1,956 matches
-
pupa, care strălucea peste marea neagră, legănându-se sub izbiturile valurilor. Deodată, lumina păru să se Întețească, ca și când alte o sută de felinare s-ar fi aprins În același timp. Apoi o fulgerare Învălui Întreg corpul navei, făcându-l să lucească În toată lungimea sa. Dante auzise povestirile marinarilor din Pisa. Vorbeau despre corăbii cu năluci care lucesc În largul mării. Și le luase Întotdeauna drept ceea ce erau, niște povești de bețivani, istorisite ca să Își omoare vremea În nopțile când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ca și când alte o sută de felinare s-ar fi aprins În același timp. Apoi o fulgerare Învălui Întreg corpul navei, făcându-l să lucească În toată lungimea sa. Dante auzise povestirile marinarilor din Pisa. Vorbeau despre corăbii cu năluci care lucesc În largul mării. Și le luase Întotdeauna drept ceea ce erau, niște povești de bețivani, istorisite ca să Își omoare vremea În nopțile când se cam ducea lipsă de vin. Dar, În clipa aceea, avea sub ochi una din acele apariții: galera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dar ei nu erau pregătiți încă s-o suporte, așa că încuviințară pe dată invitația creștinului și pătrunseră aplecându-se în colibă. în colibă - călduț. în partea opusă punctului de vedere al povestitorilor arsamatoriști erau paiele rezervate culcușului copiilor: paie proaspete, lucind frumos-gălbui la lumina opaițului. Copiii lui Covaliov, ca toți copiii din lume, se hârjoneau veseli și neastâmpărați și poate că am zăbovi cu privirea și condeiul asupra șturlubaticei lor goane prin colibă dacă nu ne-ar fi luat-o înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Nu s-a întâmplat nimic! - strigă turcul. Oprește! — Păi dacă dumneavoastră înșivă spuneți că nu s-a întâmplat nimic - încercă Georgios să folosească străvechile silogisme socratice - atunci eu mai trebuie să opresc? — Da, trebuie! - răspunse turcul, cu negura Evului Mediu lucindu-i încă în ochi. Georgios se conformă. Aruncă o privire neajutorată spre Metodiu, aruncă ancora și până la urmă aruncă și puntea spre caiac, să poată urca musulmanul însoțit de trei ieniceri echipați de campanie. — Ne iei și pe noi până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
îndepărtat, poate la ceva mai mult de un kilometru distanță. Încercă să se calmeze, își încordă privirea, dar din nou nu zări nimic. Nimic, nimic. — Ăsta e sfârșitul...! de-abia îngăimă. Încep să înnebunesc. Dar pentru a treia oară, ceva luci printre pietre. Grăbi pasul și se îndreptă direct spre acel loc, nutrind un soi de imperceptibilă speranță - dar când ajunse la locul cu pricina, căzu în genunchi, lăsând să-i scape un geamăt răgușit. Vântul capricios se distra cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
noi, În Tei sau În noul nostru apartament, proprietate de stat, din Balta Albă, Îl auzeam prin ușa Întredeschisă vorbind de unul singur, se posta În fața peretelui și povestea de zeci de ori aceleași Întîmplări: cum a cunoscut-o pe Luci și ce picioare mici avea ea că-i Încăpeau săndăluțele copilului și explozia aceea de bucurie cînd el s-a Întors acasă: De tot, Leon? De tot, Luci! Și pe urmă anii fără servici și boala și pensia. Ea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
povestea de zeci de ori aceleași Întîmplări: cum a cunoscut-o pe Luci și ce picioare mici avea ea că-i Încăpeau săndăluțele copilului și explozia aceea de bucurie cînd el s-a Întors acasă: De tot, Leon? De tot, Luci! Și pe urmă anii fără servici și boala și pensia. Ea se făcea tot mai imaterială, vorbea tot mai rar și mai stins, cînd Încerca să scrie mînca literele, pe urmă chema păsările să-i ciugulească nasturii sau cerea bomboane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
vorbească dezarticulat - furia lui Caliban cînd Își vede chipul În oglindă sau furia lui Caliban cînd nu-și vede chipul În oglindă - apoi se liniștea, ieșea să facă o plimbare cu Tiberiu pe strada Maica Domnului pînă la cimitir, la Luci, și se Întorcea cu un carton de cataifuri și cu flori. Toate aceste păpuși pe care le scot din cutii prăfuite, le răsucesc cheița și le fac să se miște În paginile mele Îmi par prea cuminți, prea blînde. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cotlonului meu, ca de pildă în noaptea aceea când mi-am simțit prima oară efemeritatea. Eberhart era în vârstă și orbitele ochilor săi îmbătrâniți erau pline de nisip. Iar nisipul acela cenușiu era acoperit de o pieliță ca nailonul, care lucea, reflecta de minune lumina veiozei. Uneori, în grădină, făceam bulgări de pământ cât globul ochilor lui. Calculam cam câte furnici ar putea locui într-unul din ei. Vreo șaizeci, șaizeci și cinci. Eberhart era bunicul meu și pe vremuri dansase pe toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
meu. Nu puteam să fiu atent la film, dar mă uitam în continuare la ecran. Actorii se tot mișcau, și vorbeau, și se împușcau, dar nu știam despre ce era vorba acolo. Lumina albă de la ecran îi făcea buzele să lucească, și erau umede, mă întrebam de ce. Nu a observat că o priveam. Ea se uita la film. Mi-am coborât ochii în jos de la fața ei, la locul unde brațul ei mă atingea. Era alb și îl simțeam așa moale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
piedestal. Apoi m-am rezemat de ea, respirând lung, dorindu-mi să fi avut niște țigări la mine. Aș fi fost în stare să omor pentru una. * * * Apartamentul lui Lee era exact cum mi-l aminteam, la fel de umbros, de gol, lucind de curățenie ca întotdeauna. Era ca o cutie albă plină cu crom, cu sticlă și fier. Fără plante, fără tablouri, fără fotografii. Cândva îmi dădea senzația unei oaze de calm, echivalentul unui duș răcoritor într-o zi cu zăpușeală. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
încântat ca un copil. M-a izbit asemănare cu Nunu, cu o aură amoroasă peste tot corpul. Eram beată de bucuria lui și a păsărilor. Doream să mă unesc cu el într-un sărut lung. Pescărușii băteau din aripi desăvârșite, lucind în crepuscul ca argintul, apoi făceau cercuri deasupra lui Simon care povestea că pescărușii puteau zbura mult mai mult decât alte păsări, dormind în aer și luptând cu furtuna cu ghearele și ciocul. Poate zburau la fel de repede ca și gândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de a se pierde în ele, privindu-le. Acum simțea că Judit se înfuriase prea mult. Ședea disperat la masa de lucru, exersând cu mare răbdare, ca un copil conștiincios. - Alef, bet, Atotputernice Dumnezeu, ghimel, dalet, o, Milostive! Cerneala neagră lucea puternic ca lumina. Către miezul nopții, când începuse să moțăie, i se păru că aude pașii soției sale. Înainte de a urca scările către camera ei, ea se oprise o clipă, apoi se aplecase, aruncând un bilet sub ușa lui. Noah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
să nu se plângă în fața oglinzii: - Numai iubirea m-a făcut nebun! Totul de dragul Porumbiței. Deși știam că dragostea poate să și omoare. Dar nici măcar mort nu pot trăi fără ea, peste tot o văd, în siluetele femeilor, ochii ei lucesc în sclipirea cenușie a pietrelor de pe stradă. - O să-ți treacă, i-am șoptit eu. Zaharel plângea cu fața în palme. - Ce-ai primit de la iubire? Numai dezamăgire! - Mă voi arunca în aer de pe cea mai înaltă clădire din acest oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
carnavalului, când iarna trebuia să întâlnească primăvara și să fie pusă la punct. Câteva zile după îngheț, când mă obișnuisem cu frigul, bine antrenată în nord, s-au auzit dis-de-dimineață răsunând tobele bubuitoare ale carnavalului. Lacul Lucerna era înghețat tun, lucind ca un diamant în lumina rece. În gheața transparentă ca sticla groasă în care cineva suflase lăsând bășici de aer, se vedeau acum pești, plante, păsări și ciudate bucăți de lemn ce aminteau de carcasa unei bărci sfărâmate de stânci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
arătase brusc chipul în oglinda serii. Parcă bătea vântul în sufragerie, lumânările fluturau puternic și ceara albă curgea, făcând figuri ciudate pe masă. Mă simțeam sfâșiată de durere. Dar soțul meu era neobișnuit de vesel, cu părul lui proaspăt spălat lucind ca paiul de spice. Fața i se înroșise de bucurie - dansa acum „dansul păsării“ în genunchi, bătând mâinile în aer, caligrafiind cu ele munți înalți. Un fel al șamanilor de a chema în prezent lăcașuri sfinte. Deschisesem ferestrele să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
împrejurimile. Era foarte posibil ca Burcilă să fi renunțat la intențiile lui și să se fi întors la locul său de veghe. Însă lângă foc nu se vedea țipenie de om, flăcările mai scăzuseră puțin în intensitate dar continuau să lucească jucăușe în vatră. Aha, deci încă vrei să ne jucăm, mormăi Strugurel pe sub mustață. Bine, să ne jucăm atunci! Privi atent peste tot, sperând să-l vadă pe vărul său ascuns undeva în spatele unui copac ori după vreun tufiș. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acesta îl scotea din sărite. Își amintea clar că îi pusese în vedere să nu o mai facă. Deschise gura să-i spună o vorbă dulce bătrânului dar se opri imediat. Își dădu seama că ochii lui Calistrat nu mai luceau. Acum arătau la fel ca ai oricărui om. Nu însă acesta era motivul tăcerii sale. Norul acela devenise acum opac, semănând cu o sferă neregulată. Se desprinsese de gura minei și începuse a se rostogoli încet către ei. Protuberanțe scurte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
galerie aruncau o lumină palidă, pierzându-se în depărtare. Hotărî să stingă lanterna sa și așteptă câteva clipe, ghemuit la pământ, ca să i se obișnuiască ochii cu semiîntunericul. În afară de zgomotul apei ce curgea, nu se mai auzea nimic. Șinele vechi luceau slab în lumina ce răzbătea din galerie. Porni apoi mai departe, încordat ca un arc. Ajuns la intrare, se lipi de perete, ascultând atent orice sunet ar fi putut veni din interior. Nimic, totul era neclintit. Se aplecă și atinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cubulețe de gheață peste cărțile și ziarele lor. Silueta lui don Gustavo Barceló se contura lîngă geamurile unei galerii ce dădea spre grădina interioară a edificiului. În ciuda atmosferei aproape tropicale, librarul purta hainele sale obișnuite de țafandache, iar monoclul Îi lucea În semiîntuneric precum o monedă pe fundul unei fîntîni. LÎngă el am deslușit o figură Înveșmîntată Într-o haină de alpaca albă, care mi s-a părut a fi un Înger sculptat În cețuri. La ecoul pașilor mei, Barceló și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
piept. Ochii ei albi se ridicau spre tavan, Înfiorîndu-se sub asalturile cu care profesorul de muzică o penetra Între coapsele palide și tremurătoare. Aceleași mîini care Îmi citiseră chipul cu șase ani În urmă În Întunericul Ateneului strîngeau acum bucile lucind de sudoare ale maestrului, Înfigîndu-și În ele unghiile și trăgîndu-le spre sine cu o poftă animalică, disperată. Am simțit cum mi se taie răsuflarea. A trebuit să rămîn acolo, paralizat, vreme de aproape o jumătate de minut, pînă cînd privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pipetă nu-și pierdea aerul acela de mizer Înfometat postbelic. Am rămas singur, abia urmărind acțiunea de pe ecran. Aș minți dacă aș spune că mă gîndeam la Clara. Mă gîndeam numai la trupul ei, tresărind sub asalturile profesorului de muzică, lucind de sudoare și de plăcere. Privirea Îmi căzu de pe ecran, și abia atunci băgai de seamă că tocmai intrase un spectator. I-am văzut silueta Înaintînd pînă În mijlocul parterului cu fotolii, șase rînduri mai În față, și așezîndu-se. Cinematografele sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și mă privea fix. Fasciculul luminos al proiectorului perfora negurile din sală, un suflu de lumină clipitoare care abia contura linii și pete de culoare. L-am recunoscut de Îndată pe omul fără chip, Coubert. Privirea lui lipsită de pleoape lucea, oțelită. ZÎmbetul său lipsit de buze rînjea În beznă. Am simțit cum niște degete reci mi se strîng În jurul inimii. Două sute de viori izbucniră pe ecran, urmară Împușcături, strigăte și scena se adînci În tenebre. Pentru o clipă, parterul dispăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ducă de la un ziar la altul ca să povestească aceeași istorie și, datorită repetiției, să i se tocească veridicitatea, Ce s-a făcut, s-a făcut, gândi el, nu folosește la nimic să mă tot gândesc. Intră în dormitor și văzu lucind lumina intermitentă a robotului telefonic. Cineva telefonase și lăsase mesaj. Apăsă pe buton, mai întâi se auzi vocea telefonistei, apoi cea a directorului poliției, Vă rog să rețineți că mâine, la ora nouă, repet, la ora nouă, nu la douăzeci și unu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
din piatră și din cărămizi. Pe timpul nopții căzuse, În răstimpuri, o ploaie nisipoasă, Întreruptă de fâșii de senin. La o oră când bolta Înstelată era vizibilă, Dante Își ridicase ochii pentru a estima cât timp se scursese. În acel moment luceau pe cer Gemenii, semnul său natal. Dubla strălucire a lui Castor și Pollux părea să Îl călăuzească, insuflându-i tăria de a Învinge starea de rău care pusese stăpânire pe el. În mai multe rânduri, bargello propusese să se facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]