuvinte șterse din bucată de către cenzură". Și dialogul continuă cu oralitatea specifică unui text literar. Călător pasionat, Russo admiră peisajele, cunoaște oamenii și legendele lor, Piatra teiului, Stânca corbului, transpuse în narațiuni captivante. Lirismul amintirii se unește cu eseul psihologic și sociologic într-o proză care aici suferă de pe urma traducerii ulterioare a textelor scrise în limba franceză. Același lucru se petrece și cu Cântarea României, într-un alt registru, poematic. Dar, firește, performanțele stilistice
Alecu Russo, spiritul critic și contemplația by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/6949_a_8274]
-
Rău drept cel mai reprezentativ poet al grupării Steaua, întrucît, alături de Aurel Gurghianu și Victor Felea, surprinde toposul local în procesul acestuia de adaptare la noile medii de civilizație și cultură. Filonul nostalgic dar și revendicativ pînă la insurgență al lirismului transilvan mai vechi face loc unei alte sensibilități, unui rafinament formal. De fapt, e dezvoltarea acelei mutații pe care a adus-o în poetica provinciei în chestiune Blaga, preludat de Emil Isac, prin perspectivă cosmică dar și prin culoare, prin
Poezia lui Aurel Rău by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6948_a_8273]
-
două ipostaze să nu existe o falie ci, îndeobște, o fertilă cooperare. Poetul își administrează elementele modernizării cu scopul vădit al obținerii unei sinteze în care rolul precumpănitor să-l joace conștiința expresiei, cu echipamentul său tehnic, făuritor al unui lirism elaborat, vigilent cu sine. E ca un examen la care un tînăr ambițios, pornit "de jos", se supune, dorind excelența. De la textele inițiale, nu o dată sentimentalizante ori explicative, (unele puteau lipsi din antologia pe care o comentăm), se ajunge la
Poezia lui Aurel Rău by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6948_a_8273]
-
inițiale, nu o dată sentimentalizante ori explicative, (unele puteau lipsi din antologia pe care o comentăm), se ajunge la o concrescență a materiei afective cu verbul ce reverberează în lăuntrice ecouri. Diluările dispar progresiv, înlocuite de o concentrare cu personal sigiliu. Lirismul își reintră pe deplin în drepturi. Mai întîi, Aurel Rău își descoperă o vocație a privirii, devenite principal agent estetic. Se confirmă, printr-o atare manifestare congeneră cu cea a artiștilor plastici, acel "primat al vizualului", specific, conform lui Rene
Poezia lui Aurel Rău by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6948_a_8273]
-
And beams of light set free/ To lead the ever-erring bark/ Upon dark, moving seas." Cîteva gînduri spontane ordonate haotic Acesta este titlul sub care o simpatică necunoscută, Irina Koko(șilă) ne trimite mai multe reflecții cuceritoare prin spirit ludic, lirism și umor: Am iubit un poet, un singur poet. Avea brațe de vultur, ochi de pisică și creier de găină niciodată. La semnalul tău funambulesc sărim și ne prindem privirile în brațe. Ia privește ce nucă frumoasă capeți azi, are
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6962_a_8287]
-
limbă compusă, la care poeții - cei din anii cînd scrie Ungher, mai ales - au rîvnit, ritualul pare deplin. Scuturarea podoabelor, renunțarea la un stil stăpînit, lucrat în emulația vechilor maeștri, se întîmplă în Funeralia. Aici, durerea timpurie și ascuțită eliberează lirismul, face loc unor cuvinte mai simple, nu de tot, însă, lepădate de mitologie, cu ecouri adînci. În Pietate, viul se limpezește în apele reci ale despărțirii: "Colanul de sudori și de rubine/ Și lacrimile: avutul funerar,/ Tribut la capătul de
Poezie și întuneric by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6983_a_8308]
-
mare succes, dintr-o carieră care n-a cunoscut eșecul, fiind debutul cu Maria Jeritza în „Fangiula de’l Vest”. „Grosavescu a fost fără îndoială cel mai fericit tenor al epocei sale, cu un viitor strălucit, care prin extensiunea și lirismul vocal ar fi ajuns la o glorie mondială, de factura marelui Caruso”, nota Filaret Barbu. Debutează cu un mare succes în „André Chenier”, fără repetiție, în ianuarie 1926, după ce alți mari tenori (Piccaver, Tito Patiera) refuză rolul. De altfel, în
Agenda2006-10-06-senzational3 () [Corola-journal/Journalistic/284836_a_286165]
-
aproape de zilele noastre, în sintonie cu noile curente de gîndire - ale căror idei despre alteritate, solidaritate, limită etc. „pluteau în aer” - eul s-a văzut față în față cu celălalt, cu ceilalți. Dacă antologia restrînsă la anii ‘76-’78 revendică lirismul subiectiv, altfel decît se întîmplă în florilegiul lui Porta, volumul din 2005 al lui Enrico Testa, Dopo la lirica. Poeti italiani 1960 - 2000, exclude partizanatul. Lărgind perioada, îi include și pe autorii bătăioaselor curente mai-sus amintite. Cu teama judecăților definitive
Contra curentului? by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/3930_a_5255]
-
-o tratînd (uneori în sonete constrîngă- toare) tema recurentă a raportului dintre realitatea concretă și cea virtuală, ca Valerio Magrelli (tot de formație filosofică, explorator al disoluției) sau doar secundîndu-ș i înclinațiile, ca Patrizia Cavalli, Antonella Anedda ș.a., cu un lirism de factură simbolică, sau Mario Benedetti, autor de versuri libere din care nu lipsesc endecasilabii. Ca în toate epocile, însă, situațiile au fost dintre cele mai diverse, iar cazurile atipice, deloc puține. Poate cel mai flagrant este al sicilianului Antonio
Contra curentului? by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/3930_a_5255]
-
poezie; a rămas deci apropiat de textul biblic, chiar atunci cînd a brodat somptuos pe marginea lui. De aceea chinurile îndurate de omul Dosoftei, nedreptățit de contemporanii săi, rămîn mereu aluzive și poartă sens general. Stau față-n față cu lirismul unui poet religios ce își transformă suferințele proprii într-o viziune a suferințelor umane, pe modelul lui San Juan de la Cruz. Rămîn proprii Mitropolitului poet spaima adîncă a judecății de apoi, groaza eschatologică, fiorul metafizic al pătrunderii în lumea de
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
filme-cult, Rondul de noapte (2004) și Rondul de zi (2006), care merită menționate pentru un nou sens și o nouă sensibilitate date arhitecturii consumeriste a blockbuster-ului în manieră rusească adică beneficiind și de puțină metafizică, puțin nihilism, puțin mai mult lirism și un anumit dozaj de melancolie, sânge și vodcă al farmacopeei. Oricum, cele două filme ale regizorului rus introduceau acest personaj-ingredient al filmului horror, vampirul, într-o formulă nouă, metisată de un fior liric, ironie și, cum, de câteva picături
Ultimii „bampiri“, Abe și agheasma constituțională by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4325_a_5650]
-
postimpresioniști, foviști, nabiști, expresioniști și chiar avangardiști, uneori sensibilizați de relația cu peisajul, pictorii băimăreni reușesc ficțiuni vizuale de o mare substanță emoțională care oferă, în general, o lectură neofilită a acestuia. Starea de prospețime, mixată cu aceea a unui lirism melancolic, generează sentimentul unei curiozități creatoare sănătoase încărcate de sevă. Atât pentru Hollosy cât și pentru ceilalți mentori ai Coloniei care i-au urmat, era clară ideea, diluată apoi de cercetători din motivele deja amintite, că existența unei mișcări artistice
Baia Mare, intersecție artistică între Budapesta și București by Cătălin Davi () [Corola-journal/Journalistic/4210_a_5535]
-
prin ea riscă să îmbătrânească ucenic al virtualităților.” Că încă are nevoie o va dovedi nefericitul Îndreptar pătimaș. De aceea, trebuie să se redefinească: „Un suflet vast încins în formele franceze...” Prin asta, „să evităm panta elegiilor.” Să renunțe la lirism. Căci: „Patosul dezlănțuit, fără chinga normativă, duce la dezarticularea spiritului, la un gotic deșănțat.” Vrea să se schimbe fără să se piardă. Să devină „un om ce-și controlează reflexele din spor de viață nu din uscăciune”. Va fi definit
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4233_a_5558]
-
în parte. Pervertirea temporalității în opera poetului, un vizual care nu crede în puterea privirii, cu o atitudine "predilect oximoronică"; Emil Botta este, pentru Carmelia Leonte, un poet al stridențelor, prizonier al propriului sistem de oglinzi, care trăiește/scrie un "lirism circular", acordând o semnificație particulară "somnu-lui" (cu identificarea diferențelor specifice față de "somnia" eminesciană și de "somnul" lui Blaga sau al Anei Blandiana) și disocierii "nevrotice" a subiectului poetic de eul empiric. Carmelia Leonte abordează opera lui Emil Botta deseori în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
sensul că devin idei, tipare emoționale, evitându-se trăirea telurică, primară). Adevărată bijuterie stilistică, textul se videază la un moment dat, ilustrând înfricoșătorul "teatru gol" (scenă goală). Reiterarea unor versuri întregi ne îndreptățește să credem că Emil Botta practică un lirism circular care centripetează, în zonele de suprafață, forța poemului. În adâncime, însă, îndărătul cuvintelor, aceste forțe se surpă, creând un gol care se agită pentru a-și găsi acoperirea. Poetul reconstituie mintal imaginea unui lucru, dar și imaginea unui sentiment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
al stridențelor: la nivel verbal, ca și la nivel gestual. Cuvintele din diferite domenii (popular, argotic, livresc etc.) cunosc o electrizare lirică. Sintaxa se dezarticulează, ca reflex al dezarticulării paiațelor ce populează opera scriitorului. Avem de-a face cu un lirism obsesional, ale cărui diferite straturi transmit din aproape în aproape aceleași nuclee gestuale, aceleași spasme întunecate. De aici și până la manierism nu mai este decât un pas (pe care, din păcate, poetul îl face în Versuri și Un dor fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
tăcut este un râs estetic. El are un mesaj în sine. Este un râs care se raportează întotdeauna la exterior; implică o aspirație a ființei spre o nouă treaptă a ființării, o dedublare semnificativă. Vladimir Streinu remarca: "Emil Botta înnoiește lirismul nostru cu un timbru grav ce se înalță din vecinătatea umorului negru, cu o intensitate emotivă împerecheată deseori cu luciditatea propriei luări în derâdere".51 Râsul și derâderea, iată o nouă ecuație a scrierilor lui Botta. Dostoievski, în romanul Adolescentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
noutate absolută în toată această mișcare de du-te-vino, generalizată și unanim acceptată. Se ajunge la o trăire absolută, supralicitând dimensiunile interiorității. Cu referire la poezia Jaf, Dinu Pillat no-tează: "Exprimându-se cu precădere în cifrul metaforic al delirului, care îngăduie lirismului său libertatea celor mai insolite polarizări, poetul ajunge nu o dată la efecte de-a dreptul amețitoare, cum se întâmplă bunăoară în jocul de reprezentări simbolizând procesul de absorbire a universului prin actul morții individuale."57 Dar personaje ca Înecatul ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]